Common use of OBIECTUL CONTRACTULUI Clause in Contracts

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor de învăţământ, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor semnatare, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi hotărârile Senatului Universităţii.

Appears in 12 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.12.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi UNIVERSITATE, instituție de învățământ superior prestatoare de servicii educaționale, și STUDENT, beneficiarul de servicii educaționale, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor și obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi și hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității.

Appears in 12 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare De Master, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare De Licență

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor de învăţământînvăţământ la distanţă, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor semnatare, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi hotărârile Senatului Universităţii.

Appears in 6 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ la distanță, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi și STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor și obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi și hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității.

Appears in 5 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ cu frecvență, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi și STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor și obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi și hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității.

Appears in 4 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ cu frecvență redusă, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi și STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor și obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi și hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității. Art. 4.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității. Art. 4.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ la distanță, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare

OBIECTUL CONTRACTULUI. 3.1. Prezentul contract are ca obiect derularea activităţilor activităților de învăţământînvățământ, reglementând raporturile dintre UNIVERSITATE şi STUDENT, cu precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor obligațiilor părților semnatare, în concordanţă concordanță cu legislaţia legislația în vigoare, ordinele ministrului de resort, prevederile Cartei universitare şi hotărârile Senatului UniversităţiiUniversității.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Studii Universitare, Contract De Studii Universitare