PREZENTAREA OFERTEI Limba de redactare a ofertei: Română Xxxxxx în care este exprimat prețul contractului: Lei Perioada minimă de valabilitate a ofertei: 15 zile
INCETAREA CAMPANIEI 14.1. Prezenta Campanie poate inceta inainte de termen numai in cazul aparitiei unui eveniment ce constituie forta majora, inclusiv in cazul imposibilitatii Organizatorului, din motive independente de vointa sa, de a continua prezenta campanie promotionala.
Soluţionarea litigiilor 12.1. În cazul litigiilor privind calitatea şi proprietăţile materialelor de construcţie, procedurile de verificare, corectitudinea efectuării probelor, a utilajelor de construcţie folosite, fiecare parte poate, după o înştiinţare prealabilă a celeilalte părţi, să ceară efectuarea unor cercetări de către o instituţie publică de cercetare. Costurile cercetărilor efectuate se suportă de partea a cărei culpă a fost dovedită.
INCETAREA CONTRACTULUI 8.1. Nerespectarea obligatiilor asumate prin prezentul contract de catre una dintre parti, da dreptul partii lezate de a considera contractul de drept reziliat.
Soluționarea litigiilor Art. 9. În situații litigioase privind relațiile dintre studenți sau dintre studenți și cadrele didactice, atât studenții cât și cadrele didactice se pot adresa Comisiei de Etică a Universității.
ACORDAREA PREMIILOR Castigatorul va fi anuntat in data de 30.10, prin etichetare in cadrul postarii de concurs si prin mesaj privat pe Facebook. Organizatorul va solicita datele de identificare ale castigatorului si orice alte informatii considerate necesare pentru validarea acestuia. Livrarea premiilor se va face in maxim 60 de zile de la primirea datelor complete de la castigator. In cazul in care castigatorul nu poate fi premiat din motive independente de organizator (nu furnizeaza aceste informatii intr-un interval de 48 ore, etc), Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru nerespectarea acestor termene si va extrage un castigator rezerva care va fi contactat dupa ce vor trece cele 24 de ore de la anuntarea primului castigator. Premiile vor fi insotite de un proces verbal de predare-primire pe care persoana castigatoare are obligatia de a-l semna si transmite Organizatorului pe adresa de mail xxxxxx@xxxxxxx-xxxxxxx.xx cu mentiunea “Festivalul Cafelei – Sarbatorim 10.000 de oameni in comunitatea Melitta cu noi premii” Organizatorul isi rezerva dreptul sa anuleze orice premiu oricarui participant pentru orice motiv si in orice moment daca are suspiciuni cu privire la activitatea sa pe Facebook si in cadrul concursului. Castigatorii premiilor nu pot opta pentru primirea contravalorii premiului in bani sau in alte obiecte si nici nu poate solicita alte modificari. Fotografiile premiului sunt cu titlu de prezentare. Organizatorul se obliga sa calculeze si sa vireze impozitul datorat pentru veniturile sub forma de premii obtinute de catre castigatori, in conformitate cu reglementarile Codului Fiscal in vigoare, orice alte obligatii de natura fiscala sau de alta natura in legatura cu aceste venituri fiind in sarcina exclusiva a castigatorului.
VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................
Limitarea răspunderii (1) Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei Campanii sau imaginea Organizatorului sau a afiliaților acestuia.