RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR. 10.1. În cazul unor eventuale fraude academice, al încălcării eticii universitare sau în cazul unor abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, inclusiv al plagiatului, studentul-doctorand și/sau conducătorul de doctorat răspund în condițiile legii. 10.2. Nerespectarea de către părțile semnatare a obligațiilor ce decurg din prezentul contract, atrage dupa sine aplicarea sancțiunilor prevăzute în regulamentele UVT, la propunerea Consiliului Școlii Doctorale, în condițiile legii. Sancțiunea se aplică în funcție de gravitatea abaterilor, de numărul lor și de condițiile în care au fost săvârșite și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la structura de conducere superioară ierarhic.
Appears in 4 contracts
Samples: Doctoral Study Contract, Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Doctorat, Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Doctorat
RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR. 10.1. În cazul unor eventuale fraude academice, al încălcării eticii universitare sau în cazul unor abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, inclusiv al plagiatului, studentul-doctorand și/sau conducătorul de doctorat răspund răspunde în condițiile legii.
10.2. Nerespectarea de către părțile semnatare a obligațiilor ce decurg din prezentul contract, contract atrage dupa după sine aplicarea sancțiunilor prevăzute în regulamentele UVT, la propunerea Consiliului Școlii Doctorale, în condițiile legii. Sancțiunea se aplică în funcție de gravitatea abaterilor, de numărul lor și de condițiile în care au fost săvârșite și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la structura de conducere superioară ierarhic.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Studii Pentru Ciclul De Studii Universitare De Doctorat