Definiția Modificarea Contractului

Modificarea Contractului din CONTRACTUL-CADRU PENTRU ACOPERIREA COSTURILOR NETE DE GESTIONARE A DESEURILOR DE AMBALAJE DIN DESEURILE MUNICIPALE (COLECTATE ȘI TRANSPORTATE SEPARAT, STOCATE TEMPORAR, SORTATE ȘI ÎNCREDINȚATE ÎN VEDEREA VALORIFICĂRII DEȘEURILOR DE AMBALAJE LA NIVELUL UAT ORAS TECHIRGHIOL, JUDETUL CONSTANTA 5297/09.03.2021 Nr înregistrare GREENPOINT MANAGEMENT S.A. 1606/11.03.2021, se modifica si se completeaza conform Anexei 1 la prezentul Act Aditional, parte integranta din acesta.
Modificarea Contractului orice schimbare prevăzută prin clauzele inițiale ale Contractului ca putând fi determinată și realizată ca fiind necesară pentru îndeplinirea obiectivului Achizitorului, astfel cum este acest obiectiv descris în Caietul de Sarcini, precum și orice schimbare constând în suplimentări sau renunțări cu privire la cantitatea Serviciilor, care fac obiectul prezentului Contract, cu respectarea regulilor și limitelor impuse prin Lege. În sensul prezentului Contract, Modificarea Contractului este asociată exclusiv unei modificări nesubstanțiale, astfel cum modificarea substanțială și modificarea nesubstanțială sunt stabilite prin Lege;
Modificarea Contractului. Modificarea contractului de achizi!ie publica, in cursul perioadei sale de valabilitate, se face in conditiile preväzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificärile 9i completärile ulterioare coroborat cu art. 164 din H.G. nr. 395/2016 cu modificärile ii completärile ulterioare. GARANTIA DE BIJNÄ EXECUTJE -10% din valoarea contractului fara TVA, conform prevederilor ar.40 din HG nr. 395/2016. Se constituie in termen de 5 zile lucrätoare de la semnarea contractului, in condi!iile legii (virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o institutie de credit, ori prin re!ineri succesive). Se va completa Formularul nr. 5. NOTA: In cazul in care Ofertantul nu prezinta informatiile si/sau documentele solicitate sau acestea nu justifica in mod corespunzator cerin!ele, oferta va fi considerata inacceptabila. La prezenta achizitie directa NU SE ADMIT CONTESTATII.

Examples of Modificarea Contractului in a sentence

  • Autoritatea/entitatea contractantă poate emite Dispoziții privind Modificarea Contractului, cu respectarea clauzelor contractuale și cu respectarea Legii.

  • Modificarea Contractului intră în vigoare la data la care Clientul îşi exprimă consimţământul cu privire la modificările efectuate prin autorizarea operatiunii, prin utilizarea Elementelor de securitate aferente Home’Bank in conditiile de autentificare specifice Home’Bank şi primeşte de la Bancă mesajul de confirmare a modificărilor efectuate.

  • Modificarea Contractului se poate realiza fie prin Act Adițional la Contract, fie prin Dispoziție emisă de Achizitor.

  • Modificarea Contractului se realizeaza prin Act Adițional la Contract.

Related to Modificarea Contractului

  • Conditii referitoare la contract Conditii de participare: Oferta de preţ va transmisă în plic închis la Registratura Consiliului Județean Sălaj- ofertă pentru - “Servicii de revizii auto, reparatii auto”, până la data de 12.04.2024, ora 10: 00, Operatorii economici au obligația de a prezenta oferta la Registratura Consiliului Județean Sălaj în plic închis și aceasta va conține: • Propunerea nanciară. Se va completa formularul de ofertă (Formular 10B), care se regăsește atașat prezentei invitații. • Dovada autorizorii de catre REGISTRUL AUTO ROMAN, în conformitate cu cerințele din Caiet ul de sarcini. • Dovada deținerii punctului de lucru in Zalău, în conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini. • Declarație privind respectarea cerințelor caietului de sarcini. • Declaratia ofertantului. Se va completa Formularul 15, care se regăsește atașat prezentei invitații Autoritatea Contractantă va evalua ofertele depuse de operatorii economici și va transmite, operatorului economic clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire ”prețul cel mai scăzut” o adresă prin care o să solicite încărcarea în catalogul electronic din SEAP a ofertei prezentate în vederea inițierii achiziției cu acesta. Criterii de atribuire: Vizualizare anunt Xxxxx solicitare de clari cări va transmisă Autorității Contractante la adresa e-mail xxxxxxxxxxxx0@xxxxx.xxx/ Registratura instituției noastre Consiliul Județean Sălaj, Zalău, Pia ța 1 Decembrie 1918, nr.11, cu mențiunea În atenția Serviciului Achiziții Publice Parteneriat Public-Privat și Urmărirea Contractelor, iar Autoritatea Contractantă va posta răsp unsurile la solicitările de clari cări, precum şi decizia de atribuire/anulare a achiziţiei prin publicare pe site-ul Consiliului Județean Sălaj, respectiv xxx.xxxx.xx, la secțiunea afer entă achiziției directe având ca obiect: “Servicii de revizii auto, reparatii auto” În perioada de evaluare a ofertei Autoritatea Contractantă va solicita clari cări (dacă este cazul) l a adresa de e-mail speci cată în - Formular 15. PUBLICAT NR ANUNT: ADV1416896 TIP ANUNT: CUMPARARI DIRECTE DATA CREARE: 02.04.2024 13:27 DATA PUBLICARE: 02.04.2024 13:32 Informatii suplimentare:

  • Conditii de participare Pot depune oferta toti operatorii economici interesati, indiferent daca detin sau nu cont in SEAP. Of erta, ce va cuprinde scrisoare de ofertă, formular împuternicire, declaratie privind lipsa con ictului Vizdueainltiezraesree, parnopuunnetre tehnica si toate documentele edi catoare prin care ofertantul va face dova dPUaBiLnICdAeTplinirii NceRrAinNtUeNloTr: AspDeVc1i4 0c9a1t2i4ilor tehTnIPicAeNnUrN. T6:7C1U0M0P/1A6R.A0R2I.D20IR2E4C,T, Eformular de oferta (Anexa 24), DcAeTnAtCrRaEliAzRaEto: 2r6d.0e2.p2r0e2t4u0r9i :p45entru sDeArTvAicPiiU, BGLrIaC AcREd: e26p.0re2.s2t0a2r4e1a1:s3e7rviciilor, precum si modelul de contrac t insusit/declaratie privind acceptarea clauzelor contractuale , va transmisa in format electronic la adresa de email: xxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxx.xx, pana la data şi ora precizată, cu con rmare de primir e din partea autoritatii contractante. Prin transmiterea ofertei se intelege ca operatorul economic e ste de acord cu prestarea serviciilor conform cerintelor speci catiilor tehnice nr. 67100/16.02.2024, in cazul in care acesta este declarat castigator. Ofertele transmise după data şi ora precizată nu vor luate in considerare. Pretul ofertat va include toate costurile si cheltuielile necesare pentru presta rea serviciilor care fac obiectul prezentei achizitii, conform cerintelor speci catiilor tehnice nr. 6710 0/16.02.2024, atasat.Formularul de oferta va include valoarea ofertată pentru serviciile aferente an ului 2024 (9 luni). Oferta cu pretul cel mai scazut si care indeplineste cerintele speci catiilor tehnice nr. 67100/16.02.2 024 si în prezentul Anunt publicitar. Oferta care va declarată câştigătoare conform criteriului de at ribuire stabilit trebuie să îndeplinească toate cerinţele din speci catiile tehnicebși ale anunțului pub licitar, iar valoarea fără TVA nu trebuie să depăşească valoarea estimată comunicată prin prezentul anunţ. Criterii de atribuire: Prezentul Anunt publicitar si speci catiile tehnice nr.26439/22.01.2024, atasate pe care operatorul e conomic are obligatia de a le respecta in intocmirea ofertei, precum si alte documente necesare pe ntru achizitia in cauza(Formulare, model de contract) sunt publicate si pe site-ul www.primariacraio xx.xx/Xxxxxxxxx Informatii publice/Achizitii/Investitii publice/Achizitii publice. Raspunsurile la solicita rile de clari cari din partea operatorilor interesati cat si informatii privind oferta castigatoare/anular ea achizitiei vor publicate de asemenea la adresa anterior mentionata. Informatii suplimentare po t obtinute de la Serviciul Licitatii, tel/fax/0251/415907. Comunicarea privind nalizarea achizitiei se va face doar catre ofertantul castigator, cu care se va incheia un contract de achizitie publica de ser vicii. In cazul in care ofertantul declarat castigator este inregistrat in SEAP, acesta va publica oferta i n catalogul electronic, inainte de semnarea contractului. In situația în care cerinţele tehnice defínite la nivelul anunțului publicitar, speci cațiilor tehnice sau oricărui alt document aferent documentație i de achiziţie fac trimitere la un standard,la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origi ne sau la o producție/metodă speci că de fabricație/prestare/execuție, vor fí înțelese ca íind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.

  • contract prezentul contract şi toate anexele sale;

  • Răspuns Nu se acceptă solicitarea. Menționăm că oferta dumneavoastră va fi elaborată ținând cont de indicațiile precizate mai sus, iar restul cerințelor din documentația de atribuire rămân neschimbate. Vă mulțumim. Semnat digital de Xxxxxxx-Xxxxx Xxxxxxx

  • servicii activităţi a căror prestare fac obiect al contractului;

  • Banca Banca: Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: Cod: Cod fiscal: Cod fiscal:

  • forta majora reprezinta orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevazut de Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului, din motive independente de vointa sa si a carui aparitie determina imposibilitatea acestuia de a-si indeplini obligatiile asumate conform acestui Regulament. Daca intervine situatia de mai sus sau apare o alta situatie de forta majora care impiedica sau intarzie total sau partial executarea Regulamentului sau continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de raspunderea privind indeplinirea obligatiilor pe perioada in care indeplinirea obligatiilor va fi impiedicata sau intarziata conform legii.

  • Date cu caracter personal se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

  • Descriere Pentru factorul de evaluare „Metodologii adecvate de implementare a contractului, precum si o planificare 42%

  • produse echipamentele, maşinile, utilajele, piesele de schimb şi orice alte bunuri cuprinse în anexa/anexele la prezentul contract şi pe care prestatorul are obligaţia de a le furniza aferent serviciilor prestate conform contractului;

  • forţa majoră un eveniment mai presus de controlul parţilor, care nu se datorează greşelii sau vinei acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: razboaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă ci enunciativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia din părţi;

  • Client participantul la Campanie, care intruneste conditiile de participare la Campanie si foloseste cel putin un cod de reducere Philips oferit in perioada Campaniei intre 15.11.2022, ora 00:00 – 31.12.2022, ora 23:59;

  • Beneficiar beneficiarul contractului, respectiv achizitorul;

  • Utilizator persoana fizica care navigheaza pe Site sau interactioneaza, sub diverse forme, cu acesta si are acces la Continut;

  • zi zi calendaristică; an - 365 de zile.

  • Nota Organizatorul este inregistrat in calitate de operator pentru prelucrarea de date cu caracter personal: