REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOŢIONALE
REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOŢIONALE
„Campanie pneuri de iarnă Dacia Service” desfășurată în perioada 09 noiembrie 2020 – 20 decembrie 2020
Art.1. Organizatori
Organizatorii campaniei promoționale „Campanie pneuri de iarnă Dacia Service” (denumită în cele ce urmează „Campania”) sunt Renault Commercial Roumanie S.R.L („RCR”), cu sediul social în Bucureşti, Sector 6, Bd. Preciziei nr.3G, Clădirea A, parter, camera AP 10, CUI/CIF RO13943110, J40/5566/2001, reprezentată prin xx. Xxxxxx XXXXXXXX, în calitate de After Sales Cluster South-Eastern Europe şi Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori ai Campaniei, menţionaţi în Anexa nr.1, parte integrantă a prezentului Regulament.
Art.2. Beneficiari
Campania se adresează clienților persoane fizice majore de cetățenie română și persoane juridice române având calitatea de proprietari sau utilizatori în cadrul contractelor de leasing ai unuia sau mai multor autovehicule marca Dacia.
Persoanele juridice pot participa la Campanie prin reprezentanții legali sau convenționali, care își vor dovedi calitatea în acest sens.
Reprezentant legal: cel care, conform legii, poate reprezenta o persoană juridică (exemplu: Administratorul Unic, Președintele Consiliului de Administrație, Asociatul Unic etc.).
Reprezentant convențional: cel care poate reprezenta o persoană juridică în baza unei procuri/delegații/ împuterniciri date de reprezentantul legal.
Beneficiază de campanie şi Deținătorii de flote care au în derulare un contract local. În acest caz, Deținătorii de flote vor putea opta pentru oferta cea mai favorabilă (fie prevederile contractului local, fie oferta din „Pneuri de iarnă Dacia Service” care îi va fi prezentată de către Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori).
Art.3. Procedura de participare şi derulare a Campaniei
Campania se desfăşoară în perioada 09 noiembrie – 20 decembrie 2020, la Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori, precizaţi în Anexa 1 la prezentul Regulament, conform programului de funcţionare afişat de Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori ai Campaniei.
În cadrul acestei Campanii, clienţii care îndeplinesc condiţia prevăzută la Art. 2 şi care vin, în perioada 09 noiembrie – 20 decembrie 2020, la oricare dintre Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori ai Campaniei beneficiază de următoarele oferte:
1. Preț maxim promoțional de vânzare cu TVA inclus, aplicabil pe perioada Campaniei, pentru anvelopele de iarnă de mai jos:
Referinţă | Denumire reper | Afectare | Preţ maxim în reţea* (LEI cu TVA inclus) | Preţ maxim promoţional** (Lei cu TVA inclus) | Procent discount minim |
8671093975 | Motrio 185/65R15 92T XL WINTER FAR AWAY | 185/65R15 Xxxxx/Sandero/ Lodgy/Dokker | 218 lei | 196 lei | 10% |
6002009381 | Bridgestone 185/65R15 88T BLIZZAK LM005 | 315 lei | 268 lei | 15% | |
6002008468 | Pirelli 185/65R15 88T WTcint | 310 lei | 264 lei | 15% | |
6002008216 | Continental 185/65R15 88T WinterContact TS 860 | 370 lei | 315 lei | 15% | |
6002005461 | DUNLOP 185/65R15 88T SP WI SPT 3D MS MO | 343 lei | 292 lei | 15% | |
6002009344 | Michelin 185/65 R15 88T TL ALPIN 6 MI | 366 lei | 311 lei | 15% | |
6002009724 | GOODYEAR 185/65R15 88T UG 9+ MS | 350 lei | 297 lei | 15% | |
8671093736 | Motrio 195/65R15 91T WINTER FAR AWAY | 226 lei | 203 lei | 10% | |
6002008469 | Pirelli 195/65R15 91T WTcint | 296 lei | 252 lei | 15% | |
8671093740 | Motrio 205/55R16 91T WINTER FAR AWAY | 205/55R16 Sandero Stepway | 273 lei | 245 lei | 10% |
6002008851 | Continental 205/55R16 91H WinterContact TS 860 | 523 lei | 445 lei | 15% | |
6002009438 | DUNLOP 205/55R16 91T WINTER SPT 5 | 481 lei | 409 lei | 15% | |
0000000000 | GOODYEAR 205/55R16 91T UG 9+ MS | 492 lei | 418 lei | 15% | |
6002008770 | Michelin 205/55 R16 91T TL ALPIN 6 MI | 514 lei | 437 lei | 15% | |
6002008923 | Pirelli 215/60R17 96T WTcint | 215/60R17 Duster | 677 lei | 576 lei | 15% |
6001999907 | Continental 215/60R17 96H FR 4x4WinterContact * | 789 lei | 670 lei | 15% | |
6002009461 | Michelin 215/60 R17 100H XL TL ALPIN 6 MI | 802 lei | 682 lei | 15% | |
6002009405 | Bridgestone 215/60R17 96H BLIZZAK LM005 | 666 lei | 566 lei | 15% | |
6002006932 | DUNLOP 215/60R17 96H SP WI SPT 3D MS AO | 765 lei | 650 lei | 15% | |
8671093737 | Motrio 215/65R16 98H WINTER FAR AWAY SUV | 215/65R16 Duster | 372 lei | 334 lei | 10% |
6002007974 | Continental 215/65R16 98T FR WinterContact TS 850 P SUV | 646 lei | 549 lei | 15% | |
6002009371 | Michelin 215/65 R16 98H TL ALPIN 6 MI | 648 lei | 551 lei | 15% | |
6002008924 | Pirelli 215/65R16 102H XL S- WNT | 592 lei | 503 lei | 15% | |
6002007821 | DUNLOP 215/65R16 98H WINTER SPT 5 | 607 lei | 516 lei | 15% | |
6002009406 | Bridgestone 215/65R16 98H BLIZZAK LM005 | 557 lei | 474 lei | 15% | |
6002007819 | GOODYEAR 215/65R16 98H UG PERF + | 617 lei | 525 lei | 15% |
* Prețul maxim în rețea reprezintă prețul xxxxx recomandat în reţeaua de Reparatori Autorizaţi Dacia de vânzare către clientul final al Produselor din tabelul de mai sus, valabil până la data începerii Campaniei.
** Prețul maxim promoțional reprezintă prețul maxim la care Produsele din tabelul de mai sus se găsesc, în perioada 09 noiembrie 2020 – 20 decembrie 2020 (perioada de valabilitate a Campaniei) la Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori ai Campaniei promoţionale.
2. Preț maxim promoțional de vânzare cu TVA inclus, aplicabil pe perioada Campaniei, pentru jantele de mai jos:
Referinţă jantă | Descriere jantă | Preţ maxim în reţea* (LEI cu TVA inclus) | Preţ maxim promoţional** (Lei cu TVA inclus) | Procent discount minim |
403003689R | JANTA TABLA 15'' | 279 lei | 237 lei | 15% |
403000414R | JANTA TABLA 16'' | 294 lei | 250 lei | 15% |
8201698552 | XXXXX XXXXX OLINDA 16'' | 872 lei | 741 lei | 15% |
8201698553 | XXXXX XXXXX PARANA 17'' | 814 lei | 692 lei | 15% |
* Prețul maxim în rețea reprezintă prețul xxxxx recomandat în reţeaua de Reparatori Autorizaţi Dacia de vânzare către clientul final al Produselor din tabelul de mai sus, valabil până la data începerii Campaniei.
** Prețul maxim promoțional reprezintă prețul maxim la care Produsele din tabelul de mai sus se găsesc, în perioada 09 noiembrie 2020 – 20 decembrie 2020 (perioada de valabilitate a Campaniei), la Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori ai Campaniei promoţionale.
3. Control de rampă gratuit şi set gratuit de 4 huse de anvelope cu referinţele: 6001998928 (pentru turisme), respectiv 6001998929 (pentru turisme 4x4) pentru clienţii care achiziţionează de la oricare din Reparatorii Autorizaţi organizatori 4 roți complete, alcătuite din 4 anvelope de iarnă la alegere la preţul maxim promoţional (Lei cu TVA inclus) din lista de la punctul 1 şi 4 jante la alegere la preţul maxim promoţional (Lei cu TVA inclus) din lista de la punctul 2.
Prin control de rampă se înţelege:
1. Stare carenaje şi ecrane protecţie;
2. Stare amortizoare şi arcuri;
3. Jocuri roți şi rulmenți;
4. Stare eșapament;
5. Verificare vizuală conducte şi flexibile frână;
6. Verificare conducte alimentare;
7. Jocuri direcție;
8. Stare axe planetare şi burdufuri.
(pentru turisme 4x4), la achiziţionarea a 4 anvelope de iarnă de la oricare din Reparatorii Autorizaţi Dacia organizatori ai Campaniei în perioada 09 noiembrie 2020 – 20 decembrie 2020.
Ofertele Campaniei sunt în limita stocului disponibil la Reparatorii Autorizaţi Dacia participanţi la Campanie.
Art. 4 Prelucrarea datelor personale ale participanţilor la Campania promoţională
4.1 Tuturor participanților la această Campanie/promoţie/acţiune comercială le sunt garantate drepturile în conformitate cu prevederile legale aplicabile protecției datelor personale la momentul prelucrării acestora. Organizatorii şi împuterniciţii eventuali ai acestora sunt responsabili pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanṭilor menţionate mai jos.
4.2 Scopul prelucrării datelor cu caracter personal este de a acorda participanților ofertele promoționale prevăzute în cuprinsul prezentului Regulament/anexelor sale.
4.3. Pentru înscriere, pentru participare la Campanie/promoţie/acţiune comercială, pentru buna desfăṣurare a ei, vom prelucra următoarele date personale : nume, prenume, e-mail, număr de telefon, adresă.
Temeiul legal al prelucrării este cel contractual (prezentul Regulament).
Datele personale menţionate mai sus vor fi prelucrate/accesate de către Organizatori, Renault Commercial Roumanie SRL şi Reparatorii Autorizaţi Dacia.
Datele personale vor face obiectul următoarelor operaṭiuni de prelucrare: colectare, înregistrare, organizare, utilizare în scopul menṭionat, stocare, ștergere.
4.4. În general, vom șterge datele dumneavoastră personale dacă acestea nu mai sunt necesare pentru a îndeplini scopurile pentru care au fost colectate inițial. Cu toate acestea, este posibil să ni se solicite să păstrăm datele cu caracter personal pentru o perioadă mai lungă, determinată de unele prevederi legale.
Pentru scopul sus menṭionat, datele personale prelucrate vor fi stocate o perioadă de 5 ani.
4.5. Dacă aveți întrebări cu privire la aceste clauze și la protecția confidenţialităţii sau doriţi să vă exercitaţi oricare dintre drepturile dumneavoastră legale, astfel cum sunt stabilite mai jos, vă rugăm să ne contactați printr-un email la xxx.xxxxxxx@xxxxxxx.xxx şi/sau la adresa poştală Renault Commercial Roumanie SRL, Bd. Preciziei nr. 3G, Clădirea A, Parter, Camera AP 10, sector 6, Bucureşti. Vom încerca să îndeplinim cererea în termen de 30 (treizeci) de zile. Cu toate acestea, perioada poate fi prelungită din motive specifice referitoare la dreptul legal specific sau complexitatea solicitării.
4.6. Drepturile dvs. faṭă de prelucrarea datelor cu caracter personal
Următoarea listă conține informații cu privire la drepturile care decurg din prevederile legale în vigoare privind protecția datelor:
● Dreptul la rectificare: Puteți obține de la noi rectificarea datelor cu caracter personal care vă privesc. Facem eforturi rezonabile pentru a vă păstra datele cu caracter personal, care sunt în posesia sau controlul nostru, exacte, complete, actuale și relevante, pe baza celor mai recente informații disponibile pentru noi.
● Dreptul la restricție: Puteți obține de la noi restricția de prelucrare a datelor cu caracter personal, dacă:
- contestaţi corectitudinea datelor cu caracter personal pentru perioada în care noi trebuie să verificăm exactitatea,
- prelucrarea este ilegală și solicitaţi restricționarea prelucrării mai degrabă decât ștergerea datelor cu caracter personal,
- nu mai avem nevoie de datele dvs. cu caracter personal, dar dvs. le solicitaţi pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept, sau
- vă opuneţi prelucrării în perioada în care verificăm dacă motivele noastre legitime au întâietate faţă de ale dumneavoastră.
● Dreptul de acces: Ne puteți cere informații cu privire la datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le prelucrăm în scopul susmenṭionat.
● Dreptul la ștergere: Puteți obține de la noi ștergerea datelor cu caracter personal, în cazul în care:
- datele dvs. personale nu ne mai sunt necesare în raport cu scopul pentru care au fost colectate sau sunt prelucrate în alt mod;
- aveți dreptul de a vă opune prelucrării ulterioare a datelor cu caracter personal (a se vedea mai jos) și să vă executaţi acest drept de obiecţie la prelucrare;
- datele cu caracter personal au fost prelucrate în mod ilegal, cu excepția cazului în care prelucrarea este necesară:
- în vederea îndeplinirii unei obligații legale care necesită prelucrarea de către noi;
- în special pentru cerințele legale de păstrare a datelor;
- pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept.
● Dreptul de opoziție: Puteți obiecta oricând la prelucrarea datelor cu caracter personal. Dacă vă opuneţi prelucrării, însă, nu vă veṭi putea înscrie/nu veṭi putea participa/nu veṭi putea fi identificat, în vederea beneficierii de ofertele promoţionale sau, după caz, în vederea jurizării/premierii/atribuirii de premii.
● Dreptul de a depune o plângere: În cazul unei pretinse încălcări a legislației în vigoare privind confidențialitatea, puteți depune o plângere la autoritatea de supraveghere pentru protecția datelor în țara în care locuiți sau unde a avut loc presupusa încălcare.
4.7 Gestionarea și securitatea datelor
Aplicăm un nivel adecvat de securitate și am implementat proceduri fizice, electronice și administrative rezonabile pentru a proteja informațiile pe care le colectăm. Politicile și procedurile noastre privind securitatea