CONTRACT DE ADMINISTRARE ZONE VERZI PUBLICE, TROTUARE, TERENURI DE JOACĂ ŞI PARCĂRI PUBLICE
Anexă la H.C.L. nr. 64/2014.
CONTRACT DE ADMINISTRARE ZONE VERZI PUBLICE, TROTUARE, TERENURI DE JOACĂ ŞI PARCĂRI PUBLICE
I. Părţile contractante:
Municipiul Sfântu Gheorghe cu sediul în str. 1 Decembrie 1918 nr. 2, judeţul Covasna, având CIF 4404605, numărul contului IBAN XX00XXXX00000000000XXXXX, deschis la Trezoreria Sfântu Gheorghe, reprezentat prin primar Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx, pe de o parte, şi
Asociaţia de Proprietari/Locatari cu sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe str. , nr. , bl. , sc. , ap. , judeţul Covasna, având C.I.F.
, prin reprezentantul legal preşedinte , pe de altă parte, convin la încheierea prezentului acord după cum urmează:
II. Obiectul:
Art. 1. - Obiectul prezentului contract îl constituie efectuarea de către Asociaţia de Proprietari/Locatari a lucrărilor de salubrizare a zonelor verzi, trotuare şi parcări publice neconcesionate în perimetrul din schiţa care constituie anexa nr. 1 la prezentul contract.
III. Durata:
Art. 2. - Prezentul contract intră în vigoare începând cu data de , se încheie pe o perioadă nedeterminată.
IV. Obligaţii:
Art. 3. - Primăria municipiul Sfântu Gheorghe
a) scuteşte de la plata tarifului instituit pentru efectuarea acestor operaţiuni familiile membre ale Asociaţiei de Proprietari/Locatari ;
b) asigură la cerere material floricol şi dendricol;
c) aprobă şi verifică lucrări de tăieri şi toaletări arbori;
d) întreţine şi repară terenurile de joacă, aleile, trotuarele şi iluminatul public.
Art. 4. - Asociaţia de Proprietari/Locatari:
a) curăţarea zilnică prin colectarea deşeurilor de orice tip a zonelor verzi, trotuarelor, parcărilor neconcesionate, a terenurilor de joacă şi a curţilor interioare ale blocurilor de locuit, aflate pe domeniul public al municipiului;
b) cosirea ierbii în zonele verzi aparţinătoare conform schiţei anexă, cu frecvenţa adecvată anotimpului şi condiţiilor meteo, astfel încât înălţimea ierbii să nu depăsească 10 cm;
c) tunderea gardul viu şi a arbuştilor cu frecvenţă adecvată anotimpului şi condiţiilor meteo, pentru realizarea aspectului estetic al acestora, astfel încât volumul coronamentului să nu perturbe circulaţia pietonală pe alei şi trotuare;
d) operatorul de salubritate va asigura transportul deşeurilor verzi fără plată, în ziua corespondentă zonei potrivit programării săptămânale, iar a celorlalte tipuri de deşeuri contra cost;
e) curăţarea trotuarelor de zăpadă şi/sau de gheaţă.
V. Răspunderea părţilor:
Art. 5. - Părţile semnatare ale prezentului contract răspund pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod necorespunzător a obligaţiilor asumate.
Art. 6. - Constatarea neefectuării sau efectuării parţiale a lucrărilor la care s-a obligat asociaţia se va face prin proces-verbal, cu acordarea unui termen de graţie 5 zile pentru executarea acestora. Dacă nici după expirarea termenului acordat asociaţia nu-şi îndeplineşte obligaţiile, contractul se reziliază de drept, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti pe baza unei simple notificări trimise de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. În această situaţie lucrările neexecutate vor fi afectuate de operatorul de salubritate iar asociaţia va achita taxa specială de salubrizare instituit în condiţiile legii, respectiv amenda contravenţională.
Constatarea îndeplinirii obligaţiilor asociaţiei de proprietari/locatari se face de către personalul numit prin dispoziţia Primarului municipiului Sfântu Gheorghe.
Art. 7. – Municipalitatea, prin intermediul Direcţiei de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, va asigura asociaţiei de Proprietari/Locatari, la cererea scrisă a acesteia, asistenţă de specialitate, precum şi material floricol şi dendricol, după o analiză prealabilă cu reprezentanţii a acesteia.
VI. Rezilierea:
Art. 8. - Prezentul contract poate fi reziliat:
a) în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligaţiilor de către Asociaţia de Proprietari/Locatari, contractul se reziliază de drept, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti.
b) cu acordul părţilor semnatare, cu condiţia asigurării de către Asociaţia de Proprietari/Locatari a continuităţii lucrărilor de întreţinere a zonelor specificate în prezentul contract prin intermediul operatorului de salubritate, sub sancţiunea aplicării amenzii contravenţionale pe seama asociaţiei în conformitate H.C.L. nr.
.
c) în cazurile în care municipalitatea va schimba procedura de întreţinere a spaţiilor verzi, a trotuarelor, a terenurilor de joacă şi a parcărilor publice neconcesionate prin Hotărâre.
VII. Forţa majoră:
Art. 9. - Forţa majoră astfel cum este definită prin legislaţie apără partea care o invocă cu condiţia notificării cauzei de forţă majoră care trebuie să fie confirmată de autorităţile competente.
VIII. Litigii
Art. 10. - Litigiile decurgând din sau în legătură cu prezentul contract vor fi soluţionate de către părţi pe cale amiabilă. În caz contrar competenţa exclusivă de soluţionare aparţine instanţelor judecătoreşti.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi , în două exemplare originale, câte una pentru fiecare parte.