NOTĂ
NOTĂ
privind împuternicirea Preşedintelui Comitetului Reprezentanţilor să semneze Actul adiţional nr. 2 la Contractul de Administrare a Investiţiilor în numele SC Fondul Proprietatea SA
Xxxxxxxx Xxxxxxxxx Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti („FTIML Bucureşti”), în calitate de administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor Fondului Proprietatea a primit din partea Manchester Securities Corporation, în calitate de acţionar al Fondului deţinând mai mult de 5% din capitalul social, o solicitare de convocare a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC Fondul Proprietatea SA (“AGA”), având ca punct pe ordinea de zi modificarea Contractului de Administrare a Investiţiilor („Contract de administrare”) încheiat între Xxxxxxxx Xxxxxxxxx Investment Management Limited United Kingdom şi Fondul Proprietatea, în sensul revizuirii comisionului de administrare.
În conformitate cu prevederile articolului 19 alineatul (5) din Actul Constitutiv al SC Fondul Proprietatea SA în vigoare, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 1/23.11.2012, „Contractul de administrare a investiţiilor poate fi modificat sau înlocuit în condiţiile articolelor 12 şi 14, cu aprobarea acţionarilor. Orice modificare sau înlocuire a contractului de administrare a investiţiilor va fi semnată în numele Fondului Proprietatea de către preşedintele Comitetului Reprezentanţilor sau de către un membru al Comitetului Reprezentanţilor împuternicit de către preşedinte”.
Având în vedere cele menţionate anterior, supunem aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC Fondul Proprietatea SA împuternicirea Preşedintelui Comitetului Reprezentanţilor să semneze Actul adiţional nr. 2 la Contractul de Administrare în numele SC Fondul Proprietatea SA, în condiţiile prezentate mai sus.
Xxxxxxxx Xxxxxxxxx Investment Management Ltd United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitate de administrator unic al S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A
Xxxxxxxx Xxxxxx XXXXXXXXX Reprezentant legal
S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A., societate de investiţii de tip închis administrată în sistem unitar
Cu sediul in Strada Buzesti nr. 78-80, etajul 7, sector 1, Bucureşti, cod poştal 011017, România
Cod de Identificare Fiscală (CIF): 18253260, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/21901/2005 Inregistrat la Registrul de Evidenta a Operatorilor de Date cu Caracter Personal sub nr. 18668
Capital social subscris: 00.000.000.000 RON, Capital social vărsat: 00.000.000.000 RON Tel.: + 00 00 000 0000; Fax: x00 00 000 0000; Email: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx Internet: xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx