INFORMAŢII SUPLIMENTARE VI.1) CONTRACTUL ESTE PERIODIC da □ nu ■
Informatii suplimentare LISTA VERSIUNI ANUNT PUBLICITAR
Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.
Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -
TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora
Alte clauze Prezentul acord a fost încheiat într-un număr de exemplare, câte unul pentru fiecare parte, astăzi (data semnării lui) Liderul asociatiei: (denumire autoritate contractanta) ASOCIAT 1, ASOCIAT 2, Notă!: Prezentul acord de asociere constituie un model orientativ şi se va completa în funcţie de cerinţele specifice ale obiectului contractului/contractelor. Se prezintă acordul de asociere încheiat cu toţi asociaţii, din care să rezulte lucrarile care se executa de fiecare asociat, precum şi valoarea ce revine fiecărui asociat În cazul asociaţiei câştigătoare a licitaţiei, asociere va fi legalizata potrivit legii şi va constitui parte integrantă a contractului de achiziţie publică. .......................... FORMULAR nr. 9 (denumirea/numele) Subsemnatul, (nume çi prenume) în calitate de împuternicit al ................................................................ (denumirea terţului susţinător tehnic), având sediul înregistrat la (adresa terţului susţinător tehnic), tel.: ...............................,fax: ............................, e-mail , Cod fiscal .............................,Certificat de înmatriculare/înregistrare (nr. înmatriculare/înregistrare, data), obiectul de activitate, pe domenii: (în conformitate cu prevederile din statutul propriu) Activităţi CAEN pentru care există autorizare (se va solicita după caz, Birourile filialelor/sucursalelor locale, dacă este cazul: 1. (adrese complete, telefon/fax, certificate de înmatriculare/inregistrare) 2. declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicabile faptei de fals în acte publice, că datele prezentate în tabelul de mai jos sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înteleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor, situaţiilor şi documentelor care însoţesc oferta, orice informaţii suplimentare în scopul verificării datelor din prezenta declaraţie.
Modul de prezentare a propunerii financiare Cerinte obligatorii: Ofertantul are obligatia de a completa si prezenta in original:
CLAUZE SPECIALE Părţile contractante pot stabili prin act adiţional şi alte clauze contractuale, dacă acestea nu sunt contrare legii.
Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.
Modul de prezentare a ofertei Modul de prezentare a ofertei: numărul de exemplare în original: 1 exemplar. Toate paginile ofertei în original trebuie să fie tipărite sau scrise cu cerneală neradiabilă şi se vor numerota, semna şi ştampila de către ofertant pe fiecare pagină în parte; documentele vor fi îndosariate. Atât oferta financiară, cea tehnică cât şi documentele de calificare vor avea o primă pagină de „OPIS” al documentelor prezentate. Alături de oferta în original se va prezenta oferta semnată și ștampilată și pe suport electronic, în format needitabil (exemplu: format pdf). Ofertantul trebuie să sigileze originalul într-un plic ce va conține documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară în plicuri distincte și marcate corespunzător (DOCUMENTE CALIFICARE, PROPUNERE TEHNICĂ, PROPUNERE FINANCIARĂ). Acest plic și suportul electronic (memory stick) conținând documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară, scanate separat, se vor introduce într-un plic exterior, ce va fi închis corespunzător și netransparent. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea și adresa ofertantului, pentru a permite returnarea ofertei fără a fi deschisă, în cazul în care oferta respectivă este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante, ștampilat și cu inscripția “A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ..................................... ORA ” (se înscrie data și ora deschiderii ofertelor, precizate în anunțul de participare). În cazul depunerii unei oferte comune, în Scrisoarea de înaintare se va menționa denumirea asociației: “Asocierea S.C S.C. ”. De asemenea, reprezentanții împuterniciți legali ai ofertanților asociați vor completa, semna, ștampila și prezenta pe plicul exterior Acord de asociere în original, conform modelului din Secțiunea “Formulare”. Acordul de asociere va fi anexat plicului exterior al ofertei, astfel încât comisia de evaluare și participanții la ședința de deschidere să ia la cunoștință de depunerea unei oferte comune. Plicul exterior va avea anexate următoarele: Scrisoarea de înaintare, Documentul care confirmă plata garanției de participare; Acordul de asociere, dacă este cazul