CLAUZE FINALE Exemple de Clauze

CLAUZE FINALE. 24.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante. 24.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 24.3. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său. 24.4. Dacă se constată că pe parcursul executării acestui contract există contradicții între prezentul contract si caietul de sarcini, pe de o parte, și propunerea tehnico-economică precum și orice alte documente emise de Furnizor, prevalează prevederile clauzelor prezentului contract și ale caietului de sarcini.
CLAUZE FINALE. 9.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante. 9.2. Prezentul contract reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 9.3. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte, astăzi ................................................
CLAUZE FINALE. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.
CLAUZE FINALE. 14.1. Clauzele prezentului Contract se pot modifica si completa cu acordul partilor, prin acte aditionale, urmare a modificarilor de circumstante sau ca efect al modificarii cadrului legislativ contrar prevederilor acestuia. 14.2. Serviciile reglementate, incluse in contract, se asigura conform legislatiei si contractelor cadru in vigoare. 14.3. Pentru informatii actualizate privind preturile si tarifele aplicabile activitatii de furnizare precum si din prestarea activitatilor conexe pot fi consultate la avizierul punctelor de lucru ale societatii sau prin accesarea site-ului xxx.xxxxxxxxxxxxx.xx 14.4. In cazul returnarii unor sume catre cumparator, inclusiv la incetarea contractului, plata se va face conform optiunii privind modalitatea de plata exprimata de catre Cumparator, respectiv: - Prin virament bancar, în contul IBAN deschis pe numele titularului de contract de vanzare-cumparare gaze naturale. Daca opteaza pentru această modalitate Cumparatorul va pune la dispozitia Vanzatorului un extras de cont sau un document eliberat de bancă prin care se confirmă existența contului pe numele titularului de contract. - Prin mandat postal, direct titularului de contract de vanzare-cumparare gaze naturale. Daca opteaza pentru această modalitate Cumparatorul va transmite Vanzatorului o copie a cartii de identitate a titularului de contract și un număr de telefon valid. 14.5. Prezentul contract impreuna cu Anexa 1 care face parte integranta din acesta, reprezinta vointa partilor, au facut obiectul negocierii directe, inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui, ambele parti declarand ca au inteles sensul fiecarei clauze si consecintele lor in plan juridic. 14.6. Dispozitiile prezentului contract se completeaza cu prevederile Codului civil, Codului fiscal si cu celelalte reglementari specifice in vigoare. Contractul este singura si unica intelegere intre Parti, drept pentru care Partile au semnat Contractul la data si anul amintite mai sus in doua exemplare cu aceeasi forta juridica, cate un exemplar pentru fiecare parte. 1) Grafic lunar de livrare gaze naturale Punct de predare/preluare - loc de consum:«Loc_de_consum_» 2) Capacitatea rezervata orara de 0,006 MWh/h. Capacitatea rezervata nu poate fi modificata pe parcursul unui an gazier.
CLAUZE FINALE. 28.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante. 28.2. Prezentul contract reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbal adintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui. 28.3. In cazul in care partile isi incalca obligatiile lor, neexercitarea de partea care sufera vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea intocmai sau prin echivalent banesc a obligatiei respective nu inseamna ca aceasta a renuntat la acest drept . 28.4. Prevederile prezentuilui contract se completeaza cu dispozitiile Noului Cod Civil. 28.5. Contractul are caracter de document public. Accesul persoanelor la informatiile mentionate in acesta se realizeaza cu respectarea termenelor si procedurilor prevazute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public 28.6. Prezentul contract a fost incheiat intr-un numar de doua exemplare, ambele cu valoare de original, cate unul pentru fiecare parte, astazi, 14.06.2019, data semnarii lui.
CLAUZE FINALE. (1) Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii. (2) Prezentul contract se completează cu prevederile normelor legale in vigoare. (3) Prezentul contract s-a încheiat astăzi,……………….., in doua exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte semnatara.
CLAUZE FINALE. 8.1. Completările și modificările aduse prezentului acord nu sunt valabile și opozabile părților decât dacă sunt făcute prin acte adiționale semnate de către ambii asociați. 8.2. Prezentul acord a fost încheiat într-un număr de 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare membru asociat.
CLAUZE FINALE. 25.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante. 25.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 25.3. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.
CLAUZE FINALE. 26.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante. 26.2. Dacă se constată că pe parcursul executării acestui contract, între prezentul contract, caietul de sarcini, pe de o parte și propunerea tehnico-economică și orice alte documente pe de altă parte există contradicții, prevalează prevederile clauzelor prezentului contract și ale caietului de sarcini. 26.3. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 26.4. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.
CLAUZE FINALE. 9.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante. 9.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 9.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său. 9.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ................ exemplare din care .......................