Sprijin pentru transport Exemple de Clauze

Sprijin pentru transport. În mod implicit, locul de origine reprezintă locul în care se află organizația de trimitere, iar locul de destinație reprezintă locul în care se află organizația gazdă. Dacă se specifică un alt loc de origine sau un alt loc de destinație, beneficiarul trebuie să justifice acest lucru. În cazul în care nu au avut loc deplasări sau în cazul în care acestea au fost finanțate din alte surse de fonduri UE decât Programul Erasmus+ (de ex. un participant la mobilitate se află deja la locul de desfășurare pentru o altă activitate decât cea finanțată prin contract), beneficiarul trebuie să raporteze situația respectivă în instrumentul de raportare și gestionare al Erasmus+ pentru fiecare mobilitate în cauză. În acest caz, nu se va acorda sprijin financiar pentru deplasare. (a) Calcularea cuantumului grantului pentru costuri de transport: cuantumul grantului se calculează prin înmulțirea numărului de participanți, inclusiv persoane însoțitoare, facilitatori și lideri de grup, pe banda de distanță, cu costul bazat pe unitate aplicabil benzii de distață în cauză și tipului de transport (standard sau din categoria ecologic„green travel”), după cum se specifică în Anexa IV la Contract. Contribuția unitară per bandă de distanță reprezintă cuantumul grantului alocat pentru o călătorie dus-întors între locul plecării și locul sosirii. Dacă mijlocul de transport ales se încadrează în categoria „green travel” (mijloc de transport care produce puține emisii, cum ar fi autobuzul, trenul, mașina personală, dar în regim de car-pooling - împărțirea călătoriilor cu mașina, vaporul) atunci se aplică costurile bazate pe unități pentru sprijin de transport aferent acestei categorii; în caz contrar, se aplică costul bazat pe unitate pentru transport standard. În cazul activităților itinerante, cuantumul grantului se calculează prin înmulțirea numărului de participanți cu banda de distanță care corespunde totalului distanțelor dintre locurile de desfășurare individuale În scopul stabilirii benzii de distanță aplicabile, beneficiarul trebuie să indice distanța pentru o călătorie într-o direcție, folosind calculatorul de distanțe online disponibil pe site-ul Comisiei, la adresa xxxx://xx.xxxxxx.xx/xxxxxxxxxx/xxxxxxx-xxxx/xxxxx/xxxxxxxx_xx.xxx. Beneficiarul calculează în instrumentul de raportare și gestionare al Erasmus+ suma din grant alocată transportului, pe baza ratelor aplicabile pentru costurile bazate pe unități. (b) Eveniment declanșator: evenimentul care condiționează dreptul de...

Related to Sprijin pentru transport

  • MECANISMUL CAMPANIEI 3.1. Scopul prezentei Campanii este de a sustine activitatea Kola Kariola, o organizatie non-profit, avand ca scop ajutorarea animalelor fara stapan din Romania. In acest sens, Organizatorul va pune la dispozitia Kola Kariola pe perioada Campaniei un spatiu special delimitat in incinta Magazinelor Participante in cadrul carora clientii pot lasa (dona) catre Asociatie produse constand in hrana pentru animale cumparate din Magazinele Participante, conform mecanismului detaliat mai jos. 3.2. In vedera sustinerii activitatii Kola Kariola, conform prezentei Campanii, clientii Magazinelor Participante (Participantii) au urmatoarele variante alternative: a) achizitionarea in Perioada Campaniei din Magazinele Participante a produselor constand in hrana pentru animale si predarea acestora in Perioada Campaniei in cadrul spatiilor special delimitate in incinta Magazinelor Participante avand aceasta destinatie; b) achizitionarea unor carduri cadou destinate exclusiv prezentei Campanii, disponibile la casele de marcat din cadrul Magazinelor Participante in Perioada Campaniei. Organizatorul va pune la dispozitiea Participantilor, in limita stocurilor disponibile, 4 tipuri de carduri cadou in baza carora Participantii pot dona catre Kola Kariola produsele mentionate mai jos, in limita stocului disponibil: 957593 HRANA USCATA COMPLETA CAINI ADULTI, 10 KG 34.99 960128 XXXXXXXXX XXXXX HRANA USCATA CAINI PORC SI VITA, 10 KG 39.99 952374 XXXXXX HRANA USCATA PISICI DIVERSE SORTIMENTE, CU PESTE, 2KG 17.89 952374 XXXXXX HRANA USCATA PISICI DIVERSE SORTIMENTE, CU VITA, 2KG 17.89 Pretul cardurilor cadou corespunde cu pretul produselor mentionate in tabelul anterior, produse care se vor dona catre Kola Kariola. Produsele si/sau pretul produselor mentionate in tabelul anterior pot fi supuse modificarilor la discretia Organizatorului. Utilizarea acestei variante, va presupune (i) scanarea codurilor de bare inscrise pe cardurile cadou de catre operatorii caselor de marcat din cadrul Magazinelor Participante, (ii) plata de catre Participanti a contravalorii cardurilor cadou care desemneaza produsele ce se doresc a se dona si

  • Întocmirea ofertelor Oferta și documentele de calificare solicitate întocmite clar, fără corectări, cu număr și dată de ieșire, cu semnătura persoanei responsabile, puse în plic, sigilate şi ştampilate, urmează a fi prezentate

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • LIMBA CARE GUVERNEAZA CONTRACTUL 19.1 Limba care guvernează contractul este limba română.

  • Limba care guvernează contractul 23.1 Limba care guvernează contractul este limba română.

  • Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.

  • CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.

  • Perioada de stocare a datelor cu caracter personal Datele cu caracter personal vor fi păstrate doar pe perioada de timp necesară pentru atingerea scopurilor prevăzute mai sus, în conformitate cu legislaţia aplicabilă şi cu respectarea procedurilor interne privind retentia datelor. La expirarea perioadei de stocare a datelor cu caracter personal, Operatorul va sterge/distruge aceste date de pe mijloacele de prelucrare si stocare, impunand Imputernicitului/ Imputernicitilor obligatii similare.

  • Semnăturile părţilor Furnizorul de bunuri / Prestatorul de servicii Autoritatea contractantă

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.