CÂT PĂSTRĂM DATELE PERSOANELOR VIZATE? Exemple de Clauze

CÂT PĂSTRĂM DATELE PERSOANELOR VIZATE?. Păstrăm datele Persoanelor Vizate cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenția datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile la nivelul SGL. Spre exemplu, dacă Ne sunteți client, vom păstra datele Dvs. cu caracter personal, ca regulă, pe întreaga durată a raporturilor contractuale cu Noi, plus o perioadă suplimentară de minimum 10 ani. În cazul în care intrarea in relația cu SGL nu se concretizează prin semnarea unui contract, datele Dvs colectate cu ocazia inițierii demersurilor pre-contractuale vor fi păstrate pentru o perioadă de 5 ani. Notă: În cazul clienților reprezentați de către mandatari/ alte forme de reprezentare, SGL va prelucra datele mandatarului / reprezentantului, în scopurile prevazute în sectiunea "Principalele caracteristici ale prelucrării datelor persoanelor vizate”, punctul A de mai sus, conform termenelor de retenție aplicabile documentelor aferente operațiunii ce face obiectul mandatului. La cerere, puteți obține informații suplimentare privind termenele de păstrare aplicabile datelor Dvs. cu caracter personal.
CÂT PĂSTRĂM DATELE PERSOANELOR VIZATE?. Păstrăm datele cu caracter personal ale Persoanelor Vizate cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, precum și a procedurilor interne privind retenția datelor (inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile la nivelul BRD). După implinirea termenelor legale de pastrare Banca va aplica anonimizarea datelor lipsindu-le astfel de caracterul personal. În cazul prelucrării efectuate prin intermediul camerelor de supraveghere pastram datele Dvs. pentru o perioada de minimum 20 zile, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice. Cu titlu de exceptie, ȋn cazul incidentelor ori apărării oricărui interes legal/ drept, păstrăm datele Dvs. cu caracter personal cât este necesar pentru investigarea acestora, respectiv pana la finalizarea procedurilor judiciare cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, precum și a procedurilor interne privind păstrarea datelor.
CÂT PĂSTRĂM DATELE PERSOANELOR VIZATE?. Păstrăm datele dvs. cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenția datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile la nivelul SGL. La cerere, puteți obține informații suplimentare privind termenele de păstrare aplicabile datelor Dvs. cu caracter personal.
CÂT PĂSTRĂM DATELE PERSOANELOR VIZATE?. Păstrăm datele Persoanelor Vizate cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenția datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile la nivelul SGL. În cazul în care intrarea in relația cu SGL nu se concretizează prin semnarea unui contract, datele Dvs colectate cu ocazia inițierii demersurilor pre-contractuale vor fi păstrate pentru o perioadă de 5 ani. Notă: În cazul clienților reprezentați de către mandatari/ alte forme de reprezentare, SGL va prelucra datele mandatarului / reprezentantului, în scopurile prevazute în sectiunea "Principalele caracteristici ale prelucrării datelor persoanelor vizate”, punctul A de mai sus, conform termenelor de retenție aplicabile documentelor aferente operațiunii ce face obiectul mandatului. La cerere, puteți obține informații suplimentare privind termenele de păstrare aplicabile datelor Dvs. cu caracter personal.

Related to CÂT PĂSTRĂM DATELE PERSOANELOR VIZATE?

  • Drepturile persoanelor vizate În vederea asigurării unei prelucrări echitabile şi transparente, Operatorul informează Participanţii cu privire la drepturile de care aceştia beneficiază, în calitate de persoane vizate, conform prevederilor legale aplicabile: (i) dreptul de a solicita accesul la datele cu caracter personal; (ii) dreptul de a solicita rectificarea datelor cu caracter personal; (iii) dreptul de a solicita stergerea datelor cu caracter personal (iv) dreptul la restrictionarea prelucrarii; (v) dreptul de a se opune prelucrarii, atunci când prelucrarea are loc în baza interesului legitim al Operatorului, in conditiile prevazute de lege; (vi) dreptul la portabilitate a datelor; (vii) dreptul de a depune o plangere in fata Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • Cum pot să reziliez contractul? Prin transmiterea unei notificări de denunțare unilaterală către Asigurător, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către acesta. Notificarea se poate transmite prin poștă sau curier la adresa Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, parter, etaje 2-5, sector 1, București, sau scanată pe e-mail la xxxx@xxxxx.xx.

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • PRETUL CONTRACTULUI 5.1 Preturile unitare convenite pentru indeplinirea contractului, platibile prestatorului de catre achizitor, pentru serviciile real prestate, conform ofertei prestatorului, sunt de ..................... lei fara TVA, respectiv ................. lei cu TVA ( se insereaza tabel), conform anexei nr. 2 - propunerea tehnico-financiara, la prezentul contract. ( se vor inscrie tabelar informatiile din Formularul financiar prezentat in oferta depusa). 5.2 Tarifele convenite pentru indeplinirea contractului, sunt cele declarate de prestator in propunerea tehnico-financiara, anexa nr.2 la prezentul contract.

  • Modul de prezentare a ofertei Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic, în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic (memory stick) conținând documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară, scanate separat, se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA ” (se înscrie data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.