Drepturile şi obligaţiile părţilor 5.1. Drepturile UNIVERSITĂŢII sunt: a) stabileşte condiţiile de înscriere, înmatriculare, şcolarizare, întrerupere, exmatriculare, reînscriere şi reînmatriculare la studii a studentului; b) supraveghează şi urmăreşte modul în care studentul îşi respectă obligaţiile contractuale asumate prin prezentul contract şi prin alte contracte încheiate cu universitatea; c) supraveghează şi urmăreşte modul în care studentul îşi respectă îndatoririle de student; d) stabileşte cuantumul taxei de şcolarizare, în funcţie de costurile specifice şcolarizării şi hotărârile Senatului; e) stabileşte modul de încasare şi termenele de achitare a taxelor de şcolarizare. 5.2. Obligaţiile UNIVERSITĂŢII sunt: a) organizează activităţi educaţionale, inclusiv cele de practică şi de verificare a cunoştinţelor, la nivel universitar, în conformitate cu prevederile legale şi cu normele interne adoptate în baza autonomiei universitare; b) pune la dispoziţia studentului materialele didactice şi resursele de învăţare specifice formei de organizare a studiilor, fără a percepe taxe suplimentare; c) încheie cu studentul, înainte de data începerii fiecărui an universitar, contractul de studii anual care cuprinde activităţile educaţionale pe care studentul se obligă să le parcurgă şi numărul de credite aferent fiecăreia dintre aceste activităţi; d) înscrie studentul în Registrul matricol unic al universităţilor din România; e) eliberează gratuit actele de studii şi cele care atestă statutul de student, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi hotărârile organismelor instituţionale de conducere; f) organizează şi permite înscrierea studentului la examenul de finalizare a studiilor; g) nu face distincţie între studenţii admişi pe locurile cu taxă şi cei admişi pe locurile bugetate, în ceea ce priveşte calitatea procesului educaţional, organizarea formaţiunilor de studiu, aplicarea criteriilor de acordare a burselor; h) aduce anual la cunoştinţa studenţilor, cu cel puţin 15 zile înaintea începerii anului universitar, cuantumul taxei pentru fiecare an de studiu, prin afişare la sediul facultăţii şi pe pagina proprie de internet; i) nu va modifica cuantumul taxelor în decursul unui an universitar; j) aprobă, prin conducerea facultăţilor, cererile de retragere în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la înregistrare; k) în termen de 10 zile de la emitere comunică decizia privind exmatricularea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire transmisă la ultimul domiciliu declarat al studentului; 5.3. Drepturile STUDENTULUI sunt: a) participă la activităţile didactice şi de pregătire profesională prevăzute în planul de învăţământ; b) face parte din comunitatea universitară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c) susţine, în sesiunile programate, examenele şi celelalte forme de verificare a cunoştinţelor dobândite; d) susţine, în sesiunile programate, examenele de finalizare a studiilor; e) utilizează cu bună credinţă baza materială afectată procesului educaţional; f) beneficiază de asistenţă şi servicii complementare gratuite, în limita prevederilor normative; g) beneficiază de libertatea de exprimare, cu respectarea limitelor legale; h) beneficiază de prevederile Regulamentului de credite transferabile şi Regulamentului de acordare a burselor; i) beneficiază de toate drepturile, facilităţile şi oportunităţile stabilite de legislaţia în vigoare, de Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3666/2012 şi de reglementările adoptate de structurile de conducere ale universităţii.
Drepturile și obligațiile părților 5.1. Drepturile UNIVERSITĂȚII sunt: a) stabilește condițiile de înscriere, înmatriculare, școlarizare, întrerupere, exmatriculare, reînscriere și reînmatriculare la studii a studentului; b) supraveghează și urmărește modul în care studentul își respectă obligațiile contractuale asumate prin prezentul contract și prin alte contracte încheiate cu universitatea; c) supraveghează și urmărește modul în care studentul își respectă îndatoririle de student; d) stabilește criteriile de ierarhizare a studenților pe locurile bugetate în conformitate cu prevederile legale și hotărârile structurilor de conducere ale universității; e) repartizează anual studenții pe locurile bugetate, respectiv pe locurile cu taxă, potrivit criteriilor aprobate de Senatul Universității; f) stabilește cuantumul taxei de școlarizare, în funcție de costurile specifice școlarizării și hotărârile Senatului; g) stabilește modul de încasare și termenele de achitare a taxelor de școlarizare. 5.2. Obligațiile UNIVERSITĂȚII sunt: a) organizează activități educaționale, inclusiv cele de practică și de verificare a cunoștințelor, la nivel universitar, în conformitate cu prevederile legale și cu normele interne adoptate în baza autonomiei universitare; b) încheie cu studentul, înainte de data începerii fiecărui an universitar, contractul anual de studii care cuprinde activitățile educaționale pe care studentul se obligă să le parcurgă și numărul de credite aferent fiecăreia dintre aceste activități; c) înscrie studentul în Registrul Matricol Unic al universităților din România; d) eliberează gratuit actele de studii și cele care atestă statutul de student, în conformitate cu legislația în vigoare și hotărârile organismelor instituționale de conducere; e) organizează și permite înscrierea studentului la examenul de finalizare a studiilor; f) nu face distincție între studenții admiși pe locurile cu taxă și cei admiși pe locurile bugetate, în ceea ce privește calitatea procesului educațional, organizarea formațiunilor de studiu, aplicarea criteriilor de acordare a burselor; g) aduce anual la cunoștința studenților, cu cel puțin 15 zile înaintea începerii anului universitar, cuantumul taxei pentru fiecare an de studiu, prin afișare pe pagina proprie de internet; h) nu va modifica cuantumul taxelor în decursul unui an universitar; i) aprobă, prin conducerea facultăților, cererile de retragere în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la înregistrare; j) în termen de 5 zile de la emitere, comunică decizia privind exmatricularea, prin afișare pe platforma AcademicInfo; k) va evalua, la începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat ce vor intra în procedura de ierarhizare anuală a studenților; l) utilizează în comunicarea cu studentul numai adresa instituțională de e-mail; m) va asigura securitatea tuturor datelor cu caracter personal ale studenților în conformitate cu Regulamentul General european 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și legislația națională în domeniul protecției datelor cu caracter personal, implementând măsuri tehnice și organizatorice adecvate. 5.3. Drepturile STUDENTULUI sunt: a) participă la activitățile didactice și de pregătire profesională prevăzute în planul de învățământ; b) face parte din comunitatea universitară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c) susține, în sesiunile programate, examenele și celelalte forme de verificare a cunoștințelor dobândite; d) susține, în sesiunile programate, examenele de finalizare a studiilor; e) beneficiază de asistență și servicii complementare gratuite, în limita prevederilor normative; f) beneficiază de libertatea de exprimare, cu respectarea limitelor legale; g) beneficiază de prevederile Regulamentului privind activitatea profesională a studenților din Universitatea Babeș- Bolyai în baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS) și Regulamentului de acordare a burselor pentru studenți; h) beneficiază de toate drepturile, facilitățile și oportunitățile stabilite de legislația în vigoare, de Codul drepturilor și obligațiilor studentului aprobat prin Ordinul M.E. nr. 4394/2024 și de reglementările adoptate de structurile de conducere ale universității; i) beneficiază de protecția datelor sale cu caracter personal, în conformitate cu Regulamentul General european 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și legislația națională. Studentul poate să își exercite toate drepturile privind protecția datelor cu caracter personal, precizate în GDPR (Capitolul III) și Politica de Confidențialitate a Universității Babeș-Bolyai.
DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR C1. Drepturile si obligatiile Intermediarului Intermediarul/Participantul Eligibil este autorizat, in conditiile legii, sa detina fondurile banesti si instrumentele financiare ale Clientului si are obligatia pastrarii in siguranta a instrumentelor financiare si a fondurilor banesti incredintate de Client, evidentiindu-le separat de instrumentele financiare si fondurile banesti proprii si de cele ale altor clienti. Intermediarul/Participantul Eligibil are obligatia de a nu face uz de niciuna din valorile mobiliare pe care le detine in custodie sau de drepturile ce decurg din acestea si de a nu transfera aceste valori mobiliare fara acordul expres al Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil deschide un cont/subconturi de instrumente financiare in numele Clientului, indicand datele de identificare ale persoanei in numele careia este deschis si dupa caz, ale imputernicitilor/reprezentantilor acesteia, in care vor fi evidentiate toate detinerile si operatiunile cu acele instrumente financiare si va efectua toate activitatile aferente operarii si mentinerii contului, in conformitate cu tranzactiile si cu orice alte modificari ale datelor de identificare ale clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil tine evidenta tuturor instructiunilor, operatiunilor si documentelor ce determina modificarea pozitiilor din cadrul contului Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil deschide, opereaza si mentine in evidentele sale un cont/subconturi de numerar pe numele Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil crediteaza contul/subconturile de numerar al(e) Clientului deschis in evidentele sale cu: a) sumele nete de bani transferate de catre acesta prin virament bancar; b) orice alte fonduri banesti ce se cuvin Clientului din executarea prezentului Formular de Subscriere. Intermediarul/Participantul Eligibil debiteaza contul de numerar al Clientului cu contravaloarea actiunilor subscrise de catre acesta in cadrul Ofertei Publice si alocate, comisioanele convenite, taxele, precum si alte cheltuieli ocazionate, datorate in baza prezentului Formular de Subscriere, sau in temeiul prevederilor legale. Toate sumele din creditul contului de numerar al Clientului sunt: a) detinute in contul “clienti” deschis de Intermediar la o banca aleasa de acesta; b) nu vor putea fi folosite de Intermediar in alte scopuri, decat cele prevazute in prezentul Formular de Subscriere. Intermediarul/Participantul Eligibil nu poate folosi activele Clientului in scopul garantarii tranzactiilor incheiate pe cont propriu sau in contul altui client al sau, decat cu acordul scris prealabil al Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil actioneaza pe baza instructiunilor Clientului, cu exceptia cazurilor in care legea sau partile (prin acordul lor consemnat in scris) prevad altfel. Toate comunicarile catre Client in legatura cu prezentul Formular de Subscriere vor fi efecutate in limba romana la adresa de e-mail a Clientului indicata de acesta in cuprinsul prezentului Formular de Subscriere. Prin semnarea prezentului Formular de Subscriere Clientul consimte in mod expres la utilizarea acestui mijloc de comunicare in relatia cu Intermediarul/Distribuitorul (pentru instructiuni, confirmari, alte comunicari). In urma executarii tranzactiei aferente prezentei subscrieri Intermediarul/Participantul Eligibil va transmite Clientului confirmarea executarii tranzactiei prin e-mail, iar aceasta se considera insusita si aprobata de Client daca in termen de 24 de ore de la transmiterea acesteia, Clientul nu a emis nici o instiintare catre Intermediar cu privire la posibile erori aparute.
OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.
Informatii Juridice Economice Financiare Si Tehnice Cadrul Legal: Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;