CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIILOR PUBLICE DE SALUBRIZARE DIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA PRIN CONCESIUNE
Anexa nr. 1 / HCL 184 din 30 august 2010
CONTRACT DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIILOR PUBLICE DE SALUBRIZARE DIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA PRIN CONCESIUNE
NR. …….DIN ………
CONCEDENT: MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONCESIONAR: S.C. XXXXXXX PREST SA ALEXANDRIA
CAPITOLUL I
Părţi contractante
Între Municipiul Alexandria cu sediul în Alexandria, str. Dunarii nr.139, judeţul Teleorman, telefon 0000-000000/317733 fax 0000000000, cod fiscal 4652660, reprezentat prin XXXXXXXX XXXXXX – PRIMAR în calitate de concedent, pe de o parte,
şi
Societatea Comercială ALEXSAL PREST SA, cu sediul în Alexandria, str. Xxx Xxxxxxx Nr.57, Zona Modern Bl.G parter , judeţul Teleorman, telefon/fax 0000-000000/315729, număr de înmatriculare J34/406/2010, codul unic de înregistrare RO 27259210 reprezentată prin XXXXX XXXXXX, având funcţia de DIRECTOR GENERAL, în calitate de concesionar,
la data de ........................, la sediul concedentului, str. Dunarii nr.139, în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor s-a încheiat prezentul contract de concesiune.
CAPITOLUL II
Obiectul contractului de concesiune
Art. 1
Obiectul contractului de concesiune il constituie prestarea serviciilor publice de salubrizare în conformitate cu obiectivele beneficiarului.
Art. 2
Serviciile publice de salubrizare concesionate cuprind următoarele activităţi:
⮚ precolectarea, colectarea si transportul deseurilor municipale, inclusiv ale deseurilor toxice periculoase din deseurile menajere, cu exceptia celor cu regim special;
⮚ colectarea, transportul, depozitarea si valorificarea deseurilor voluminoase provenite de la populatie, institutii publice si agenti economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deseuri de echipamente electrice si electronice etc.) ;
⮚ depozitarea controlata a deseurilor municipale;
Art. 3
Obiectivele concedentului sunt:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin promovarea calităţii şi eficienţei acestor servicii;
b) dezvoltarea durabilă a serviciilor;
c) protecţia mediului înconjurător.
Art. 4
Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii sunt următoarele:
a) bunuri de retur care revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini concendentului, la expirarea contractului de concesiune. Xxxx bunuri de retur bunurile care au facut obiectul concesiunii, Anexa nr. 1 la prezentul contract;
b) bunuri de preluare care vor fi predate concedentului la expirarea contractului de concesiune contra cost, valoarea stabilindu-se de părţile contractante de comun acord;
c) bunuri proprii (masini, utilaje, echipamente, unelte, materiale etc.) care aparţin concesionarului şi au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii pentru prestarea serviciului concesionat, prezentate în Anexa nr. 2.
CAPITOLUL III
Dispoziţii generale
Art. 5
Contractul de concesiune are ca anexe obligatorii următoarele:
a) caietul de sarcini al activitatii de precolectare, colectare si transport al deseurilor municipale, inclusiv ale deseurilor toxice periculoase din deseurile menajere, cu exceptia celor cu regim special aprobat prin HCL nr.50/28.02.2008 Anexa nr.3.
b) caietul de sarcini al activitatii de colectare,transport,depozitare si valorificare a deseurilor voluminoase provenite de la populatie,institutii si agenti economici,neasimilabile celor menajere(mobilier,deseuri de echipamente electrice si electronice etc.) aprobat prin HCL nr.49/28.02.2008 Anexa nr.4.
c) regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare in mun.Alexandria aprobat prin HCL nr. 158/19.12.2007 Anexa nr.5.
d) procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor proprietate publica si privata aferente serviciului public de salubrizare.
e) anexele nr.1, 2, 3, 4, 5,6 la prezentul contract;
Art. 6
Autoritatea administraţiei publice locale, Municipiul Alexandria, păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor şi a strategiilor de dezvoltare a serviciilor publice de salubrizare, precum şi dreptul de a urmări, de a controla şi de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor privind realizarea serviciilor publice de salubrizare:
a) respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de operatorul de salubrizare;
b) calitatea serviciilor prestate/furnizate la nivelul indicatorilor de performanţă stabiliţi;
c) parametrii serviciilor furnizate/prestate;
d) modul de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau modernizare a infrastructurii edilitar-urbane aferente serviciilor publice de salubrizare, încredinţată prin contractul de concesiune;
e) respectarea tarifelor pentru serviciile publice de salubrizare.
CAPITOLUL IV
Termenul
Art. 7
(1) Durata contractului de concesiune este de 2(doi) ani, de la data semnarii, si va inceta la data, la care va fi operational proiectul „Sistem integrat de management al deseurilor din Judetul Teleorman” si va fi desemnat operatorul unic la nivel judetean.
(2) Pe întreaga durată a concesionării, se interzice operatorului subconcesionarea activităţilor componente ale serviciilor publice de salubrizare din municipiul Alexandria.
CAPITOLUL V
Redevenţa, cuantum şi mod de plată
Art. 8
Nivelul redevenţei pentru concesionarea serviciului de salubrizare si pentru concesionarea mijloacelor fixe, proprietatea municipiului Alexandria, incluse în infrastructura aferentă serviciului public de salubrizare concesionat este de 500 lei pe luna .
Concesionarul va ţine evidenţa contabilă distinctă pentru serviciul de salubrizare care face obiectul prezentului contract.
Plata redevenţei se va face lunar începând cu luna următoare în contul nr.
…………………………………………., deschis la Trezoreria Alexandria.
CAPITOLUL VI
Tarifele practicate
Art. 9
Nivelul tarifelor practicate la data semnării contractului, aprobate prin HCL nr. 42/30.03.2006 sunt:
Precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri solide municipale de la populaţie ( lei / mc ) | 39,63 |
Precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri solide municipale de la agenţi economici ( lei / mc ) | 39,63 |
Persoane fizice care locuiesc la bloc ( lei / pers/luna) | 3.00 |
Persoane fizice care locuiesc la case (gospodarii individuale) ( lei / pers/luna) | 4.40 |
Chirie container 4mc (lei/container/luna) | 30.00 |
CAPITOLUL VII
Drepturile părţilor SECŢIUNEA I: Drepturile concesionarului Art. 10
Operatorul are următoarele drepturi:
1. de a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile, activităţile
şi serviciile publice de salubrizare ce fac obiectul contractului de concesiune;
2. de a încasa tariful pentru serviciul public de salubrizare prestat;
3. de a întrerupe prestarea serviciului public de salubrizare, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către autoritatea administraţiei publice locale, conform legislaţiei în vigoare;
4. de a iniţia modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării reglementărilor şi/sau a condiţiilor tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia;
5. de a aplica tariful aprobat sau actualizat în raport cu influenţele asupra valorilor componentelor preţului de cost;
6. de a aplica reglementările legale în domeniu pe parcursul intrării în vigoare a noilor legi.
SECŢIUNEA II: Drepturile concedentului Art. 11
Concedentul are următoarele drepturi:
1. de a inspecta bunurile concesionate, de a verifica stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea serviciului public de salubrizare, verificând respectarea obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune;
2. de a modifica în mod unilateral partea reglementată a contractului de concesiune din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local;
3. de a stabili programele de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente;
4. de a coordona proiectarea şi execuţia lucrărilor de investiţii în scopul realizării acestora într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico- socială a localităţilor şi de amenajare a teritoriului;
5. de a aproba studiile de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotărilor publice aferente serviciilor publice de salubrizare;
6. de a realiza investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico- edilitare aferente serviciilor publice de salubrizare şi/sau prin asociere intercomunală;
7. de a finanţa realizarea de lucrări necesare serviciilor publice de salubrizare;
8. de a contracta şi a garanta, în condiţiile legii, împrumuturi pentru finanţarea programelor de investiţii din infrastructura aferentă serviciilor publice de salubrizare;
9. de a-şi manifesta intenţia de a dobândi bunurile de preluare şi de a solicita concesionarului încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri, în termen de 30 de zile sub sancţiunea decăderii;
CAPITOLUL VIII
Obligaţiile părţilor
SECŢIUNEA I: Obligaţiile concesionarului Art. 12
Concesionarul are următoarele obligaţii:
1. să obţină de la autorităţile competente:
a) licenta de operator, potrivit reglementarilor legale;
b) autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea administraţiei publice locale;
c) autorizaţia de mediu eliberată de autoritatea teritorială pentru protecţia mediului;
2. să ţină evidenţa contabilă distinctă pentru serviciul de salubrizare care face obiectul prezentului contract;
3. să respecte angajamentele luate prin contractul de concesiune;
4. să respecte prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare a localităţii aprobat prin HCL 158/19.12.2007;
5. să deservească toţi utilizatorii de pe raza municipiului Alexandria în condiţiile prevederilor regulamentului serviciului public de salubrizare;
6. să respecte indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractul de concesiune;
7. sa doteze platformele de preolectare cu containere pentru colectarea deşeurilor de orice natură (menajeră, stradală, moloz, resturi vegetale, colectare selectivă), iar la solicitarea concedentului să suplimenteze sau să reducă numărul acestora;
8. să furnizeze autorităţilor administraţiei publice locale şi A.N.R.S.C. informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare în vederea verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciilor publice de salubrizare în conformitate cu clauzele contractului de concesiune şi cu prevederile legale în vigoare;
9. să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurenţiale oferite de normele legale în vigoare;
10. să preia de la autorităţile administraţiei publice locale, pe bază de proces-verbal de predare-preluare bunurile de preluare prevăzute în Anexa nr. 1;
11. să efectueze serviciul public de salubrizare conform prevederilor caietului de sarcini, în condiţii de calitate şi eficienţă;
12. să fundamenteze şi să supună aprobării C.L. tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de salubrizare;
13. să nu subconcesioneze bunurile care fac obiectul concesiunii;
14. să plătească redevenţa la valoarea prevăzută şi la termenul stabilit în contractul de concesiune;
15. să ia toate măsurile necesare privind bunurile de retur, astfel încât, la încheierea contractului de concesiune, capacitatea concedentului de a realiza serviciul public
de salubrizare să fie cel puţin egală cu cea existentă la data intrării în vigoare a contractului;
16. să fundamenteze şi să stabilească de comun acord cu concendentul necesarul anual de fonduri pentru investiţii din surse proprii.
17. să propună concedentului scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe aparţinând patrimoniului concesionat în baza legislaţiei în vigoare;
18. să transmită concedentului modificările de patrimoniu apărute în cursul anului, precum şi situaţia patrimoniului public la data de 31 decembrie a fiecărui an pentru înregistrarea în contabilitatea concedentului;
19. să restituie bunurile de retur, în deplină proprietate, în mod gratuit şi libere de orice sarcini, la încetarea contractului de concesiune;
20. la încetarea contractului de concesiune din alte cauze decât termenul, forţa majoră şi înţelegerea părţilor, operatorul este obligat să asigure continuitatea prestării activităţii în condiţiile stipulate în contractul de concesiune, până la preluarea acesteia de către concedent, dar nu mai mult de 90 de zile;
21. să notifice cauzele de natură să conducă la reducerea activităţii şi măsurile ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii;
22. să ia măsurile necesare privind igiena, siguranţa la locul de muncă şi normele de protecţie a muncii;
23. să predea la încheierea contractului de concesiune toată documentaţia tehnico- economică referitoare la serviciul gestionat;
24. să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi protejarea patrimoniului etc.) în conformitate cu prevederile caietului de sarcini;
25. în cazul în care concesionarul sesizează existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activităţii ori serviciului public, va notifica de îndată acest fapt concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii sau serviciului public;
26. concesionarul îşi va desfăşura activitatea cu respectarea strictă a Legislaţiei şi Normelor în vigoare, precum şi în acord cu legislaţia Uniunii Europene privind asigurările obligatorii pentru activităţile componente ale serviciilor publice de salubrizare şi exploatarea mijloacelor fixe specifice;
27. concesionarul este obligat de a încheia şi onora contractele de asigurări pentru mijloacele din patrimoniul public, conform legislaţiei în vigoare privind asigurările, cât şi a acelor prevederi legale care vor apărea pe toată durata contractului de concesiune;
28. concesionarul îşi va desfăşura activitatea cu asigurarea îndeplinirii programelor de lucru conform frecvenţelor pentru perioada 1 aprilie – 1 octombrie şi a
programelor de lucru conform frecvenţelor, pentru perioada 1 octombrie – 1 aprilie. Concesionarul va întocmi lunar programul de lucru, pe care îl va supune aprobării concedentului;
29. concesionarul este obligat, să pună la dispoziţia organizatorilor unor acţiuni de salubrizare, igienizare, iniţiate de către organizaţii non-guvernamentale a mijloacelor tehnice, utilaje specifice şi mijloace de transport aflate în dotare şi incluse în infrastructura serviciilor publice de salubrizare, în condiţiile recuperării de la organizator a cheltuielilor efectuate;
30. concesionarul este obligat să asigure permanent curăţirea platformelor de colectare şi a zonei adiacente pe o rază de 5 m, concomitent cu dezinfecţia acestora săptămânală;
31. concesionarul este obligat să remedieze în 72 de ore orice distrugere produsă din culpa sa şi în termen de 15 zile orice distrugere din alte cauze a platformelor amenajate, pentru depozitarea deşeurilor menajere, stradale, moloz sau resturi vegetale;
32. concesionarul este obligat să întocmească un program pentru ridicarea de la populaţie şi agenţi economici a deşeurilor voluminoase de natura: aparatură electrocasnică, electrică şi electronică, mobilier şi alte obiecte gospodăreşti, cu o frecvenţă aprobată de concedent;
33. concesionarul este obligat să întocmească un grafic pentru ridicarea deşeurilor menajere pe care îl va supune spre aprobare concedentului;
SECŢIUNEA II: Obligaţiile concedentului Art. 13
Concedentul are următoarele obligaţii:
1. să elaboreze şi să aprobe normele locale şi regulamentul de funcţionare a operatorului de salubrizare pe baza normelor-cadru prevăzute de lege;
2. să predea concesionarului la data intrării în vigoare a contractului de concesiune toate bunurile, instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente întregii activităţi, cu inventarul existent, libere de orice sarcini, pe bază de proces-verbal de predare- preluare;
3. să notifice părţilor interesate informaţii referitoare la încheierea prezentului contract de concesiune;
4. să faciliteze operatorului autorizarea lucrărilor şi investiţiilor pe domeniul public
şi privat, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
5. să-şi asume pe perioada derulării contractului de concesiune toate responsabilităţile şi obligaţiile ce decurg din calitatea sa de proprietar, cu excepţia
celor transferate în mod explicit în sarcina operatorului prin contractele de concesiune;
6. să ia toate măsurile pentru înlocuirea bunurilor scoase din uz, în aşa fel încât să se păstreze capacitatea de a realiza serviciul public de salubrizare;
7. să nu-l tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune;
8. să nu modifice în mod unilateral contractul de concesiune, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
9. să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor concesionarului ;
10. să verifice permanent modul de efectuare a prestaţiei, întocmind zilnic rapoarte de constatare, confirmate şi de operator, privind cantitatea şi calitatea prestaţiei, cantităţile de deşeuri (menajere, stradale, moloz, resturi vegetale) transportate efectiv;
11. în rapoartele de constatare zilnică concedentul va consemna şi modul de rezolvare de către operator a sesizărilor primite, fie de la concedent, fie de la utilizatori, şi eventual penalităţile aplicate operatorului pentru deficienţele constatate;
12. la sfârşitul fiecărei luni, se întocmeşte un proces verbal de recepţie, semnat de ambele părţi, care cuprinde constatările din rapoartele zilnice;
13. să pună în aplicare reglementările legale intrate în vigoare pe parcursul derulării contractului.
CAPITOLUL IX
Cantitatea şi calitatea serviciilor, indicatori de performanţă Art. 14
Indicatorii minimi de performanţă sunt cei stabiliţi în regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare, aprobat prin HCL 158/19.12.2007, vor fi actualizaţi periodic, şi se constituie anexă la contract (Anexa nr. 5).
Art. 15
Standardele minime de calitate ale activităţilor şi serviciilor publice prestate sunt cele asumate de către concesionar prin ofertă şi se referă la:
a) precolectarea deşeurilor municipale se va face numai în recipiente standardizate
şi în număr suficient pentru depozitarea temporară a deşeurilor între două ridicări;
b) dotarea locurilor de depozitare cu recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor municipale, inclusiv a celor de ambalaje şi a fracţiei biodegradabile;
c) personalul care deserveşte autogunoierele să nu lase resturi de deşeuri pe platforma de precolectare, locul de amplasare a recipientelor;
d) operatorul să comunice graficul de colectare utilizatorului;
e) să fie respectat graficul stabilit de ridicarea deşeurilor municipale;
f) dezinfectarea periodică a recipientelor de precolectare;
g) transportul deşeurilor municipale să se facă cu autogunoiere speciale, ce are o stare tehnică şi de întreţinere bună, personalizate cu numele operatorului;
h) deşeurile municipale să fie depozitate numai în depozitele autorizate;
i) autogunoierele să fie dezinfectate de operator conform normelor sanitare în vigoare;
CAPITOLUL X
Penalităţi , clauze de reziliere
Art. 16
(1) Neplata redevenţei sau executarea cu întârziere a acestei obligaţii conduce la penalizări de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.
(2) Nerespectarea repetată a programelor de lucru în conformitate cu frecvenţele de salubrizare duce la rezilierea de plin drept a contractului.
(3) Neîndeplinirea indicatorilor minimi de performanţă duce la rezilierea de plin drept a contractului.
(4) Neplata de către concedent a facturilor, în termen de 30 de zile de la depunerea acestora conduce la penalizări de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere şi dă dreptul concesionarului de a diminua ritmicitatea prestaţiilor.
CAPITOLUL XI
Clauze contractuale referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar
Art. 17
(1) Concesionarul are obligaţia să obţină toate acordurile, autorizaţiile şi avizele prevăzute de legislaţia în domeniu şi să respecte normele legale de profil.
(2) Concedentul decide aprobarea şi finantarea lucrărilor de investiţii aferente infrastructurii serviciului public de salubrizare necesar pentru conformare la cerinţele impuse de autorităţile de mediu.
CAPITOLUL XII
Politica de menţinere şi recalificare a forţei de muncă, precum şi protecţia acesteia pe durata valabilităţii contractului de concesiune
Art. 18
Personalul angajat al concesionarului beneficiază de toate drepturile prevăzute în contractul colectiv sau individual de muncă. Concesionarul va întocmi planuri anuale, pe categorii profesionale de angajaţi, în vederea perfecţionării acestora, prin participarea lor la cursuri, seminarii, instruiri.
Numărul anual al angajaţilor concesionarului va fi stabilit de acesta, în funcţie de politicile strategiile acţionariatului, prin consultări periodice cu concedentul. Persoanele disponibilizate au dreptul la compensaţii prevăzute de lege sau contracte colective.
CAPITOLUL XIII
Forţa majoră
Art. 19
Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător, total sau parţial, a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract de concesiune, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţă majoră. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi în termen de 5 zile producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
Dacă în termen de 60 de zile de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract de concesiune fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
CAPITOLUL XIV
Rezilierea contractului de concesiune
Art. 20
Rezilierea de plin drept a contractului operează:
- în cazul în care concesionarului i se retrage atestarea emisă de A.N.R.S.C. privind furnizarea/prestarea serviciului public de salubrizare sau când aceasta nu este prelungită după expirarea termenului pentru care a fost acordată;
- în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;
- în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului.
CAPITOLUL XV
Încetarea contractului
Art. 21
(1) Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situaţii:
a) la expirarea duratei stabilite prin contractul de concesiune, dacă părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia în condiţiile legii;
b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului;
c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;
e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri;
f) în cazul în care interesul local o impune, prin răscumpărarea unei concesiuni, care se poate face numai prin act administrativ, la propunerea concedentului; în acest caz se va întocmi o documentaţie tehnico-economică în care se va stabili preţul răscumpărării. În această situaţie de încetare a concesiunii nu se percep daune;
g) schimbarea destinaţiei sau folosirea în alte scopuri a bunurilor concesionate ca şi aferente infrastructurii serviciilor publice de salubrizare;
h) subconcesionarea serviciului public de salubrizare;
i) alte clauze de încetare a contractului de concesiune, fără a aduce atingere clauzelor şi condiţiilor reglementate de lege.
(2) La încetarea, din orice cauză, a contractului de concesiune, bunurile ce au fost utilizate de concesionar în derularea concesiunii vor fi repartizate după cum urmează:
a) bunuri de retur, conform Anexa nr. 1;
b) bunuri de preluare.
CAPITOLUL XVI
Răspunderea contractuală
Art. 22
Nerespectarea dovedită de către părţile contractante a obligaţiilor contractuale prevăzute în prezentul contract de concesiune atrage răspunderea contractuală a părţii în culpă.
Cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina părţii în culpă pentru neîndeplinirea oricăreia dintre obligaţiile asumate în prezentul contract se vor determina pe baza unui raport de expertiză, însuşit de ambele părţi, care se va întocmi pentru fiecare împrejurare în parte, atunci când va fi necesar.
CAPITOLUL XVII
Litigii
Art. 23
Litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului de concesiune sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun.
CAPITOLUL XVIII
Acte normative de referinţă
Art. 24
Prezentul contract de concesiune are la bază următoarele documente de referinţă:
⮚ Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr.51/2006, cu modificările
şi completările ulterioare;
⮚ Legea serviciului de salubrizare a localitatilor nr.101/2006, cu modificările
şi completările ulterioare;
⮚ Hotărârea Guvernului nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor;
⮚ Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor;
⮚ Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
⮚ Hotărârea Guvernului nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje;
⮚ H.G. nr. 1470/2004 privind Planul naţional de gestionare a deşeurilor;
⮚ H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor;
⮚ O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Art. 25
Modificarea prezentului contract de concesiune se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante.
Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a prezentului contract de concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz.
Prezentul contract de concesiune împreună cu anexele care fac parte integrantă din cuprinsul său reprezintă voinţa părţilor.
Prezentul contract de concesiune intră în vigoare la data ……………. şi a fost încheiat în 3 (trei) exemplare.