Contract
Atribuțiile prevăzute în fișa postului pentru funcția de execuție vacantă în regim contractual de referent, gradul professional debutant din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Salarizare
Atribuțiile postului
a) participa la adaptarea structurii organizatorice a companiei în toate etapele dezvoltarii acesteia;
b) gestioneaza procedurile si contractele referitoare la asistenta medicala a angajatilor si a membrilor familiilor acestora;
c) culege informatii, observa evolutia indicilor de plata, în conformitate cu functionarea si evolutia societatii;
d) decide necesitatea expertizelor sau a consultantei de specialitate pentru domeniul sau de activitate;
e) întocmirea pe calculator si editarea de adeverinte, actualizari norme, diverse formulare, tabele, adrese necesare în cadrul biroului si firmei;
f) realizarea de anchete atunci când se constata abateri disciplinare;
g)actualizarea statelor de functiuni si a tabelelor cu muncitori în baza structurii organizatorice aprobate;
h) centralizarea pe calculator a datelor din conturile de salarii si din state de plata a datelor necesare întocmirii rapoartelor statistice solicitate;
i) studierea legislatiei muncii în vigoare;
j) introducerea/initializarea sau actualizarea bazei de date a salariatilor firmei;
k) calculul salariilor inclusiv listarea statelor de plata;
l) evidenta lunara a fondului de salarii realizat si a numarului de salariati pe societate, categorii de personal, obiective, puncte de lucru;
m)asistarea managerului de resurse umane în realizarea si implementarea grilei de salarizare în conformit ate cu reglementarile în vigoare si studierea consecintelor aplicarii acesteia (din punct de vedere al costuri lor sociale, materiale, financiare);
n)operarea în sistemul de salarizarea a tuturor modificarilor ce apar (încadrari, desfaceri de contracte indi viduale de munca, negocieri de salarii, etc...);
o)evidenta prezentei la lucru a personalului de la sediul societatii si întocmirea formelor necesare pentru salarizare;
p)urmarirea întocmirii corecte a pontajelor de catre cei desemnati sa le execute si existenta ca anexe la contur, tabele cu sporul de santier;
r)normarea lucrarilor executate de firma dar si ofertele de preturi la forajele pentru terti;
s) asistarea managerului de departament în realizarea si implementarea politicilor HR atât departamentale cât si organizationale:
t)orice alta activitate specifica departamentului resurse umane;
Obligații ale salariatului în executarea și la încetarea raportului de muncă privind prelucrarea datelor cu caracter personal:
1. pe durata executării raportului de serviciu/ respectiv a contractului individual de muncă și pe o durată de 50 ani de la încetarea acestuia, salariatul are obligația de a respecta confidențialitatea datelor cu caracter personal la care are acces în exercitarea funcției;
2. angajatul se obligă ca, atât pe durata executării raportului de serviciu/ respectiv a contractului individual de muncă, cât şi pe o perioadă de 50 ani de la data încetării acestuia, indiferent de cauza acestei încetări:
a) să nu sustragă, copieze, multiplice etc. documentele şi informațiile conținând date cu caracter personal, precum și datele cu caracter personal ale publicului ( persoane fizice și
delegați/împuterniciți ai persoanelor juridice) sau ale altor terțe persoane colaboratori ai autorităților administrației publice locale și aparatului de specialitate, la care are acces în exercitarea funcției;
b) să nu transmită documentele şi informaţiile ( inclusiv dar fără a se limita la cele care cuprind date cu caracter personal), datele cu caracter personal ale publicului sau terților colaboratori ai autorităților administrației publice locale și aparatului de specialitate, la care are acces în exercitarea funcţiei, indiferent dacă acestea sunt confidenţiale sau au caracter de secret de serviciu, fără acordul conducerii, în afara spaţiilor în care HUB mARTA îşi desfășoară activitatea (inclusiv prin transmiterea unor documente/ date cu caracter personal /informaţii către adresele de e-mail personale) sau din locaţiile în care acestea au fost depuse în scopul menţinerii regimului lor confidenţial;
c) să nu divulge sau să comunice documente şi informaţii ( inclusiv dar fără a se limita la cele care cuprind date cu caracter personal), date cu caracter personal şi/sau documente confidenţiale şi/sau secrete de serviciu direct sau indirect (prin mijlocirea unui terţ intermediar) nici unei persoane fizice sau juridice, nici unei entităţi fără personalitate juridică şi nici unei autorităţi, cu excepția transmiterilor impuse de executarea funcției în cadrul societății și divulgărilor permise de prevederile legale în vigoare;
d) să nu folosească documentele şi informaţiile ( inclusiv dar fără a se limita la cele care cuprind date cu caracter personal), datele cu caracter personal şi/sau documentele confidenţiale şi/sau secrete de serviciu în beneficiul propriu sau în beneficiul unui terţ, precum şi în niciun alt mod decât cele prevăzute în regulamentele interne pentru realizarea activităţilor sale profesionale;
e) să depună toate eforturile pentru a împiedica transmiterea neautorizată de informaţii și documente (inclusiv dar fără a se limita la cele care cuprind date cu caracter personal), date cu caracter personal şi/sau documente confidenţiale şi/sau secrete de serviciu către persoane fizice sau juridice, către entităţi fără personalitate sau către autorităţi neautorizate să primească asemenea informaţii şi/sau documente;
f) să depună toate eforturile pentru înlăturarea sau, în măsura în care aceasta nu este posibilă, pentru limitarea efectelor oricărei dezvăluiri neautorizate a unor informaţii și documente (inclusiv dar fără a se limita la cele care cuprind date cu caracter personal), date cu caracter personal şi/sau documente confidenţiale ori secrete de serviciu;
g) să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, legile, procedurile și instrucțiunile aplicabile în materia respectării regimului datelor cu caracter personal și a secretului profesional;
3. informaţiile făcute publice prin comunicate de presă sau prezentări publice de către însăşi Xxxxxxxxxx Arad nu constituie secret de serviciu sau informaţii confidenţiale ale angajatorului;
4. toate înscrisurile (inclusiv dar fără a se limita la documente scrise/ inscripţionate în orice fel pe orice tip de suport de date) aparţinând Municipiului Arad sau provenind de la acesta, sunt proprietatea acestuia din urmă;
5. angajatul este obligat să predea înscrisurile proprietate ale HUB mARTA către reprezentanţii legali ai acestuia din urmă:
a) oricând acest lucru îi va fi solicitat de către şefii săi ierarhici;
b) în cazul încetării raportului de serviciu/ respectiv a contractului individual de muncă, indiferent de cauza acestei încetări.
6. angajatul este de acord ca toate drepturile de proprietate intelectuală şi beneficiile asupra/ rezultând din munca (inclusiv dar fără a se limita la invenţii, cercetare, know-how, drafturi de documente etc.) prestată de acesta sau la care a participat pe durata raportului de serviciu/contractului individual de muncă, referitoare la activitatea HUB mARTA sunt proprietatea acestuia din urmă;
7. angajatul se obligă să respecte confidenţialitatea parolelor de utilizator în reţeaua computerizată a HUB mARTA. Parolele de utilizator trebuie schimbate periodic, persoana care face cunoscută această parolă fiind responsabilă direct de posibilele consecinţe. În eventualitatea unei dezvăluiri accidentale a parolelor de utilizator ori a oricărui alt element de securitate, angajatul are obligaţia de a înştiinţa imediat departamentul IT.
8. în vederea asigurării îndeplinirii corespunzătoare a obligaţiei de confidenţialitate precum şi în circumstanţele sesizării dispariţiei de bunuri (indiferent dacă conțin sau nu date cu caracter personal) proprietatea Municipiului Arad sau a unui alt proprietar, în spaţiile în care Municipiul Arad îşi desfăşoară activitatea, orice angajat este obligat să coopereze cu persoanele desemnate de către conducerea HUB mARTA în vederea organizării de controale în conformitate cu prevederile legale. Toate fişetele, dulapurile, sertarele, birourile şi, în general, toate elementele de mobilier din incinta Municipiului Arad sunt proprietatea acestuia şi pot fi oricând controlate în scopurile mai sus menţionate, în prezenţa angajatului care are în custodie aceste bunuri. Sustragerea de la efectuarea controlului sau obstrucţionarea în orice mod a controlului constituie abatere disciplinară gravă şi poate fi sancţionată ca atare, cu respectarea procedurii cercetării disciplinare prealabile. Acelaşi regim juridic îl au şi calculatoarele, laptopurile, imprimantele, scanerele şi celelalte echipamente ale angajatorului, inclusiv programele software instalate pe acestea şi informaţiile conţinute de acestea (indiferent dacă conțin sau nu date cu caracter personal), angajatorul având dreptul de control nerestricţionat cu privire la acestea. Având în vedere faptul că uzul în interes personal al bunurilor angajatorului (indiferent dacă conțin sau nu date cu caracter personal) este strict interzis, angajatorul având dreptul nerestricţionat de a accesa la orice moment orice informaţii aflate pe echipamentele Municipiului Arad, angajaţii recunoscând pe deplin dreptul de proprietate al angajatorului asupra acestora;
9. la încetarea raportului de serviciu/ respectiv a contractului individual de muncă, (indiferent de cauza acestei încetări) salariatul va preda pe baza de proces verbal telefoane, agende și laptop (conținând baza de date a publicului - persoane fizice și delegați/împuterniciți ai persoanelor juridice);
10. Condițiile utilizării adreselor de e-mail profesionale:
a) pe durata executării raportului de serviciu/ respectiv a contractului individual de muncă, salariatul are interdicția de utiliza adresa de e-mail profesională în interes și în scop personal și de a șterge conținutul global sau selectiv al e-mailurilor primite în exercitarea funcției;
b) la încetarea raportului de serviciu/contractului individual de muncă, conținutul mesajelor de interes pentru instituție (în special, dar fără a se limita la mesaje ale publicului) vor fi predate de persoana vizată (asociat, colaborator, angajat) către director/șef serviciu/șef birou.
Obligații privind aplicarea Ordinului nr. 600/2018