Common use of Conditii de participare Clause in Contracts

Conditii de participare. III.2.1. a) Neincadrarea în situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Director General Dr. Ing. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxx. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”.

Appears in 1 contract

Samples: ro.itim-cj.ro

Conditii de participare. III.2.1) Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: Cerinta nr.1- Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta, conform Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice nr. a314/2010 privind punerea în aplicare a certificatului de participare la licitatii cu oferta independenta. Se va completa si prezenta, în original, formularul din sectiunea modele de formulare Certificatul de participare la licitatie cu oferta independenta. Atentie: in cazul unui grup de operatori economici care depune oferta comuna, certificatul de participare la licitatie cu oferta independenta se va completa in numele asocierii. Cerinta nr.2 – Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 69^1 (evitarea conflictului de interese) Neincadrarea din O.U.G nr.34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.Declaratia se va completa si prezenta „olograf” (scris integral de mâna) si se va întocmi conform modelului pus la dispozitie în documentatie în sectiunea Modele formulare, tinând cont de informatiile precizate în tabelul anexat acesteia. Tabelul nu se completeaza olograf si se va anexa semnat pe fiecare pagina. XXXXX XXXXXXX XXXXXXX Xxxxxxxxxx, XXXXXXXXXX XXXXXX Xxxxxxxxxx, XXXXXX XXXXXXX Secretar Xxxxxxxxx, XXXXXXXX XXXXX XXXXXX Director executiv, XXXXXXX XXXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXX XXX Director executiv, XXXX XXXXXXX Xxx. executiv adjunct, XXXXXXX XXXXXXX XXXXXX Sef serviciu, BARDASU XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXXXX Xxx serviciu, NICULAE-STANGA NONI XXXXXX Xxx xxxxx, XXXXX-XXXXX XXXXXXXX Director executiv, XXXXXX XXXXXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXXXXXXX XXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXX XXXXX Arhitect Sef, XXXXXXXXXX XXXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXXXX Director executiv, XXXXXXXX XXXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXX XXXXX Xxx birou, XXXXXXXX XXXXXX Xxx serviciu, XXXX XXXXXXX Xxx. executiv adjunct, XXXXXX XXXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXXXX XXXXXXXXX Sef birou, XXXXXXXX XXXXXXX Director executiv , XXXXXXXX XXXXXXXX Xxx. Executiv adjunct, XXXXX XXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXX Director executiv, XXXX XXXXXX Xxx serviciu, XXX XXXXXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXX Sef serviciu, XXXXXXX XXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXX XXXXXX Director executiv adjunct, XXXXXX XXX Sef serviciu, XXXXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXX XXXXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXXX XXXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXX XXXXXX Sef birou, XXXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXXX XXXXX Xxx birou, XXXXXX XXXXXX Director executiv, XXXXXXXX XXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXXX Xxx serviciu, MORCOV XXXXXXXXX XXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXX XXXXXX XXXXXXX Sef serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXX XXXXXXX Director executiv, XXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXX XXXXX Dir. executiv, XXXXXXXXX XXXXX Sef serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXXXX XXXX XXXXXX Director executiv, XXXXXX XXXXXXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXXXXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXX Director executiv, XXXXXXX XXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXX Xxx serviciu. LISTA Cu componenta Consiliului local al Municipiului Constanta, dupa cum urmeaza: XXX XXXXX; XXX XXXXXXX XXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXXX; XXXXXX XXXXXXX; XXXXXXXXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXXXX; XXXXX XXXXXXXX; XXXX XXXXXXX; XXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXXX; XXXXXXXXX XXXXXX; XXXXXX XXXXX; XXXXXXXX XXX-XXXXXX; XXXXX XXXX XXXXXX; XXXXX XXXXXX; XXXX XXXXXX; XXXXXX XXXXXX- XXXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXXX XXXXXXXX; XXXXXXXXX XXXXXX-XXXXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXX XXXX; XXXXX XXXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXXXX-XXXXX; XXXX XXXXXX; XXXXX XXXXXX-XXXXXXX, XXXX XXXXXXX. Atentie: In cazul in care exista asociati/subcontractanti/terti sustinatori fiecare va completa si prezenta aceasta declaratie, în original, insotita de tabelul semnat pe fiecare pagina. Cerinta nr.3 – Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 180 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare Se va completa si prezenta în original a formularului A - declaratie privind eligibilitatea, din sectiunea Modele formulare. Atentie: In cazul in care exista asociati/terti sustinatori, fiecare va completa si prezenta aceasta declaratie, in original. Cerinta nr.4 - Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 181 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Se va completa si prezenta în original Formularul B –Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art 181 din sectiunea Modele de formulare. Atentie: In cazul în care exista asociati fiecare membru al asocierii are obligatia de a completa si prezenta în original formularul B. Formularul B1- Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 164181. lit.a) , 165 şi 167 c^1 si d) din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceO.U.G nr. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare- din sectiunea Modele formulare va fi completat si prezentat în original de tertul sustinator (daca este cazul). Formularul B va fi insotit de: a. Certificat de atestare fiscala emis de M.F.P. – A.N.A.F. – Administratia Finantelor Publice a judetului unde îsi desfasoara activitatea, de plata a datoriilor catre bugetul de stat consolidat; b. Certificat de atestare fiscala emis de Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local, de plata a datoriilor catre bugetul local. Nota: certificatele se vor prezenta în original sau copie legalizata sau copie lizibila semnata de ofertant cu mentiunea „Conform cu originalul”. Din certificatele de atestare fiscala prezentate trebuie sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor. In masura in care procedura de emitere a acestor certificate nu permite confirmarea situatiei datoriilor la data solicitata, operatorii economici pot depune o declaratie pe proprie raspundere potrivit art.11 alin.(4) din HG nr.925/2006. Data la care expira termenul de achitare a datoriilor este data de 25 ale fiecarei luni,conform prev.Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare. Cerinta se regaseasca considera indeplinita daca operatorul prezinta inlesniri la plata de genul esalonarilor sau compensarilor, aprobate de catre organele competente in domeniu. Persoanele juridice/fizice straine: se vor prezenta documente din care sa reiasa ca acestia nu inregistreaza obligatii fiscale restante in conditiile legii incidente in tara de rezidenta. Documentele se vor prezenta in traducere legalizata – in original/copie legalizata/copie lizibila semnata de ofertant cu mentiunea „conform cu originalul”. Nota: 1 În cazul în situatiile prevazute care oferta este depusa de catre o asociere de operatori economici, fiecare asociat va prezenta documentele solicitate în aceasta sectiune (situatia personala), cu exceptia certificatului de participare la licitatie cu oferta indeprndenta. Nota: 2 În cazul în care ofertantul este sustinut tehnic si/profesional de catre un tert, tertul sustinator va completa formularul A privind eligibilitatea, formularul B1 privind neîncadrarea în dispozitiile art. 164181 la lit. a, 165 şi 167 lit. c1 si lit. d din Legea 98/2016 O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si declaratie pe propria raspundere privind achizitiile publiceneîncadrarea în prevederile art. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei69^1 (evitarea conflictului de interese) din O.U.G nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Cerinta nr.1:Persoane juridice/fizice române: Se va completa DUAE Certificat constatator eliberat de catre operatorii participanti Oficiul Registrului Comertului Prezentare Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul teritorial. Informatiile cuprinse in certificatul constator trebuie sa fie reale/actuale la procedura data limita de atribuire cu informatiile aferente situatiei lordepunere a ofertelor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget Din certificatul O.N.R.C. trebuie sa rezulte obiectul de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere activitate al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta . Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la artONRC. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire suntNota: Director General Dr. Ing. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxx. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire Certificatul sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor va prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/original sau copie legalizata sau copie lizibila semnata de ofertant cu mentiunea “conform cu originalul” – cu precizarea ca, înainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii, ofertantului clasat pe primul loc i se va solicita prezentarea certificatului constatator în original sau copie legalizata, pentru verificarea conformitatii documentului depus în oferta, in situatia in care a prezentat acest document in copie. Nota: Cand se depune oferta comuna asociatii vor prezenta documentul solicitat pentru partea din contract pe care o realizeaza. Cerinta nr.2: Ofertantul va face dovada ca detine autorizatia de functionare acordata de Ministerul Finantelor Publice, conform prevederilor art.2 alin.(2) din Legea nr.142/1998 cu modificarile si completarile ulterioare privind acordarea tichetelor de masa si art.5 alin.(2) din Legea nr. 193/2006 cu modificarile si completarile ulterioare privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa. Cerinta nr.3: Persoane juridice /fizice straine • Documente edificatoare care sa dovedeasca forma de înregistrare ca persoana fizica sau juridica si, dupa caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din tara în care ofertantul este stabilit. • Documentele prezentate trebuie sa ateste ca ofertantul are dreptul sa desfasoare activitati economice care le includ si pe cele ce fac obiectul prezentei achizitii. Documentele constatatoare se vor prezenta în traducere legalizata in limba romana - în original/ copie legalizata / copie lizibila cu mentiunea „Conform cu originalul, cu precizarea ca , inainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, ofertantului clasat pe primul loc I se va solicita prezentarea traducerii aferente documentelor constatatoare in original, pentru verificarea conformitatii documentului depus odata cu oferta.

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1) Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: 1). aDeclaratie privind neicadrarea in prevederile art. 180 din OUG. 34/ 2006. Se va completa si prezenta Formular 1 din sectiunea Formulare. Conditie de calificare: Ofertantul nu trebuie sa fi fost condamnat in ultimii 5 ani, printr-o hotarare definitiva si irevocabila, pentru frauda, coruptie, spalare de bani, activitati criminale. Modalitatea de indeplinire: Declaratie pe proprie raspundere semnata de reprezentantul legal privind neincadrarea in prevederile art. 180 din OUG 34/ 2006. Declaratia va fi prezentata dupa caz, de fiecare asociat sau tert sustinator in parte 2). Declaratie privind neicadrarea in prevederile art. 181 din OUG. 34/ 2006. Se va completa si prezenta Formularul 2 din sectiunea Formulare. Modalitate de indeplinire: Declaratie pe propria raspundere semnata de reprezentantul legal privind neincadrarea in prevederile art. 181 din OUG 34/ 2006. Declaratia va fi prezentata dupa caz, de fiecare asociat sau tert sustinator in parte. Tertul sustinator nu trebuie sa se afle in situatiile care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 181 lit. a ), c1) Neincadrarea în si d) din OUG 34/ 2006 cu modif si complet ulterioare. Tertul sustinator va completa declaratia pentru tertul sustinator din sectiunea Formulare conform Notei din Formularul 2. 3) Certificat de participare la procedura cu oferta independenta. Se va completa si prezenta Formularul 3 din sectiunea Formulare. Daca oferta e depusa in asociere, se va prezenta un singur certificat in numele asocierii. 4). Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 69^1 din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceOUG 34/ 2006. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE si prezenta Formularul 4. Formularul va fi completat de catre operatorii participanti participantul la procedura procedura, indiferent de atribuire calitatea in care participa ( asociat, subcontractant, tert sustinator). Persoanele cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, functie de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în in ceea ce priveste organizarea, derularea şi si finalizarea procedurii de atribuire sunt: Director General Dr. Ing- XXXX XXXXX- XXXXXX; XXXXXX XXXXXXXX- XXXXXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXX; XXXXXX XXXXXX; XXXXXX XXXXX; XXXXXX XXXXX; XXXXXX XXXXXXX; XXXXXX XXXX; XXXXXXX XXXXXXXXXX; XXXXXXX XXXXX; XXXXXX XXXXXX-XXXXX; XXXX XXXXX. XxxxxxxPentru persoanele juridice straine: Documentele emise in alta limba decat romana vor fi prezentate in copie certificata pentru conformitate cu originalul, cu semnatura si stampila si vor fi insotite de traducere autorizata in limba romana. Declaratia va fi insotita de: - Certificat de atestare fiscala, emis de organele competente ale MFP, privind plata obligatiilor bugetare catre bugetul general consolidat, care sa ateste ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor. In masura in care procedura de emitere a acestor certificate nu permite confirmarea situatiei datoriilor la data solicitata, operatorii economici pot depune o declaratie pe proprie raspundere conform art 11 alin. (4) din H.G. 925/ 2006. Intr-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxxo astfel de situatie devin aplicabile prevederile art. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec9 alin. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx3 din Ordinul 509/ 2011. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta accepta Cerintele referitoare la momentul depunerii ofertelor DUAE obligatiile de plata catre bugetele componente ale bugetului general consolidat sunt considerate ca dovada preliminara a indeplinirii fiind indeplinite si in masura in care operatorii economici prezinta inlesniri la plata de genul esalonarilor sau compensarilor, aprobate de catre organele competente in domeniu. Certificatul se va prezenta in original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul" si va fi valabil la data limita de depunere a ofertelor. Mentionam ca data la care expira termenul de achitare a datoriilor este data de 25 a fiecarei luni, conform prevederilor Legii 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare. - in cazul ofertantilor- persoane juridice straine- solicitarea certificatelor/ documentelor suport va fi conforma conditiilor prevazute la art. 182 din OUG 34/ 2006 cu modif si compl ulterioare, si vor atesta ca acestia nu inregistreaza obligatii fiscale restante in conditiile legii incidente in tara de rezidenta. - Certificate constatatoare emise de autoritatile locale privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale la sediul social, sediile secundare, precum si punctul/ punctele de lucru pentru care exista obligatii de plata, care sa ateste ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor ( sau achivalent pentru persoane juridice straine). Certificatul se va prezenta in original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul". Solicitam totodata si prezentarea unei declaratii pe proprie raspundere, cu privire la sediile secundare pentru care inregistreaza obligatii de plata, insotita de certificat emis in acest sens de autoritatile locale. Pentru persoanele fizice/ juridice straine documentele se prezinta in original/ copie legalizata/ copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul" si vor fi traduse in limba romana de un traducator autorizat In cazul unei asocieri fiecare asociat este obligat sa prezinte aceste documente. Persoane juridice/ fizice romane: Documente obligatorii: Prezentarea in original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul", semnata si stampilata de reprezentantul operatorului economic a Certificatului constatator emis de ONRC in raza caruia este situat sediul ofertantului, din care sa reiasa domeniul de activitate al operatorului economic corespunzator obiectului supus procedurii de achizitie. Informatiile cuprinse in Certificatul constatator trebuie sa fie reale/ actuale la data limita de depunere a ofertelor. In urma evaluarii ofertelor si inainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, in cazul in care operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea a depus certificatul constatator in copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul", autoritatea contractanta are dreptul de a solicita acestuia, inainte de incheierea contractului de achizitie, depunerea documentului in mod direct informatii original sau copie legalizata. Persoane juridice/ fizice straine: Documente obligatorii: Documente edificatoare care sa dovedeasca o forma de inregistrare/ atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional la autoritatile competente care emit documente relevanteorganisme legal constituite, in scopul verificarii datelor conformitate cu prevederile legale din Declaratiile tara in care ofertantul este rezident, prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul", cu semnatura si stampila, si vor fi insotite de o traducere autorizata a acestora in limba romana. In cazul in care oferta este depusa de o asociere de operatori economici, fiecare membru al asocierii trebuie sa prezinte documentele mentionate mai sus. Fiecare document va fi semnat de reprezentantul legal al ofertantului. In cazul in care acestea sunt semnate de o alta persoana, aceasta va prezenta o imputernicire. Toate documentele vor avea pe langa semnatura, mentionat in clar numele si prenumele semnatarului.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achizitie Mixturi Asfaltice Tip Eb16 Rul 50/70

Conditii de participare. III.2.1) Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: 1.Declaratie privind neincadrarea in prevederile art.180 Modalitatea de indeplinire: Declaratie pe proprie raspundere (completare Formular nr.1) / Conditie de calificare: Ofertantul nu trebuie sa fi fost condamnat în ultimii 5 ani, printr-o hotarâre definitiva si irevocabila, pentru frauda,coruptie, spalare de bani, activitati criminale. a2.Declaratie privind neîncadrarea în prevederile art. 181 din ordonanta. Modalitatea de indeplinire: Declaratie pe proprie raspundere (completare Formular nr.2) Neincadrarea Conditie de calificare: autoritatea contractanta nu va califica ofertantul care înregistreaza datorii la bugetul consolidat precum si la cel local(indiferent de cuantumul acestora) – documentele prezentate trebuie sa ateste îndeplinirea obligatiilor scadente in luna anterioara celei in care se depun ofertele. Pentru persoanele juridice române documentele se prezinta în original, copie legalizata sau copie conforma cu originalul,iar pentru persoanele juridice straine documentele se prezinta în original sau copie conforma cu originalul si vor fi însotite de traducere autorizata, iar daca traducatorul nu este autorizat va fi legalizata. 3.Declaratie "Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta" Documente de confirmare: Declaratie pe proprie raspundere (completare Formular nr.8) 4.Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 16469^1 Documente de confirmare: Declaratie pe proprie raspundere (completare Formular nr.3) Pentru aceasta declaratie, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor persoanele ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din in cadrul autoritatii contractante în in ceea ce priveste organizarea, derularea şi si finalizarea procedurii de atribuire suntin sensul articolului mentionat sunt urmatoarele: Director General Dr. Ingdirector general xxx. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic XxxXxxxx,xxxx.XX Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxx, membru CA Xxxxxxxx Xxxxx, membru CA Xxxx Xxxxxx, membru CA Xxxxx Xxxxxx, membru CA Xxxxx Xxxx Xxxxx, membru CA Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx,director economic ec.Xxxxxxxx Xxxxxx, director tehnic xxx. Xxxxxxxx Xxxx, sef comp. Achizitii Publice xxx. Xxxxxxxx Xxxxx Sava, comp. Achizitii Publice ec. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. EcXxxxxx, comp. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. XxxFinaciar contabil Xxxxxxx Xxxxxx, sef comp. Administrativ xxx. Xxxxxxx Xxxxx, sef sect. epurare Xxxxxx Xxxxx, comp. Finaciar contabil Xxxxxx Xxxx, sef comp. Tehnic, planificare, avizare xxx. Xxxx XXXXXX Consilier Xxxxx Ciursas, comp. Juridic cons. juridic JurXxxxxxxx Xxxxx, comp. Achizitii Publice ing.Xxx Xxxxx si comp. Tehnic, planificare, avizare xxx. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii Xxxxxx Pop Declaratia va trebui prezentata atât de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulatesubcontractant, urmand ca inainte cât si de atribuirea tertul sustinator, daca este cazul. Pentru persoanele juridice române documentele se prezinta în original, copie legalizata sau copie conforma cu originalul iar pentru persoanele juridice straine documentele se prezinta în original sau copie conforma cu originalul si vor fi însotite de traducere autorizata si legalizata, in cazul in care traducatorul nu este autorizat actele vor fi legalizate in fata unui notar. Pentru persoanele juridice române Documente de confirmare: - Prezentarea certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial,din care sa rezulte domeniul de activitate principal/ secundar, codurile CAEN aferente acestora, iar pentru activitatea specifica domeniului obiectului contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizatese faca dovada autorizarii conf. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor Art. 15 din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”Legea nr.

Appears in 1 contract

Samples: www.apaoradea.ro

Conditii de participare. III.2.1. a) Neincadrarea în situatiile prevazute Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate -Declaratie pe proprie raspundere privind neincadrarea in prevederile art. 164, 165 şi 167 180 din Legea 98/2016 OUG nr. 34/2006. Declaratie pe proprie raspundere semnata de reprezentantul legal. (Completare Formular nr. 1) - Declaratie pe proprie raspundere privind achizitiile publice. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca neincadrarea în situatiile prevazute la prevederile art. 164, 165 şi 167 181 din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceOUG 34/2006; (Completare Formular nr. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se 2) - Declaratie "Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta". Operatorul economic va completa DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire o declaratie pe propria raspundere, în conformitate cu informatiile aferente situatiei lorFormularul nr. Aceste documente pot fi: 3 (conform Ordinului ANRMAP nr.314/2010). - certificate constatatoare Declaratie pe propria raspundere privind lipsa datoriilor neincadrarea in prevederile art.69^1 din OUG 34/2006,(Completare Formular nr. 4) Persoane cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii functie de decizie din cadrul autoritatii contractante contractante, în ceea ce priveste organizarea, derularea şi si finalizarea procedurii precedurii de atribuire suntatribuire: Manager General Xxxxxxx Xxxxxx, Ec. Xxxxxxx Xxxxxxxx – Director General Dr. economic, Director Medical - Xx. Xxxxxxx Xxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx- Asistent medical, Director Tehnic Interimar- Ing. XxxxxxxXxxxx Xxxxxx,Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxx - inginer,Xxxx Xxxxxxxx-XxxxxxxEconomist, Xxxx Xxxxxxxx- Economist si Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic XxxEconomist,Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxx - Economist - Certificat de atestare fiscala (datorii la bugetul consolidat general).Din certificat trebuie sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a- Certificat de taxe si imozite locale (datorii la bugetele locale) Autoritatea contractanta accepta Din certificat trebuie sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente la momentul depunerii nivelul lunii anterioare celei in care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii - Certificatului constatator emis de catre operatorul economic Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data limita de depunere a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul ofertelor. Se va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului loc, inainte de atribuire transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizateprezinte,pentru conformitate,documentul in original sau copie legalizata. b) Autoritatea contractanta are dreptul -Conform art. 183 din OUG nr.34/2006 se solicita ca ofertantul sa detina Autorizatia Tehnica emisa de Registrul Auto Roman, autorizatie eliberata conform ordinului nr.2131/2005. Prestatorul sa detina autorizatie RAR cel putin clasa I si clasa a solicita in mod direct informatii II-a pentru efectuarea reparatiilor pentru autospecializatele ce fac obiectul contractului, avand obligatia sa anunte achizitorulul în termen de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate 48 de ofertantiore daca autorizatia expira sau este retrasa. Documentele emise Din Autorizatia Tehnica emisa de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”.Registrul Auto Roman trebuie sa reiasa faptul ca prestatorul este autorizat sa efectueze urmatoarele activitati sau lucrari:

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1. a) Neincadrarea în situatiile prevazute Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerinteiinscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: Se va completa DUAE Documentul Unic de Achizitii European (DUAE) de catre toti operatorii economici participanti la procedura procedura: ofertanti / ofertanti asociati / terti sustinatori / subcontractanti propusi. Dupa aplicarea criteriului de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impoziteloratribuire, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget localdar inainte de atribuirea contractului sectorial, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrareentitatea contractanta va solicita, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la conform art. 166 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, numai ofertantului clasat pe primul loc (inclusiv ofertantilor asociati / tertilor sustinatori / subcontractantilor propusi, daca este cazul), sa prezinte documente justificative care probeaza indeplinirea cerintelor de mai jos, asumate prin completarea DUAE 1. Declaratie pe proprie raspundere privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.177, art. 167 alin. 178 alin (1) si (2), ) si art. 171 180 alin (1) din Legea 98/2016 nr. 99/2016. Va fi depusa de operatorii economici ofertanti /asociati/ terti sustinatori/subcontractanti. Se va completa Formular nr.12B 2. Declaratie privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa cazneincadrarea in situatiile prevazute la art.73 din Legea nr. Persoanele care detin 99/2016 pentru ofertanti/ ofertanti asociati/subcontractanti/tert sustinator. In vederea completarii acestei declaratii precizam ca persoanele cu functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Director General Dr. Ing. Xxxxxxx-Xxxxxxx--Xxxxxxx Xxxxxx XXXXX Xxxxx Director Economic - Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx Director Operational -Xxxx Xxxxxxx Director Xxxxxxxxxx -Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxxx Director Tehnic -Xxxxxx Xxxxxxxx Xxx Oficiu Juridic -Xxxxxxxxx Xxxx Xxx Xxxxxxxx Programare Investitii, Licitatii Achizitii, Fonduri Europene - Xxxxxxxxxx Xxxx, Xxxxxxx XXX- Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxx Xxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx Xxxx Xxxxxxx Consiliul de administratie - Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxx Xxxxx, Xxxxxxxxx Xxx Xxxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxx, Xxxxxx Xxx, Xxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxx Xxx Xxxxxxx/membrii rezerva comisie de evaluare - Xxx Xxxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxxxx Xxx, Xxxx Xxxxxxxx, Xxxxxxxxxx Xxxx, , Xxxxxx Xxxxxxxxxx Se va completa Formular nr. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a6 Se va completa Documentul Unic de Achizitii European (DUAE) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulatetoti operatorii economici participanti la procedura: ofertanti / ofertanti asociati / terti sustinatori / subcontractanti propusi. Dupa aplicarea criteriului de atribuire, urmand ca dar inainte de atribuirea contractuluicontractului sectorial, ofertantul entitatea contractanta va solicita, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, numai ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv ofertantilor asociati / tertilor sustinatori / subcontractantilor propusi, daca este cazul), sa prezinte documentele documente justificative care stau la baza informatiilorprobeaza indeplinirea cerintelor de mai jos, asumate prin completarea DUAE Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantul este alta decat Romania, apartenenta din punct de vedere profesional va fi dovedita cu documente din tara de origine, conforme legii tarii de rezidenta a operatorului economic. Aceste documente se vor depune traduse in limba romana si legalizate de traducator autorizat si vor cuprinde urmatoarele informatii : forma de inregistrare ca pers.juridica, obiect de activitate prin care se atesta dreptul ofertantului de furniza produsele solicitate, administratori/datelor furnizateimputerniciti legali sa reprezinte societatea, capital social, filiale/sucursale/puncte de lucru, durata societatii. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevanteNota:0.Xx cazul unei asocieri, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta documente pentru fiecare dintre operatorii economici, individual, pentru partea din contract pe care o realizeaza. Din certificatul ORC sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in forma originala, certificatelecodul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/documentele emise actuale la data limita de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”depunere a ofertelor.

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1III. a2.1 ) Neincadrarea Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 180 din OUG nr. 34/2006 Ofertantul va prezenta Formularul 3 „Declaratie privind Eligibilitatea” din Sectiunea III – Formulare, în original. Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 181 din OUG nr. 34/2006 Ofertantul va prezenta Formularul 3A “Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art. 164181 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, 165 şi 167 cu modificarile si completarile ulterioare” din Legea 98/2016 Sectiunea III- Formulare, în original. Declaratie pe propria raspundere privind achizitiile publiceneîncadrarea în dispozitiile art. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca 69 indice 1 din OUG nr. 34/2006 Ofertantul va prezenta „Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute situatia prevazuta la art. 16469 indice 1” din OUG 34/ 2006 - Formularul 3B din Sectiunea III – Formulare, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceîn original. Modalitatea prin care poate Aceasta declaratie va fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE completata de catre operatorii participanti toti participantii la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2ofertanti/asociati/subcontractanti/terti sustinatori), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care ce detin functii de decizie din în cadrul autoritatii contractante CNCF „CFR” SA - Sucursala Regionala CF Iasi în ceea ce priveste organizarea, derularea şi si finalizarea procedurii de atribuire suntatribuire: Director General Dr. IngDirector: xxx. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic XxxXxxx PIPA Contabil sef: ec. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. EcXxxxx XXXX Sef oficiu juridic: xx. Xxxxxxxx XXXXXXXX Sef divizie Instalatii: xxx. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. XxxSef serviciu comercial xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic JurXxxxxx XXXXX Sef birou BAP xxx. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I XxBAP: xxx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: XXXXXXXX Xxxxx Xxxxxxx, xxx. XXXX Xxxxx Xxxxxxxxx. Declaratie pe proprie raspundere privind faptul ca participarea la procedura este facuta în concordanta cu regulile de concurenta, conf. Ord. ANRMAP nr. 314/12.10.2010 Declaratie pe proprie raspundere privind faptul ca participarea la procedura este facuta în concordanta cu regulile de concurenta. Ofertantul va prezenta Formularul 3D „Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta” din Sectiunea III- Formulare, în original. Certificate constatatoare privind îndeplinirea obligatiilor exigibile de plata a) Autoritatea contractanta accepta Certificat de atestare fiscala privind îndeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor si taxelor locale si alte venituri ale bugetului local, care sa ateste lipsa datoriilor scadente la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara nivelul lunii anterioare celei în care este prevazut termenul limita de depunere a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”ofertelor.

Appears in 1 contract

Samples: Caietul De Sarcini Si Documentele Suplimentare

Conditii de participare. III.2.1. a) Neincadrarea în situatiile prevazute Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la art. 164inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: Ofertantii( lider asociere, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/asociati), tertii sustinatori si subcontractantii, dupa caz ,nu trebuie sa se regaseasca în in situatiile prevazute la art. 164, 165 şi 167 art.73,177,178,180 din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceachizitiilor sectoriale nr.99/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerinteicerintei : Se va Ofertantii( lider asociere, asociati), tertii sustinatori,subcontractantii, dupa caz , fiecare , vor completa cate un formular DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire cu cu informatiile aferente situatiei lorlor . Aceste documente Documentelele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor cerintelor de calificare in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea entitatii contractante , numai de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire . Acestea pot fifi : - certificate 1.Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire indeplinirea obligatiilor referitoare la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetele locale si la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat stat, etc.) ), care sa ateste lipsa datoriilor restante la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa . 2.Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (179, alin.2, art.180, alin 2), art. 167 alin. (2), art. 171 art,184 din Legea 98/2016 99/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa cazsectoriale. Persoanele care detin cu functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizareacontractante: Director General, derularea şi finalizarea Xxxxxx Xxxxxxxxx; Director executiv, Directia Juridica si Resurse Umane - Xxxxx Xxxxxxxxx; Director executiv, Directia Economica - Xxxxx Xxxxxxxx; Director executiv, Directia Comerciala - Xxxxxxxx Xxxxxxx; Directia Exploatare - Xxxxxxxx Xxxxxx ;Sef Serviciu Achizitii -Xxxxx Xxxxxxx; CFPP - Xxxxxxx Xxxxxx; Sef serviciu flota tehnica :Xxxxx Xxxxxxx ,inginer serviciu flota tehnica -Xxxxxxx Xxxxxx ,Sef serviciu tehnic:Xxxxxxxxx Xxxxxxx, Sef birou Control tehnic - Xxxxx Xxxxxxx Conform art. 205, alin. (1),lege 99/2016, Entitatea contractanta poate solicita ofertantilor sa depuna toate sau o parte din documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE, in orice moment pe durata desfasurarii unei procedurii de atribuire sunt: Director General Dr. Ing, daca acest lucru este necesar pentru a asigura desfasurarera coresounzatoare a procedurii. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic XxxIn cazul ofertantilor straini entitatea contractanta va aplica prevederile art. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec181 din Legea 99/2016. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. XxxCertificat constatator emis de ONRC din care sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului. Xxxx XXXXXX Consilier juridic JurObiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta accepta Informatiile cuprinse in acesta trebuie sa fie reale/actuale la momentul depunerii ofertelor prezentarii. Certificatul constatator va fi solicitat atat ofertantului(lider asociere, asociati), tertului sustinator si subcontractantului, dupa caz. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei : Ofertantii( lider asociere, asociati), tertii sustinatori,subcontractantii, dupa caz , fiecare , vor completa cate un formular DUAE ca dovada preliminara cu cu informatiile aferente situatiei lor . Certificatul constatator / documente echivalente emise in tara de rezidenta, in cazul ofertantilor straini, prin care se demonstreaza indeplinirea cerintei de calificare in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE urmeaza a indeplinirii fi prezentae la solicitarea entitatii contractante , numai de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire Capacitatea tehnica si/sau profesionala Descriere: Lista principalelor prestari de servicii efectuate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati (conf. art 192 din LG 99/2016), din care sa prezinte documentele care stau rezulte ca ofertantul a prestat servicii similare in valoare de minim 144000 lei la baza informatiilor/datelor furnizatenivelul a minim un contract -maxim 2 contracte . b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti Pentru respectivul contract se vor prezenta certificate/ documente emise sau contrasemnate de o autoritate sau de catre clientul beneficiar care sa confirme prestarea serviciilor.,Informatii privind subcontractantii (daca este cazul), conform model sectiunea Formulare. Ofertantul are obligatia la incheierea contractului (in forma originalasituatia in care este desemnat castigator) de a prezenta contractul/contractele incheiate cu subcontractantii,Informatii privind asociatii (daca este cazul). In cazul asocierii, certificatelecapacitatea tehnica si/documentele emise sau profesionala se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor asociati. La incheierea contractului (in situatia in care este desemnat castigator) are obligatia de autoritati/terti se vor depune in oricare a prezenta Acordul de asociere legalizat din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”.care sa reiasa faptul ca toti asociatii isi asuma raspunderea pentru indeplinirea viitorului contract de achizitie publica. Pentru informatii suplimentare privind modalitatea de indeplinire a nivelul(urilor) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate consultati fisa de date

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1) Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: Cerinta nr.1- Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta, conform Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice nr. a314/2010 privind punerea în aplicare a certificatului de participare la licitatii cu oferta independenta. Se va completa si prezenta, în original, formularul din sectiunea modele de formulare Certificatul de participare la licitatie cu oferta independenta. Atentie: in cazul unui grup de operatori economici care depune oferta comuna, certificatul de participare la licitatie cu oferta independenta se va completa in numele asocierii. Cerinta nr.2 – Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 69^1 (evitarea conflictului de interese) Neincadrarea din O.U.G nr.34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.Declaratia se va completa si prezenta „olograf” (scris integral de mâna) si se va întocmi conform modelului pus la dispozitie în documentatie în sectiunea Modele formulare, tinând cont de informatiile precizate în tabelul anexat acesteia. Tabelul nu se completeaza olograf si se va anexa semnat pe fiecare pagina. XXXXX XXXXXXX XXXXXXX Xxxxxxxxxx, XXXXXXXXXX XXXXXX Xxxxxxxxxx, XXXXXX XXXXXXX Secretar Xxxxxxxxx, XXXXXXXX XXXXX XXXXXX Director executiv, XXXXXXX XXXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXX XXX Director executiv, XXXX XXXXXXX Xxx. executiv adjunct, XXXXXXX XXXXXXX XXXXXX Sef serviciu, BARDASU XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXXXX Xxx serviciu, NICULAE-STANGA NONI XXXXXX Xxx xxxxx, XXXXX-XXXXX XXXXXXXX Director executiv, XXXXXX XXXXXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXXXXXXX XXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXX XXXXX Arhitect Sef, XXXXXXXXXX XXXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXXXX Director executiv, XXXXXXXX XXXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXX XXXXX Xxx birou, XXXXXXXX XXXXXX Xxx serviciu, XXXX XXXXXXX Xxx. executiv adjunct, XXXXXX XXXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXXXX XXXXXXXXX Sef birou, XXXXXXXX XXXXXXX Director executiv , XXXXXXXX XXXXXXXX Xxx. Executiv adjunct, XXXXX XXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXX Director executiv, XXXX XXXXXX Xxx serviciu, XXX XXXXXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXX Sef serviciu, XXXXXXX XXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXX XXXXXX Director executiv adjunct, XXXXXX XXX Sef serviciu, XXXXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXX XXXXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXXX XXXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXX XXXXXX Sef birou, XXXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXXX XXXXX Xxx birou, XXXXXX XXXXXX Director executiv, XXXXXXXX XXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXXX XXXXX Xxx serviciu, XXXXX XXXXXXXX Xxx serviciu, MORCOV XXXXXXXXX XXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXX XXXXXX XXXXXXX Sef serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXX XXXXXXX Director executiv, XXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXX XXXXX Dir. executiv, XXXXXXXXX XXXXX Sef serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXXXX XXXX XXXXXX Director executiv, XXXXXX XXXXXXXXX Dir. executiv adjunct, XXXXXXXXXX XXXXXXX Xxx serviciu, XXXXXXXXX XXXXXXX Director executiv, XXXXXXX XXX XXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXXXXX Sef serviciu, XXXXX XXXXXX Xxx serviciu. LISTA Cu componenta Consiliului local al Municipiului Xxxxxxxxx, dupa cum urmeaza: XXX XXXXX; XXX XXXXXXX XXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXXX; XXXXXX XXXXXXX; XXXXXXXXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXXXX; XXXXX XXXXXXXX; XXXX XXXXXXX; XXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXXX; XXXXXXXXX XXXXXX; XXXXXX XXXXX; XXXXXXXX XXX-XXXXXX; XXXXX XXXX XXXXXX; XXXXX XXXXXX; XXXX XXXXXX; XXXXXX XXXXXX- XXXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXXX XXXXXXXX; XXXXXXXXX XXXXXX-XXXXXXX; XXXXXXXXXX XXXXXX XXXX; XXXXX XXXXXX XXXXXX; XXXXXXX XXXXXXXX-XXXXX; XXXX XXXXXX; XXXXX XXXXXX-XXXXXXX, XXXX XXXXXXX. Atentie: In cazul in care exista asociati/subcontractanti/terti sustinatori fiecare va completa si prezenta aceasta declaratie, în original, insotita de tabelul semnat pe fiecare pagina. Cerinta nr.3 – Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 180 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare Se va completa si prezenta în original a formularului A - declaratie privind eligibilitatea, din sectiunea Modele formulare. Atentie: In cazul in care exista asociati/terti sustinatori, fiecare va completa si prezenta aceasta declaratie, in original. Cerinta nr.4 - Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 181 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Se va completa si prezenta în original Formularul B –Declaratie privind neîncadrarea în situatiile prevazute la art 181 din sectiunea Modele de formulare. Atentie: In cazul în care exista asociati fiecare membru al asocierii are obligatia de a completa si prezenta în original formularul B. Formularul B1- Declaratie pe propria raspundere privind neîncadrarea în dispozitiile art. 164181. lit.a) , 165 şi 167 c^1 si d) din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceO.U.G nr. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare- din sectiunea Modele formulare va fi completat si prezentat în original de tertul sustinator (daca este cazul). Formularul B va fi insotit de: a. Certificat de atestare fiscala emis de M.F.P. – A.N.A.F. – Administratia Finantelor Publice a judetului unde îsi desfasoara activitatea, de plata a datoriilor catre bugetul de stat consolidat; b. Certificat de atestare fiscala emis de Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local, de plata a datoriilor catre bugetul local. Nota: certificatele se vor prezenta în original sau copie legalizata sau copie lizibila semnata de ofertant cu mentiunea „Conform cu originalul”. Din certificatele de atestare fiscala prezentate trebuie sa reiasa ca ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevazut termenul limita de depunere a ofertelor. In masura in care procedura de emitere a acestor certificate nu permite confirmarea situatiei datoriilor la data solicitata, operatorii economici pot depune o declaratie pe proprie raspundere potrivit art.11 alin.(4) din HG nr.925/2006. Data la care expira termenul de achitare a datoriilor este data de 25 ale fiecarei luni,conform prev.Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare. Cerinta se regaseasca considera indeplinita daca operatorul prezinta inlesniri la plata de genul esalonarilor sau compensarilor, aprobate de catre organele competente in domeniu. Persoanele juridice/fizice straine: se vor prezenta documente din care sa reiasa ca acestia nu inregistreaza obligatii fiscale restante in conditiile legii incidente in tara de rezidenta. Documentele se vor prezenta in traducere legalizata – in original/copie legalizata/copie lizibila semnata de ofertant cu mentiunea „conform cu originalul”. Nota: 1 În cazul în situatiile prevazute care oferta este depusa de catre o asociere de operatori economici, fiecare asociat va prezenta documentele solicitate în aceasta sectiune (situatia personala), cu exceptia certificatului de participare la licitatie cu oferta indeprndenta. Nota: 2 În cazul în care ofertantul este sustinut tehnic si/profesional de catre un tert, tertul sustinator va completa formularul A privind eligibilitatea, formularul B1 privind neîncadrarea în dispozitiile art. 164181 la lit. a, 165 şi 167 lit. c1 si lit. d din Legea 98/2016 O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si declaratie pe propria raspundere privind achizitiile publiceneîncadrarea în prevederile art. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei69^1 (evitarea conflictului de interese) din O.U.G nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Cerinta nr.1:Persoane juridice/fizice române: Se va completa DUAE Certificat constatator eliberat de catre operatorii participanti Oficiul Registrului Comertului Prezentare Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul teritorial. Informatiile cuprinse in certificatul constator trebuie sa fie reale/actuale la procedura data limita de atribuire cu informatiile aferente situatiei lordepunere a ofertelor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget Din certificatul O.N.R.C. trebuie sa rezulte obiectul de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere activitate al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta . Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la artONRC. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire suntNota: Director General Dr. Ing. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxx. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire Certificatul sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor va prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/original sau copie legalizata sau copie lizibila semnata de ofertant cu mentiunea “conform cu originalul” – cu precizarea ca, înainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii, ofertantului clasat pe primul loc i se va solicita prezentarea certificatului constatator în original sau copie legalizata, pentru verificarea conformitatii documentului depus în oferta, in situatia in care a prezentat acest document in copie. Nota: Cand se depune oferta comuna asociatii vor prezenta documentul solicitat pentru partea din contract pe care o realizeaza. Cerinta nr.2: Ofertantul va face dovada ca detine autorizatia de functionare acordata de Ministerul Finantelor Publice, conform prevederilor art.2 alin.(2) din Legea nr.142/1998 cu modificarile si completarile ulterioare privind acordarea tichetelor de masa si art.5 alin.(2) din Legea nr. 193/2006 cu modificarile si completarile ulterioare privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa. Cerinta nr.3: Persoane juridice /fizice straine • Documente edificatoare care sa dovedeasca forma de înregistrare ca persoana fizica sau juridica si, dupa caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din tara în care ofertantul este stabilit. • Documentele prezentate trebuie sa ateste ca ofertantul are dreptul sa desfasoare activitati economice care le includ si pe cele ce fac obiectul prezentei achizitii. Documentele constatatoare se vor prezenta în traducere legalizata in limba romana - în original/ copie legalizata / copie lizibila cu mentiunea „Conform cu originalul, cu precizarea ca , inainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, ofertantului clasat pe primul loc I se va solicita prezentarea traducerii aferente documentelor constatatoare in original, pentru verificarea conformitatii documentului depus odata cu oferta.

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1) Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: Potrivit art. a) Neincadrarea 180 si art. 181 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare sunt necesare documente referitoare la situatia personala a ofertantului: - declaratie privind eligibilitatea- Formular 12A; - declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca acesta nu se afla în nici una din situatiile prevazute la art. 164181 din O.U.G. nr. 34/2006, 165 şi 167 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare - Formular 12B; - declaratie privind achizitiile publicecalitatea de participant la procedura - Formular 6; - certificat de participare la licitatie cu oferta independenta conform Ordinului nr. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie 314/2010 privind punerea în aplicare a certificatului de participare la licitatii cu oferta independenta - Formular 15; - certificat de atestare fiscala privind îndeplinirea obligatiilor la bugetul consolidat al statului, emis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala a Finantelor Publice Teritoriale - sa rezulte situatia obligatiilor scadente in luna anterioara lunii in care se regaseasca în situatiile prevazute depune oferta; - declaratie la art. 164, 165 şi 167 69 indice 1 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire OUG nr.34/2006 (persoane cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, functie de decizie sau de control în in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la artaut. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în Contractante in ceea ce priveste derularea, organizarea, derularea şi si finalizarea procedurii de atribuire suntatriburii: Primar - Xxxxxx Xxxxx, Xxxxxxxxxx - Xxxxxxxxx Xxx,Secretar-Xxxxx Xxxx Xxxxxxxx,Administrator public - Xxxxx Xxx, Consilieri locali: Xxxxx Xxx Xxxxx, Xxxxxx Xxxxxx Xxxx,Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxx, Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx, Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx, Xxxx Xxxxxxxx, Xxxx Xxxxxxxxxx, Xxxxxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxx, Xxxxx Xxxxxx. Birou Achizitii- Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxx, Director General Dr. Ing. tehnic Xxxxxxxx Xxxxxxx,Director economic Xxxxxxx Xxxxxxxxx, Sef serviciu contabilitate-Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx-, Xxx XXXXX Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxx. Xxxxxxx, Manager Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. - Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx, sef Birou Investitii - Xxxx XXXXXX Xxxx, inspector asistent Achizitii Publice – Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx, Consilier juridic Jur. superior Achizitii publice - Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: aXxxx, Xxx Xxxxxxxx Administratie Publica - Podea Xxxxxxxx Xxxxxxx, inspector principal Achizitii Publice - Xxxxxx Xxxx Xxxxxxxx, consilier superior Comunicare Promovare Imagine – Xxxxxx Xxxxx) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta In cazul unei oferte comune fiecare membru al grupului are dreptul obligatia de a solicita in mod direct informatii depune acesta declaratie. Formularul 17 - Documente care atesta statutul de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”.IMM - Certificat

Appears in 1 contract

Samples: www.primariahunedoara.ro

Conditii de participare. III.2.1. a) Neincadrarea în Criterii de calificare Criterii de calificare Denumire Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei Descriere: Ofertantii si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165 şi si 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice98/2016. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164Odata cu oferta, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fiau obligatia sa completeze si sa prezinte: - certificate constatatoare DUAE, (inclusiv pentru asociatii/subcontractanti - daca este cazul) - declaratia privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelorconflictul de interese, taxelor conform art.60 din Legea 98/2016- Formular nr.1. - acordul de subcontractare ?i/sau a contributiilor la bugetul general consolidat acordului de asociere, (buget localdaca este cazul) Persoanele cu functie de decizie in cadrul U.M. 02022: - conducatorul autoritatii contractante: Xxxxxxx Xxx - comandant; membrii organelor decizionale ale autoritatii contractante ce au legatura cu procedura de atribuire: Xxxxxxx Xxxxxx - loctiitor comandant, buget Xxxxxxx Xxxx -sef de stat etc.) la momentul prezentarii; major, Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxx- contabil sef Xxxxxxxx Xxxxxx - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrareSef Centru Sprijin Logistic pentru Resurse Materiale, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; Xxxxx Xxxxxxxx - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publiceconsilier juridic; - alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie persoane din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii pot influenta continutul documentatiei de atribuire suntsi/sau procedura de atribuire: Director General Dr. Ing. Xxxxxxx-Xxxxxxx-comisia de evaluare - Xxxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxx. Xxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a(membru de rezerva) Autoritatea contractanta accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii Xxxxxxx Xxxxxxxx (membru de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilor/datelor furnizate. brezerva) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”.

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1III.1.1) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale: Cerinta nr. a) Neincadrarea 1: Operatorii economici participanți la procedură nu trebuie să se afle în situatiile prevazute niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 72 Çi art. 73 din Legea 98/2016 99/2016 privind achizitiile publice. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164achizițiile sectoriale, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fi: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; - cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; - alte documente edificatoare, dupa cazmodificările Çi completările ulterioare. Persoanele care detin cu functii de decizie din cadrul autoritatii entitatii contractante în ceea ce priveste cu privire la organizarea, derularea şi si finalizarea procedurii de atribuire atribuire, sunt: - Xxxxxxxx Xxxxxx Xxx – Director General Dr. Ing. XxxxxxxCNE Cernavoda; - Xxxxxx Xxxxxxx – Director Operare CNE Cernavoda, Inlocuitor de drept Director CNE Cernavoda - Xxxxxxxxx Xxxx – Director Directia de Productie, Inlocuitor de drept Director CNE Cernavoda; - Xxxxxx Xxx Xxxxxxxx – Director Directia Economica CNE Cernavoda; - Xxxxx Xxxxxx – Sef Serviciu Analize Cost-XxxxxxxBuget, Inlocuitor de Drept Director Economic CNE Cernavoda; - Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx – Sef Serviciu Contabilitate si Patrimoniu, Inlocuitor de drept Director Economic CNE Cernavoda; - Xxxxxxxx Xxxxxxx – Xxx Xxxxxxxx Xxxxxxxxx, Inlocuitor de drept Director Economic CNE Cernavoda; - Xxxxxx Xxxxxx – Sef Birou Juridic si Contencios; - Xxxx Xxxxxxx Xxxxx-Xxxx – Consilier juridic Principal, Inlocuitor de drept Sef Birou Juridic si Contencios; - Xxxxxxxx Xxx Xxxxxxxx – Inginer Sef Departament Planificare Strategica si Achizitii (DPSA); - Xxxxxxxx Xxxxxxxx – Sef Serviciu Achizitii Produse, Inlocuitor de drept Inginer Sef DPSA; - Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxxxxxxxx – Xxx Xxxxxxxx Planificare Achizitii Produse, Inlocuitor de drept Inginer Sef DPSA; - Xxxxxx Xxxxx – Sef Serviciu Achizitii Servicii si Xxxxxxx (SASL); - Xxxxxxx Xxxxx Xxxx – Economist Specialist SASL, Inlocuitor de drept Xxx Xxxxxxxx XXXX; - Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx – Inginer Specialist SASL, Inlocuitor de drept Xxx Xxxxxxxx XXXX; - Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx - Economist Principal SACB, Viza CFP; - Xxxxxxxxx Xxxxxx – Economist SF-BD, Viza CFP Persoane care au intocmit/avizat/aprobat caietul de sarcini: Xxxxxx XxxxxXxx Xxxxx, Xxxxxx Xxxx Xxxx, Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxx, Xxxxxxxx Xxxxxx Xxx. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. EcMod. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat de îndeplinire cerinta 1: Toti op. ec. participanti la procedura (ofertanti, ofertanti asociati, subcontractanti declarati, după cum este cazul) vor completa Documentul Unic de Achizitii European (DUAE) – Sectiunea Motive de excludere, cu informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct Çi vor completa Çi depune în Domeniul Achizițiilor Dr. XxxSEAP, semnate cu semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii, odată cu DUAE Çi Declarația/Declarațiile pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur72 Çi art. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx73 din Legea 99/2016. Xxxxxxxxxxx XXX NOTACerinta nr. 2: aOp. ec. participanți la procedură nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute la art. 177, 178 si 180 din Legea 99/2016. Mod. de îndeplinire cerinta 2: Toți op. ec. participanți la procedură (ofertanți, ofertanți asociați, subcontractanți declarați) Autoritatea contractanta accepta vor completa Documentul Unic de Achiziții European (DUAE) – Motive de excludere cu informațiile aferente situației lor la momentul depunerii nivelul unui DUAE distinct. La solicitarea entității contractante, ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor DUAE ca dovada preliminara a indeplinirii de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulateadmisibile, urmand ca inainte i se va solicita, înainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc prezentarea de documente justificative actualizate, prin care se demonstrează îndeplinirea acestei cerințe, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE (inclusiv pentru ofertanți, ofertanți asociați, subcontractanți declarați, dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele care stau la baza informatiilorcaz), astfel: Pentru persoane juridice/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”.fizice române:

Appears in 1 contract

Samples: www.ziuaconstanta.ro

Conditii de participare. III.2.1. aIII.1.1) Neincadrarea în situatiile prevazute la Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale: Se solicita: - neincadrarea in prevederile art. 164, art. 165 şi Çi art. 167 din Legea 98/2016 nr. 98/2016. Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va indeplini cerinta prin completare in formularul DUAE din documentatia de atribuire. - declaratie privind achizitiile publiceneincadrarea in prevederile art. Ofertantii/membrii asocierii/subcontractantii/tertii sustinatori 60 din Legea nr. 98/2016. Declaratia se va prezenta odata cu DUAE, de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant Çi tert sustinator). Ofertantul nu trebuie sa se regaseasca afle în situatiile prevazute conflict de interese cu oricare din urmatoarele persoane care detin functii de decizie în cadrul autoritatii contractante: Xxxxxx Xxxxxxxx-Director General, Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxx- Director General Adjunct, Xxxxxxx Xxxxxx-Director General Adjunct, Xxxxxxx Xxxxxxx-Director, Direcţia Economica, Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx-Director, Directia Juridica si Contencios, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxx- Director Adjunct, Directia Juridica si Contencios, Xxxxxx Xxxxxx-Director, Directia Achizitii si Administrativ, Xxxxx Xxxxxx–Directia Constructii Locuinte, Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxxx, Directia Achizitii si Administrativ, preÇedinte comisia de evaluare, Xxxxxxxx Xxxxxxxx–Xxx Xxxxxxxx, Direcția Construcții Locuințe, membru în comisia de evaluare, Xxxxxxxx Xxxx - Xxxxxxxxx, Direcția Regională Çi Xxxxxxx Xxxxxxxx, membru în comisia de evaluare, Xxxxxx Xxxx–Consilier, Directia Achizitii si Administrativ, membru de rezervă în comisia de evaluare, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx - Xxxxxxxxx, Direcția Construcții Locuințe, membru de rezervă în comisia de evaluare. Ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la art. 164finalizarea evaluarii ofertelor, 165 şi 167 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se la solicitarea autoritatii contractante, va completa DUAE de catre operatorii participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Aceste documente pot fiprezenta urmatoarele documente: - certificate constatatoare privind Certificat de atestare fiscala din care sa reiasa lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget localconsolidat, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; . - cazierul Certificat de atestare fiscala din care sa reiasa lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul local, la momentul prezentarii. - Cazierul judiciar al operatorului economic şi si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / ONRC/actul constitutiv; . - dupa Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice; . - alte Alte documente edificatoare, dupa caz. Persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Director General Dr. Ing. Xxxxxxx-Xxxxxxx-Xxxxxx XXXXX Director Tehnic Xxx. Xxxxxxx XXXXXXXXX Director Economic Dr. Ec. Xxxxx XXXXXXX Șef Compartiment Intern Specializat în Domeniul Achizițiilor Dr. Xxx. Xxxx XXXXXX Consilier juridic Jur. Xxxxxxx XXXXXX Xxxxxxxxxx Ştiinţific I Dr. Ovidiu PANĂ Cercetator Ştiinţific I Xx. Xxxxxxxxxxx XXX NOTA: a) Autoritatea contractanta va tine cont Çi de prevederile art. 166 din Legea nr. 98/2016. Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru demonstrarea indeplinirii obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor Çi contributiilor catre bugetul consolidat de stat Çi bugetul local, in conformitate cu legislatia din tara de rezidenta, eliberate de autoritatile competente ale tarii de origine(cum ar fi certificate, caziere fiscal sau alte documente echivalente). Documentele se vor prezenta insotite de traducerea autorizata a acestora in limba româna. In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor prevazute anterior sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art.164, 165 Çi 167, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la momentul depunerii ofertelor declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens. Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in nici una dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea de indeplinire: completare DUAE in conformitate cu Notificarea nr. 240/2016, urmand ca dovada preliminara documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sau pentru ofertantii straini un document echivalent emis in tara de rezidenta (in limba in care a indeplinirii fost emis, insotit de traducerea in limba romana efectuata in mod obligatoriu de catre traducatori autorizati), sa fie prezentat la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre operatorul economic a conditiilor/criteriilor stipulate, urmand ca inainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire in clasamentul intermediar. Obiectul contractului trebuie sa prezinte documentele care stau aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator ONRC. Informatiile din acest document trebuie sa fie reale/valide la baza informatiilor/datelor furnizate. b) Autoritatea contractanta are dreptul de a solicita in mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente relevante, in scopul verificarii datelor din Declaratiile prezentate de ofertanti. Documentele emise de catre ofertanti se vor prezenta in forma originala, certificatele/documentele emise de autoritati/terti se vor depune in oricare din formele: original/copie lizibila cu mentiunea “conform cu originalul”data prezentarii acestuia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Lucrari Rest De Executat Aferent Obiectivului De Investitie