Obligații generale pentru salariați, privind prevenirea situațiilor de urgență Exemple de Clauze

Obligații generale pentru salariați, privind prevenirea situațiilor de urgență a) Salariații Direcției de Asistență Socială Brașov sunt obligați să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. b) Salariatul care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc conducerea instituției, serviciile de urgenţă şi să ia măsuri după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului. c) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă sau fără motiv întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal potrivit legii şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie, precum și orice alte daune stabilite de conducerea instituției. d) Orice salariat trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, colegilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor conducerii instituției, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă. e) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor; f) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile instituției ori ale altor persoane; g) să pună în aplicare măsurile stabilite de comandantul intervenţiei sau conducerea instituției pentru degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin pentru realizarea acestor măsuri. h) să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de conducătorul instituţiei; i) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de conducătorul instituţiei; j) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le organizează sau le desfăşoară; k) să aducă la cunoştinţa conducătorului instituţiei orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Obligații generale pentru salariați, privind prevenirea situațiilor de urgență. Salariații Direcției de Asistență Socială Brașov sunt obligați să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.

Related to Obligații generale pentru salariați, privind prevenirea situațiilor de urgență

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • Cum pot să reziliez contractul? Prin transmiterea unei notificări de denunțare unilaterală către Asigurător, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către acesta. Notificarea se poate transmite prin poștă sau curier la adresa Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, parter, etaje 2-5, sector 1, București, sau scanată pe e-mail la xxxx@xxxxx.xx.

  • TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.