GARANTAREA CREDITULUI Exemple de Clauze

GARANTAREA CREDITULUI. 13.1 Achizitorul/împrumutatul va garanta creditul, dobânzile şi comisioanele aferente cu veniturile proprii înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al UAT Comuna Șaru Dornei (impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit), cu excepţia celor interzise de lege.
GARANTAREA CREDITULUI. Autoritatea Contractanta va garanta rambursarea creditului pe termen lung, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente cu veniturile proprii ale Autorităţii Contractante, conform Legii 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
GARANTAREA CREDITULUI. 5.1. Pentru garantarea obligațiilor asumate prin Documentele de finanțare, Împrumutatul constituie în favoarea Băncii garanțiile prevăzute la art. 7 din Condițiile Speciale, având obligația să suporte toate cheltuielile legate de constituirea garanțiilor și înregistrarea acestora în registrele de publicitate prevăzute de lege, precum și în legătură cu prelungirea, modificarea, extinderea, stingerea sau radierea înregistrărilor în legătură cu acestea. 5.2. Garanțiile constituite de către Împrumutat conform Contractului de credit sunt accesorii acestuia și rămân în vigoare până la rambursarea integrală a tuturor sumelor datorate Băncii în temeiul Documentelor de finanțare. 5.3. Împrumutatul este de acord ca Banca să efectueze, printr-un operator autorizat, toate formalităţile necesare înscrierii corespunzătoare a Documentelor de finanțare în RNPM, în conformitate cu prevederile Codului Civil şi normele legale de operare RNPM. Împrumutatul consimte ca toate cheltuielile în legătură cu înregistrarea Documentelor de finanțare sau cu îndeplinirea oricăror formalităţi prevăzute de lege pentru asigurarea valabilităţii, priorităţii, caracterului executoriu al garanțiilor, sau pentru modificarea, prelungirea și radierea înscrierilor în/din registrele de publicitate, să fie suportate de către acesta prin debitarea automata de către Bancă a conturilor acestuia. 5.4. În cazul în care Împrumutatul nu deține sumele necesare în niciunul dintre conturile sale deschise la Bancă, acesta se declară de acord ca Banca să aibă dreptul, nu și obligația, să efectueze plata sumelor necesare efectuării formalităților de publicitate cerute de lege, urmând ca Împrumutatul să ramburseze Băncii aceste sume conform prevederilor art. 10 (Xxxxxxx și cheltuieli) din prezentele Condiții Generale. 5.5. În cazurile justificate în care se solicită radierea înscrierilor din registrele de publicitate cu privire la Documentele de finanțare, Împrumutatul are obligația să avanseze sumele necesare, în caz contrar Banca putând să refuze întocmirea documentelor sau efectuarea formalităților necesare. 5.6. Dacă Împrumutatul alege un alt operator autorizat pentru înscrierea avizelor în RNPM, acesta va notifica Banca asupra acestei opțiuni, pentru evitarea debitării automate a contului.
GARANTAREA CREDITULUI. 13.1 Achizitorul/împrumutatul va garanta creditul, dobânzile şi comisioanele aferente cu veniturile proprii ale Achizitorului/Împrumutatului.
GARANTAREA CREDITULUI. 5.1. Imprumutatul si garantul se obliga sa garanteze creditul si dobanzile aferente si in cazul prelungirii contractului de credit prin acte aditionale. 5.2. Imprumutatul va suporta toate cheltuielile si/sau taxele aferente constituirii in buna regula a garantiilor si asigurarii publicitatii acestora in Cartea Funciara si/sau Arhiva Electronica a Garantiilor Reale Mobiliare, dupa caz. 5.3. Imprumutatul se obliga sa nu instraineze bunurile aduse in garantie si sa nu le foloseasca pentru garantarea oricarei alte obligatii catre o alta societate bancara sau oricare alta persoana fizica sau juridica, pana la rambursarea integrala a tuturor sumelor rezultand din prezentul contract sau fara acordul prealabil al bancii.

Related to GARANTAREA CREDITULUI

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 30 zile

  • GARANTII 5.1. Prin prezentul contract, Detinatorul cardului garanteaza cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare, precum si cu cesionarea veniturilor sale in favoarea Bancii pentru obligatiile asumate de el in baza prezentului contract si autorizeaza Banca Transilvania S.A. ca in cazul in care nu va rambursa creditul, dobânzile, taxele si comisoanele aferente, sa se indrepte asupra oricaror bunuri detinute pentru recuperarea in totalitate a datoriei neplatite. Detinatorul este de acord ca banca sa valorifice garantiile acestuia fara vreo alta instiintare sau formalitate, intelegând prin aceasta sa exonereze banca de orice raspundere in acest sens. 5.2. Prin semnarea Contractului de credit card, Imprumutatul confirma ca a luat la cunostinta despre existenta asigurarii de grup pentru riscul de deces si accepta includerea sa in grupul persoanelor asigurate pentru riscul de deces, cunoscand conditiile generale de asigurare. In caz de deces al imprumutatului, urmasii/girantii vor depune la banca o copie legalizata a certificatului de deces, certificatul constatator al decesului, in 30 (treizeci) zile calendaristice, caz in care banca va exonera imprumutatul/girantii/urmasii de la rambursarea datoriilor ulterioare decesului.

  • Domeniul de aplicare (1)Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală. (2)În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză. (3)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte: a)de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung; b)având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale; c)având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor; d)referitoare la servicii financiare; e)pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil; f)având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale; g)care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată; h)care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb; i)având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului; j)de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă; k)încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate; l)încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului. (4)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9-16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului. (5)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • Anunț de atribuire În urma finalizării achiziției directe, autoritatea contractantă va publica, pe pagina proprie de internet xxx.xxxxxx.xx/xxxxxxxxxxxxx/xxxxxxxxx-xxxxxxx, un anunț de atribuire în termen de 15 zile de la data încheierii contractului.

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • Rezilierea Rezilierea Contractului se poate realiza cu acordul comun al Părţilor. Contractul poate fi reziliat în mod unilateral de către: Cumpărător în caz de refuz al Vînzătorului de a livra Bunurile prevăzute în prezentul Contract; Cumpărător în caz de nerespectare de către Vînzător a termenelor de livrare stabilite; Vînzător în caz de nerespectare de către Cumpărător a termenelor de plată a Bunurilor; Vînzător sau Cumpărător în caz de nesatisfacere de către una dintre Părţi a pretenţiilor înaintate conform prezentului Contract. Partea iniţiatoare a rezilierii Contractului este obligată să comunice în termen de ___ zile lucrătoare celeilalte Părţi despre intenţiile ei printr-o scrisoare motivată. Partea înştiinţată este obligată să răspundă în decurs de ___ zile lucrătoare de la primirea notificării. În cazul în care litigiul nu este soluţionat în termenele stabilite, partea iniţiatoare va iniția rezilierea.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • Modul de prezentare a ofertei Adresa la care se depune oferta: CONPET SA, str. Anul 1848, nr. 1-3, Ploiești, la Registratura societății, situată la parter, luni-joi între orele 08.15 – 16.00 și vineri între orele 08.15 – 13.00. Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic (memorie USB), în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA .................” (se înscriu data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare de pe site-ul CONPET). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C. - S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul.