OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE MUNICIPIULUI BRAȘOV Exemple de Clauze

OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE MUNICIPIULUI BRAȘOV a) Să finanțeze suma prevăzută la art. 5 alin. (1) în termenul prevăzut la art. 6 din prezentul contract; b) Poate dispune nedecontarea finanțării pentru proiectele care nu respectă prevederile contractului de finanțare nerambursabilă și a metodologiei de finanțare; c) Are dreptul de a face verificări în perioada derulării contractului de finanțare nerambursabilă, pentru respectarea clauzelor contractuale cât și ulterior prin organele sale de control.
OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE MUNICIPIULUI BRAȘOV a) Să finanțeze suma prevăzută la art. 5 alin. (1) în termenul prevăzut la art. 6 din prezentul contract, dar numai în cuantumul și pentru categoriile de cheltuieli menționate în bugetul din cererea de finanțare Anexa 1 - parte integrantă din contract. b) Poate dispune nedecontarea finanțării pentru proiectele care nu respectă prevederile contractului de finanțare nerambursabilă și a metodologiei de finanțare; c) Are dreptul de a face verificări în perioada derulării contractului de finanțare nerambursabilă, pentru respectarea clauzelor contractuale cât și ulterior prin organele sale de control. d) Are dreptul să suspende efectuarea plăților din finanțarea nerambursabilă până la depunerea de către beneficiar a documentelor prin care să justifice cofinanțarea de 10% din valoarea totală a finanțării. e) Are dreptul să monitorizeze modul de derulare a proiectului și să întocmească Raportul care se atașează la dosarul proiectului. f) Are dreptul să finanțeze suma prevăzută în prezentul contract, dar numai pentru sumele care corespund cheltuielilor eligibile ale proiectului. g) Are dreptul să aplice penalități în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.

Related to OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE MUNICIPIULUI BRAȘOV

  • DREPTURILE PĂRŢILOR drepturile părţilor semnatare ale prezentului contract sunt cele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ.

  • OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • Semnăturile părţilor Furnizorul de bunuri / Prestatorul de servicii Autoritatea contractantă

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • Obiectul acordului Părțile au convenit ca în cazul desemnării ofertei ca fiind câştigătoare la procedura de achiziţie publică organizată de _______________________________________________să desfăşoare următoarele activitaţi ce se vor subcontracta______________________________________________________________.

  • Drepturile şi obligaţiile părţilor 4.1. PROPRIETARUL are următoarele drepturi: a) să încaseze tariful datorat pentru exercitarea de către OPERATOR a dreptului de acces , sumă care include atât contravaloarea folosinței, cât și, în măsura în care se produc prejudicii prin efectuarea lucrărilor, despăgubirea aferentă ; b) să beneficieze de repunerea în starea inițială a imobilului afectat de realizarea lucrărilor de acces sau de compensarea cheltuielilor determinate de aducerea în starea inițială a respectivului imobil; c) să fie notificat prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra terenului sau, în lipsa acesteia, personal, cu cel puţin două zile lucrătoare în avans cu privire la accesul persoanelor împuternicite de OPERATOR pentru efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 3.9. sau pentru desfăşurarea unor activităţi de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări, cu excepţia cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă; d) să fie notificat, prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra terenului sau, în lipsa acesteia, personal, cu privire la accesul persoanelor împuternicite de OPERATOR pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii cu caracter de urgenţă pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav sau a unor lucrări de întreţinere ori de reparaţii impuse de asigurarea continuităţii furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice; e) să îi fie afectat într-o măsură nesemnificativă dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul dreptului de acces; f) să solicite mutarea în cadrul aceleiaşi proprietăţi a elementelor de reţea de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acesteia, în măsura în care aceasta este necesară pentru executarea unor lucrări sau edificarea unor construcţii; g) la încetarea prezentului contract să obţină dreptul de proprietate/folosinţă asupra eventualelor îmbunătăţiri aduse terenului de către OPERATOR în perioada de derulare a prezentului contract şi care conduc la creşterea calităţii agricole şi/sau la consolidarea terenului. h) poate solicita OPERATORULUI efectuarea de verificări cu privire la rețeaua amplasată și efectua inspecții în teren în vederea urmării respectării condițiilor de acordare a dreptului de acces.

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.