Contract
Condiţiile Comerciale Generale ale societăţilor din grupul PYRONOVA pentru furnizori - anexa la comandă ferma - Contractul de vânzare compărare - valabil începând cu 10.10.2024 (aici şi în continuare denumite Condiţii Comerciale Generale“)
1. Subiectul completărilor
1.1. Subiectul completărilor acestor Condiţii Comerciale Generale se referă la acea parte de reglementare a unei relații contractuale care stă la baza contractului cadru de vânzare cumpărare, a comenzii acceptate sau a unui alt contract (aici şi în continuaredenumit "Contractul") al cărei obiect îl reprezintă livrarea de bunuri specificate în contract și/sau în anexele sale (denumite în continuare "bunuri/marfă") către terțe părți în calitate de vânzător (denumit în continuare "Vânzător") pentru compania dintr-un grup PYRONOVA în calitate de cumpărător (denumit în continuare "Cumpărător") (cumpărător plus vânzător aici şi în continuare denumite împreună și "părțile"). Aceste Condiții Comerciale Generale sunt parte integrantă a fiecărui contract, cu excepția cazului în care contractul nu face trimitere la ele. Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul în care există orice fel de anexe la contract, acestea sunt parte integrantă a contractului la fel ca şi aceste Condiții Comerciale Generale, precum și în cazul în care există date enumerate în anexă, se înțelege că acesta au aceeaşi valabilitate ca atunci când sunt menţionate în contract. În cazul unei contradicţii între prevederile contractului și dispozițiile din anexă, prevederile contractului vorprevala întotdeauna.
1.2. În ceea ce priveşte companiile din grupul PYRONOVA în sensul punctului 1.1 din aceste Condiții Comerciale Generale se iau în considerare în special următoarele societăţi: (1) PYRONOVA s.r.o., cu sediul înregistrat în Landererova 8, 811 09 Bratislava, Republica Slovacă, număr de identificare: 31 422 802, înregistrată la Registrul Comerțului a Judecătoriei Bratislava I, secțiunea: Sro, sub numărul: 117131/B, (2) PYRONOVA IS CZECHIA s.r.o., cu sediul înregistrat în Studniční 248/18, 617 00 Brno, Republica Cehă, CUI: 607 23 572, înregistrat la Registrul Comerțului a Curții Regionale Brno sub numărul C 16750, (3) PYRONOVA IS ROMANIA SRL, cu sediul în Calea Turzii 192, 400495 Cluj-Napoca, România, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub numărul J12/4407/2006,
(4) PYRONOVA IS HUNGÁRIA Kft, cu sediul înregistrat în H-2040 Budaörs, Építők útja 2-4, Ungaria, înregistrată la Oficiul de Înregistrare al Ministerului de Justiție al Ungariei sub numărul de identificare: 13 09 191117, (5) PYRONOVA IS SLOVAKIA, s.r.o., cu sediul înregistrat
xx Xxxxxxxxxxx 0, 000 00 Xxxxxxxxxx, Xxxxxxxxx
Slovacă, număr de identificare: 52 408 132, înregistrată la Registrul Comerțului a Judecătoriei Bratislava I, secțiunea: Sro, sub numărul: 138215/B, (6) PYRONOVA IS D.O.O. VETERNIK, cu sediul în Xxxxxxx Xxxxxxx 00, 00000 Xxxx Xxx – Xxxx,Xxxxxx, număr de identificare: MB21684422, (7) PYRONOVA IS DEUTSCHLAND GmbH, cu sediul în Xxxxxxxxxxx 0, 000 00 Xxxxxxxxxxx, Germania, număr de identificare: HRB 9561, precum și orice altă societate din grupul PYRONOVA nemenționată în cadrul punctului de mai sus, care se referă la aceste Condiţii Comerciale Generale în textul contractelor. Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul oricăror modificări asupra datelor specificate pentru companiile din grupul PYRONOVA în alineatul de mai sus, acestea nu afectează valabilitatea și scopul contractului și aceste Condiţii Comerciale Generale la care se face trimitere în contract și au întotdeauna prioritate datele despre companiile PYRONOVA prevăzute în contract decât cele prevăzute la acest punct.
1.3. Prevederile cuprinse în aceste Condiţii Comerciale Generale sunt date esențiale ale fiecărui contract. Părţile contractului nu se pot abate de la formularea exactă a prevederilor acestor Condiţii Comerciale Generale, decât în cazurile în care Condiţiile Generale Comerciale prevăd expres acest lucru. Orice excepție prevăzută în contract, inclusiv cele pe care aceste Condiţii Comerciale Generale le permit, nu prevalează faţă de aceste Condiţii Comerciale Generale şi sunt invalide.
2. Livrarea debunuri
2.1. Vânzătorul se obligă să livreze cumpărătorului bunurile corespunzătoare specificate în contract sau anexa sa și să transfere cumpărătorului titlul de proprietate asupra bunurilor / mărfurilor.
2.2. Vânzătorul trebuie să livreze marfa în mod corespunzător și la timp. Vânzătorul își îndeplinește obligația de a livra în mod corespunzător marfa, bunurile sunt predate cumpărătorului la punctul de livrare întrucât marfa respectivă este în cantitatea convenită, având forma şi calitatea specificate în acest scop în contract sau în cazul în care nu sunt specificate forma și calitatea în contract în scopul pentru care bunurile sunt utilizate în mod normal, bunurile sunt funcţionale, au caracteristicile date în contract şi sunt conforme reglementărilor obligatorii, reglementărilor tehnice și altor standarde referitoare la mărfurile predate direct sau indirect și care îndeplinesc termenii şi condiţiile, reglementările și alte dispoziţii ale autorităților publice referitoare la mărfurile predate în mod direct sau indirect, se vor respecta cerințele de calitate prevăzute în contract și în reglementările legale, tehnice în vigoare precum și alte standarde referitoare la mărfurile predate direct sau indirect și specificate în comunicări, decizii și alte acte ale autorităților publice referitoare la mărfurile predate direct sau indirect, care
se anexează la dosarul conform contractului și acestor Condiţii Comerciale Generale,șinu vaaveaaltedefecte. În cazul în care vânzătorul încalcă obligația de a livra bunurile în mod corespunzător, atunci bunurile livrate prezintă defecte. Vânzătorul își îndeplinește obligația de a livra în mod corespunzător bunurile şi la timp, atâta timp cât marfa este livrată în termenul specificat în contract sau în perioada specificată în aceste Condiții Comerciale Generale.
2.3. Locul de livrare estesediulcumpărătorului, sau orice alt loc specificat în contract (denumit în continuare "punctul de livrare"). Vânzătorul se obligă să asigure livrarea mărfii la punctul de livrare pe propria cheltuială. Vânzătorul trebuie să livreze bunurile oriunde cumpărătorul le solicită.
2.4. Termenul de livrare este de 14 (în litere: paisprezece) zile de la data încheierii contractului în cazul în care contractul nu stabilește un alt termen pentru livrarea mărfurilor.
2.5. Vânzătorul este obligat ca la livrarea bunurilor
să furnizeze şi următoarele documente:
a) nota de livrare careconține:
• denumirea comercială, sediul şi numărul de identificare a părţii,
• numărulcontractului șinumărul de ordine,
• locul de livrare a mărfii, perioada de livrare a
mărfii, data expedierii și data livrării acesteia
• data întocmirii notei de livrare,
• tipul, cantitatea, prețulmărfii,
• prețul total de achiziție a bunurilor, cu
excepția taxei pe valoarea adăugată,
• prețul total de achiziție a bunurilor cu taxa pe valoarea adăugată în cazul în care vânzătorul este un plătitor al taxei pe valoarea adăugată, precum și valoarea ratei taxei pe valoarea adăugată,
• numele și semnătura persoanei autorizate de către vânzător șicumpărător.
b) scrisoare de xxxxxxxxxxxxxx xxxxxxx,
c) o declarație de conformitate, în conformitate cu dispozițiile legalerelevante care reglementează cerințele tehnice și de altă natură pentru produse, respectiv mărfuri și în ceea ce priveștede evaluarea conformității, asta în cazul bunurilor la care se aplică prevederile legislației obligatorii relevante.
d) instrucțiuni, manuale, specificații și condiții referitoare la caracteristicile, proprietăţile, utilizarea și întreținerea bunurilor,
e) în funcţie de natura mărfii, declarații, certificate, rapoarte de inspecție și alte documentecerute prin reglementăriobligatorii speciale pentru produs, ambalajul său, importul și distribuția acestuia,
f) alte documente solicitate de către cumpărător în contract.
2.6. Vânzătorul se obligă să furnizeze documentația menționată la punctul 2.5 din prezentul articol, în limba țării în care se află punctul de livrare, exceptând cazul în care contractul nu specifică faptul că această documentație este livrată într-o altă limbă. Vânzătorul trebuie să furnizeze documentația menționată la punctul 2.5 din prezentul articol, în versiunea originală, dacă contractul nu prevede altfel, sau cu excepția cazului în care cumpărătorul notifică vânzătorul în scris că este suficientă doar o fotocopie a originalului sau o copie legalizată la notar sau la o altă instituție publică care să poată certifica o copie a originalului.
2.7. Livrarea de bunuri de către vânzător și acceptarea acestora de către cumpărător va avea loc la punctul de livrare.
2.8. Cumpărătorul este de acord să accepte bunurile livrate în mod corespunzător și la timp, prin semnătura de confirmare a notei de livrare de către o persoană autorizată de cumpărător. Cumpărătorul poate, în cazul în care îndoiala cu privire la calitatea mărfurilor este fundamentată, să condiţioneze preluarea bunurilor de efectuarea unor încercări/testări ale acestora, sau de verificarea funcționalității lor. În acest caz, vânzătorul este obligat să testeze bunurile, performanţa acestora şi să verifice funcționalitatea lor pe asigurarea şi cheltuiala proprie. Dacă nu sunt efectuate încercări/testări privind performanţa bunurilor sau verificări de certificare a funcţionalităţii acestora, asigurarea privind nedeteriorarea bunurilor nu este transferată cumpărătorului de către vânzător iar cumpărătorul are dreptul să refuze să accepte mărfurile, în acest caz neexistând nicio încălcare a contractului de către cumpărător în ceea ce priveşte acceptarea bunurilor.
2.9. Cumpărătorul are dreptul să refuze acceptarea mărfii, dacă:
a) intervine situația menționată la punctul 2.8 din prezentul articol sau,
b) bunurile suntdefecte.
2.10. Dacă cumpărătorul refuză preluarea mărfii în conformitate cu punctul 2.9. din acest articol al condiţiilor comerciale generale, aceasta nu scutește vânzătorul de obligațiadea livrabunurile în modcorect șilatimp.Înacestcaz, se înţelege de la sine că vânzătorul se află în întârziere în ceea ce priveşte livrarea la timp a bunurilor precum şi referitor la îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor care îi revin în temeiul contractului și în baza acestor Condiții Comerciale Generale.
2.11. Cumpărătorul nu este obligat să inspecteze marfa înainte de a o prelua cu scopul identificării defectelor/viciilor acestora. În cazul în care bunurile prezintă vicii la preluarea acestora, pe care cumpărătorul nu le-a sesizat, el le poate reclama şi
după preluarea mărfii respective în conformitate cu procedura menţionată în articolul 5 din Condiţiile comerciale generale.
2.12. În cazul în care cumpărătorul acceptă mărfurile cu defecte, acest lucru nu îl scuteşte pe vânzător de obligaţia de a livra marfa corespunzător şi la timp. În acest caz, se înțelege că vânzătorul este în întârziere cu privire la îndeplinirea corespunzătoareaobligațiilorce îi revin în temeiul contractului și aacestor Condiţii Comerciale Generale. Părţile vornotaaceste defecte ale bunurilor pe bonul de livrare, care, în acest caz, îndeplineşte, de asemenea, şi funcția de formular de reclamaţie iar părțile se angajează în soluționarea plângerilor unor astfel de defecte de mărfuri în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 5 din aceste Condiții Comerciale Generale.
2.13. În cazurile în careexistă temerea căvânzătorulnuvareuşi să livreze în termenul specificat în contract, atunci vânzătorul esteobligat să informeze în scris cumpărătorul, fără întârziere, după aflarea acestui fapt. Această notificare va include motivele întârzierii și data estimată a livrării. Îndeplinirea de către Vânzător a obligaţiei menționate în acest paragraf nu afectează pretențiile cumpărătorului care decurg din încălcarea obligației vânzătorului de a livra marfa la timp, și nu îl scutește pe acesta de îndeplinirea respectivei obligaţii.
2.14. Vânzătorul este obligat să ambaleze bunurile aşa cum se cuvine, exceptând cazul în care legea obligatorie impune o metodă specială de ambalare a bunurilor, dar, în orice caz, astfel încât să se evite orice deteriorare în timpul încărcării, transportului și descărcării. Costurile legate de ambalarea produselor suntsuportate de cătrevânzător.
2.15. Dacă contractul include și obligația vânzătorului de a efectua orice activitate în legătură cu mărfurile (de exemplu, punerea în funcțiune a mărfurilor, stabilirea mărfurilor, testarea mărfurilor sau alte activități) pentru cumpărător, vânzătorul este obligat să efectueze această activitate la data și la locul specificat în contract. Dacă contractul nu specifică data și locul desfășurării acestei activități, vânzătorul este obligat să efectueze această activitate în data și locul specificate de cumpărător, chiar și după încheierea contractului. Vânzătorul este obligat să efectueze această activitate în conformitate cu contractul, în conformitate cu cerințele cumpărătorului și în așa fel încât rezultatul prevăzut în contract sau specificat în cerințele cumpărătorului să fie atins, sau dacă determinarea acestui rezultat lipsește, acesta să corespundă rezultatului pe care l-ar aștepta o persoană de inteligență medie. Un protocol scris descrie activitatea, rezultatul acesteia și, după caz, alte fapte, care trebuie semnat de ambele părți în conformitate cu teza precedentă, reprezintă certificatul de performanță a activității.
Cumpărătorul are dreptul de a refuza semnarea acestui protocol în cazul în care activitatea nu a fost desfășurată în conformitate cu teza a treia a acestui punct și, în acest caz, vânzătorul nu este eliberat de obligația de a desfășura activitatea în conformitate cu cea de-a treia teză a acestui punct. Cumpărătorul nu întârzie să se datoreze refuzului de a semna protocolul scris în conformitate cu acest punct și orice reclamații ale cumpărătorului către vânzător din cauza întârzierii nu sunt afectate. Remunerația pentru desfășurarea acestei activități de către vânzător este inclusă în prețul de achiziție, cu excepția cazului în care contractul specifică altfel.
3. Prețul de achiziție șicondițiile de plată
3.1. Cumpărătorul se obligă ca după livrarea corectă și la timpa bunurilor, să plătească prețul de cumpărare convenit în contract.
3.2. Prețul de achiziție, indiferent de alte practici de altfel convenționale din industrie, include toate costurile asociate cu livrarea debunuri către cumpărător și transferul de proprietate către cumpărător, în special costul bunurilor ambalate, încărcarea bunurilor, transportul acestora la punctul de livrare și descărcarea mărfurilor la punctul de livrare, costurile de asigurare, posibila deteriorare a bunurilor in timpul transportului, precum și încărcarea și descărcarea, taxele vamale și alte taxe legate de import, taxele legate de certificarea produselor, rapoarte sau taxe similar percepute în special pentru reciclare de către orice autoritate publică, costul efectuării oricăror încercări / teste ale bunurilor, verificarea bunurilor sau verificarea funcționalităţii acestora, costurile de execuție, achiziționarea și livrarea documentației mărfurilor plasate subcontract.
3.3. Prețul de achiziție va fi plătit de către cumpărător la livrarea mărfurilor pe factura emisă de către vânzător.
3.4. Vânzătorul are dreptul de a emite o factură după livrare, cu condiția ca bunurile să fi fost livrate în mod corespunzător, iar în cazul în care nu au fost livrate în mod corespunzător, după îndepărtarea tuturor defectelor bunurilor pe care cumpărătorul le-a descoperit la momentul acceptării bunurilor de la vânzător, la inspectarea bunurilor și care au fost trecute în nota de livrare.
3.5. Facturile emise de către vânzător trebuie să îndeplinească cerințele stabilite prin reglementările cu caracter obligatoriu care reglementează regimul facturilor sau a documentelor fiscale / contabile și, în afară de astea, trebuie să includă numărul de contract și numărul de comandă și contul bancar pentru achitarea prețului de cumpărare. Nota de livrare a bunurilor, semnată de către o persoană autorizată de cumpărător, precum și alte documente specificate în
contract constituie anexe la factură. Încazul încarefacturadelavânzător nu conţine sau nu are ataşată anexa conform prezentului articol, atunci cumpărătorul are dreptul de a o returna la vânzător pentru reprelucrare, respectiv, pentru atașarea anexelor.
3.6. Vânzătorul se obligă să trimită factura către cumpărător, împreună cu anexele atașate acesteia în ziua emiterii sale la adresa de e-mail a cumpărătorului: xxxxxxx.xx@xxxxxxxx.xxx (pentru Republica Slovacă),
xxxxxxx.xx@xxxxxxxx.xxx (pentru RepublicaCehă), xxxxxxx.xx@xxxxxxxx.xxx (pentruRomânia), xxxxxxx.xx@xxxxxxxx.xxx (pentru Ungaria), xxxxxxx.xx@xxxxxxxx.xxx (pentru Germania), xxxxxxx.xx@xxxxxxxx.xxx (pentru Serbia).
întotdeauna pe adresa de e-mail a cumpărătorului pentru țara, care coincide cu țara de reședință a cumpărătorului, sau la o altă adresă de e-mail specificată în contract, în cazul semnării unei informări în scris conform contractului între vânzător şi cumpărător.
Scadenţa facturii vânzătorului este de 60 (în litere: șaizeci) de zile de la data primirii facturii vânzătorului care conține toate elementele esențiale și la care sunt atașate toate anexele prevăzute la punctul 3.5. din prezentul articol la adresa de e-mail a cumpărătorului în conformitate cu dispoziţia anterioară, exceptând cazul în care contractul prevede altfel. În cazul în care factura vânzătorului nu conține toate cerințe sau nu are anexele atașate în conformitate cu punctul 3.5. din prezentul articol, sau facture emisă de către vânzător sau anexa la aceasta conțin informații incorecte sau false, sau factura nu a fost trimisă la adresa de e-mail a cumpărătorului expusă în prima propoziţie a prezentului alineat, cumpărătorul are dreptul de a returna factura la vânzător pentru reprelucrare, respectiv, pentru revizuirea şi reataşarea anexei, respectiv, pentru a fi trimisă la adresa de e-mail enunţată în acest alineat. În acest caz, termenul de plată în conformitate cu prezentul alineat începe din nou de la trimiterea facturii corectate de către vânzător cu toate anexele sale către cumpărător, respectiv, de la livrarea acesteia la adresa corectă de e-mail a cumpărătorului în conformitate cu prezentul alineat.
3.7. Cumpărătorul se obligă să plătească prețul de achiziție pentrubunurile livratesubformă de transfer de credit în contul bancar indicat pe factura vânzătorului. Data plății facturii vânzătorului este data de debitare a fondurilor din contul bancar al cumpărătorului în acestscop.
3.8. În cazul în care vânzătorul este plătitor al taxei pe valoarea adăugată, atunci acesta va factura conform legislației în vigoare. Vânzătorul se obligă ca imediat după încheierea contractului să trimită cumpărătorului, în scris, o informare cu privire la orice modificare a înregistrării sale pentru taxa pe valoarea
adăugată, în special, anularea înregistrării sau înregistrarea la plata taxei pe valoareadăugată.
3.9. Părțile convin ca toate tranzacțiile financiare dintreelesă se deruleze exclusiv în euro (în litere: Euro) dacă contractul nu prevede altfel. Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul în care părțile convin în contract tranzacţionarea de numerar în altă monedă decât moneda euro (în litere: Euro), acest lucru nu afectează moneda menţionată în dispozițiile contractuale specificate în cadrul acestor condiţii comerciale contractuale generale.
4. Dobândirea dreptului de proprietate și riscul deteriorării mărfurilor
4.1. Dreptul de proprietate asupra mărfii trece de la vânzător la cumpărător la data primirii de către cumpărător a mărfii la punctul delivrare.
4.2. Riscul de deteriorare a bunurilor trece de la vânzător la cumpărător la data primirii de către cumpărător a mărfii la punctul de livrare. Riscul de deteriorare a bunurilor include orice daune care pot apărea la produs, inclusiv daunele provocate deforță majoră.
5. Răspunderea pentru vicii și garanția calităţii
5.1. În cadrul răspunderii privind viciile/defectele bunurilor, Vânzătorul este responsabil pentru a se asigura că mărfurile vor fi livrate în cantitatea convenită, având calitatea şi performanţa stipulate în acest sens in contract sau în cazul în care nu sunt specificate în contract, calitatea şi performanţa pentru scopul pentru care bunurile sunt utilizate de obicei, bunul este operațional, şi va avea caracteristicile convenite în contract și care rezultă din reglementările legale cu caracter obligatoriu, reglementări tehnice și alte standarde referitoare la mărfurile predate în mod direct sau indirect, și în reglementările, deciziile și în alte acte ale autorităților publice referitoare la mărfurile predate în mod direct sau indirect, marfa va îndeplini cerințele de calitate stabilite în contract și instituite de reglementările legale, tehnice, în vigoare și de alte standarde aplicabile, bunurile se vor conform cerinţelor de calitate stipulate în contract și reglementărilor legale, tehnice în vigoare şi tuturor ordinelor și altor acte ale autorităților publice referitoare la mărfurile predate direct sau indirect, și la acestea se anexează documentaţia despre bunuri conform contractului şi cu respectarea acestor Condiţii Comerciale Generale, și nu va prezentaniciunalt defect / viciu (denumite aici în continuare "caracteristicile produselor"). Părțile pot conveni în contract o gamă mai largă de responsabilitate a vânzătorului pentru defectele bunurilor.
5.2. Vânzătorul este responsabil de defectele bunurilor,
pe care le au bunurile la momentul respectiv, cândse face transferarea asigurării împotriva deteriorării bunurilor către cumpărător, sau în cazul în care defectul devine evident (cumpărătorul l-a descoperit), după aceadată.
5.3. Vânzătorul este răspunzător pentru defectele identificate la bunuri, care apar la acestea chiar după transferul asigurării împotriva deteriorării bunurilor către cumpărător, în cazul în care defectul apare din cauza încălcării obligațiilor vânzătorului stabilite în contract, din încălcarea acestor Condiţii Comerciale Generale sau a altor reguli care rezultă din legislație în vigoare. Vânzătorul este, de asemenea, responsabil pentru defectele bunurilor / produselor ce decurg din procedurile cumpărătorului sau a unei terțe părți, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare a bunurilor sau alte documente furnizate de către vânzător odatăcu bunurile.
5.4. Răspunderea pentru defectele bunurilor care fac obiectul regulamentelor obligatorii relevante, în măsura în care extind răspunderea vânzătorului pentru defectele bunurilor sau vin în completarea normelor privind răspunderea pentru defectele bunurilor menționate în aceste Condiţii Comerciale Generale este valabilă și produce efecte în completarea răspunderii pentru defectele bunurilor acoperite de aceste Condiţii Comerciale Generale.
5.5. Vânzătorul oferă garanţie privind calitatea bunurilor, garanţia constă în faptul că produsele vor avea și îşi vor păstra caracteristicile menționate la punctul 5.1. din prezentul articol, în timpul perioadei de garanție pentru o perioadă de 2 ani (în litere: doi) (denumită aici şi în continuare "garanția calităţii"). Perioada de garanție începe la data primirii bunurilor de către cumpărător. Perioada de garanție se suspendă pe perioada în care cumpărătorul nu poate utiliza produsul din cauza defectelor sale. Părțile la un contract pot conveni asupra unei game mai largi de garanție a calităţii sau pot agrea o perioadă de garanție mailungă.
5.6. Cumpărătorul înţelege să depună reclamaţie în scris către vânzător cu privire la defectele bunurilor la momentul descoperirii acestora, dar nu mai târziu de expirarea perioadei degaranție, în conformitate cu punctul 5.5. din prezentul articol, precum și chiar după expirarea perioadei de garanție în caz de neconformitate a produsului conform punctului 5.2. sau 5.3. din prezentul articol.
5.7. Procedura privind formularea reclamațiilor stipulează că acestea pot fi trimise la adresa unde vânzătorul are sediul sau prin e-mail la adresa vânzătorului prevăzută în contract, sau la o altă adresă. Procedura de formulare a reclamaţiei trebuie să conţină în special:
a) tipul produselor care fac obiectul reclamaţiei,
b) specificarea contractului,
c) cantitatea de bunuridefecte,
d) o descriere a defectelor produselor,
e) numărul notei delivrare,
f) alegerea privind remediereadefectului.
5.8. Reclamaţiile primite după ora 17:00 se consideră ca livrate în următoarea zi lucrătoare la ora 08:00.
5.9. Vânzătorul se obligă să remedieze pe propria cheltuială defectele bunurilor pentru care se face responsabil sau care apar în timpul perioadei de garanțiesau caresunt reclamate de către cumpărător, indiferent de modalitatea de remediere aleasă de către cumpărător.
5.10. În cazul în care bunurile prezintă vicii, cumpărătorul are dreptul să aleagă una dintre următoarele modalităţi de remediere a acestora:
a) să remedieze orice viciu/defect al bunurilor livrate, sau să livreze orice piesă lipsă a produsului, să îndepărteze defectele produselor, să repare bunuriledefectesauprin alte mijloace,
b) să ceară o reducere rezonabilă a prețului de
achiziție,
c) să ceară reziliereacontractului,
d) să ceară alte compensaţii ale defectelor prevăzute
de legea în vigoare.
5.11. Alegerea între compensaţiile menționate la punctul 5.10. din prezentul articol aparține cumpărătorului, cu condiţia ca cumpărătorul să notifice vânzătorului în scris alegerea făcută în cadrul reclamaţiei formulate.
5.12. După ce se alege modalitatea de remediere a defectelor, precum şi compensaţiile pentru defecte și modul specific de soluţionare a acestora, vânzătorul este obligat să elimine defectele bunurilor în termen de 48 (în litere: patruzeci și opt) de ore de la reclamarea defectelor de către cumpărător. Părțile pot conveni asupra unui alt termen de execuţie timp în care vânzătorul este obligat să elimine defectele produselor reclamate. În cazulreclamației unordefectecarepun în pericol proprietatea, viața și sănătatea, sau în cazul lipsei de conformitate cu utilizarea corectă a mărfurilor, vânzătorul este obligatsă elimine mărfurile defecteîntermen de24(încuvinte: douăzecișipatru)de ore de la formularea reclamaţiei de către cumpărător.
5.13. Vânzătorul este obligat să elimine şi defectele produselor reclamate pentru care îşi neagă responsabilitatea, dar a căror eliminare nu poate fi amânată. În cazul în care se dovedește că vânzătorul nu se face responsabil pentru eliminarea defectelor, vânzătorul va avea dreptul la compensaţii în acest caz, plătite de cătrecumpărător, de comunacord al părților. Vânzătorul va determina valoarea costurilor pentru astfel de cazuri, pe baza prețului obișnuit al produselor după îndepărtarea defectelor reclamate.
5.14. În cazul în care vânzătorul întârzie cu eliminarea defectelor reclamate la bunuri, cumpărătorul mărfurilor poate să îndepărteze el însuși sau prin intermediul unui terț respectivele defecte, iar vânzătorul este obligat să îi plătească costurile pe care cumpărătorul le-a suportat în acest scop. Costurile vor fi determinate în astfel de cazuri, pe bazaprețului obișnuit al produselor după îndepărtarea defectelor reclamate. Cumpărătorul va notifica vânzătorul în avans, după posibilităţi, cuprivire la o astfel de soluţionare. Cumpărătorul poate solicita plata costurilor pe baza unei singure facturi adresate vânzătorului, cu o scadență de 14 (în litere: paisprezece) zile de la data emiterii acesteia. Cumpărătorul are dreptul de a solicita compensaţie pentru costurile intervenite în scopul remedierii defectelor produselor, cu orice alte pretenţii ale vânzătorului faţă de cumpărător. Îndepărtarea defectelor de către cumpărător sau de către un terț pe cheltuiala vânzătorului nu anulează răspunderea vânzătorului pentru defectele produselor sau de garanţie a calităţii, în conformitate cu aceste Condiții Comerciale Generalesauconformcontract, șinicinu se limitează la conţinutul acestora şi nici nu vor înceta să existe alte pretenții ale cumpărătorului, acesta putând pretinde inclusiv penalități contractuale asociate pentru întârziere în eliminarea defectelor.
5.15. În cazul în care vânzătorul nu reușește să elimine defectele bunurilor, acesta se obligă să informeze cumpărătorul în scris despreaceasta.
5.16. Până la eliminarea defectelor bunurilor, cumpărătorul nu este obligat să plătească o parte din prețul de achiziție care ar corespunde valorii unei solicitări de acordare a unei reduceri din prețul de cumpărare în cazul în care defectele bunurilor nu ar fi eliminate.
5.17. În cazul în care se dovedeștecă:
a) defectul bunurilor sau o parte din acesta nu poate fi îndepărtată, sau,
b) îndepărtarea defectului ar implica costuri
disproporționate sau
c) eliminarea defectelor bunurilor ar necesita o participaţie considerabilă din partea cumpărătorului, sau
d) eliminarea defectelor bunurilor este posibilă
numai după expirarea unui timp îndelungat,
în aceste cazuri, cumpărătorul este îndreptăţit (i) să solicite vânzătorului efectuarea înlocuirii în termenul stabilit de către cumpărător sau să asigureefectuarea acestora de către un terţ pe cheltuiala vânzătorului și / sau (ii) să solicite vânzătorului reducerea prețului de achiziție.
5.18. În cazul în carecumpărătorul cereo reducere la prețul de achiziție ca şi compensaţie pentru defecte, părțile convin ca la stabilirea cuantumului reducerii, cumpărătorul se va baza în principal pe o evaluare a următoarelor situații:
a) costurile și timpul pe care cumpărătorul va trebui să le cheltuiască cu privire la acţiunile și cooperarea necesară pentru a repara bunurile, şi
b) valoarea bunurilor neconforme, și
c) importanța bunurilor neconforme pentru activitatea economică şi comercială a cumpărătorului saua unui terț,
d) valoarea daunelor care pot fi generate de natura defectuoasă a bunurilor, de către cumpărătorsau de un terț.
5.19. Cumpărătorul are dreptul la o reducere a prețului de cumpărare aplicat direct în reclamaţia formulată, sau chiar după o remunerație suplimentară.
5.20. La aplicarea reducerii la prețul de achiziție, Cumpărătorul poate reduce prețul de achiziție sau o parte a acestuia. În cazul în care cumpărătorul a plătit vânzătorului prețul de achiziție sau o partea acestuia, cumpărătorul aredreptul la:
a) rambursarea prețului de achiziție sau a unei părți a acestuia pentru a primi o reducere la prețul de cumpărare,
b) dreptul unilateral de a compensa reducerea la prețul de achiziție cu orice pretenţie ridicată împotriva vânzătorului de cătrecumpărător.
5.21. Orice livrare de bunuri de substituție, bunuri de completare a bunurilor lipsă sau orice alte tranzacții efectuate în legătură cu eliminarea bunurilor defecte, se va face, de asemenea, sub rezerva dispozițiilor în ceea ce privește răspunderea pentru bunurile defecte, pentru garantarea calităţii și garantarea perioadei de garanție, în conformitate cu aceste condiții generale sau conform contract, ca şi îndeplinire a obligaţiei iniţiale pentru care au fost remediate bunurile defecte. Noua perioadă de garanție pentru următoarele servicii efectuate în conformitate cu enunţul anterior începe de la data confirmării eliminării defectelor de cătrecumpărător.
5.22. Cu excepția cazului în care angajamentul vânzătorului să livreze bunurile integral sau parțial încetează în alt mod decât prin executarea acestei obligaţiii, vânzătorul este răspunzător pentru defectele bunurilor pe care cumpărătorul le-a preluat, în măsurași în condițiile corespunzătoare, ca și în cazul în care obligaţia vânzătorului să livreze bunurile a încetat prin îndeplinirea acesteia şi în acelaşi timp vânzătorul pentru îndeplinirea acestei obligaţii oferă o garanție de calitate, în conformitate cu aceste condiții generale sau conform contractului. În acest caz, perioada de garanție va începe la data la care obligația vânzătorului de a livra bunurile în întregime sau parțial, a încetat altfel decât prin îndeplinirea acesteia.
5.23. În cazul în care bunurile achiziționate de vânzător de la un furnizor terț pentru revânzare către cumpărător, acoperă şi garanția calității furnizate de
către terţ, atunci vânzătorul este obligat să informeze cumpărătorul cu privire la orice factori care ar putea afecta valabilitatea compensării pentru defecte a acelor bunuri şi este în special obligat să informeze cumpărătorul în ziua în care începe derularea perioadei de garanție și cumpărătorul este obligat să predea terţului toate documentele care sunt necesare în cazul reclamaţiilor privind răspunderea pentru defecte. Vânzătorul autorizează cumpărătorul să exercite orice solicitare de garanție pentru calitatea bunurilor furnizate de către o terță parte, precum și documentele aferente. Pentru evitarea oricărui dubiu, garantarea calităţii bunurilorde către vânzător nu este afectată şi este valabilă în plus față de o garanție de calitate furnizată de către terțe părți pentru bunuri conform prezentului alineat din condiţiile comerciale generale sau conform contractului în cauză.
5.24. Orice costuri pe care vânzătorul trebuie să i le plătească cumpărătorului, în legătură cu eliminarea defectelor bunurilor includ în principal, costurile pentru identificarea defectelor bunurilor, eliminarea defectelor bunurilor, inclusiv eliminarea pieselor defecte, instalarea, piesele de schimb si orice consumabile suplimentare și/sau lucrări, precum și toate testele suplimentare și rezultatele testelor care pot fi legate de eliminarea defectelor, sau eliminarea costului necesar privind participarea cumpărătorului și alte costuri.
5.25. Cumpărătorul are dreptul să solicite remedierea defectelorfărăacordulvânzătoruluiprivind schimbareaîncazul în care:
a) vânzătorul este în întârziere cu eliminarea defectelor reclamate la bunuri, sau
b) vânzătorul, conform procedurii anterioare, ridică îndoieli rezonabile din partea cumpărătorului cu privire la capacitatea acestuia de a remedia bunurile defecte în timputil, sau
c) vânzătorul, după scurgerea perioadei acordate, încă nu a efectuat o parte substanțială din actul destinat să îndeplinească pretenția cumpărătorului de remediere a defectelor.
5.26. Efectuarea unora dintre revendicările cumpărătorului de remediere a defectelor nu va aduce atingere pretențiilor de despăgubire sau acordare de penalități contractuale şi nici a altor pretenții ridicate de cumpărător împotriva vânzătorului.
5.27. Părțile convin că garanția de calitate, în conformitate cu aceste condiții generale sau contractul se menține chiar și atunci când produsul va fi utilizat în continuare de către cumpărător pentru orice scopuri comerciale, care includ orice tranzacții cu mărfuri și, în special, prelucrarea sau instalarea acestuia.
5.28. În cazul alegerii de a rezilia contractual de
către una din părţi ca şi compensaţie pentru defecte,
cumpărătorul va proceda în mod corespunzător în conformitate cu articolul 10 din aceste condiții generale deafaceri.
6. Răspunderea pentru dauneleaduse
6.1. Vânzătorul este responsabil pentru daunele aduse cumpărătorului în legătură cu acţiunile sau omisiunile vânzătorului și / sau încălcarea de către acesta sau în cazul neîndeplinirii de către vânzător a oricărei obligații prevăzute în contract, în aceste condiții generale de afaceri sau legislația obligatorie.
6.2. Vânzătorul este de acord să despăgubească cumpărătorul împotriva oricăror și tuturor obligațiilor, pierderilor, penalizărilor, pretențiilor, acțiunilor, datoriilor, litigiilor, costurilor și cheltuielilor pe care cumpărătorul le va suporta și care au legătură sau provin din executarea sau neexecutarea de către vânzător și / sau încălcarea directă sau indirectă de către acesta a oricărei obligații prevăzute în contract, în aceste condiții generale sau în legislația cu caracter obligatoriu.
6.3. Cumpărătorul poate cere despăgubire numai pentru prejudiciile cauzate de încălcarea de către vânzător a prevederilor cu caracter obligatoriu din contract sau a reglementărilor obligatorii în cuantum de până la maximum 10% (în litere: zece procente) din prețul de achiziție, fără taxape valoarea adăugată, cu excepția cazului în care contractul prevede altfel. Cumpărătorul nu va fi răspunzător pentru profituri pierdute, pierderea de venituri și alte daune indirecte suportate de vânzător în caz de încălcare a contractului, a acestor condiții generale sau a reglementărilorobligatorii.
7. Protecția informațiilor confidențiale
7.1. Părțile se obligă ca pe durata relației contractuale stabilite prin contract, și în următorii 5 (în litere: cinci) ani după încetarea acestuia, să păstreze informațiile confidențiale, cu excepția cazurilor în care aceste informații vor fi solicitate de o instanță sau de altă autoritate publicăcompetentă.
7.2. Informații confidențiale înseamnă toate informațiile de orice fel, informaţii comerciale (în special, faptul că constituie un secret comercial), tehnice și de altă natură în ceea ce privește părțile, contractul precum și orice alte informații obținute fie înainte, fie după semnarea contractului pe care partea le-a aflat în cursul discuţiilor sau prin intermediul altor mijloace de comunicare.
7.3. Părțile se obligă să protejeze informațiile confidențiale, ca şi cum ar fi ale lor proprii, să le utilizeze numai în legătură cu executarea contractului, să nu abuzeze de ele, și nu le divulge unor părți terțe. Nu sunt considerate părți terțe membri ai organelor de conducere, auditori, consilieri juridici ai părţilor
cărora le este interzisă divulgarea informațiilor în temeiul păstrării secretului profesional în conformitate cu legislația în vigoare.
7.4. Părțile au obligaţia să se asigură că divulgarea de informații confidențialea fostlimitată la aceiangajațiși la acele persoane cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu și că aceste persoane sunt obligate să păstreze confidențialitatea informațiilor, în conformitate cu punctul 7.1. din prezentul articolul coroborat cu punctele 7.2 și 7.3 din acelaşi articol.
7.5. Obligația de a păstra secretul asupra informațiilor confidențiale în conformitate cu punctul 7.1. din prezentul articol nu seaplică:
a) informațiilor pe care părţile le-au aflat înainte de negocierea şi încheierea contractului, și care, de asemenea, nu se supun obligației de păstrare a confidențialităţii în baza acestor Condiții Comerciale Generale,
b) informațiilor care sunt în general cunoscute sau devin cunoscute prin publicarea acestora de către una dintre părţi cu încălcarea prezentelor Condiţii Comerciale Generale,
c) cazurilor în care este permis accesul la informații confidențiale persoanelor menționate în excepţia enunţată la punctul 7.3. din prezentul articol, persoanelor care păstrează corespondenţa între părţi, băncilor care asigură finanțare, cu excepția cazului în care o astfel de persoană îşi asumă obligația de păstrare a confidenţialităţii în conformitate cu punctul 7.1. din prezentul articol coroborat cu punctele 7.2. și
7.3. din prezentul articol,
d) cazurilor în care este permis accesul la informații confidențiale potențialilor investitori, cu excepția cazului în care persoana își asumă obligația de păstrare a confidenţialităţii în conformitate cu punctul 7.1. din prezentul articol coroborat cu punctele 7.2. și 7.3. din prezentul articol.
8. Forțamajoră
8.1. Vânzătorul și cumpărătorul nu sunt obligați să-și îndeplinească obligațiile care decurg din contract și aceste Condiţii Comerciale Generale pe durata unor evenimente care nu se află sub controlul părților, acestea neputând preveni sau în mod rezonabil anticipa apariţia acestora și care le exonerează de răspunderea îndeplinirii obligaţiilor în temeiul legislației aplicabile. În cazul în care astfel de circumstanțe apar, vânzătorul are dreptul de a prelungi termenul de livrare, iar cumpărătorul are dreptul de a prelungi data scadenței facturii vânzătorului cu o perioadă echivalentă duratei evenimentului neprevăzut. Partea care a fost afectată de aceste evenimente neprevăzute, informează de îndată cealaltă parte despre acestea, în caz contrar neavând
dreptul să își exercite drepturile în temeiul clauzei privind forţa majoră. Cumpărătorul are dreptul de a anula contractul, în cazul în care o astfel de situație dureazămaimult de 30(înlitere:treizeci)de zile. În acest caz se aplică procedurile corespunzătoare de reziliere a contractului în temeiul articolului 10 din aceste Condiții Comerciale Generale.
9. Penalităţi contractuale
9.1. În cazul în care vânzătorul este în întârziere cu îndeplinirea obligației de a livra corespunzător bunurile cumpărătorului în termenul specificat în contractul sau/şi în aceste Condiții Comerciale Generale, vânzătorul se obligă să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare de = 200,- EUR (în litere: două sute de euro) pe zi pentru fiecare zi de întârzierede la debutul acesteia în ceea ce priveşte îndeplinirea obligației de executare corespunzătoare.
9.2. În cazul în care vânzătorul este în întârziere în eliminarea bunurilor defecte în termenele convenite, vânzătorului i se impută să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare = 500, - EUR (în litere: cinci sute de euro) pe zi pentru fiecare produs defect și pentru fiecare zi de întârziere în îndepărtarea acestuia.
9.3. Încazul în care Vânzătorul încalcă orice altă obligație impusă prin contract sau în aceste Condiții Comerciale Generale, altele decât cele prevăzute la punctele 9.1. și 9.2. din prezentul articol, acesta se obligă să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare = 500, -EUR (în litere: cinci sute de euro) pe zi pentru orice încălcare a obligațiilor prevăzute prin contract sau în aceste Condiții Comerciale Generale. Vânzătorul se angajează să plătească penalităţile contractuale în termen de - 10 (în litere: zece) zile de la data primirii notificării scrise de la cumpărător privind plata unei penalități contractuale.
9.4. În caz de încălcare a obligațiilor de către vânzător, în conformitate cu punctul 7.1. sau punctul 7.3. din aceste Condiții Comerciale Generale, vânzătorul se obligă să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare de = 10.000, -€ (în litere: zece mii de euro) pentru fiecare încălcare a unei astfel de obligații, în termen de 7 (în litere: șapte) zile de la data livrării de către cumpărător a solicitării de plată a penalităţii contractuale adresată vânzătorului.
9.5. În cazul în care cumpărătorul este în întârziere cu plata prețului de achiziție în temeiul contractului, cumpărătorul se obligă să plătească vânzătorului o penalitate contractuală în valoare de = 0,05 % din valoarea zilnică a prețului de achiziție neplătit pentru fiecare zi de întârziere de la debutul acesteia pentru neîndeplinirea acestei obligații până la îndeplinirea corespunzătoare a acesteia.
9.6. În cazul în care vânzătorul este în întârziere cu desfășurarea activității legate de bunuri pentru cumpărător și pentru care și-a asumat obligația prevăzută la articolul 2.15. din prezentele Condiții Comerciale Generale, respectiv în termenul prevăzut la punctul 2.15 din prezentul Condiții Comerciale Generale, vânzătorul se angajează să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare de 200.- € (cuvinte: două sute de euro) pe zi, pentru fiecare zi de întârziere începută chiar și cu îndeplinirea acestei obligații.
9.7. Clauzele privind aplicarea penalității contractuale convenite cu cumpărătorul, nu vor afecta pretenţia acestuia de a fi despăgubit de către vânzător pentru daune suportate, în plus față de penalitatea contractuală aferentă.
10. Rezilierea contractului
10.1. Cumpărătorul are dreptul de a cere rezilierea contractului, dacă:
a) vânzătorul este în întârziere cu îndeplinirea corespunzătoroare a obligaţiei sale de a livra produsele în celmult 7 (în litere: șaptezile), sau
b) vânzătorul este în întârziere cu eliminarea defectelor produselelor reclamate pentru mai mult de 7 (în litere: șapte zile),sau
c) în cazul în care vânzătorul încalcă orice altă obligație altele decât cele menționate la punctele
a) și b) din acest articol conform contractului sau acestor Condiţii Comerciale Generale, sau impuse de legislația obligatorie, şi să informeze cumpărătorul de ce vânzătorul și-a încălcat obligaţia şi că va remedia starea defectuoasă în termen de 5 (în litere: cinci) zile de la data la care cumpărătorul a fost notificat despre aceasta, sau
d) în cazul în care comportamentul Vânzătorului sau situația economică a acestuia dă motive de îndoială cu privire la capacitatea acestuia de se conforma obligațiilor sale în temeiul contractului, a acestor condiții comerciale generale sau a legislației obligatorie, sau
e) în cazul în care vânzătorul declară că nu îndeplinește o obligație care îi revine în temeiul contractului, a Condiţiilor Comerciale Generale, sau în baza legislației obligatorii, sau
f) în cazul în care s-a iniţiat procedura de intrare în insolvență împotriva vânzătorului, patrimoniul vânzătorului a fost declarat în stare de faliment, s- a cerut declararea falimentului patrimoniului vânzătorului, a început un proces de restructurare a activităţii vânzătorului, s-a inițiat procedura de restructurare împotriva vânzătorului, vânzătorul a intrat în lichidare. Vânzătorul este obligat să informeze cumpărătorul despre aceste situaţii în termen de 3 (în litere:trei) zile de la debutul acestora,
g) în cazul în care vânzătorul sau o altă persoană implicată direct sau indirect în livrarea de bunuri face uz de persoane care intră în sfera definiției angajării ilegale în conformitate cu articolul 14 din aceste Condiții Comerciale Generale de furnizare a bunurilor.
10.2. Vânzătorul are dreptul de a anula contractul pentru motivele menționate în legile obligatorii relevante.
10.3. Cumpărătorul are dreptul de a anula contractual în legătură cu o tranzacție, carea fostdejaîndeplinită şi în legătură cu care nu a apărut încă întârziere, în cazul în care tranzacția nu are, prin natura sa, importanţă pentru activitatea economică a cumpărătorului.
10.4. Renunţarea la contract trebuie să fie făcută în scris și trebuie să fie livrată celeilalte părți. Renunţarea va intra în vigoare legal la data primirii notificării de reziliere a contractului de cătrecealaltăparte.
10.5. Prin rezilierea contractului, acesta încetează. În ceea ce priveşte consecințele juridice ale unei rezilieri, una din părţi este obligată să emită actele necesare în acest sens, în momentul încetării prezentuluicontract, în termen de 5 (în litere: cinci) zile de la data intrării în vigoarea rezilierii.
10.6. Rezilierea contractului nu aduce atingere pretenţiei de daune-interese pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în contract, în prezentele Condiții Comerciale Generale sau de legislaţia în vigoare, dreptului la plata de daune și interese cu caracter obligatoriu pentru întârzierea efectuării plăților, cererii pentru orice cheltuieli stabilite, dispoziţiei de furnizare a unei garanți de calitate și răspunderii pentru defectele și creanțele care decurg din acestea, şi nici prevederilor contractuale referitoare la soluţionarea litigiilor dintre părți și nici a altor dispoziții care prin natura lor, sau din voinţa părţilor ar trebui să continue chiar și după încetarea contractului.
11. Alte drepturi șiobligații
11.1. Vânzătorul este obligat să solicite acordul cumpărătorului, înainte de a transfera către terțe părți orice creanţă care decurge din contract şi care este îndreptată împotriva cumpărătorului. Fără un astfel de consimțământ, sau în cazul neacordării acceptului, vânzătorul nu are dreptul să cedeze unor terțe părți nicio creanţă decurgând împotriva cumpărătorului.
11.2. Vânzătorul nu are dreptul să hotărască unilateral cunatumul compensaţiei sale faţă de cumpărător, şi nici cumpărătorul nu are dreptul de a proceda la fel împotriva vânzătorului.
11.3. Vânzătorul este obligat să solicite acordul
cumpărătorului înainte de a cesiona drepturile și
obligațiile care decurg din contract, din aceste Condiții Comerciale Generale, unei terțe părți. Fără un astfel de consimțământ, sau în cazul în care nu primeşte acordul cumpărătorului, vânzătorul nu are dreptul de a cesiona drepturile și obligațiile care decurg din contract și aceste Condiții Comerciale Generale unei terțepărți.
11.4. Vânzătorul este obligat să asigure cumpărătorului cooperare maximă, iar la cererea cumpărătorului să depună în 3 (în litere: trei) zile documentele necesare sau să dea explicațiile scrise necesare, sau să ia alte măsuri, după caz. În caz de încălcare a obligației prevăzute în enunţul anterior, vânzătorul este de acord să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în cuantum de = 3.000, - EUR (în litere: trei mii de euro) pe zi pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea acestei obligații. În acest aranjament, penalitatea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru plata de daune- interese, pentru care cumpărătorul poate pretinde şi o penalitate contractuală, în plus față de suma integrală pretinsăvânzătorului.
11.5. Părțile se angajează să notifice reciproc, în scris, orice modificări în datele lor de contact sau orice alte modificări care le afectează.
11.6. Vânzătorul este obligat să se abțină de la orice acțiune care creează daune sau alte pagube cumpărătorului. În caz de încălcare a obligațiilor vânzătorului din propoziția precedentă, Vânzătorul va plăti cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare de = 10.000, - EUR (în litere: zece mii euro), pentru orice încălcare a acestei obligații. Conform prevederilor contractuale, penalizarea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru daune- interese, pe care cumpărătorul le poate pretinde ca o sancțiune contractuală, în plus față de suma integrală pretinsă vânzătorului.
11.7. Vânzătorul este obligat să se asigure că orice altă persoană implicată în livrarea directă sau indirectă a bunurilor se va abține de la orice acțiune care creează daune sau alte pagube cumpărătorului. În cazul încălcării de către vânzător a obligațiilor enunţate mai sus, Vânzătorul va plăti cumpărătorului o penalitate contractuală în valoare de = 10.000, - EUR (în litere: zece mii euro), pentru orice încălcare a acestei obligații. Conform contractului, penalitatea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru daune- interese, pe care cumpărătorul le poate pretinde ca o sancțiune contractuală, în plus față de suma integrală de plată din partea vânzătorului.
11.8. În cazul în care împotriva cumpărătorului se vor institui orice sancțiuni (în special, obligația de a plăti o amendă, penalități, plăţi pecuniare, orice alte cheltuieli, salarii, impozite, prime de asigurare sau altă sancțiune) de către o autoritatea publică, din motive imputabile vânzătorului sau altei persoane
implicate în mod direct sau indirect, în livrarea de bunuri conform contractului, Condițiilor Comerciale Generale, legislației sau din cauza altor proceduri ale vânzătorului sau a altei personae implicate în mod direct sauindirect, înfurnizarea de bunuri, vânzătorul este obligat să plătească sancţiunea respectivă în locul cumpărătorului în termen de 3 (în litere: trei) zile de la plata sancţiunii de către cumpărător. În cazul în care vânzătorul nu reușește să plătească sancțiunea, în conformitate cu dispoziţia anterioară, vânzătorul se obligă să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în cuantum de = 1.000, - EUR pe zi pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea acestei obligații. Conform contractului, penalitatea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru daune- interese, pe care cumpărătorul le poate pretinde ca o sancțiune contractuală, în plus față de suma integrală pretinsă de la vânzător.
11.9. În cazul în care împotriva cumpărătorului se vor institui orice sancțiuni (în special, obligația de a plăti o amendă, daune, penalități, plăţi pecuniare, orice cheltuieli, salarii, impozite, prime de asigurare sau altă sancțiune) de către o autoritatea publică, din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale, a acestor Condiţii Comerciale Generale sau a prevederilor legislaţiei în vigoare de către vânzător, sau de către altă persoană implicată direct sau indirect în livrarea de bunuri, sau din cauza unor alte acţiuni întreprinse de cumpărător sau de altă persoană implicată direct sau indirect în livrarea de mărfuri, sau de transferarea oricăror sancţiuni (în special, obligația de a plăti o amendă, daune, penalități, plăţi pecuniare, orice cheltuieli, salarii, impozite, prime de asigurare sau altă sancțiune) din motive imputabile vânzătorului sau unei alte persoane implicate direct sau indirect în livrarea de bunuri, sacţiuni instituite de către o autoritatea publică împotriva cumpărătorului, cumpărătorul are dreptul de a compensa în mod unilateral orice pretenţii pe care vânzătorul le are împotriva cumpărătorului.
11.10. Cumpărătorul are dreptul unilateral să compenseze orice datorie proprie scadentă sau nescadentă datorată vânzătorului cu orice pretenție de plată, fiescadentă sau nu pe care vânzătorul oare faţă de cumpărătorul său.
11.11. Vânzătorul este obligat să prevină deteriorarea bunurilor, afectarea vieții și sănătății cumpărătorului sau a părților terțe. De asemenea, este obligat să se asigure că orice persoană implicată direct sau indirect în livrarea de bunuri se angajează să prevină producerea de daune materiale, afectarea vieţii și sănătăţii cumpărătorului sau a părților terțe.
12. Trimiterea corespondenţei
12.1. Documentele referitoare la contract pot fi livrate personal, prin poștă sau prin poștă electronică (prin e- mail). Contractul sau aceste Condiții Comerciale Generale stabilesc care documente scrise şi sub ce
formă vor fi livrate. În cazul în care contractul sau Condițiile Comerciale Generale nu stipulează modalitatea de trimitere a documentelor, se înțelege că aceste pot fi livratepersonal sau trimise prinpoștă.
12.2. Părțile convin că orice documente referitoare la contract pot fi livrate la adresa indicată în contract, și în aceste Condiții Comerciale Generale sau la o altă adresă, în cazul în care una dintre părţi a informat cealaltă parte în scris cu privire la acest lucru, ulterior semnării contractului.
12.3. Părţilesunt obligate să trimită documentele trimise prin poștă cu confirmare de primire.
12.4. Părțile se angajează să confirme personal în scris primirea unui document livrat de către una dintre părți.
12.5. Un document livrat prin poșta electronică (e- mail) va fi considerat primit la data primirii acestuia de către partea căreia i-a fost adresat.
12.6. Un document al uneia dintre părți este considerat a fi livrat celeilalte părți în momentul în care cealaltă parte acceptă documentul sa îl refuză sau împiedică intenționat livrare în alt mod a acestuia sau în cazul în care poştaşul a trimis părţii la adresa prevăzută în contract sau la o altă adresă, notificată în scris de parte ulterior încheierii contractului, şi coletul este returnat expeditorul ca nelivrat indiferent de motiv.
13. Reprezentanții părților
13.1. Lista persoanelor autorizate să reprezinte o parte contractuală şi care contribuie la executarea contractului va fi introdusă în contract sau în anexa la contract, sau va fi comunicată în scris după încheierea contractului.
14. Angajarea ilegală depersonal
14.1. Angajarea ilegală de personal reprezintă angajarea de către o persoană juridică sau persoană fizică care este agent economic, dacă utilizează munca dependentă (adică munca efectuată în cadrul unei relații de subordonare ierarhică a angajatului faţă de angajator, în numele şi pentru acesta în timpul orelor de lucru stabilite de angajator):
a) depusă de o persoană fizică cu care nu are raporturi contractuale de muncă, în conformitate cu legislația obligatorie relevantă care reglementează raporturile de muncă sau raporturilor de serviciu civile,
b) depusă de o persoană fizică cu careareareraporturi contractuale de muncă, în conformitate cu legislația obligatorie relevantă care reglementează raporturile de muncă sau raporturilor de serviciu civile și nu și-a îndeplinit obligația de a înregistra persoana respectivă în registrul de plată a asigurărilor obligatorii de
sănătate către autoritatea competentă pentru contribuțiile obligatorii (asigurări de sănătate, asigurări de șomaj, asigurarea de accidente, asigurare de garanție, asigurare de pensie (pentru limită de vârstă și handicap), respectiv un alt tip de asigurare sau de obligaţie) reglementate de lege,
c) depusă de un resortisant al unei țări care nu este stat membru al Uniunii Europene, sau a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană sau un apatrid (denumit în continuare "țări terțe") fără îndeplinirea condițiile necesare de angajare a acestuia în conformitate cu legislația relevantă.
14.2. Angajarea ilegală este angajarea unui resortisant al unei țări terțe care locuiește pe teritoriul unde are sediul furnizorul bunurilor prin încălcarea prevederilor legale relevante care reglementează ședereastrăinilorșiazilul,șicareesteangajatsă presteze
o muncă plătită.
14.3. Punctele 14.1. și 14.2. din prezentul articol stabilesc definiția angajării ilegale, respectarea acesteia fiind obligatorie atât pentru vânzător cât și pentru cumpărător. Alte dispoziţii legale privind munca ilegală pot statua o altă definiţie a acesteia, care va prevala față de cele mai menționate la punctele 14.1. și
14.2. din prezentul articol, și care are acelaşi caracter
obligatoriu pentru vânzător și cumpărător.
14.4. Vânzătorul este obligat să respecte interdicția care constă în faptul că nu poate utiliza la livrarea bunurilor persoane care intră sub incidența definiției locurilor de muncă ilegale menționate la punctele 14.1. și 14.2. din prezentul articol sau menționate în reglementările legale obligatorii relevante care reglementează angajarea ilegală.
14.5. Vânzătorul este obligat în egală măsură să se asigure că nici o altă persoană implicată în livrarea de bunuri în mod direct sau indirect, nu angajează o persoană care corespunde definiției angajării ilegale prezentate la punctele 14.1. și 14.2. din prezentul articol sau specificate în reglementările legale obligatorii relevante care reglementează contractele ilegale de prestare amuncii.
14.6. În cazul încălcării decătre vânzător a obligației menționate la punctul 14.4. sau 14.5. din prezentul articol,Vânzătorul va plăti cumpărătorului o penalitate contractuală în cuantum de = 200.000, - EUR (în litere: două sute de mii de euro), pentru fiecare astfel de încălcare. Conform contractului, penalitatea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru daune-interese, pe care cumpărătorul le poate pretinde ca o sancțiune contractuală, în plus față de suma integrală cerută vânzătorului.
14.7. În cazul în care vânzătorul încalcă obligațiile
prevăzute de prezentul articol sau încalcă prevederile reglementărilor legale aplicabile relevante care reglementează angajarea ilegală sau o altă persoană care este implicată în mod direct sau indirect, în livrarea de bunuri a încălcat o astfel de dispoziţie cauzând impunerea oricărei astfel de sancțiuni (în special, obligația dea plăti o amendă, daune, penalități, plăţi pecuniare, orice cheltuieli, salarii, impozite, prime de asigurare sau altă sancțiune) în sarcina cumpărătorului, vânzătorul este obligat să plătească în numele cumpărătorului în termen de 3 (În litere: trei) zile de la data solicitării plăţii de către cumpărător. În cazul în care vânzătorul nu reușește să plătească sancțiunea, în conformitate cu dispoziţia anterioară, vânzătorul se obligă să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în cuantum de = 1.000, - EUR (în litere: o mie de euro) pe zi, pe fiecare zi de întârziere în îndeplinirea acestei obligații. Conform contractului, penalitatea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru daune- interese, pe care cumpărătorul le poate pretinde ca o sancțiune contractuală, în plus față de suma integrală pretinsă de la vânzător.
14.8. În cazul în care vânzătorul încalcă obligațiile prevăzute de prezentul articol sau încalcă prevederile reglementărilor legale aplicabile relevante care reglementează angajarea ilegală sau o altă persoană care este implicată în mod direct sau indirect, în livrarea de bunuri a încălcat o astfel de dispoziţie cauzând impunerea oricărei astfel de sancțiuni (în special, obligația dea plăti o amendă, daune, penalități, plăţi pecuniare, orice cheltuieli, salarii, impozite, prime de asigurare sau altă sancțiune) în sarcina cumpărătorului, sau transferarea oricărei sancţiuni (în special, obligația de a plăti o amendă, daune, penalități, plăţi pecuniare, orice cheltuieli, salarii, impozite, prime de asigurare saualtăsancțiune) de către vânzător sau o altă persoană implicată direct sau indirect în livrarea de bunuri către cumpărător, atunci cumpărătorul are dreptul de a stabili în mod unilateral valoarea compensaţiei oricăror pretenții pe care vânzătorul le are împotriva cumpărătorului.
14.9. Vânzătorul este de acord să asigure o cooperare maximă în cazul în care reprezentanţi ai autorității publice vin în inspecţie la cumpărător cu privire la angajarea ilegală, iar la cererea cumpărătorului, vânzătorul va prezenta în termen de 3 (în litere: trei) zile documentele necesare explicațiile scrise necesare sau va îndeplini alte demersuri în acest sens. În cazde încălcare a obligației prevăzute în clauza anterioară, vânzătorul este de acord să plătească cumpărătorului o penalitate contractuală în cuantum de = 3.000, - EUR (în litere: trei mii euro) pe zi pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea acestei obligații. Conform contractului, penalitatea contractuală nu afectează pretențiile cumpărătorului pentru daune-interese, pe care cumpărătorul le poate pretinde ca o sancțiune contractuală, în plus față de suma integrală pretinsă de la vânzător.
15. Protecția datelor personale
15.1 Cumpărătorul este conștient de faptul că în cursul ducerii la îndeplinire a contractului poate intra în contact cu datele personale ale vânzătorului ca persoană fizică și cu datele personale ale persoanelor fizice care acționează în subordinea vânzătorului, mai ales însă nu exclusiv ale angajaților, furnizorilor vânzătorului și ale angajaților acestora, ale partenerilor contractuali și ale angajaților acestora, ale altor persoane. Prelucrarea datelor personale ale acestor persoane fizice se va face exclusiv în conformitate cu reglementările Parlamentului European și ale Consiliului UE nr. 2016/679 din 07.04.2016 cu privire la protejarea persoanelor fizice în cursul prelucrării datelor personale și cu privire la circulația liberă a acestor date, prin care se anulează directiva 95/46/ES (Regulamentul General cu Privire la Protecția Datelor) (mai departe ”directiva GDPR”) și cu prevederile legale interne.
15.2 Temeiul legal pentru prelucrarea de către cumpărător a datelor personale ale vânzătorului care este persoană fizică este art. 6, alin. 1, litera b) al directivei GDPR. În cazul celorlalte persoane fizice precizate la punctul 15.1. al Condițiilor Comerciale Generale, temeiul legal pentru prelucrarea de către cumpărător a datelor personale este art. 6, alin. 1, litera f) al directivei GDPR, astfel că prelucrarea datelor personale este obligatorie în scopul ducerii la îndeplinire a unor interese justificate, pe care cumpărătorul le urmărește. Interese justificate, pe care cumpărătorul le urmărește, sunt:
(a) ducerea la îndeplinire în mod adecvat a contractului și a drepturilor și obligațiilor care decurg din contract,
(b) îndeplinirea în mod adecvat a relațiilor contractuale cu furnizorii sau cu clienții cumpărătorului,
(c) arhivarea,
(d) ducerea la îndeplinire a obligațiilor care decurg din prevederile legale cu caracter general obligatoriu,
(e) exercitarea eventualelor pretenții ale cumpărătorului în instanță sau în fața unei curți de arbitraj sau protecția în fața pretențiilor unor terți,
(f) protejarea drepturilor cumpărătorului în fața organelor puterii de stat sau sprijinirea în mod adecvat de către cumpărător a organelor puterii de stat.
15.3 Cumpărătorul îi oferă vânzătorului următoarele informații:
(a) cumpărătorul prelucrează datele personale ale persoanelor fizice conform legii, în scopul ducerii la îndeplinire a intereselor justificate, pe care le urmărește, pentru a nu se produce încălcarea nici unui drept al persoanelor fizice.
(b) în afara contractului, a punctului 1.2. a
prezentelor Condiții Comerciale Generale, datele de identificare ale cumpărătorului se găsesc pe pagina web xxx.xxxxxxxx.xxx în secțiunea Contact, sunt disponibile și în registrul comerțului unde cumpărătorul este înscris ca entitate juridică.
(c) datele de contact ale cumpărătorului sunt întotdeauna accesibile pe pagina web xxx.xxxxxxxx.xxx în secțiunea Contacte.
(d) datele personale ale persoanelor fizice sunt întotdeauna prelucrate exclusiv în scopul ducerii la îndeplinire a contractului și a drepturilor și obligațiilor care decurg din contract, în scopul ducerii la îndeplinire într-un mod adecvat a relațiilor contractuale cu furnizorii sau cu clienții cumpărătorului, în scopul arhivării, al ducerii la îndeplinire a obligațiilor care decurg din prevederile legale general valabile, în scopul exercitării unor eventuale pretenții ale cumpărătorului în instanță sau în fața unei curți de arbitraj sau în scopul protejării în fața pretențiilor unor terți, pentru protejarea drepturilor cumpărătorului în fața organelor puterii de stat sau pentru sprijinirea în mod adecvat de către cumpărător a organelor puterii de stat.
(e) temeiul legal pentru prelucrarea de către cumpărător a datelor personale ale vânzătorului care este persoană fizică este art. 6, alin. 1, litera b) al directivei GDPR. În cazul celorlalte persoane fizice care acționează în subordinea vânzătorului, temeiul legal este precizat în cea de-a doua și a treia frază ale punctului 15.2. al prezentelor Condiții Comerciale Generale.
(f) datele personale ale persoanelor fizice care sunt prelucrate de către cumpărător sunt: titlul, prenumele, numele, data nașterii, profesia, locul de muncă, poziția ocupată la locul de muncă, locul de desfășurare a muncii, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de poștă electronică la locul de muncă, datele de identificare ale persoanei în subordinea căreia se află (de exemplu angajatorul).
(g) Cumpărătorul asigură că nu va oferi datele personale ale persoanelor fizice niciunor subiecți, cu excepția următorilor, care sunt colaboratorii externi ai cumpărătorului, precum consultanții juridici, fiscali și contabili, auditorii, furnizorii cumpărătorului, clienții cumpărătorului, instanțele de judecată și alte organe ale puterii de stat, dar exclusiv în scopul ducerii la îndeplinire a unor interese justificate.
(h) datele personale ale persoanelor fizice vor fi păstrate la cumpărător pe durata derulării contractului și a 10 (cu cuvinte: zece) ani de la încetarea contractului. Ulterior se va asigura lichidarea acestor date personale.
(i) fiecare persoană fizică ale cărei date sunt prelucrate de către cumpărător are următoarele drepturi: 1) dreptul de acces la datele personale în conformitate cu prevederile art. 15 al directivei GDPR, 2) dreptul la corectarea datelor personale în conformitate cu prevederile art. 16 al directivei GDPR, 3) dreptul la ștergerea datelor personale în
conformitate cu prevederile art. 17 al directivei GDPR, 4) dreptul la limitarea prelucrării datelor personale în conformitate cu prevederile art. 18 al directivei GDPR, 5) dreptul la transferarea datelor personale în conformitate cu prevederile art. 20 al directivei GDPR, 6) dreptul de a contesta prelucrarea datelor personale în conformitate cu prevederile art. 21 al directivei GDPR, 7) dreptul de a depune o reclamație la organul de supraveghere în conformitate cu prevederile art. 77 al directivei GDPR. Condițiile de exercitare a acestor drepturi sunt precizate în detaliu în fiecare articol al directivei GDPR precizat în fraza anterioară.
j) Sursa datelor personale ale persoanelor fizice este acțiunea în baza contractului sau în legătură cu acesta din partea vânzătorului și a persoanelor din subordinea acestuia.
15.4 În cazul în care în subordinea vânzătorului se găsesc persoane fizice care acționează în legătură cu contractul, vânzătorul este obligat să le aducă la cunoștință, înainte ca acestea să acționeze, informațiile precizate la punctul 15.3. al acestor Condiții Comerciale Generale, cu excepția primei fraze de la litera e) de la punctul 15.3. al Condițiilor Comerciale Generale. În cazul în care nu-și îndeplinește obligația în conformitate cu fraza anterioară, este obligat să-l contacteze neîntârziat pe cumpărător pentru ca acesta din urmă să poată oferi el aceste informații persoanelor fizice.
16. Dispoziții finale
16.1. În cazul în care vreo prevedere a unui contract sau din cadrul acestor Condiții Comerciale Generale, este sau devine nulă din oricare motiv, este sau devine ineficientă, imposibil de aplicat (învechită), acest lucru nu determină şi nu va determina invaliditatea sau inopozabilitatea, sau ineficacitatea altor prevederi ale contractului, sau a acestor Condiții Comerciale Generale. Părțile vor negocia cu bună-credință în cazul în care au de a face cu o prevedere nulă, inopozabilă sau inaplicabilă, să o înlocuiască cu o altă prevedere al cărei conţinut este de fapt identic sau cu o dispoziție cât mai apropiate ca sens şi scop, iar scopul și sensul contractului și a acestor Condiţii Comerciale Generale trebuie să fie păstrate. Până în momentul când părțile ajung la un acord sau în cazul în care nu se va ajunge la niciun acord, în locul prevederilor invalide, ineficiente sau inaplicabile se vor aplica alte prevederi ale contractului și ale acestor Condiții Comerciale Generale, și în absența acestora, se vor aplica prevederile legislației obligatorii relevante și dispozițiile care îndeplinesc criteriile clauzei anterioare.
16.2. Modificările aduse contractului se pot face numai prin acordul scris al părților sub forma unui act adiţional la acesta, care va fi semnat de către persoanele autorizate să acționeze în numele părților.
16.3. Contractul, inclusiv aceste Condiții Comerciale Generale sunt reglementate de legea țării în care Cumpărătorul își are sediul social și pentru soluţionarea sau judecarea eventualelor litigii care decurg din contract sau din actele adiţionale, au competenţă instanțele din țara în care se află cumpărătorul.
16.4. Orice litigiu patrimonial decurgând din sau în legatură cu acest contract, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiinţarea lui, va fi soluţionat prin arbitraj organizat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, cu sediul social str. Horea, nr. 3, 400174 Cluj-Napoca (denumit în continuare „Curtea de arbitraj”), în conformitate cu Regulamentul şi Regulile de procedură arbitrală ale acestei Camere. Părțile se angajează să respecte decizia Curții de arbitraj. Hotărârea Curții de arbitraj este definitivă, obligatorie și executorie pentru părți. Curtea de arbitraj este competentă să soluționeze litigiile menționate, chiar și în conformitate cu principiile echității.
16.5. În cazul în care clauza de arbitraj prevăzută la punctul 16.4. din Termenii și Condițiile Comerciale Generale devine nulă, ineficientă sau invalidă din orice motiv, sau părțile declară că nu insistă asupra acesteia sau Curtea de arbitraj va înceta să existe fără un succesor în titlu sau o dispută care rezultă dintr-un contract sau în legătură cu acesta, inclusiv litigiul privind validitatea, interpretarea sau anularea acestuia, nu poate face obiectul unei proceduri de arbitraj sau instanța de arbitraj a refuzat din orice motiv să se ocupe sau altfel este incapabil să o negocieze și să o decidă în fața instanței de arbitraj, părțile au convenit că instanțele din țara în care cumpărătorul își are sediul social la momentul contractului au competența de a face față și de a lua decizia cu privire la toate litigiile care apar sau în legătură cu acest contract, inclusiv litigiile privind validitatea, interpretarea sau anularea acestuia.
16.6. Contractul va intra în vigoare şi va produce efecte la data semnării sale de către ambele părți. Prevederile acestor Termeni și Condiții Comerciale Generale devin astfel parte integrantă a contractului, atunci când se face trimitere la acestea.
16.7. Părțile convin să exclude aplicarea Convenției ONU privind contractele de vânzare internațională de mărfuri, datată cu 11.04.1990 și a Convenției ONU privind limitarea perioadei în vânzarea internațională de mărfuri din 14.06.1974 conform contract, precum și la drepturile și obligațiile care decurg din contract şi din acești Condiții Comerciale Generale.
16.8. Cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel, rezilierea contractului nu afectează dispozițiile articolelor 5, 6, 7, 9 (cu excepția
sancțiunilor contractuale care au asigurat obligațiile care au expirat), 11, 14, 16 din Termenii și Condițiile Comerciale Generale și, prin urmare, dispozițiile date, precum și drepturile și obligațiile din natura lor rezultă că acestea sunt nelimitate în timp sau că, pe baza voinței părților, supraviețuiesc chiar și după rezilierea contractului, vor supraviețui chiar și după rezilierea contractului. Pentru a exclude orice îndoială, dispoziția tezei precedente se aplică și penalităților contractuale pentru încălcarea obligației garantate prevăzute în contract, și anume indiferent dacă dreptul la plată a unei amenzi contractuale apare pe durata contractului sau după expirarea contractului, precum și indiferent dacă s-a produs o încălcare a obligației garantate printr-o sancțiune contractuală pe durata contractului sau după expirarea contractului.
16.9. Vânzătorul prin semnarea prezentului document, declară în mod expres că acesta cunoaşte următoarele prevederi importante ale acestor Condiții Comerciale Generale, că înţelege toate aceste dispoziții și le acceptă în mod expres:
(a) penalitățile contractuale prevăzute la articolul 9 din aceste Condiții Comerciale Generale,
(b) penalităţile contractuale prevăzute la articolul 11 din aceste Condiții Comerciale Generale,
(c) penalităţile contractuale prevăzute la articolul 14 din aceste Condiții Comerciale Generale,
(d) alegerea legii la articolul 16.3. din acești Termeni și Condiții Comerciale Generale,
(e) clauza de arbitraj menționată la articolul 16.4 din acești Termeni și Condiții Comerciale Generale,
(f) competența instanțelor judecătorești de la articolul 16.5 din acești Termeni și Condiții Comerciale Generale.
Pentru excluderea oricărei îndoieli, nesemnarea de către vânzător în temeiul acestui articol nu implică faptul că dispozițiile menționate la acest articol nu se aplică și indiferent de semnătura vânzătorului, aceste dispoziții se aplică relațiilor contractuale stabilite prin contract în cuprinsul său.