PUNEREA ÎN APLICARE Exemple de Clauze

PUNEREA ÎN APLICARE. 20. Secretariatele generale ale Parlamentului European și Comisiei Europene răspund de supravegherea sistemului și de toate aspectele operaționale principale și iau, de comun acord, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestui acord. (1) JO L 145, 31.5.2001, p. 43. 21. Pentru implementarea sistemului, serviciile Parlamentului European și ale Comisiei Europene înființează o structură opera­ țională comună, denumită „secretariatul comun al registrului de transparență”. Acesta va fi alcătuit dintr-un grup de funcționari ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene, potrivit termenilor unui acord care se va încheia între serviciile competente. Secretariatul comun al registrului de transparență funcționează sub coordonarea unui șef de unitate din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene. Sarcinile secreta­ riatului includ punerea în aplicare a măsurilor care să asigure conținutul registrului din punct de vedere calitativ. 22. Eliberarea și verificarea ecusoanelor care permit accesul pe termen lung în clădirile Parlamentului European constituie în continuare un proces gestionat de instituția în cauză. Aceste ecusoane se emit numai pentru persoane care reprezintă sau care lucrează pentru organizații care se încadrează în domeniul de aplicare a registrului, dacă respectivele organizații sau persoane s-au înregistrat. Cu toate acestea, înregistrarea nu dă dreptul automat la obținerea unor astfel de ecusoane. 23. Sistemul este administrat în comun, dar părțile rămân libere să utilizeze registrul în mod independent în scopuri proprii specifice, cum ar fi acordarea de stimulente, de exemplu transmiterea de informații către entitatea înregistrată privind lansarea de consultări publice sau organizarea de evenimente. 24. Părțile organizează proiecte corespunzătoare în materie de instruire și comunicare internă pentru a face mai bine cunoscute membrilor și personalului instituțiilor Uniunii registrul și procedura privind reclamațiile. 25. Părțile iau măsuri corespunzătoare pentru a face mai bine cunoscut registrul pe plan extern și pentru a promova utilizarea acestuia. 26. Prin intermediul unui motor de căutare ușor de utilizat, o serie de statistici esențiale provenite din baza de date a regis­ trului se vor publica regulat pe site-ul internet Europa. Conținutul public al acestei baze de date va fi valabil, la cerere, într-un format electronic care poate fi citit automat. 27. În urma consultărilor cu părțile interesate, Secretariatul General al ...
PUNEREA ÎN APLICARE. 4.1. Sub rezerva condițiilor din prezenta anexă, părțile convin ca agenții lor tehnici să accepte inspecțiile și monitorizarea unităților de reparații/între­ prinderilor de întreținere efectuate de celălalt agent tehnic sau, după caz, de celelalte autorități aviatice, în vederea constatărilor de conformitate cu cerințele părții respective pentru eliberarea și menținerea valabilității certificatelor. 4.2. Certificatul emis de un agent tehnic în conformitate cu prezenta anexă nu depășește domeniul clasificărilor și limitărilor prevăzute în certificatul emis de către celălalt agent tehnic sau de către cealaltă autoritate aviatică.
PUNEREA ÎN APLICARE. Prezentul acord este pus în aplicare de părțile contractante în conformitate cu actele cu putere de lege și normele adminis- trative ale fiecărei părți contractante și în limita resurselor dispo- nibile ale autorităților vamale respective.
PUNEREA ÎN APLICARE. Articolul 4a Reexaminarea Articolul 1 Domeniul de aplicare și disponibilitatea căilor de atac Articolul 2 Cerințe referitoare la căile de atac Articolul 2a Termenul suspensiv Articolul 2b Derogări de la termenul suspensiv: alineatul (1) litera (b) Articolul 2c Termene de exercitare a căii de atac Articolul 2d Absența efectelor: alineatul (1) litera (b), alineatele (2) și (3) Articolul 2e Încălcări ale prezentei directive și sancțiuni alternative Articolul 2f Termene Articolul 2b Derogări de la termenul suspensiv: alineatul (1) litera (c), alineatul (5) Elementele enumerate în prezenta anexă nu fac obiectul procesului de apropiere legislativă. Articolul 2b Derogări de la termenul suspensiv: alineatul (1) litera (a) Articolul 2d Absența efectelor: alineatul (1) litera (a), alineatul (4)

Related to PUNEREA ÎN APLICARE

  • Domeniul de aplicare (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală. (2) În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză. (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte: a)de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung; b)având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale; c)având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor; d)referitoare la servicii financiare; e)pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil; f)având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale; g)care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată; h)care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb; i)având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului; j)de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă; k)încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate; l)încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului. (4) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9- 16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului. (5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • Rezilierea Rezilierea Contractului se poate realiza cu acordul comun al Părţilor. Contractul poate fi reziliat în mod unilateral de către: Cumpărător în caz de refuz al Vînzătorului de a livra Bunurile şi/sau de a presta Serviciile prevăzute în prezentul Contract; Cumpărător în caz de nerespectare de către Vînzător a termenelor de livrare/prestare stabilite; Vînzător în caz de nerespectare de către Cumpărător a termenelor de plată a Bunurilor / Serviciilor; Vînzător sau Cumpărător în caz de nesatisfacere de către una dintre Părţi a pretenţiilor înaintate conform prezentului Contract. Partea iniţiatoare a rezilierii Contractului este obligată să comunice în termen de 5 zile lucrătoare celeilalte Părţi despre intenţiile ei printr-o scrisoare motivată. Partea înştiinţată este obligată să răspundă în decurs de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării. În cazul în care litigiul nu este soluţionat în termenele stabilite, partea iniţiatoare va iniția rezilierea.

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • Rezilierea unilaterală Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele a) Autorizațiile, licențele Furnizorului expiră iar acesta nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de derulare a contractului. b) Furnizorul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul Achizitorului. c) Furnizorul nu constituie garanția de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contract. d) Furnizorul depășește cu mai mult de 5 zile consecutive, oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 din contract. e) Furnizorul nu respecta obligațiile de bună conduită prevăzute la art. 14 din contract. Data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Furnizorului.

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI 21.1 Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

  • RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR 10.1. Părţile poartă răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de prezentul contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. 10.2. Dacă în legătură cu executarea lucrărilor de construcţii se produce o daună unui terţ, părţile contractante răspund solidar, conform prevederilor legale. Pentru stabilirea între părţi a cuantumului răspunderii pentru dauna provocată se va ţine seama de gradul de vinovăţie a fiecărui partener în producerea acesteia, dacă în clauzele contractuale nu s-a prevăzut altfel. 10.3. Membrii asocierii își păstrează individualitatea ca subiecți de drept, însă sunt obligați să răspundă solidar față de autoritatea contractantă pentru modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale. 10.4. Dacă prejudiciul cauzat terţei persoane este urmare a unei măsuri dispuse de beneficiar în forma în care a fost aplicată, atunci acesta poartă singur răspunderea, numai dacă Antreprenorul l-a înştiinţat în prealabil de pericolul legat de executarea dispoziţiei. 10.5. Antreprenorul este obligat, conform prevederilor legale, la plata daunelor pentru încălcarea sau deteriorarea drumurilor de acces sau a reţelelor de utilităţi, a terenurilor limitrofe prin depozitarea de pământ, materiale sau alte obiecte, precum şi ca urmare a unor îngrădiri sau limitări din proprie vină. 10.6. Antreprenorul trebuie să asigure lucrările executate şi dotările pe care le are la dispoziţie împotriva degradării şi furturilor până la predarea lucrărilor către Beneficiar. El trebuie să ia măsuri de protecţie contra degradării lucrării datorită acţiunilor atmosferice şi a apei şi să îndepărteze zăpada şi gheaţa. 10.7. Dacă nerespectarea de către Antreprenorul a prevederilor oricărui regulament sau hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale altor organe locale, legal constituite, şi care au caracter obligatoriu la executarea lucrărilor, provoacă pagube pentru Beneficiar, acesta va fi despăgubit de Antreprenor în mărimea sumei prejudiciului. 10.8. Dacă motivele constrângerii sau ale întreruperii sunt imputabile uneia dintre părţile contractante, atunci cealaltă parte poate emite pretenţii privind despăgubirea pentru daunele intervenite şi care pot fi dovedite. 10.9. Dacă întârzierea în execuţia lucrărilor este din culpa uneia dintre părţile contractante, partea culpabilă va plăti celeilalte părţi penalizări şi/sau despăgubiri în cuantum de la 0,01% până la 0,1% din valoarea lucrărilor rămasede executat/neonorate pentru fiecare zi de întârziere. Penalizarea devine operantă în momentul în care partea înculpă a intrat în întârziere. 10.10. Beneficiarul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile conform prevederilor legale, în privinţa sau ca urmare a unui accident sau prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Antreprenor, cu excepţia unui accident sau prejudiciu rezultînd din vina Beneficiarului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora. 10.11. Antreprenorul şi subantreprenorii răspund solidar pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

  • Legea aplicabilă contractului Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data: