REGULAMENT CONCURS
REGULAMENT CONCURS
1. ORGANIZATOR
Organizatorul competiției „CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU-LIQUI MOLY” este CONSULATUL REPUBLICII AUSTRIA LA SIBIU, cu sediul in Sibiu, str. General Magheru 4, C.I.F. 30618659, reprezentat de xxxxxx Xxxxxxx Xxxxx, Consul Onorific al Austriei la Sibiu. Competiția se va desfăsura conform prevederilor prezentului regulament, care este obligatoriu pentru toti participanții.
Organizatorul iși rezerva dreptul de a modifica prezentul regulament, prin anuntarea acestui fapt pe site-ul xxx.xxxxxxxxx.xx
Competiția se va organiza în conformitate cu normele și regulamentele specifice ramurii de sport, adaptate de structurile sportive cu condiția ca acestea să nu vină în contradicție cu normele legale în vigoare. Se vor respecta regulile generale de protecție sanitară. Competiția se va desfășura cu avizul DSP Sibiu!
Organizatorul isi rezervă dreptul de a amâna sau anula competiția in orice moment, înainte de desfășurare din cauza condițiilor meteo, a stratului de zăpadă necorespunzător sau alte motive care impiedică desfășurarea acesteia în condiții optime a eventualelor stări de urgență impuse în zona ariei de desfășurare a competiției la momentul respectiv. Competiția poate fi anulată și în dimineața concursului, în cazul în care arbitrii decid că nu sunt condiții optime de a desfașura o competiție de schi alpin.
Competiția este organizată sub patronajul – AMBASADEI REPUBLICII AUSTRIA LA BUCUREȘTI, PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI SIBIU SI AL CONSILIULUI JUDETEAN SIBIU.
2. SCOPUL
Scopul acestui concurs este de a promova practicarea schiului – sportul național austriac – in județele din circumscripția Consulatului Republicii Austria la Sibiu – Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna și nu numai.
3. LOCUL SI DATA DE DESFASURARE
Concursul se va desfășura pe Domeniul ARENA PLATOȘ pârtia B, din Paltiniș, Județul Sibiu la data de 11.02.2023 ora 10:00
4. CONDITII DE DESFASURARE
Se va desfășura un concurs de slalom uriaș in două manșe, după cum urmează:
- În manșa întâi vor lua startul toți concurenții inscriși, prezenți in ziua consursului, care indeplinesc condițiile de participare.
- În manșa a doua vor lua startul toti concurenții calificați după manșa întâi.
Organizatorii vor desemna un DIRECTOR DE CONCURS care va confirma sau anula manșa a doua/concursul in funcție de: numărul de concurenți, condițiile meteo, starea pârtiei, condițiile de siguranță ale sportivilor, prezența SALVAMONTULUI, SALVĂRII etc.
5. ARBITRII
Pe parcursul traseului vor fi arbitrii care vor supraveghea trecerea corectă a concurenților printre
porțile montate pe traseu.
6. CRONOMETRAJUL
Va fi asigurat cu aparatură electronică de personal calificat cu o experiență bogată in organizarea
competitiilor de acest gen.
7. CONCURENTI/GRUPE DE VARSTA
Statutul concursului este OPEN, la start putându-se alinia orice iubitor al acestui sport.
Concurenții vor fi împărțiți in opt grupe în funcție de anul nașterii. În cadrul fiecarei grupe vor fi două subgrupe (fete și baieți)
1) născuți ulterior 2016 inclusiv
2) născuți din 2015 pînă în 2014 inclusiv
3) născuți din 2013 pînă în 2012 inclusiv
4) născuți din 2011 pînă în 2008 inclusiv
5) născuți din 2007 pînă în 2003 inclusiv
6) născuți din 2002 pînă în 1988 inclusiv
7) născuți din 1987 pînă în 1964 inclusiv
8) născuți anterior 1963 inclusiv
* Nota: In situația în care o grupă nu are cel puțin 3 participanți, aceștia vor fi încadrați în grupa de vârstă superioară, iar dacă nici acest lucru nu e posibil, concurenții vor fi incadrati la grupa inferioară de vârstă.
8. TRASEU
Pârtia alocată pentru concurs va fi Partia B de la ARENA PLATOȘ din PĂLTINIȘ, JUDEȚUL SIBIU.
Pârtia va fi asigurată prin plase.
Pe durata concursului pârtia va fi inchisă pentru practicanții sporturilor de iarnă din afara
concursului. Accesul publicului spectator se va face pe jos.
9. ORDINEA DE START :
Fete prima grupă, baieți prima grupă, fete a doua grupă, baieți a doua grupă, s.a.m.d . În ordinea numerelor de concurs pentru manșa întâi și în ordinea timpilor de la fiecare grupă în manșa a doua.
Neprezentarea la start în ordinea stabilită (întârziere la start) duce la pierderea intrării în concurs. Listele de start vor fi afişate vineri 10.02.2023 pe xxx.xxxxxxxxx.xx și în ziua concursului la secretariat.
10. ÎNSCRIEREA
Prin înscrierea la concurs, participanții/reprezentanții legali ai minorilor, sunt de acord ca organizatorii, partenerii și sponsorii să folosească numele, imaginile foto si video efectuate lui/ei în timpul concursului, în scopuri promoţionale, precum și în realizarea oricăror materiale de marketing.
Prin inscrierea la concurs/completarea formularului de înscriere, participantii /reprezentanții legali ai minorilor, declară ca sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de catre
organizator, precum si cu participarea la „CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU-LIQUI
MOLY”.
Se poate inscrie in competiție orice practicant al schiului. Pentru copiii sub 18 ani:
Înscrierea se va face în baza unei FIȘE DE ÎNSCRIERE și a declaratiei pe proprie răspundere completate de unul din părinţi sau tutorele legal al copilului (formular tip). Fișele de înscriere vor fi semnate de către părinți/tutorele legal la ridicarea numerelor.
Pentru persoanele peste 18 ani:
Înscrierea se va face în baza unei FIȘE DE ÎNSCRIERE și a declaratiei pe proprie răspundere.
Organizatorul va analiza cererile de înscriere în ordinea sosirii și după ce aceastea vor fi validate, participanții vor primi un e-mail prin care vor fi informați că au fost înscriși în concurs. Organizatorul își rezervă dreptul de a selecta participanții.
Concurenţii se pot înscrie dupa cum urmează:
1) prin e-mail – completând toate datele solicitate in FIȘA DE INSCRIERE, care poate fi descarcată de pe xxx.xxxxxxxxx.xx completată și trimisă pe adresa xxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xx
2) prin fax – SC LIMOROM SRL - 0269 253493
3) personal – la sediul firmei SC LIMOROM SRL, din Sibiu, str. Fabricii, nr. 4, jud. Sibiu Numărul maxim al concurenților va fi de 150, înscrierea fiind facută în ordinea cronologică a primirii cererilor de înscriere, termenul limita fiind 05 februarie 2023.
Taxa de înscriere:
Pentru îmbunătățirea calității evenimentului (...printre altele și pentru fluidizarea procesului de distribuire a numerelor de concurs și înregistrare a participanților în ziua competiției), organizatorul a decis ca taxa de înscriere, ce reprezintă garantia numerelor de concurs, în valoare de 50 lei RON să fie achitată online, in contul Consulatului Austriei la Sibiu, IBAN nr: XX00 XXXX 0000 0000 0000 0000, deschis in LEI la banca Unicredit Bank SA - Sucursala Sibiu, cu mențiunea obligatorie “taxa participare Cupa de ski - …..numele și prenumele concurentului/concurenților”.
Fișa de înscriere și dovada achitării taxei de înscriere se vor transmite OBLIGATORIU
ÎMPREUNĂ către organizator
Cererea de înscriere va fi validată după cofirmarea plății in banca, iar participantul va primi un e- mail prin care va fi informat ca a fost înscris in concurs.
Notă: După ocuparea celor 150 de locuri, lista se închide. Cei care doresc totuși să se înscrie în concurs după ocuparea celor 150 de locuri, vor fi trecuți pe o listă de așteptare separată și vor fi incluși in concurs în ordinea înscrierilor, in locul celor care, din diferite motive, vor anunța în scris și în timp util retragerea din competiție. Persoanele care vor fi trecute pe listele de asteptare vor fi anunțați telefonic sau e.mail până în data de 09.02.2023.
Persoanele care vor fi trecute pe listele de asteptare nu vor achita taxa de inscriere on.line, ci în numerar, la secretariat in dimineata concursului, in cazul in care vor fi inscrisi in competiție.
Pe site-ul competitiei xxx.xxxxxxxxx.xx va fi afișată lista concurenților înscriși, aceasta urmând a fi actualizată săptămânal, în fiecare zi de luni.
Important!
Taxa de înscriere de 50 ron ce reprezintă garanția numerelor de concurs, va fi restituită după competitie, la predarea numerelor de concurs. În cazul in care numarul de concurs se pierde, garantia nu va fi returnata.
În caz de neprezentare la competiție și neanunțarea organizatorului până în data de
05.01.2023, taxa de înscriere nu se returnează.
Ridicarea numerelor de concurs se va face in ziua competitiei incepand cu ora 07:30, de la secretariatul amenajat la locatia competitiei in incinta restaurantului în timpul alocat (vezi PROGRAMUL DE DESFASURARE). Pentru minorii înscriși în concurs, numerele vor fi ridicate de un părinte, de tutorele legal sau insotitor adult desemnat, care va și semna cererile de înscriere în fața organizatorului.
Ridicarea numerelor de concurs se va face numai cu prezentarea actului de identitate. Lipsa actului de identitate sau întârzierea la secretariat pentru ridicarea numerelor după închiderea înscrierilor, va duce automat la excluderea din concurs.
11. TRANSPORTUL PE CABLU / CARTELA DE TELESKI
Costul transportului pe cablu al participanților la competiție va fi suportat de catre fiecare participant in parte. Cartelele de teleski se pot achiziționa de la casele de bilete din stațiune.
12. DESFAȘURARE
Concursul constă in două manșe de concurs pe trasee diferite, conform regulametului de desfasurare a competitiei, precedate de câte o coborâre de recunoastere.
Concurenţii au dreptul de a recunoaşte traseul cu porţile montate, fie păşind în susul pârtiei pe marginea traseului sau schiind uşor printre porţi în șir indian. Concurenţii vor purta în mod obligatoriu numărul de concurs atribuit. Se interzice schiatul prin porţi în stil de competiţie in timpul recunosterii traseului, acest lucru putând duce la excluderea din concurs.
Concurenţii vor fi prezenţi în zona de start cu cel puţin 15 minute înaintea intrării in concurs, conform listei de start afișată la secretariat. Concurenții care întârzie si nu respectă ordinea de start vor fi descalificați.
13. PROGRAMUL DE DESFASURARE
Ora 7:30-9.00 distribuirea numerelor de concurs (la SECRETARIAT), montarea jaloanelor pe pârtia de concurs
Ora 9.15 afișarea grilei de start pentru manșa întâi Ora 9.30-10.00 recunoașterea traseului pentru manșa întâia Ora 10:00 START primul concurent în manșa întâia
Ora 12.00-12:30 montarea jaloanelor pentru manșa secundă Ora 12.30-13.00 recunoasterea traseului pentru manșa secundă Ora 13.00 START primul concurent în manșa secundă
Ora 15:00 afișarea rezultatelor provizorii
Ora 15.30 afișarea rezultatelor definitive
Ora 15:30-17:00 festivitatea de premiere. Premierea se va desfasura în vecinatatea Secretariatului.
*Nota: Orele programului stabilite pot suporta modificari in functie de conditiile meteo, etc.
14. ECHIPAMENTUL
Concurentul se va echipa in mod corespunzător pentru a-și asigura siguranța. Purtarea căștii este
obligatorie.
15. CONTESTATII
Contestațiile se depun in termen de 15 minute dupa afisarea rezultatelor provizorii.
16. PREMIEREA
Pentru stabilirea clasamentului se va lua în calcul suma celor doi timpi din cele doua manșe.
Se acorda diplome si medalii pentru toti particitantii, iar pentru locurile I, II si III din fiecare grupa fete si baieti, se acorda in plus și cupe și premii.
Se va organiza un clasament general, premiindu-se primele trei locuri fete și baieți. Locurile I din
clasamentul general fete si baieti vor primi un premiu special.
17. REGULAMENTUL COMPETITIEI
Regulamentul competitiei este disponibil gratuit oricarui participant pe site-ul concursului
xxx.xxxxxxxxx.xx.
18. DIVERSE
Prin înscrierea in competiția „CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU LIQUI MOLY” participanții sunt de acord cu prevederile prezentului regulament și sunt de acord ca, numele și prenumele participantilor sa fie facute publice pe site-ul competitiei la sectiunea „inscrieri” si la sectiunea „clasament”. De asemenea, pozele efectuate în timpul desfășurarii competiției pot fi făcute publice și folosite de catre organizator in scopuri publicitare, fără alte obligații din partea Organizatorului.