ACOPERIREA ASIGURĂRII Exemple de Clauze

ACOPERIREA ASIGURĂRII. Ecranul telefonului dvs. mobil este asigurat pentru o valoare maximă de 2.000 de euro pentru următoarele incidente. Acoperirea este mondială pentru călătorii în afara României până la maxim 60 de zile.

Related to ACOPERIREA ASIGURĂRII

  • INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • ASIGURĂRI Achizitorul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune-interese, compensaţii plătibile prin lege, în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus unui muncitor sau altei persoane angajate de Prestator, cu excepţia accidentelor sau prejudiciilor rezultate din vina Achizitorului, a agenţilor sau a angajaţilor acestora

  • Sectiunea        V:        Atribuirea        contractului Da Nu Da 294000 334671,95 RON Nu

  • PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 15 zile

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului.

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • Soluționarea litigiilor Art. 9. În situații litigioase privind relațiile dintre studenți sau dintre studenți și cadrele didactice, atât studenții cât și cadrele didactice se pot adresa Comisiei de Etică a Universității.

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -