DECONTAREA Exemple de Clauze

DECONTAREA. Tranzacțiile care utilizează cardul de referință sunt debitate din cont și anunțate în forma convenită cu Titularul Contului pentru primirea extraselor.
DECONTAREA. Art.4.1 Decontarea cantităţilor furnizate către consumator se face conform facturilor emise de furnizori, pentru consumurile TUIASI, iar facturarea către beneficiarii contractelor de furnizare a utilităţilor cu TUIASI se face în conformitate cu defalcările effectuate de Serviciul Tehnic, pe baza datelor tehnice de la art.4.12. Art.4.2 Tariful de distribuţie a energiei termice achiziţionată de la terţi şi distribuită prin reţelele proprii ale TUIASI, precum şi preţul de producere şi distribuţie a energiei termice, obţinută din gaze naturale, în centralele termice ale TUIASI, va fi stabilit prin negociere, conform legislaţiei în vigoare, pe baza aprobării de preţuri interne. Art.4.3 Orice intervenţie la reţea din vina consumatorului se va plăti de către acesta. (1) Plata utilitaţilor furnizate se va efectua în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către furnizor, numai în numerar sau cu ordin de plată, în contul înscris pe factură. (2) Nu se acceptă alte forme de plată. (3) Factura se consideră achitată de către consumator la data înregistrării plăţii în extrasul bancar al consumatorului sau la data intrării numerarului în casieria universităţii. Art.4.5 În situaţia în care consumatorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de plată în termenul prevăzut mai sus, furnizorul poate hotărî, iar locatarul este de acord, ca sumele încasate ulterior să fie operate în contul datoriei celei mai vechi, indiferent dacă este vorba de utilităţi sau majorări aferente şi indiferent de destinaţia dată de consumator acestor sume în momentul întocmirii formalităţilor de plată. (1) se obligă să achite, la încheierea contractului, o anticipaţie (un prezumat) în sumă de ______________ lei, reprezentând valoarea consumului de utilităţi pentru o lună de iarnă. (2) Suma depusă se va restitui prin ordin de plată în contul consumatorului la expirarea sau la rezilierea contractului şi după achitarea integrală a debitului. Art.4.7 Neachitarea contravalorii facturii de către consumator conform art.4.4, atrage după sine perceperea de majorări de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată şi până la achitarea integrală a acesteia. Valoarea totală a majorărilor poate depăşi valoarea facturii. Art.4.8 Neplata totală sau parţială cu întârziere de 45 de zile calendaristice de la emiterea facturilor, indiferent de obiectul lor (utilităţi sau majorări de întârziere aferente facturilor de utilităţi neachitate la termen), duce ...
DECONTAREA. Sumele sunt decontate conform contractului încheiat cu instituţia financiară deţinătoare a POS-ului prin care s-au efectuat tranzacţiile. În situaţia în care clientul returnează produsul achiziţionat din unitatea dumneavoastră, puteţi rambursa suma aferentă pe card, urmând procedura dumneavoastră standard de rambursare pentru carduri. Sumele nu pot fi rambursate pe carduri expirate. În această situaţie, puteţi decide rambursarea folosind o altă modalitate sau puteţi oferi alte produse în schimb, în conformitate cu politica internă a unităţii dumneavoastră. Vă rugăm să efectuaţi plata facturii Edenred, primită prin email, poştă sau descărcată din platforma online My Edenred, conform condiţiilor agreate, prin transfer bancar într-unul din conturile disponibile pe factură, în termenul agreat prin contract. Dacă terminalul POS nu funcţionează sau nu este online, tranzacţia nu poate fi autorizată. Dacă tranzacţia este respinsă, cauzele pot fi diferite: contul cardului nu dispune de fonduri suficiente, cardul poate fi expirat sau POS-ul utilizat nu este înrolat în sistemul cardurilor Edenred Ticket Restaurant. Dacă tranzacţia nu a fost autorizată deoarece nu există fonduri disponibile sau cardul este expirat, vă rugăm să îndrumaţi utilizatorul să contacteze angajatorul care i-a oferit cardul Edenred Ticket Restaurant. Dacă tranzacţia nu a fost autorizată deoarece MID-ul (Merchant ID) POS-ului nu a fost comunicat către Xxxxxxx, vă rugăm să transmiteţi o sesizare la Serviciul Xxxxxxx Xxxxxxx prin email, la xxxxxxxxxx-xx@xxxxxxx.xxx.
DECONTAREA. Pe Piata pentru ziua urmatoare, incasarile si platile aferente tranzactiilor efectuate au totalizat, inclusiv TVA, 2.433,1 mil. lei (572,7 mil. euro), din care platile efectuate in doua zile bancare s-au ridicat la 2.316,1 mil. lei (545,1 mil. euro), diferenta reprezentand valoarea compensarilor intre participanti si OPCOM in calitate de contraparte centrala.
DECONTAREA. Art.4.1 - Decontarea cantităţilor de utilități consumate se face conform facturilor emise de furnizori, pentru consumurile TUIASI, iar facturarea către beneficiarii contractelor de acces la utilităţi cu TUIASI se face în conformitate cu defalcările efectuate de Serviciul Tehnic, pe baza datelor tehnice de la art.4.12.

Related to DECONTAREA

  • INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.

  • Executarea contractului 7.1 Executarea contractului începe de la data semnării contractului de ambele părți contractante.

  • VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................

  • INCETAREA CONTRACTULUI 16.1 Contractul poate înceta în oricare din modalitățile următoare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.2.6 și 2.7 din a) acordul scris al Părților; b) denunțarea unilaterala, efectuata de oricare din Părți; c) rezilierea, inițiată de oricare din Părți ca urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către cealaltă Parte a obligațiilor asumate prin Contract în termenele și condițiile prevăzute de art.2.3 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului- cadru” din Capitolul III din TCSP; d) de plin drept, la data închiderii, din orice motive, de către Banca a conturilor Clientului pentru care este disponibil Serviciul ING Business; e) in cazul intervenirii uneia dintre situațiile menționate în art.2.5 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului-cadru” din Capitolul III din TCSP, cu privire la Serviciul ING Business. 16.2 Clientul poate denunța Contractul numai cu îndeplinirea prealabila a obligației de plată integrală a tuturor sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului. În acest sens, Clientul prin Persoana Autorizată să efectueze acest demers, conform prevederilor CGA, va completa corespunzător Cererea ING Business și o va depune la Banca. Ulterior procesării Cererii ING Business de către Banca și achitării sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului, Contractul va înceta și accesul Clientului/Utilizatorilor la serviciul ING Business va fi restricționat. Banca va informa Clientul cu privire la procesarea Cererii ING Business și încetarea Contractul, în scris, în una din modalitățile prevăzute în CGA, Contractul considerându-se încetat de la data menționată în comunicare. Banca va putea denunța unilateral Contractul în termenele și condițiile prevăzute de art.2.2 al Secțiunii “Încetarea Contractului-cadru” din TCSP.

  • PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 30 zile

  • ACORDAREA PREMIILOR Castigatorul va fi anuntat in data de 30.10, prin etichetare in cadrul postarii de concurs si prin mesaj privat pe Facebook. Organizatorul va solicita datele de identificare ale castigatorului si orice alte informatii considerate necesare pentru validarea acestuia. Livrarea premiilor se va face in maxim 60 de zile de la primirea datelor complete de la castigator. In cazul in care castigatorul nu poate fi premiat din motive independente de organizator (nu furnizeaza aceste informatii intr-un interval de 48 ore, etc), Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru nerespectarea acestor termene si va extrage un castigator rezerva care va fi contactat dupa ce vor trece cele 24 de ore de la anuntarea primului castigator. Premiile vor fi insotite de un proces verbal de predare-primire pe care persoana castigatoare are obligatia de a-l semna si transmite Organizatorului pe adresa de mail xxxxxx@xxxxxxx-xxxxxxx.xx cu mentiunea “Festivalul Cafelei – Sarbatorim 10.000 de oameni in comunitatea Melitta cu noi premii” Organizatorul isi rezerva dreptul sa anuleze orice premiu oricarui participant pentru orice motiv si in orice moment daca are suspiciuni cu privire la activitatea sa pe Facebook si in cadrul concursului. Castigatorii premiilor nu pot opta pentru primirea contravalorii premiului in bani sau in alte obiecte si nici nu poate solicita alte modificari. Fotografiile premiului sunt cu titlu de prezentare. Organizatorul se obliga sa calculeze si sa vireze impozitul datorat pentru veniturile sub forma de premii obtinute de catre castigatori, in conformitate cu reglementarile Codului Fiscal in vigoare, orice alte obligatii de natura fiscala sau de alta natura in legatura cu aceste venituri fiind in sarcina exclusiva a castigatorului.

  • Cesiunea 18.1. Prestatorul are obligatia de a nu transfera total sau partial obligatiile sale asumate prin contract, fara sa obtina, in prealabil, acordul scris al Achizitorului. 18.2. Cesiunea nu va exonera Prestatorul de nici o responsabilitate privind obligatiile asumate prin contract.

  • DESEMNAREA CASTIGATORILOR Page2 5.1 Desemnarea castigatorilor se va realiza in cadrul a 10 extrageri, denumite in continuare in functie de context “Extragere” sau “Extrageri”, acestea urmand a avea loc la data de 15.05.2014. La Extragerile din data de 15 Mai 2014 vor participa toate Customer ID-urile inscrise in Tombola in intervalul 01.04.2014, incepand cu ora 09.00 – pana la data de 30.04.2014 ora 17.00. 5.2 In cadrul celor zece Extrageri se vor acorda in total 10 (zece) Premii, cate 1 (un) premiu pentru fiecare Extragere. 5.3 Extragerile vor fi efectuate de catre Organizator, la sediul sau din Baneasa Business Technology Park, Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 42-44, Cladirea A, Aripa A2, Et. 2, 013696, sector 1, Bucuresti, numit in continuare “Locul Extragerii” in prezenta unei comisii formate din reprezentanti ai NextGen Communications. 5.4 Extragerile vor fi efectuate prin mijloace electronice, utilizand serviciile de extragere din cadrul xxxx://xxx.xxxxxx.xxx/, garantand astfel ca alegerile sunt aleatorii si factorul uman nu poate interfera cu procedura de selectare a castigatorilor. 5.5 Castigatorii validati vor fi afisati pe site-ul xxx.xxxx-xxx.xx in primele cincisprezece (15) zile lucratoare de la data desemnarii lor. Totodata, in primele saptesutedouazeci (720) de ore de la data desemnarii castigatorilor, Organizatorul va incerca sa ii contacteze telefonic pe acestia, la numarul de telefon aflat in contractul semnat sau in baza de date a Organizatorului pentru a-i informa despre modalitatea si conditiile in care pot intra in posesia premiului castigat. Castigatorii vor intra in posesia premiului castigat in termen de treizeci (30) de zile de la data tragerii la sorti. 5.6 Participantii necastigatori nu vor fi anuntati. 5.7 Premiul va fi acordat fiecarui Participantului castigator in parte daca acesta indeplineste cumulativ criteriile de validare de mai jos: a) Participantul desemnat castigator sa nu fie declarat descalificat, ca urmare a nerespectarii prezentului Regulament Oficial, sau a renuntarii la serviciile achizitionate conform art. 3.1; b) Contactarea / Comunicarea cu Participantul castigator este posibila in termenele mentionate in prezentul Regulament Oficial. 5.8 Daca Premiul nu a putut fi acordat catre unul dintre Participanti, Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula Premiul respectiv. 5.9 In situatia in care Participantul castigator nu ridica premiul in termen de treizeci (30) de zile de la data la care este anuntat telefonic in vederea ridicarii premiului, acesta va pierde dreptul asupra premiului.

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează în următoarele cazuri: la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract;

  • Rezoluțiunea Contractului 8.1. Prin efectul rezoluțiunii se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligații. 8.2. Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți contractante. 8.3. Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc dacă neexecutarea obligației contractuale este esențială. Este esențială în unul dintre următoarele cazuri: a) refuzul vânzătorului de a vinde bunurile prevăzute în prezentul contract; b) nerespectarea de către Beneficiar și Centru a termenilor de plată pentru bunurile livrate; c) nerespectarea de către Vânzător a termenilor de livrare a bunurilor; d) nesatisfacerea de către una dintre părțile contractului a pretențiilor înaintate conform prezentului contract, 8.4. Partea care declară rezoluțiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalitățile acumulate la data rezoluțiunii și, suplimentar, are aceleași drepturi la despăgubiri sau penalități pe care le-ar fi avut dacă obligațiile stinse prin efectul rezoluțiunii ar fi fost neexecutate.