Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.
Modalităţi de plată Contravaloarea energiei electrice contractată/furnizată se determină în conformitate cu prevederile din contract.
Modalități de plată 4.1 În termen de 30 de zile calendaristice de la semnarea prezentului contract de către ambele părți și nu mai târziu de data de început a mobilității, sau a primirii unei confirmări a sosirii participantului la locul de stagiu/ formare/ mobilitate, participantul va primi o plată cu titlu de avans în valoare de 80% [ valoarea recomandată de AN] din suma stabilită în Art. 3.3. În cazul în care participantul nu pune la dispoziția organizației beneficiare documentele justificative cerute la termenul precizat de aceasta, se poate accepta, în mod excepțional, o plată întârziată a avansului, în baza unor motive întemeiate. 4.2 Dacă valoarea avansului de la Articolul 4.1 este sub 100% din valoarea maximă a sprijinului financiar, trimiterea chestionarului UE on-line se consideră ca fiind cererea participantului de plată a soldului. Organizația beneficiară are la dispoziție 45 de zile calendaristice pentru a transfera soldul, fie din fonduri proprii, fie dupa primirea soldului de la AN sau de a iniţia procedurile de recuperare prin emiterea unei Note de debit, dacă este cazul. 4.3 Participantul trebuie să facă dovada datelor efective de începere și de încheiere a perioadei de activitate, pe baza Documentului de mobilitate Europass furnizat de către organizaţia de primire, semnat și ștampilat (dacă este cazul) de către reprezentantul legal al acesteia.
CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu
MODALITATI DE PLATA 11.1 Plata serviciilor se va efectua prin virament bancar (ordin de plată), in baza facturii fiscale emisă de Contractant și acceptată de Achizitor, în contul indicat de către Contractant in factura fiscală. Factura se va emite în baza procesului verbal de recepție semnat de reprezentanții ambelor părți. 11.2 Plățile se vor efectua in termen de maxim 30 de zile de la data primirii facturii la sediul achizitorului.
Modul de prezentare a ofertei Adresa la care se depune oferta: CONPET SA, str. Anul 1848, nr. 1-3, Ploiești, la Registratura societății, situată la parter, luni-joi între orele 08.15 – 16.00 și vineri între orele 08.15 – 13.00. Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic (memorie USB), în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA .................” (se înscriu data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare de pe site-ul CONPET). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C. - S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul.
CLAUZE SPECIALE Eventualele neînţelegeri contractuale se rezolvă pe cale amiabilă. În caz contrar, litigiile rezultate sunt de competenţa instanţei de
CRITERII DE ATRIBUIRE IV.2.1) Criterii de atribuire
Termeni şi condiţii de livrare/prestare 2.1. Livrarea/Prestarea Bunurilor/Serviciilor se efectuează de către Xxxxxxxx/Prestator în termenele prevăzute de graficul de livrare/prestare. 2.2. Documentaţia de însoţire a Bunurilor/Serviciilor include: 2.3. Originalele documentelor prevăzute în punctul 2.2 se vor prezenta Cumpărătorului/Benificiarului cel tîrziu la momentul livrării bunurilorla destinaţia finală/prestăriiserviciilor. Livrarea/Prestarea bunurilor/serviciilor se consideră încheiată în momentul în care sunt prezentate documentele de mai sus.
Preţul şi condiţii de plată 3.1. Preţul Serviciilor prestate conform prezentului Contract este stabilit în lei moldoveneşti, fiind indicat Specificaţia prezentului Contract. 3.2. Suma totală a prezentului Contract, inclusiv TVA, se stabileşte în lei moldoveneşti şi constituie: lei MD. (suma cu cifre şi litere) 3.3. Achitarea plăţilor pentru Serviciilor prestate va efectua în lei moldoveneşti. 3.4. Metoda şi condiţiile de plată de către Cumpărător vor fi: Timp de 15 zile de la prezentarea facturilor semnate 3.5. Plăţile se vor efectua prin transfer bancar pe contul de decontare al Prestatorului indicat în prezentul Contract.