Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.
Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.
PARTILE CONTRACTANTE 1.1.S.C. …………..............S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul in …………………………. str ............... nr. ......, bloc ...., scara ...., etaj ...., apartament ......., judetul/sectorul ........................, avand cod unic de inregistrare ..............................., atribut fiscal ......................., numar de ordine in registrul comertului ...../...../........, contul nr. ........., deschis la ...................., telefon...................,fax .........................., reprezentata prin .................................................................., cu functia de ........................., in calitate de comodant si sau 1.1. cu domiciliul in ...................................., str. ........................... nr. .............., bloc ........, scara ........., etaj .........., apartament ........., judetul/sectorul ................., avand actul de identitate seria ......... nr. .............., eliberat de ................................................ la data de...................., codul numeric personal.................., in calitate de comodant si si 1.2.Organizația Națională Cercetașii României - Filiala ……………………………….... cu sediul in ........................................., str ............... nr. ......, bloc ...., scara ...., etaj ...., apartament ......., judetul/sectorul ........................, avand cod unic de inregistrare ..............................., numar de ordine in registrul asociațiilor și fundațiilor ...../...../........, contul nr. ........., deschis la ...................., telefon...................,fax .........................., reprezentata prin .................................................................., cu functia de ........................., in calitate de comodatar sau au convenit sa incheie prezentul contract de comodat, cu respectarea dispozitiilor art. 2146-2157 Cod civil si a urmatoarelor clauze:
Rezilierea Rezilierea Contractului se poate realiza cu acordul comun al Părţilor. Contractul poate fi reziliat în mod unilateral de către: Cumpărător în caz de refuz al Vînzătorului de a livra Bunurile şi/sau de a presta Serviciile prevăzute în prezentul Contract; Cumpărător în caz de nerespectare de către Vînzător a termenelor de livrare/prestare stabilite; Vînzător în caz de nerespectare de către Cumpărător a termenelor de plată a Bunurilor / Serviciilor; Vînzător sau Cumpărător în caz de nesatisfacere de către una dintre Părţi a pretenţiilor înaintate conform prezentului Contract. Partea iniţiatoare a rezilierii Contractului este obligată să comunice în termen de 5 zile lucrătoare celeilalte Părţi despre intenţiile ei printr-o scrisoare motivată. Partea înştiinţată este obligată să răspundă în decurs de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării. În cazul în care litigiul nu este soluţionat în termenele stabilite, partea iniţiatoare va iniția rezilierea.
INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.
Rezoluțiunea Contractului 8.1. Prin efectul rezoluțiunii se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligații. 8.2. Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți contractante. 8.3. Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc dacă neexecutarea obligației contractuale este esențială. Este esențială în unul dintre următoarele cazuri: a) refuzul vânzătorului de a vinde bunurile prevăzute în prezentul contract; b) nerespectarea de către Beneficiar și Centru a termenilor de plată pentru bunurile livrate; c) nerespectarea de către Vânzător a termenilor de livrare a bunurilor; d) nesatisfacerea de către una dintre părțile contractului a pretențiilor înaintate conform prezentului contract, 8.4. Partea care declară rezoluțiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalitățile acumulate la data rezoluțiunii și, suplimentar, are aceleași drepturi la despăgubiri sau penalități pe care le-ar fi avut dacă obligațiile stinse prin efectul rezoluțiunii ar fi fost neexecutate.
PĂRŢILE CONTRACTANTE COMUNA TIRGSORU VECHI cu sediul in sat Xxxxxxxxx , xxx. Xxxxxxxxxx, xx. 000, telefon/fax 0244/482 291 , 0244/ 482 555 cod fiscal 2845230 cont trezorerie RO89TREZ53921A300530XXX deschis la Trezoreria Boldesti Scaieni , reprezentată prin Xxxxxx Xxxxxxx primar , în calitate de proprietar, de LOCATOR, pe de o parte şi ............................................, persoană fizică (domiciliul,buletinul/cartea de identitate)/ persoană juridică (Cod Fiscal, Nr. de ordine in Registrul Comerţului, cu sediul social in, str.............. , nr........... , jud............., reprezentata prin, .........................(avand funcţia de)..............................., în calitate de LOCATAR, pe de altă parte, la data de ,1a sediul LOCATORULUI (loc, adresă etc.). , In temeiul Hotărârii Consiliului Local Tirgsoru Vechi de aprobare a inchirierii nr. ,si a procesului verbal nr............./................. , încheiat cu ocazia întrunirii comisiei de evaluare privind închirierea spatiilor medicale, proprietate publica, s-a încheiat prezentul contract de închiriere.
CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.
Drepturile persoanelor vizate În vederea asigurării unei prelucrări echitabile şi transparente, Operatorul informează Participanţii cu privire la drepturile de care aceştia beneficiază, în calitate de persoane vizate, conform prevederilor legale aplicabile: (i) dreptul de a solicita accesul la datele cu caracter personal; (ii) dreptul de a solicita rectificarea datelor cu caracter personal; (iii) dreptul de a solicita stergerea datelor cu caracter personal (iv) dreptul la restrictionarea prelucrarii; (v) dreptul de a se opune prelucrarii, atunci când prelucrarea are loc în baza interesului legitim al Operatorului, in conditiile prevazute de lege; (vi) dreptul la portabilitate a datelor; (vii) dreptul de a depune o plangere in fata Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.
Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA Denumire si adrese