CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.
ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:
DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor
Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.
Rezoluțiunea Contractului 8.1. Prin efectul rezoluțiunii se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligații. 8.2. Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți contractante. 8.3. Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc dacă neexecutarea obligației contractuale este esențială. Este esențială în unul dintre următoarele cazuri: a) refuzul vânzătorului de a vinde bunurile prevăzute în prezentul contract; b) nerespectarea de către Beneficiar și Centru a termenilor de plată pentru bunurile livrate; c) nerespectarea de către Vânzător a termenilor de livrare a bunurilor; d) nesatisfacerea de către una dintre părțile contractului a pretențiilor înaintate conform prezentului contract, 8.4. Partea care declară rezoluțiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalitățile acumulate la data rezoluțiunii și, suplimentar, are aceleași drepturi la despăgubiri sau penalități pe care le-ar fi avut dacă obligațiile stinse prin efectul rezoluțiunii ar fi fost neexecutate.
Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA Denumire si adrese
Executarea contractului 7.1 Executarea contractului începe de la data semnării contractului de ambele părți contractante.
LIMBA CARE GUVERNEAZA CONTRACTUL 19.1 Limba care guvernează contractul este limba română.
AUTORITATEA CONTRACTANTA I.1) DENUMIREA, ADRESA SI PUNCT(E) DE CONTACT: Adresa postala: prin Sucursala Regionala CF Iasi – Serviciu Achizitii Publice, Piata Garii nr.1 , Localitatea: Iasi , Cod postal: 700090 , Romania , Punct(e) de contact: Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxx , Tel. +00 000000000 , In atentia: Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxx , Email: xxxx.xxxxxxxxx@xxx.xx , Fax: +00 000000000 , Adresa internet (URL): xxx.xxx.xx , Adresa profilului cumparatorului: xxx.x-xxxxxxxxx.xx ADRESA DE LA CARE SE POT OBTINE INFORMATII SUPLIMENTARE: Punctul (punctele) de contact mentionat(e) anterior CAIETUL DE SARCINI SI DOCUMENTELE SUPLIMENTARE (INCLUSIV DOCUMENTELE PENTRU DIALOGUL COMPETITIV SI SISTEMUL DE ACHIZITIE DINAMIC) POT FI OBTINUTE LA: Punctul (punctele) de contact mentionat(e) anterior OFERTELE SAU SOLICITARILE DE PARTICIPARE TREBUIE TRANSMISE LA: Punctul (punctele) de contact mentionat(e) anterior
Circumstanțe care justifică neexecutarea contractului 7.1. Părţile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau integrală a obligaţiilor conform prezentului Contract, dacă aceasta este cauzată de producerea unor cazuri de circumstanțe care justifică neexecutarea contractului (războaie, calamităţi naturale: incendii, inundaţii, cutremure de pămînt, precum şi alte circumstanţe care nu depind de voinţa Părţilor). 7.2. Partea care invocă clauza circumstanțelor care justifică neexecutarea contractului este obligată să informeze imediat (dar nu mai tîrziu de 10 zile) cealaltă Parte despre survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului. 7.3. Survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului, momentul declanşării şi termenul de acţiune trebuie să fie confirmate printr-un aviz de atestare, eliberat în mod corespunzător de către organul competent din ţara Părţii care invocă asemenea circumstanţe.