Reziliere Exemple de Clauze

Reziliere. Fără să aducă prejudicii oricăror alte drepturi ale Cumpărătorului, acesta poate suspenda sau rezilia oricare şi toate relaţiile comerciale cu Vânzătorul şi în special poate suspenda orice achiziţie fără a fi răspunzător, dacă Vânzătorul încalcă unul dintre aceşti Termeni şi Condiţii Generale de Achiziţie.
Reziliere. 8.2.1. În cazul în care, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 6, pct. 6.4.7, Locatarul îşi încalcă obligaţiile contractuale, Locatorul va notifica Locatarului intenţia de reziliere a contractului pentru nerespectare de obligaţii şi motivul precis. Locatarul are la dispoziţie un termen de … zile lucrătoare pentru îndepărtarea cauzelor care au stat la baza notificării de reziliere, termen calculat de la primirea notificării. În cazul în care Locatarul nu se va conforma notificării Locatorului, în termenul stabilit, contractual va înceta de drept, fără alt termen şi fără altă formalitate, prezenta clauza constituind în accepțiunea părților un pact comisoriu de grad IV.
Reziliere. Fără sa limiteze cele de mai sus şi în completarea drepturilor RIM de reziliere din BBSLA, din cauza naturii Software Client, Serviciului accesat, Conţinutului aparţinând terţelor părţi şi/sau altor site-uri RIM îşi rezervă dreptul, dar nu are nicio obligaţie, de a rezilia licenţa Dumneavoastră pentru Software Client în orice moment, din orice motiv, fără să vă notifice; totuşi daca este fezabil, RIM va face eforturi comerciale rezonabile pentru a vă furniza orice astfel de notificare privind rezilierea.
Reziliere. Fără a aduce atingere oricăror alte drepturi sau căi de atac la care ar putea avea dreptul, Cumpărătorul va avea dreptul să rezilieze Contractul imediat în orice moment, fără nicio răspundere față de sau despăgubire acordată Furnizorului, prin trimiterea unui aviz Furnizorului în orice moment dacă:
Reziliere. 7.1. Prezentul contract încetează de drept, fără intervenția instanței judecătorești și fără nicio altă formalitate prealabilă
Reziliere. Rezilierea contractului poate:
Reziliere. 8.2.1. În cazul în care Xxxxxxxxx nu își îndeplinește obligațiile asumate prin prezentul contract, Locatarul va notifica Locatorului intenţia de reziliere a contractului pentru nerespectare de obligaţii şi motivul precis. Locatorul are la dispoziţie un termen de 10 zile lucrătoare pentru îndepărtarea cauzelor care au stat la baza notificării de reziliere. În cazul în care Locatorul nu se va conforma notificării Locatarului, în termenul stabilit, contractul va înceta de drept, fără alt termen, fără altă formalitate și fără intervenția vreunei instanțe de judecată, Xxxxxxxxx având drept să pretindă daune – interese conforme cu prejudiciul creat.
Reziliere. 15.1 Fără a aduce atingere dispozițiilor din prezentul Contract, acesta poate fi reziliat:
Reziliere. 11.1 Furnizorul are dreptul de a rezilia prezentul contract din proprie initiativa, rezilierea avand efect de la data notificarii reziliata conform articolului XII, rezilierea intervenind de plin drept fara nici o alta formalitate de punere in intarziere daca :
Reziliere. (1) Nerespectarea obligațiilor asumate prin contract de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții legate de a solicita rezilierea şi de a pretinde daune interese în cuantum de 20% din valoare produsului lăsat în depozit.