Denunțarea unilaterală a Contractului Exemple de Clauze

Denunțarea unilaterală a Contractului. Inaplicabilitatea unor clauze contractuale
Denunțarea unilaterală a Contractului. (1) Contractul poate înceta prin denunțare unilaterală, la inițiativa Clientului, fără intervenția instanței de judecată și fără alte formalități decât cele prevăzute mai jos, în următoarele situații: (i) în cazul în care Clientul nu este de acord cu modificările termenilor și condițiilor Contractului propuse de Furnizor, caz în care notificarea scrisă trebuie trimisă către Furnizor în termenul de 30 (treizeci) zile calendaristice sau la termenul prevăzut în Clauzele Contractuale de Bază (dacă este menționat), fără a fi obligat la plata vreunei despăgubiri către Furnizor, alta decât cea prevăzută in punctele de mai jos ale acestui articol. Clientul nu beneficiază de dreptul de denunțare unilaterală în cazul în care modificarea este impusă de prevederile legislației aplicabile, este de natură pur administrativă și nu are niciun efect negativ asupra sa sau aceasta este exclusiv în beneficiul Clientului; (ii) în cursul Perioadei minime contractuale, printr-o notificare scrisă trimisă către Furnizor cu cel mult 30 zile calendaristice sau la termenul prevăzut în Clauzele Contractuale de Bază (dacă este menționat) înainte de data la care se dorește ca denunțarea să devină efectivă și cu plata de juste despăgubiri calculate după cum urmează: (a) În cazul achiziției unui Pachet format din echipament de orice fel (servere, terminale, telefon, tabletă, modem etc.) și servicii: - Valoarea Beneficiilor acordate, așa cum sunt acestea evidențiate în secțiunea de descriere a ofertei comerciale, raportat la numărul de luni executate din Perioada minimă contractuală la care se adaugă - Diferența între Valoarea Beneficiului pentru echipament și Valoarea recuperată. (b) În cazul achiziției exclusive de Abonamente de Servicii: Valoarea Beneficiilor acordate, așa cum sunt acestea evidențiate în secțiunea de descriere a ofertei comerciale, raportat la numărul de luni executate din Perioada minimă contractuală. Despăgubirea va consta într-o sumă egală cu Valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea Perioadei minime contractuale, indiferent dacă au achiziționat Abonamente de Servicii sau Pachete formate din Servicii și echipamente. (iii) ulterior Perioadei minime contractuale, printr-o notificare scrisă trimisă către Furnizor cu cel mult 30 de zile calendaristice înainte de data încetării și fără a fi obligat la plata vreunei despăgubiri către Xxxxxxxx. În vederea exercitării dreptului la denunțarea unilaterală a Contractului de către Client, Furni...

Related to Denunțarea unilaterală a Contractului

  • VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................

  • Rezoluțiunea Contractului 8.1. Prin efectul rezoluțiunii se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligații. 8.2. Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți contractante. 8.3. Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc dacă neexecutarea obligației contractuale este esențială. Este esențială în unul dintre următoarele cazuri: a) refuzul vânzătorului de a vinde bunurile prevăzute în prezentul contract; b) nerespectarea de către Beneficiar și Centru a termenilor de plată pentru bunurile livrate; c) nerespectarea de către Vânzător a termenilor de livrare a bunurilor; d) nesatisfacerea de către una dintre părțile contractului a pretențiilor înaintate conform prezentului contract, 8.4. Partea care declară rezoluțiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalitățile acumulate la data rezoluțiunii și, suplimentar, are aceleași drepturi la despăgubiri sau penalități pe care le-ar fi avut dacă obligațiile stinse prin efectul rezoluțiunii ar fi fost neexecutate.

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează:

  • INCETAREA CONTRACTULUI 16.1 Contractul poate înceta în oricare din modalitățile următoare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.2.6 și 2.7 din a) acordul scris al Părților; b) denunțarea unilaterala, efectuata de oricare din Părți; c) rezilierea, inițiată de oricare din Părți ca urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către cealaltă Parte a obligațiilor asumate prin Contract în termenele și condițiile prevăzute de art.2.3 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului- cadru” din Capitolul III din TCSP; d) de plin drept, la data închiderii, din orice motive, de către Banca a conturilor Clientului pentru care este disponibil Serviciul ING Business; e) in cazul intervenirii uneia dintre situațiile menționate în art.2.5 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului-cadru” din Capitolul III din TCSP, cu privire la Serviciul ING Business. 16.2 Clientul poate denunța Contractul numai cu îndeplinirea prealabila a obligației de plată integrală a tuturor sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului. În acest sens, Clientul prin Persoana Autorizată să efectueze acest demers, conform prevederilor CGA, va completa corespunzător Cererea ING Business și o va depune la Banca. Ulterior procesării Cererii ING Business de către Banca și achitării sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului, Contractul va înceta și accesul Clientului/Utilizatorilor la serviciul ING Business va fi restricționat. Banca va informa Clientul cu privire la procesarea Cererii ING Business și încetarea Contractul, în scris, în una din modalitățile prevăzute în CGA, Contractul considerându-se încetat de la data menționată în comunicare. Banca va putea denunța unilateral Contractul în termenele și condițiile prevăzute de art.2.2 al Secțiunii “Încetarea Contractului-cadru” din TCSP.

  • CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.

  • Executarea contractului 7.1 Executarea contractului începe de la data semnării contractului de ambele părți contractante.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • Adjudecarea contractului Criteriul de evaluare aplicat pentru adjudecarea contractului va fi: Se va aplica criteriul de evaluare: prețul cel mai scazut

  • LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI 21.1 Contractul va fi interpretat conform legilor din România.