Încetarea acordului Exemple de Clauze

Încetarea acordului. Prezentul acord poate înceta: a) prin ajungere la termen; b) prin acordul scris al părţilor.
Încetarea acordului. 8.1. Prezentul acord încetează, în condițiile legii: - prin realizarea integrală a obligațiilor contractuale, - prin ajungerea la termen, - prin acordul de voință al părților, - prin denunțare unilaterală, cu înștiințarea prealabilă a celeilalte părți cu cel puțin 30 zile înainte și cu plata daunelor către cealaltă parte, echivalente cu prejudiciul cauzat. 8.2. Prezentul acord încetează în situația în care părțile sunt în imposibilitatea obiectivă, determinată de caz de forță majoră, de a realiza obiectul contractului. 8.3. Prezentul acord poate înceta prin reziliere, în situația în care o parte nu își execută obligațiile asumate sau în caz de faliment sau insolvență, cu plata de daune interese echivalente cu prejudiciul creat prin neîndeplinirea obligațiilor asumate sau îndeplinirea cu întârziere a acestora.
Încetarea acordului. (1) Prezentul acord încetează potrivit dispozițiilor prevăzute în Contractului principal de prestări servicii.
Încetarea acordului. Acordul încetează în următoarele cazuri: a)- cu acordul părţilor; b)- la nerespectarea obligaţiilor menţionate mai sus.
Încetarea acordului. Prezentul acord încetează în următoarele situații: a) La renunțarea/pierderea calității de membru Federația Publisind; b) Prin reziliere
Încetarea acordului. 1.Încetarea prezentului acord intervine în următoarele situații: a) La expirarea duratei pentru care a fost încheiat; b) La o dată anterioară celei pentru care a fost încheiat, cu acordul părților sau prin denunțare unilaterală notificată celeilalte părți cu cel puțin 15 zile înainte. Încetarea acordului în aceste condiții nu va atrage răspunderi pentru nici una dintre părți. c) În cazul în care operează rezilierea prevăzută la art. IV.
Încetarea acordului. 10.1. Prezentul acord poate înceta prin acordul părţilor, prin act adiţional. 10.2. Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul Acord de către una dintre părţi în mod culpabil, dă dreptul părţii lezate de a considera reziliat de plin drept prezentul contract, fără a mai fi necesară nici o altă formalitate şi punere în întârziere, existând doar obligaţia ca părţile să se înştiinţeze în scris despre cauzele rezilierii.
Încetarea acordului. Acordul încetează prin: a. voința părţilor; b. rezilierea în cazul neîndeplinirii / îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor din prezentul acord de către una dintre părţi. În acest caz, partea lezată este îndreptăţită să rezilieze acordul de deplin drept, cu o notificare prealabilă scrisă de 3 zile, partea în culpă fiind obligată la plata de daune moratorii.
Încetarea acordului. 7.1. Încetarea prezentul Acord survine în următoarele cazuri: a) revocare(denunţarea) totală sau parţială de către părţi; b) renunţarea Operatorului; c) lichidarea părţilor; d) anularea înregistrării ca contribuabil al T.V.A.; e) alte cazuri prevăzute de lege. 7.2. La încetarea prezentului Acord, Operatorul este în drept să blocheze accesul Contribuabilului la serviciul „Declaraţie electronică”, cu notificarea prealabilă (prin intermediul poştei electronice) a Contribuabilului cu cel puţin 5 zile înainte. 7.3. La primirea notificării prin intermediul poştei electronice referitor la blocarea accesului la serviciul „Declaraţie electronică”, Contribuabilul pentru evidenţa proprie, poate salva o copie a dărilor de seamă fiscale, anterior depuse.
Încetarea acordului. Prezentul acord încetează de drept, fără a mai fi necesară intervenţia unui tribunal arbitral sau a instanţei judecătoreşti, în cazul în care una dintre părţi: 5.1. Îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost notificat în scris de către cealaltă parte, cu o nouă nerespectare a acestora atrăgând rezilierea prezentului acord. 5.2. Este declarată în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura de lichidare înainte de începerea executării prezentului acord; 5.3. Cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul acord fără acordul celeilalte părţi; 5.4. Prin denunţare unilaterală de către oricare dntre părţi, în condiţiile transmiterii unei notificări prealabile celeilalte părţi cu cel puţin treizeci de zile înainte. 5.5. Conform statutului asociatiei, art 8, lit. c), calitatea de membru şi beneficiar al asociaţiei se poate pierde ca urmare a nerespectării statutului şi a regulamentului interior, ca urmare a calomniei sau defăimării aduse asupra asociaţiei ori a membrilor săi sau pentru orice alt motiv de natură a prejudicia interesele morale sau materiale ale asociatiei.