Premierea Exemple de Clauze

Premierea. Dintre cele 12 momente artistice finaliste, după spectacolul-concurs, juriul va desemna câștigătorii concursului, după cum urmează: - Premiul pentru secțiunea MUZICĂ, în valoare de 1.000 lei - Premiul pentru secțiunea DANS, în valoare de 1.000 lei - Premiul pentru secțiunea TEATRU, în valoare de 1.000 lei În cazul în care, pe o anumită secțiune există un singur înscris, acesta va fi premiat în funcţie de nivelul evoluţiei sale în concurs şi nu în funcție de faptul că nu mai sunt alţi concurenţi înscrişi la secţiunea respectivă; astfel, va trebui să obțină cel puțin o medie de 8 puncte pentru a fi premiat. Juriul îşi rezervă dreptul de a nu acorda Premiul, la una sau alta dintre secțiuni, dacă nu se atinge nivelul de calitate al manifestarii artisitice dorit. Fiecare concurent va primi o diplomă de participare. Jurizarea va avea loc cu nota la vedere. În cazul în care doi sau mai mulți concurenți au același punctaj, juriul va vota câștigătorul ținând cont în principal originalitatea momentului artistic și de intensitatea legăturii cu tema concursului (incluziune socială prin artă). Pentru ridicarea premiilor pot urca pe scenă 2-3 reprezentanţi ai concurenţilor. Pentru a evita aglomerația, rugăm coordonatorii / reprezentanții să desemneze 2-3 persoane din timp, acestea urmând să fie pregătite în apropierea scenei.
Premierea. Premierea consta in recompensarea celor ce predau DEEE, dar nu mai putin de 5 Kg, cu un premiu instant, o umbrela, pus la dispozitie de catre Asociatia ECOTIC, in limita stocului disponibil. Valoarea totala a premiilor va fi de 626 EURO + TVA. Premiul se acorda in momentul predarii DEEE la punctul de colectare DEEE. . Retim Ecologic Service Filiasi are obligatia de a tine evidenta persoanelor care predau DEEE conform conditiilor prezentului regulament.
Premierea. Pentru stabilirea clasamentului se va lua în calcul suma celor doi timpi din cele doua manșe. Se acorda diplome si medalii pentru toti particitantii, iar pentru locurile I, II si III din fiecare grupa fete si baieti, se acorda in plus și cupe și premii. Se va organiza un clasament general, premiindu-se primele trei locuri fete și baieți. Locurile I din clasamentul general fete si baieti vor primi un premiu special.
Premierea. Se premiază locul 1,2,3 fete și băieți pentru fiecare grupă (medalii, Cupe, premii). Se premiază cel mai bun timp al competiției. Cupa ProHonterus pentru clasa cu cei mai mulți participanți. Honterus Skipokal pentru clasa cu cele mai bune rezultate cumulate (după algoritmul tradițional al liceului).
Premierea. Premierea consta in recompensarea persoanelor care predau DEEE, dar nu mai putin de 5 Kg, cu un premiu instant: 1 bucata umbrela - in limita stocului disponibil – 120 buc. (pus la dispozitie de catre Asociatia ECOTIC). Premiul se acorda pentru fiecare predare de DEEE, indiferent de numarul de bucati sau de greutatea ce depaseste minimul de 5 kg. Premiul se acorda in momentul predarii DEEE la punctele municipale de colectare ale Primariei Falticeni si Goscom Falticeni sau in momentul preluarii de la domiciliu a DEEE, Primaria Falticeni si Goscom Falticeni avand obligatia de a tine evidenta lor. Premiul instant se acorda o singura data, indiferent de numarul de predari pe durata campaniei, la punctele municipale de colectare mai sus mentionate sau prin predare la domiciliu.
Premierea. La toate etapele ierarhia se stabilește în ordinea descrescătoare a punctajelor. Modul de acordare a premiilor este reglementat de Art.54 al Metodologiei cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare Manualele pentru disciplina Geografie din Catalogul manualelor școlare valabile pentru anul școlar 2012-2013. ❖ Clasa a V-a • Etapa locală: - Litosfera, Atmosfera (inclusiv zonele şi tipurile de climă); • Etapa judeţeană: - Litosfera, Atmosfera (inclusiv zonele şi tipurile de climă), Hidrosfera; • Etapa regională: - Litosfera, Atmosfera (inclusiv zonele şi tipurile de climă), Hidrosfera, Biosfera (zonele biogeografice). ❖ Clasa a VI-a • Etapa locală: - Europa - caracterizare geografică generală; - Europa Centrală - Germania, Ungaria, România, Rep.Moldova, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia; • Etapa judeţeană: - Europa - caracterizare geografică generală; - Europa Centrală - Germania, Ungaria, România, Rep.Moldova, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia; - Europa Sudică - Italia, Spania, Portugalia, Grecia; • Etapa regională: - Europa - caracterizare geografică generală; - Europa Centrală - Germania, Ungaria, România, Rep.Moldova, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia; - Europa Sudică - Italia, Spania, Portugalia, Grecia; - Europa Atlantică - Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord; ❖ Clasa a VII-a • Etapa locală: - Asia - caractere generale ale continentului; China, India, Japonia,Turcia, Israel; • Etapa judeţeană: - Asia - caractere generale ale continentului; China, India, Japonia,Turcia, Israel; - Africa - caracteristici fizico-geografice; Africa de Sud, Egipt; • Etapa regională: - Asia - caractere generale ale continentului; China, India, Japonia,Turcia, Israel; - Africa - caracteristici fizico-geografice; Africa de Sud, Egipt; - America - caracteristici fizico-geografice şi economice; ❖ Clasa a VIII-a • Etapa locală: - România - poziţia geografică, caracteristicile reliefului; - Unităţile majore de relief (Carpaţii, unităţile de deal şi podiş, câmpiile,lunca şi Delta Dunării, platforma continentală a Mării Negre); - Clima; • Etapa judeţeană: - România - poziţia geografică, caracteristicile reliefului; - Unităţile majore de relief (Carpaţii, unităţile de deal şi podiş, câmpiile,lunca şi Delta Dunării, platforma continentală a Mării Negre); - Clima; - Hidrografia (Dunărea, râurile interioare, lacurile, apele subterane, Marea Neagră); • Etapa regională: - România - poziţia geografică, caracteristicile reliefului; - Unităţile majore d...
Premierea. Pentru stabilirea clasamentului se va lua în calcul suma celor doi timpi din cele doua manșe. Se acorda diplome si medalii pentru toti particitantii, iar pentru locurile I, II si III din fiecare grupa fete si baieti, se acorda in plus si cupe. Se va organiza un clasament general, premiindu-se primele trei locuri fete și baieți. Locurile I din clasamentul general fete si baieti vor primi un premiu special. Pentru respectarea condiților de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 COVID-19 impuse prin starea de alertă se cere respectarea distanțelor de 1,5 m față de persoanele din jur.
Premierea. Pentru stabilirea clasamentului se va lua în calcul suma celor doi timpi din cele doua manse. Se acorda diplome si medalii pentru toti particitantii, iar pentru locurile I, II si III din fiecare grupa, se acorda in plus si cupe.
Premierea. Premierea se va face pe baza unui contract de premiu tipic ICR, va consta în bani și într-o diplomă semnată de Președintele ICR. Premiile se vor acorda prin intermediul unui contract de premiu cu reprezentantul legal/tutorele copilului. Se vor acorda în total nouă (9) premii, după cum urmează: trei (3) premii I în valoare de 500 Euro fiecare, trei (3) premii II în valoare de 400 Euro fiecare și trei (3) premii III în valoare de 300 Euro fiecare. Comisia de Evaluare este suverană în ceea ce privește analiza eseurilor/compunerilor/poveștilor înscrise în concurs.
Premierea. Premiul acordat în cadrul Concursului constă în obținerea titului de Student Ambasador CIVICA și participarea la o reuniune de două zile la Berlin (Hertie School of Governance), în perioada aprilie / mai 2020 (costurile de transport și cazare sunt acoperite). Studenții ambasadori vor ajuta la facilitarea comunicării între instituțiile partenere și studenți, și vor avea următoarele responsabilități: - Își vor reprezenta facultatea și universitatea pe site-ul oficial al CIVICA; - Vor fi un punct de contact pentru studenții interesați de proiectul CIVICA; - Vor promova proiectul CIVICA în cadrul comunității de studenți; - Vor participa la promovarea evenimentelor și programelor SNSPA; - Vor deveni membri ai unei rețele de Ambasadori CIVICA. Premiile nu sunt transferabile. Câștigătorii vor fi notificați individual, prin orice mijloace disponibile organizatorului. Rezultatele vor fi postate pe pagina de Facebook a SNSPA în data de 11 februarie 2020, câștigătorii având la dispoziție 24 de ore pentru a-și revendica premiul. În lipsa revendicării, premiul va fi realocat.