Notificare (ANTA) Exemple de Clauze

Notificare (ANTA). Copie - confirmată prin aplicarea semnăturii și ștampilei participantului Obilatoriu

Related to Notificare (ANTA)

  • NOTIFICARI 26.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract. 26.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire (AR) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare. 26.3. Daca notificarea se trimite prin fax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata. 26.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

  • Notificări 7.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract. 7.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare. 7.3. Dacă confirmarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată. 7.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.

  • Circumstanțe care justifică neexecutarea contractului 7.1. Părţile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau integrală a obligaţiilor conform prezentului Contract, dacă aceasta este cauzată de producerea unor cazuri de circumstanțe care justifică neexecutarea contractului (războaie, calamităţi naturale: incendii, inundaţii, cutremure de pămînt, precum şi alte circumstanţe care nu depind de voinţa Părţilor). 7.2. Partea care invocă clauza circumstanțelor care justifică neexecutarea contractului este obligată să informeze imediat (dar nu mai tîrziu de 10 zile) cealaltă Parte despre survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului. 7.3. Survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului, momentul declanşării şi termenul de acţiune trebuie să fie confirmate printr-un aviz de atestare, eliberat în mod corespunzător de către organul competent din ţara Părţii care invocă asemenea circumstanţe.

  • Informatii cumparare directa Descriere

  • Dreptul la rectificare = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere si în mod gratuit, rectificarea datelor inexacte care o privesc, precum si completarea datelor incomplete;

  • DESEMNAREA CASTIGATORILOR (1) Desemnarea castigatorilor acestei Campanii promotionale se va face prin 3 trageri la sorti, ce vor fi organizate in datele de 05.12.2023, 12.12.2023 si 19.12.2023, in urmatoarele conditii: - la tragerea la sorti din data de 05.12.2023 vor participa inscrierile valabile efectuate in perioada 27.11.2023 – 03.12.2023; - la tragerea la sorti din data de 12.12.2023 vor participa inscrierile valabile efectuate in perioada 04.12.2023 – 10.12.2023; - la tragerea la sorti din data de 19.12.2023 vor participa inscrierile valabile efectuate in perioada 11.12.2023 – 17.12.2023; - Tragerile la sorti vor avea loc prin intermediul unui sistem electronic securizat, ce presupune folosirea unui program de calculator cu distribuire si extragere aleatorie, care va selecta castigatorii si rezervele dintr-o baza de date. - Tragerile la sorti vor avea loc la sediul secundar al Agentiei Smartpoint din strada Xxxxxxxxx Xxxxxxx 13-15, sector 1, Bucuresti, sau la sediul unui birou notarial. - Tragerile la sorti vor avea loc in prezenta unei comisii formata dintr-un reprezentant al Agentiei Smartpoint si al Organizatorului, in prezenta unui notar sau a unui avocat. La tragerile la sorti membrii comisiei pot participa si prin mijloace de comunicare la distanta, precum video- conferinta sau alte mijloace de comunicare la distanta similare. - In cadrul celor 3 trageri la sorti Participanții au sansa sa castige unul din premiile descrise in cadrul Sectiunii 9 de mai jos, si anume un pulover Nutella. - In cadrul tragerilor la sorti se vor extrage un numar total de 300 de castigatori si 60 de rezerve (cate 100 de castigatori si cate 20 de rezerve in cadrul fiecarei trageri la sorti). Mai intai se vor extrage castigatorii, dupa care se vor extrage rezervele. Oficial, in ordinea extragerii lor. (2) Lista castigatorilor si a premiilor castigate de acestia va fi publicata in maximum 30 de zile de la data validarii tuturor castigatorilor, conform legii, pe Site-ul Campaniei. In cazul in care exista premii neacordate, acestea vor ramane in proprietatea Organizatorului. (3) Un Participant nu poate castiga prin tragere la sorti mai mult decat un singur premiu in cadrul prezentei Campanii, indiferent de numarul de inscrieri in Campanie, inclusiv in ipoteza in care a folosit adrese de e- mail diferite pentru inscrierea in Campanie.

  • Justificarea datorită unui impediment 7.1. Neexecutarea obligației părților contractante este justificată dacă ea se datorează unui impediment în afara controlului ei și dacă părții nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele acestuia. 7.2. Neexecutarea nu este justificată dacă partea ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare impedimentul la data încheierii. 7.3. În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe durata existenței impedimentului. În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligația se stinge. Totuși, dacă întârzierea capătă trăsăturile neexecutării esențiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare. 7.4. Partea care invocă prezenta clauză are obligația de a asigura celeilalte părți primirea unei notificări despre impediment și efectele lui asupra capacității de a executa, imediat, dar nu mai târziu de 10 zile după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanțe. 7.5. Impedimentul justificator nu exonerează debitorul de plata despăgubirilor dacă impedimentul a apărut după neexecutarea obligației, cu excepția cazului când partea nu ar fi putut, oricum, din cauza impedimentului, să beneficieze de executarea obligației.

  • RĂSPUNDERE 5.1 Părţile vor răspunde solidar şi individual în fața Beneficiarului în ceea ce priveşte toate obligaţiile şi responsabilităţile decurgând din sau în legătura cu Contractul.

  • OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.

  • Obligaţiile STUDENTULUI sunt: a) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de studii; b) respectarea reglementărilor adoptate de către Universitate şi Facultate; c) să se înscrie pentru fiecare an de studiu, conform procedurilor și indicațiilor anunțate și stabilite de Universitate, în caz contrar se consideră reziliat prezentul contract şi Universitatea va proceda la exmatricularea acestuia; d) respectarea normelor generale de moralitate, normelor de disciplină şi etică universitară; e) respectarea Regulamentului activităţii universitare a studenţilor, Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea examenulu i de admitere, Criteriilor de acordare a burselor şi altor forme de sprijin material, Regulamentului de funcţionare a bibliotecii, Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea căminelor şi cantinelor, tuturor normelor şi dispoziţiilor emise de autorităţile competente din cadrul Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galați, precum şi a celorlalte reglementări legale incidente; f) absolvenţii vor susţine examenul de licenţă la specializări/programe de studii autorizate, pentru care nu există domeniu de licenţă acreditat, la instituţii de învăţămât superior cu care Universitatea „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi încheie protocol. Taxele aferente examenului de licenţă vor fi suportate integral de absolvenţi. g) achită taxa de şcolarizare stabilită de către Universitate în cuantumul, modul şi la termenul stabilit şi anunţat prin afişare la fiecare facultate; h) studenţii cu taxă sunt obligaţi să plătească taxa de şcolarizare pentru întreaga perioadă în care deţin calitatea de student al Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi. Calitatea de student încetează doar prin exmatriculare, retragerea la cerere sau absolvire. De aceea, studenţii cu taxă care sunt în imposibilitatea obiectivă de a urma cursurile şi de a susţine examenele (chiar şi pentru o perioadă determinată), sunt obligaţi să depună cerere scrisă la Secretariatul facultăţii, prin care să solicite retragerea definitivă sau temporară. Numai în felul acesta, solicitantul nu va mai avea calitatea de student şi va fi scutit de taxa de şcolarizare pentru perioada de retragere. Până la data suspendării contractului de studii, respectiv a depunerii cererii de retragere la Secretariatul facultăţii, studentul este obligat să plătească taxa de şcolarizare. Nu se admite retragerea retroactivă a studenţilor în vederea scutirii de taxă; i) studenţii cu taxă care solicită amânarea finalizării anului pe motive medicale vor plăti taxa de şcolarizare până la data depunerii cererii; j) studenţii se obligă să aducă la cunoştinţă Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galaţi orice modificare a datelor personale, modificări privind cetățenia, statutul de student bursier sau alte modificări care îi privesc, garantând că acestea sunt actuale, reale, corecte și complete; k) pentru a beneficia de asigurarea de sănătate fără plata contribuției și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor, conform prevederilor legale în vigoare, studentul este de acord cu prelucrarea datelor personale care demonstrează statutul de student înmatriculat; l) să furnizeze datele cu caracter personal necesare și relevante în raport cu scopurile executării efective a contractului de studii; m) să furnizeze datele cu caracter personal relevante în vederea respectării calității actului didactic și obligațiilor ce revin Universității de asigurare a dreptului la învățătură, prin garantarea accesului și a desfășurării efective a procesului educațional, în cazul în care, pentru o anumită disciplină, forma de evaluare stabilită este online, prin platforme electronice adecvate, recunoscute la nivel instituţional. n) obligativitatea de a se identifica în mod real la toate activităţile de evaluare, ori când acest lucru este solicitat de persoanele abilitate, pentru a înlătura orice tentativă de schimbare de identitate. În acest sens să prezinte un document de identificare (carnet de student, ori în lipsa acestuia carte de identitate, pașaport sau permis de conducere) pentru fiecare din activitățile de evaluare în fața evaluatorului.