Common use of Încetarea și rezilierea contractului Clause in Contracts

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul la altă instituție de învățământ superior și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare De Master, Contract De Studii Universitare De Master, Contract De Studii Universitare De Master

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul mobilitatea academică definitivă la altă instituție de învățământ superior și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata recuperarea debitelor acumulate de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare De Licență, Contract De Studii Universitare De Licență

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul mobilitatea internă definitivă la altă instituție de învățământ superior superior, întreruperea studiilor și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata recuperarea debitelor acumulate de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare De Licență, Contract De Studii Universitare De Licență

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul la altă instituție de învățământ superior superior, întreruperea studiilor și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Studii Universitare De Master

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul mobilitatea academică internă definitivă la altă instituție de învățământ superior și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata recuperarea debitelor acumulate de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Studii Universitare De Licență

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul întreruperea studiilor, mobilitatea academică definitivă la altă instituție de învățământ superior și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata recuperarea debitelor acumulate de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Studii Universitare

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul mobilitatea internă definitivă la altă instituție de învățământ superior și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata recuperarea debitelor acumulate de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Studii Universitare De Licență

Încetarea și rezilierea contractului. 6.1. Contractul de studii încetează la momentul finalizării studiilor. Obligațiile născute până la data încetării trebuie executate în condițiile contractuale. 6.2. Contractul de studii se reziliază de drept, în următoarele cazuri: retragerea de la studii, transferul întreruperea, mobilitatea academică la altă instituție de învățământ superior și repetenția. Obligațiile născute până la data încetării contractului trebuie executate în condițiile contractuale. 6.3. Contractul poate fi reziliat unilateral de universitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de către student, prin exmatricularea acestuia. În acest caz, universitatea este îndreptățită la plata de către student a debitelor acumulate până la data exmatriculării și/sau a unor daune materiale. 6.4. Prezentul contract încetează și în caz de forță majoră. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Partea care o invocă are obligativitatea de a o aduce la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile calendaristice de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice de la apariția acesteia. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, cealaltă parte neavând dreptul de a cere despăgubiri.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Studii Universitare De Master