LANSAREA UNOR NOI PROIECTE COMUNE DE CERCETARE PENTRU PERIOADA 2016-2017
LANSAREA UNOR NOI PROIECTE COMUNE DE CERCETARE PENTRU PERIOADA 2016-2017
ÎN CADRUL ACORDULUI DE COLABORARE ÎNTRE ACADEMIA ROMÂNĂ, ACADEMIA DE ŞTIINŢE A REPUBLICII BELARUS ŞI FUNDAŢIA REPUBLICII BELARUS PENTRU CERCETARE FUNDAMENTALĂ
Acordul de colaborare între Academia Română, Academia de Ştiinţe a Republicii Belarus şi Fundaţia Republicii Belarus pentru Cercetare Fundamentală (Minsk, 2009) prevede promovarea şi sprijinirea cooperării ştiinţifice dintre oamenii de ştiinţă din instituţiile de cercetare din cele două ţări, prin susţinerea financiară a realizării în comun a unor proiecte de cercetare fundamentală.
Ţinând cont de succesul colaborărilor româno-belaruse din perioadele anterioare, se propune deschiderea unei noi competiţii de proiecte pentru următoarea perioadă de 2 ani, 2016 – 2017 (2016 – prima fază, 2017 – a doua fază).
În acest cadru, fiecare Parte organizează competiţii de proiecte comune, realizează evaluări independente ale cererilor primite, participă la evaluările comune şi asigură finanţarea, în limita sumelor alocate pentru derularea proiectelor aprobate de ambele Părţi.
Academia Română acoperă cheltuielile de mobilitate pentru deplasarea cercetătorilor români în Republica Belarus (diurnă, cazare, transport internaţional, transport intern în Belarus şi asigurare medicală).
Ca o consecinţă a modului de finanţare, dreptul asupra rezultatelor cercetării este deţinut de Academia Română, de instituţia în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea responsabilul român al proiectului şi de Partea belarusă.
Astfel, pentru obţinerea finanţării, proiectele comune româno-belaruse trebuie să participe la competiţiile care sunt organizate în acest scop de către Academia Română, pe de o parte, şi de Academia de Ştiinţe a Republicii Belarus şi Fundaţia Republicii Belarus pentru Cercetare Fundamentală, pe de altă parte.
Proiectele vor fi elaborate în comun de echipele de colaboratori din cele două ţări şi vor fi identice, fiecare echipă urmând să le depună pentru evaluare la academia din ţara sa.
Proiectele comune de cercetare se pot desfăşura în toate domeniile ştiinţifice şi au o durată de 2 ani (în 2 faze).
La încheierea primului an de cercetare responsabilul român al proiectului va depune un raport privind rezultatele obţinute în prima fază. Secţiile de specialitate ale Academiei Române vor aprecia oportunitatea continuării finanţării fazei a doua a colaborării.
Pe baza evaluării separate a rapoartelor privind prima fază şi a convenirii de comun acord a proiectelor cu Partea belarusă se stabileşte finanţarea fazei a doua a proiectelor.
La încheierea proiectului se va depune un raport final.
Termenul limită de depunere la Serviciul Relaţii Externe al Academiei Române a cererii de înscriere în competiţia proiectelor comune româno-beloruse 2016-2017: 15 octombrie 2015
Documentele necesare pentru înaintarea propunerii sunt:
o
Scrisoare din partea institutului/instituţiei semnată de conducătorul institutului/instituţiei.
o
Formularul ataşat completat corect în limba engleză
o
CV-ul responsabilului român care să cuprindă şi lista publicaţiilor sale
o
CV-ul responsabilului din Belarus care să cuprindă şi lista publicaţiilor sale
o
CV-urile tuturor colaboratorilor români şi belaruşi
o
Acordul scris al partenerului din Belarus privind realizarea proiectului
o
In cazul în care se doreşte prelungirea unui proiect în derulare, se va prezenta un referat în acest sens
Lista proiectelor comune româno-belaruse aprobate de cele două Părţi va fi afişată pe site-ul Academiei Române până la data de 15 decembrie 2015.
Responsabil colaborare cu Academia Naţională de Ştiinţe a Republicii Belarus: Xxxxxxx Xxxxxxx, Serviciul Relaţii Externe : tel : 000 000 00 00, 000 000 00 00/200
Fax : 000 000 00 00