PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 30 zile
Achiziții publice (1) Achiziţiile în cadrul proiectului vor fi făcute de către membrii parteneriatului, cu respectarea legislației în vigoare, a condiţiilor din contractul de finanţare şi a instrucţiunilor emise de AM/OI și/sau alte organisme abilitate.
Intrarea în vigoare (1) Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este valabil până la data de ................... .
Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.
INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.
CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu
Întocmirea ofertelor Oferta și documentele de calificare solicitate întocmite clar, fără corectări, cu număr și dată de ieșire, cu semnătura persoanei responsabile, puse în plic, sigilate şi ştampilate, urmează a fi prezentate
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 8.1. Prin plasarea unei comenzi, ne furnizați informații precum: produsul dorit, numele si prenumele, adresa de livrare, detalii de facturare, metoda de plată, număr de telefon, datele cardului bancar etc. Datele personale ale dumneavoastră sunt prelucrate de Dormeo Home în temeiul relației contractuale (executare de contract), în conformitate cu Termenii și Condițiile, cât și cu Politica de Confidențialitate ce se află pe aceste platforme. 8.2. Vom utiliza datele dumneavoastră cu caracter personal în următoarele scopuri: 1. Pentru prestarea serviciilor în beneficiul dumneavoastră: Acest scop general poate include, după caz, următoarele: (a) Prelucrarea comenzilor, inclusiv preluarea, validarea, expedierea și facturarea acestora; (b) Soluționarea anulărilor sau a problemelor de orice natură referitoare la o comandă, la bunurile sau serviciile achiziționate; (c) Returnarea produselor conform prevederilor legale; (d) Rambursarea contravalorii produselor conform prevederilor legale; (e) Asigurarea serviciilor de suport, inclusiv oferirea de răspunsuri la întrebările dumneavoastră cu privire la comenzile dumneavoastră sau la bunurile și serviciile Dormeo Home. 8.3. Clientul înțelege, de asemenea, că datele de mai sus pot fi dezvăluite către: 8.4. Dormeo Home se obligă de asemenea să respecte prevederile Regulamentului EU nr. 679/2016, privind protecția datelor personale stocate, precum și pe o perioadă minimă de 30 zile. Ca atare, Xxxxxx Home se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale solicitantului și să le utilizeze conform prezentului Regulament și legislației în vigoare. 8.5. Prin apartenența la programul de fidelitate Club 5* solicitantul înțelege faptul că datele cu caracter personal (nume, prenume, adresa, numar de telefon fix si/sau mobil, e-mail) vor fi prelucrate de Dormeo Home 8.6. De asemenea, în vederea acordării beneficiilor și reducerilor din cadrul programului de fidelitate pentru membri Club 5*, precum și pentru informarea și transmiterea de oferte, cataloage și materiale publicitare, solicitantul poate opta pentru primirea de comunicări comerciale prin intermediul poștei, e-mail- ului, a mesajelor tip SMS și prin intermediul apelurilor telefonice. În această situație, temeiul prelucrării datelor cu caracter personal îl reprezintă consimțământul dumnveavoastră. 8.7. Dacă optați pentru primirea de astfel de mesaje comerciale, vom utiliza adresa dvs., adresa de e-mail și numărul de telefon pentru a vă transmite mesaje comerciale cu privire la beneficiile și promoțiile Dormeo Home S.R.L. pentru membrii Club 5*. 8.8. Puteți revoca acordul prealabil în orice moment și fără costuri, prin transmiterea unui e-mail la adresa: xxx.xx@xxxxxx-xxxx.xxx sau prin transmiterea unei solicitări în acest sens prin poștă sau curier la adresa Dormeo Home S.R.L., cu sediul in Splaiul Independentei, nr.319L, cladirea Paris, corp A1, parter, Sector 6, Bucuresti, Romania. 8.9. Datele cu caracter personal colectate în vederea comunicărilor comerciale vor fi păstrate până la retragerea consimțământului dumneavoastra. 8.10. În calitate de persoane vizate conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Palamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, au urmatoarele drepturi: - Acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate și se prelucrează; - Și-au retras consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și Operatorul nu le mai poate prelucra pe alte temeiuri legale; - Datele cu caracter personal sunt prelucrate contrar legii; - Datele cu caracter personal trebuie șterse conform legislației relevante;
Destinatarii datelor cu caracter personal Organizatorul poate dezvălui datele cu caracter personal către: (i) BSH Electrocasnice S.R.L. (Sos. Bucuresti-Ploiesti, nr 19-21, sector 1, București); (ii) BSH Hausgeräte GmbH (Xxxx-Xxxx-Xxx. 34, 81739 München); (iii) Furnizori de servicii de curierat; (iv) Alte categorii de destinatari, inclusiv altor societăți din Grup, dacă dezvăluirea are la bază un temei juridic adecvat (cum ar fi o obligație legală, consimțământul sau interesul legitim).
DISPOZITII FINALE 22.1 Conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, partile confirma consimtamantul clar si informat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, in scopul contractului. 22.2 Anexele şi documentele contractului fac parte integranta din prezentul contract.