AUTONOMIA DISPOZITIILOR Exemple de Clauze

AUTONOMIA DISPOZITIILOR. 18.1. Dacă la orice moment o prevedere a prezentului Contract va fi declarată nelegală sau ineficientă, în tot sau în parte, potrivit dreptului român, respectiva prevedere va fi considerată a nu face parte din Contract, fără a afecta validitatea restului Contractului. Cât mai rapid potrivit circumstanţelor, Părţile vor înlocui respectiva prevedere nelegală sau ineficientă cu o altă prevedere legală şi eficientă, care, în limita permisă de legea română, corespunde scopului avut în vedere iniţial de către părţi.

Related to AUTONOMIA DISPOZITIILOR

  • DISPOZITII FINALE 22.1 Conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, partile confirma consimtamantul clar si informat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, in scopul contractului. 22.2 Anexele şi documentele contractului fac parte integranta din prezentul contract.

  • DISPOZITII GENERALE 10.1. Banca nu este raspunzatoare pentru neindeplinirea vreunei obligatii ce-i revine in conformitate cu prevederile prezentului contract, daca aceasta situatie este rezultatul direct sau indirect al unor imprejurari independente de vointa sau capacitatea Bancii. 10.2. Prezentul contract a fost redactat in limba romana (limba oficiala a contractului). Comunicarea intre parti (notificari, adrese oficiale etc.) pe perioada derularii prezentului contract se va face in limba romana. 10.3. Prezentul contract este guvernat de legislatia româna. Orice litigiu intervenit in derularea acestui contract care nu se rezolva pe cale amiabila va fi solutionat de institutiile române in drept. Prezentul contract se poate suspenda prin acordul ambelor parti pentru caz fortuit si forta majora. Partea aflata in aceasta conjunctura va notifica celeilalte intervenirea situatiei care creeaza imposibilitatea executarii obligatiilor asumate in termen de 5 (cinci) zile de la aparitia acestei situatii. 10.4. Semnarea prezentelor Termene si Conditii, inainte de termenul 15 (cincisprezece) zile de la data informarii (solicitarii cardului), inseamna acceptarea intrutotul a termenilor si a conditiilor cuprinse In Cerere / Contract. 10.5. Orice utilizare abuziva sau frauduloasa a cardului se sanctioneaza conform prevederilor legale. Toate cheltuielile de executare silita sunt in sarcina Detinatorului. 10.6. Orice alt aspect ce ar putea interveni pe parcursul derularii prezentului Contract si care nu este reglementat in cuprinsul acestuia se va reglementa de catre Banca, prin acte aditionale. 10.7. Cererea de emitere a cardulul de credit semnata de Detinator, face parte integranta din prezentul contract. Acest contract exprima acordul deplin al partilor contractante cu privire la obiectul si clauzele formulate in textul sau . 10.8. In cazul in care prezentul contract este parte integranta a unui contract de credit constituie titlu executoriu in conformitate cu legislatia bancara in vigoare. 10.9. Prezentul contract se incheie in doua exemplare originale, unul pentru banca si unul pentru detinatorul cardului. Clientul detinator de card titular de cont/ utilizator de card avand posibilitatea de a solicita oricand pe parcursul derularii prezentului contract (de exemplu in format electronic) clauzele contractului. 10.10. Prin semnarea cererii si a Termenilor si conditiilor specifice de utilizare a cardurilor de credit destinate persoanelor fizice, partile inteleg si isi asuma in totalitate prevederile acestora. 10.11. Prevederile prezentelor Termene si conditii se vor completa cu prevederile Conditiilor Generale de Afaceri ale Bancii. In cazul oricarei neconcordante intre Conditiile Generale de Afaceri ale Bancii si prezentele Termene si conditii, prevederile acestora din urma vor prevala. 1 Deschiderea contului de card 0 LEI 2 Emitere card 350 LEI

  • Sectiunea       I:       AUTORITATEA       CONTRACTANTA Denumire si adrese

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Dispoziţii generale 1.1. Prezentul regulament cuprinde regulile de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice online prin care se vând activele proprietatea debitorului S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A. cu aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2014. 1.2. Prezentul regulament urmăreşte vânzarea bunurilor imobile dar şi maximizarea averii debitorului, astfel că am avut în vedere la întocmirea lui: i. obţinerea celui mai bun preţ la momentul vânzării prin expunerea bunurilor pe piaţă într-un mod rezonabil şi transparent, ii. atragerea atenţiei potenţialilor cumpărători prin furnizarea de informaţii complete, corecte şi actuale cu privire la caracteristicile tehnice, vizuale şi morale ale activelor supuse vânzarii; iii. descrierea cu acurateţe a situaţiei juridice a proprietarului bunului şi, respectiv, a bunului ce urmează a fi vândut, precum şi prin claritatea regulilor care guvernează întreg procesul de vânzare. RomInsolv SPRL cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 000, Xxxx 0, Xxxxxxxx 0, înregistrată în Registrul Formelor de Organizare sub nr. RFO II 0122, CUI: RO20791325, prin partener coordonator Xxxxxxxx Xxxxxxx şi parteneri Xxxxxxx Xxxxxxx şi Xxxxxx Xxxxxxx, 2.1. organizăm licitaţii publice exclusiv în dosarele unde avem calitatea de practician în insolvenţă pentru valorificarea bunurilor urmăribile ale debitorilor 2.2. asigurăm transparenţa informaţiilor licitaţiilor şi respectarea prevederilor prezentului regulament şi a Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei 2.3. asigurăm pe toată durata organizării şi desfăşurării licitaţiilor, imparţialitatea şi egalitatea deplină de tratament între toţi participanţii.

  • ORGANIZATORUL SI REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI 1.1. Campania promotionala “OLEEE, OLE, OLE, OLE, ROMANIA RONTAIE!”” ("Campania") este organizata si desfasurata de INTERSNACK ROMANIA S.R.L. cu sediul social in Bucuresti, Calea Vitan, nr. 6-6A, etaj 2, sector 3, inmatriculata la Registrul Comertului sub nr. J40/2532/1998, cont bancar nr. XX00 XXXX 0000 0000 0000 0000, deschis la la Banca Unicredit Bucuresti, reprezentata prin Xxxxx Xxxxxxxx in calitate de Director Economic (denumita in continuare "Organizator"). 1.2. Prin participarea la aceasta Campanie, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si conditiilor prezentului regulament (denumit in continuare "Regulament Oficial") astfel cum sunt mentionate mai jos. 1.3. Regulamentul Oficial este intocmit si va fi facut public conform legislatiei aplicabile din Romania prin publicarea pe site-ul web xxxxx://xxxx.xx/, fiind disponibil in mod gratuit oricarei persoane prin transmiterea unei solicitari scrise prin posta, in atentia Organizatorului, la adresa mentionata la punctul 1.1 de mai sus. 1.4. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament, urmand ca astfel de modificari sau schimbari sa intre in vigoare numai dupa anuntarea acestora in mod oficial pe toate canalele de comunicare prin care regulamentul a fost facut public in prima instanta, la momentul anuntarii Campaniei promotionale. 1.5. Mecanismul Campaniei va fi realizat si operat de catre Organizator prin intermediul SC GOOD VIBES SRL, cu sediul social in, Bucuresti, Sos. Oltenitei, nr. 83, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr. J40/6037/2013, fiind inregistrata la Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub nr 16910/10.07.2015, denumita in cele ce urmeaza “Agentia”. 1.5.1. Pe perioada Campaniei promotionale, Agentia, actionand ca persoana imputernicita a Organizatorului, in sensul dat acestei notiuni de dispozitiile Regulamentului General privind protectia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date (in continuare „GDPR”) va desfasura urmatoarele activitati: 1.5.1.1. prelucrarea numarului de telefon mobil al fiecarui participant in vederea inscrierii in campanie, prin colectarea acestuia fie prin intermediul formularului de inscriere disponibil pe site-ul xxxxx://xxxx.xx/, fie ca urmare a primirii unui SMS de inscriere la numarul 3804 (numar cu tarif normal, operbil in retelele Orange, Vodafone, Telekom si Digi Mobil); 1.5.1.2. inregistrarea tuturor inscrierilor in baza de date continand totalitatea inscrierilor in Campanie, atat pentru inscrierile efectuate online, cat si pentru inscrierile receptionate prin SMS, in vederea efectuarii tragerilor la sorti si acordarii premiilor; 1.5.1.3. va constitui si va administra, in conditii de deplina siguranta, o baza de date comuna (in continuare „Baza de Date”), care va cuprinde numerele de telefon ale participantilor la Campania promotionala, asa cum sunt acestea mentionate in prezentul Regulament; 1.5.1.4. va contacta castigatorii desemnati ai Campaniei promotionale pentru validare si va colecta datele suplimentare necesare punerii in posesie a premiilor castigate (adresa de corespondenta si numele complet). Validarea se va face pe baza bonurilor/facturilor fiscale utilizate la inscriere; 1.5.1.5. va expedia premiile castigatorilor validati prin intermediul serviciilor de curierat.

  • Dispoziții finale Art. 10.1. Studentul este de acord și autorizează UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE XXXXXXX X. XXXX DIN IAȘI, prin personalul său, să utilizeze și să prelucreze, conform legislației, datele cu caracter personal. Pentru a beneficia de asigurarea de sănătate fără plata contribuției stabilită de lege și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor, conform prevederilor legale în vigoare, studentul este de acord și autorizează MINISTERUL EDUCAȚIEI, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și MINISTERUL TRANSPORTURILOR, prin personalul său, să utilizeze și să prelucreze, conform legislației, datele cu caracter personal. Art. 10.2. Eliberarea actelor în original (diploma de bacalaureat, diploma de licență etc.), a situației școlare, adeverințelor și a altor acte solicitate de către student, se va face numai după achitarea taxelor restante. În cazul în care studentul dovedește o situație obiectivă datorită căreia nu poate realiza plata într-o singură tranșa, conducerea Universității îi poate aproba eșalonarea plății, prin semnarea unui angajament de plată. În caz contrar, Universitatea îți rezervă dreptul de a acționa studentul în judecată pentru recuperarea debitului. Art. 10.3. Anexa 1, denumită ”Consimţământ prelucrare date cu caracter personal” face parte integrantă din