Informatii despre fondurile Uniunii Europene Nu Fonduri bugetare
Obiective Obiectivele prezentului Cod urmăresc să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică, prin:
Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.
TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora
Informatii cumparare directa Descriere
Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.
CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■
Intrarea în vigoare 1. Fiecare dintre Statele Contractante va notifica celuilalt, prin canale diplomatice, despre îndeplinirea procedurilor, cerute potrivit legislaţiei sale, pentru intrarea în vigoare a prezentei Convenţii. 2. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după şaizeci de zile din data ultimei din notificări şi prevederile sale vor avea efect: a) cu referinţă la impozitele reţinute la sursă, la venitul, realizat la sau după 1 ianuarie a anului calendaristic, imediat următor anului, în care Convenţia a intrat în vigoare; b) cu referinţă la celelalte impozite pe venit şi pe proprietate, pentru orice an fiscal, ce se începe la sau după 1 ianuarie a anului calendaristic, imediat următor anului, în care Convenţia a intrat în vigoare.
INFORMATII GENERALE Programul „Visa Premium Business Lounge Acces” reprezinta o facilitate intrinseca a oricarui card de credit, debit Visa Gold, Visa Platinum si Visa Infinite eliberat in Romania de catre una din bancile emitente a acestor carduri individualizate in mod expres la Pct.1.2. din prezentul Regulament, precum si in Anexa nr. 1 a acestuia. Programul nu constituie o campanie publicitara sau promotie publicitara ci se incadreaza in sfera beneficiilor atasate cardurilor inscrise in program. 1.1. Programul „Visa Premium Lounge Acces” (denumita in continuare „Programul”) este realizat in numele si pentru Visa Europe Services Inc. de catre PUBLICIS, divizie a LION COMMUNICATION SERVICE S.A. cu sediul social in Romania, Mun. Bucuresti, Str. Xxxxxxx Xxxxx nr. 13, Sector 1, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J40/8531/2009, CIF: RO25848554, Nr. Operator de date cu caracter personal: 10975, reprezentata legal de Xx. Xxxxxxx Xxxxx DUMIRESCU, in calitate de administrator, numita in continuare “Organizator”. 1.2. La aceast Program participa orice card de credit, debit Visa Gold, Visa Platinum si Visa Infinite eliberat in Romania de catre una din urmatoarele banci (denumite in continuare, in mod colectiv, „Bancile” si, in mod individual, „Banca”): 1) ALPHA BANK ROMANIA S.A. 2) BANCA COMERCIALA ROMANA S.A. 3) BANCA TRANSILVANIA S.A. 4) BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. 5) CREDIT EUROPE BANK ROMANIA S.A. 6) ING BANK NV AMSTERDAM – SUCURSALA BUCURESTI 7) MARFIN BANK ROMANIA S.A. 8) OTP BANK ROMANIA S.A. 9) PIRAEUS BANK ROMANIA S.A. 10) UNICREDIT BANK S.A. 11) LIBRA BANK S.A. 12) RAIFFEISEN BANK S.A. 13) CEC BANK S.A. 14) ORANGE MONEY S.A. 15) FIRST BANK S.A. 1.3. Programul se va desfasura conform prevederilor prezentului regulament („Regulamentul”) care este obligatoriu pentru toti detinatorii actuali si viitori de carduri de credit, debit Visa Gold, Visa Platinum si Visa Infinite eliberate in Romania de catre una din Banci. 1.4. Prin participarea la aceast Program, se prezuma cunoasterea prezentului Regulament si acordul posesorului/utilizatorului, inclusiv a posesorilor viitori. Posesorii cardurilor se obliga sa respecte si sa se conformeze tuturor termenilor, conditiilor si prevederilor prezentului Regulament.
Informatii Juridice Economice Financiare Si Tehnice Cadrul Legal: ✓ Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare; ✓ H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;