Contract
§2. Efectele faţă de terţi
I. Dispoziţii generale
Art. 1.280. Relativitatea efectelor contractului. Contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel. [R.A.: art. 973 C. civ. 1864]
Art. 1.281. Opozabilitatea efectelor contractului. Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere execu‑ tarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Art. 1.282. Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor către succesori. (1) La moartea unei părţi, drepturile şi obligaţiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal, dacă din lege, din stipulaţia părţilor ori din natura contractului nu rezultă contrariul.
(2) Drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor.
II. Promisiunea faptei altuia
Art. 1.283. Efecte. (1) Cel care se angajează la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act este ţinut să repare prejudiciul cauzat dacă terţul refuză să se oblige sau, atunci când s‑a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia promisă.
(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obli‑ gaţiei terţului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului.
(3) Intenţia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.
III. Stipulaţia pentru altul
Art. 1.284. Efecte. (1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terţ.
(2) Prin efectul stipulaţiei, beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct promitentului executarea prestaţiei.
Art. 1.285. Condiţiile privind terţul beneficiar. Beneficiarul trebuie să fie determinat sau, cel puţin, determinabil la data încheierii stipulaţiei şi să existe în momentul în care promitentul trebuie să îşi execute obligaţia. În caz contrar, stipulaţia profită stipulantului, fără a agrava însă sarcina promitentului.
Art. 1.286. Acceptarea stipulaţiei. (1) Dacă terţul beneficiar nu acceptă stipulaţia, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată.
(2) Stipulaţia poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent. Stipulaţia poate fi acceptată şi după decesul stipulantului sau al promitentului.
Art. 1.287. Revocarea stipulaţiei. (1) Stipulantul este singurul îndreptăţit să revoce stipulaţia, creditorii sau moştenitorii săi neputând să o facă. Stipulantul nu poate însă revoca stipulaţia fără acordul promitentului dacă acesta din urmă are interesul să o execute.
(2) Revocarea stipulaţiei produce efecte din momentul în care ajunge la promitent. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profită stipulantului sau moştenitorilor acestuia, fără a agrava însă sarcina promitentului.
Art. 1.288. Mijloacele de apărare ale promitentului. Promitentul poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe contractul care cuprinde stipulaţia.
IV. Simulaţia
Art. 1.289. Efecte între părţi. (1) Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.
(2) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă. [R.A.: art. 1175 C. civ. 1864]
Legea de aplicare: Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289‑1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 1.290. Efecte faţă de terţi. (1) Contractul secret nu poate fi invocat de părţi, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terţilor care, întemeindu‑se cu bună‑credinţă pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.
(2) Terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.
Legea de aplicare: Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289‑1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 1.291. Raporturile cu creditorii. (1) Existenţa contractului secret nu poate fi opusă de părţi creditorilor dobânditorului aparent care, cu bună‑credinţă, au notat începerea urmăririi silite în cartea funciară sau au obţinut sechestru asupra bunurilor care au făcut obiectul simulaţiei.
(2) Dacă există un conflict între creditorii înstrăinătorului aparent şi creditorii dobânditorului aparent, sunt preferaţi cei dintâi, în cazul în care creanţa lor este anterioară contractului secret.
Legea de aplicare: Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289‑1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 1.292. Proba simulaţiei. Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.
Legea de aplicare: Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289‑1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 1.293. Actele unilaterale. Dispoziţiile referitoare la simulaţie se aplică în mod corespunzător şi actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determi‑ nate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului şi destinatarul său.
Legea de aplicare: Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289‑1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
Art. 1.294. Actele nepatrimoniale. Dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor juridice nepatrimoniale.
Legea de aplicare: Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289‑1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
Secţiunea a 7‑a. Reprezentarea
Art. 1.295. Temeiul reprezentării. Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr‑un act juridic ori dintr‑o hotărâre judecătorească, după caz.
Art. 1.296. Efecte. Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte.
Art. 1.297. Nearătarea calităţii de reprezentant. (1) Contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terţul contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acţiona în această calitate, îi obligă numai pe reprezentant şi pe terţ, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Cu toate acestea, dacă reprezentantul, atunci când contractează cu terţul în limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul acesteia, terţul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite şi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului.
Art. 1.298. Capacitatea părţilor. În cazul reprezentării convenţionale, atât reprezentatul, cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată.
Art. 1.299. Viciile de consimţământ. Contractul este anulabil atunci când consimţământul reprezentantului este viciat. Dacă însă viciul de consimţământ priveşte elemente stabilite de reprezentat, contractul este anulabil numai dacă voinţa acestuia din urmă a fost viciată.
Art. 1.300. Buna‑credinţă. (1) Afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de reprezentat, buna sau reaua‑credinţă, cunoaşterea sau necunoaşterea unei anumite împrejurări se apreciază în persoana reprezentantului.
(2) Reprezentatul de rea‑credinţă nu poate invoca niciodată buna‑credinţă a reprezentantului.
Art. 1.301. Forma împuternicirii. Împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie.
Art. 1.302. Justificarea puterii de a reprezenta. Contractantul poate întot‑ deauna cere reprezentantului să facă dovada puterilor încredinţate de reprezentat şi, dacă reprezentarea este cuprinsă într‑un înscris, să îi remită o copie a înscrisului, semnată pentru conformitate.
Art. 1.303. Conflictul de interese. Contractul încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului, atunci când conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului.
Art. 1.304. Contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare. (1) Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împu‑ ternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul dublei reprezentări.
Art. 1.305. Încetarea împuternicirii. Puterea de reprezentare încetează prin renunţarea de către reprezentant la împuternicire sau prin revocarea acesteia de către reprezentat.
Art. 1.306. Modificarea şi revocarea împuternicirii. Modificarea şi revocarea împuternicirii trebuie aduse la cunoştinţa terţilor prin mijloace corespunzătoare. În caz contrar, acestea nu sunt opozabile terţilor decât dacă se dovedeşte că aceştia le cunoşteau ori puteau să le cunoască în momentul încheierii contractului.
Art. 1.307. Alte cauze de încetare a puterii de a reprezenta. (1) Puterea de a reprezenta încetează prin decesul sau incapacitatea reprezentantului ori a reprezentatului, dacă din convenţie ori din natura afacerii nu rezultă contrariul.
(2) Dacă reprezentantul sau reprezentatul este persoană juridică, puterea de a reprezenta încetează la data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.
(3) În cazul deschiderii procedurii insolvenţei asupra reprezentantului sau reprezentatului, puterea de a reprezenta încetează în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Încetarea puterii de a reprezenta nu produce efecte în privinţa terţilor care, în momentul încheierii contractului, nu cunoşteau şi nici nu trebuiau să cunoască această împrejurare.
Art. 1.308. Obligaţiile reprezentantului la încetarea împuternicirii. (1) La încetarea puterilor încredinţate, reprezentantul este obligat să restituie reprezen‑ tatului înscrisul care constată aceste puteri.
(2) Reprezentantul nu poate reţine acest înscris drept garanţie a creanţelor sale asupra reprezentatului, dar poate să ceară o copie a înscrisului, certificată de reprezentat, cu menţiunea că puterea de reprezentare a încetat.
Art. 1.309. Lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare. (1) Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ.
(2) Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l‑a determinat pe terţul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a‑l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.
Art. 1.310. Răspunderea reprezentantului. Cel care încheie un contract în calitate de reprezentant, neavând împuternicire ori depăşind limitele puterilor care i‑au fost încredinţate, răspunde pentru prejudiciile cauzate terţului contractant care s‑a încrezut, cu bună‑credinţă, în încheierea valabilă a contractului.
Art. 1.311. Ratificarea. (1) În cazurile prevăzute la art. 1.309, cel în numele căruia s‑a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
(2) Terţul contractant poate, printr‑o notificare, să acorde un termen rezonabil pentru ratificare, după a cărui împlinire contractul nu mai poate fi ratificat.
Art. 1.312. Efectele ratificării. Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terţi între timp.
Art. 1.313. Transmisiunea facultăţii de a ratifica. Facultatea de a ratifica se transmite moştenitorilor.
Art. 1.314. Desfiinţarea contractului înaintea ratificării. Terţul contractant şi cel care a încheiat contractul în calitate de reprezentant pot conveni desfiinţarea contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.
Secţiunea a 8‑a. Cesiunea contractului
Art. 1.315. Noţiune. (1) O parte poate să îşi substituie un terţ în raporturile născute dintr‑un contract numai dacă prestaţiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta.
(2) Sunt exceptate cazurile anume prevăzute de lege.
Art. 1.316. Forma cesiunii. Cesiunea contractului şi acceptarea acesteia de către contractantul cedat trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat.
Art. 1.317. Momentul cesiunii. (1) Dacă o parte a consimţit în mod anticipat ca partea cealaltă să îşi poată substitui un terţ în raporturile născute din contract, cesiunea produce efecte faţă de acea parte din momentul în care substituirea îi este notificată ori, după caz, din momentul în care o acceptă.
(2) În cazul în care toate elementele contractului rezultă dintr‑un înscris în care este cuprinsă xxxxxx „la ordin” sau o altă menţiune echivalentă, dacă prin lege nu se prevede altfel, girarea înscrisului produce efectul substituirii giratarului în toate drepturile şi obligaţiile girantului.
(3) Dispoziţiile în materie de carte funciară, precum şi dispoziţiile referitoare la transferul ori publicitatea anumitor categorii de bunuri mobile rămân aplicabile.
Art. 1.318. Liberarea cedentului. (1) Cedentul este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele faţă de acesta.
(2) În cazul în care a declarat că nu îl liberează pe cedent, contractantul cedat se poate îndrepta împotriva acestuia atunci când cesionarul nu îşi execută obli‑ gaţiile. În acest caz, contractantul cedat trebuie, sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva cedentului, să îi notifice neexecutarea obligaţiilor de către cesionar, în termen de 15 zile de la data neexecutării sau, după caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutării.
Art. 1.319. Excepţiile contractantului cedat. Contractantul cedat poate opune cesionarului toate excepţiile ce rezultă din contract. Contractantul cedat nu poate invoca însă faţă de cesionar vicii de consimţământ, precum şi orice apărări sau excepţii născute din raporturile sale cu cedentul decât dacă şi‑a rezervat acest drept atunci când a consimţit la substituire.
Art. 1.320. Obligaţia de garanţie. (1) Cedentul garantează validitatea con‑ tractului.
(2) Atunci când xxxxxxxx garantează executarea contractului, acesta va fi ţinut ca un fideiusor pentru obligaţiile contractantului cedat.
Secţiunea a 9‑a. Încetarea contractului
Art. 1.321. Cauzele de încetare. Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de execu‑ tare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.
Art. 1.322. Efectele încetării. La încetarea contractului părţile sunt liberate de obligaţiile asumate. Ele pot fi însă ţinute la repararea prejudiciilor cauzate şi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului.
Art. 1.323. Restituirea prestaţiilor. Restituirea prestaţiilor primite se face potrivit dispoziţiilor art. 1.635‑1.649.
Capitolul II. Actul juridic unilateral
Secţiunea 1. Dispoziţii generale
Art. 1.324. Noţiune. Este unilateral actul juridic care presupune numai mani‑ festarea de voinţă a autorului său.
Art. 1.325. Regimul juridic. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.
Art. 1.326. Actele unilaterale supuse comunicării. (1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinata‑ rului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.
(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.
Dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin Decizia nr. 34/2016 (M. Of. nr. 18 din 9 ianuarie 2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.
Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică”.
N.r. Motivarea integrală a deciziei poate fi consultată online la adresa xxxx://xxxxxxxxxx‑ xxxxxxxx.xx/.
Secţiunea a 2‑a. Actul unilateral ca izvor de obligaţii
Art. 1.327. Promisiunea unilaterală. (1) Promisiunea unilaterală făcută cu intenţia de a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor.
(2) Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.
(3) Dacă autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră făcută pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligaţiei şi cu împrejurările în care a fost asumată.
Art. 1.328. Promisiunea publică de recompensă. (1) Cel care promite în mod public o recompensă în schimbul executării unei prestaţii este obligat să facă plata, chiar dacă prestaţia a fost executată fără a se cunoaşte promisiunea.
(2) Dacă prestaţia a fost executată de mai multe persoane împreună, recompensa se împarte între ele, potrivit contribuţiei fiecăreia la obţinerea rezultatului, iar dacă aceasta nu se poate stabili, recompensa se împarte în mod egal.
(3) Atunci când prestaţia a fost executată separat de mai multe persoane, recompensa se cuvine aceleia care a comunicat cea dintâi rezultatul.
Art. 1.329. Revocarea promisiunii publice de recompensă. (1) Promisiunea poate fi revocată în aceeaşi formă în care a fost făcută publică sau într‑o formă echivalentă.
(2) Revocarea nu produce efecte faţă de cel care, mai înainte de publicarea ei, a executat prestaţia.
(3) Dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, autorul promisiunii datorează o despăgubire echitabilă, care nu va putea depăşi recompensa promisă, celor care înainte de publicarea revocării au făcut cheltuieli în vederea executării prestaţiei. Cu toate acestea, promitentul nu datorează despăgubiri, dacă dovedeşte că rezultatul cerut nu putea fi obţinut.
(4) Dreptul la acţiunea în despăgubire se prescrie în termen de un an de la data publicării revocării.
Capitolul III. Faptul juridic licit
Secţiunea 1. Gestiunea de afaceri
Art. 1.330. Condiţii. (1) Există gestiune de afaceri atunci când, fără să fie obligată, o persoană, numită gerant, gestionează în mod voluntar şi oportun afacerile altei persoane, numită gerat, care nu cunoaşte existenţa gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale.
(2) Cel care, fără să ştie, lucrează în interesul altuia nu este ţinut de obligaţiile ce îi revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptăţit la restituire potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
(3) Nu există gestiune de afaceri atunci când cel care administrează afacerile unei alte persoane acţionează cu intenţia de a o gratifica. [R.A.: art. 986‑987 C. civ. 1864]
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.331. Obligaţia de înştiinţare. Xxxxxxxx trebuie să îl înştiinţeze pe gerat despre gestiunea începută de îndată ce acest lucru este posibil.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.332. Continuarea gestiunii. Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută până când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi ori până când xxxxxxx, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moştenitorii acestuia sunt în măsură să o preia. [R.A.: art. 987‑988 C. civ. 1864]
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.333. Continuarea gestiunii de către moştenitorii gerantului. Moştenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt ţinuţi să continue afacerile începute de acesta din urmă, în aceleaşi condiţii ca şi gerantul.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.334. Diligenţa datorată de gerant. (1) Gerantul este dator să se în‑ grijească de interesele geratului cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
(2) Când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenţie sau din culpă gravă. [R.A.: art. 989‑990 C. civ. 1864]
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.335. Obligaţiile gerantului. La încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea socoteală geratului şi să îi remită acestuia toate bunurile obţinute cu ocazia gestiunii.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.336. Actele încheiate de gerant. (1) Gerantul care acţionează în nume propriu este ţinut faţă de terţii cu care a contractat, fără a limita dreptul oricăruia dintre aceştia de a se regresa împotriva geratului.
(2) Atunci când acţionează în numele geratului, gerantul nu este ţinut faţă de terţii cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat faţă de aceştia.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.337. Obligaţiile geratului. (1) Atunci când condiţiile gestiunii de afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum şi, în limita sporului de valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate, şi să îl despăgubească pentru prejudiciul pe care, fără culpa sa, gerantul l‑a suferit din cauza gestiunii.
(2) Xxxxxxx trebuie să execute şi obligaţiile născute din actele necesare şi utile care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant.
(3) Caracterul necesar sau util al actelor şi cheltuielilor se apreciază la momentul la care gerantul le‑a făcut.
(4) În vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de a cere instanţei, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în condiţiile legii. [R.A.: art. 991 C. civ. 1864]
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.338. Împotrivirea beneficiarului gestiunii. (1) Cel care începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască împotrivirea titularului afacerii, poate cere numai restituirea cheltuielilor necesare. În acest caz, instanţa, la cererea titularului afacerii, poate acorda un termen pentru executarea obligaţiei de restituire.
(2) Cel care ignoră împotrivirea titularului este răspunzător pentru prejudiciile cauzate chiar şi din cea mai uşoară culpă.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.339. Gestiunea inoportună. Actele şi cheltuielile care, fără a fi necesare sau utile, au fost efectuate pe perioada gestiunii îl obligă pe gerat la restituire numai în măsura în care i‑au procurat vreun avantaj.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Art. 1.340. Ratificarea gestiunii. În privinţa actelor juridice, gestiunea ratificată produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat.
Legea de aplicare: Art. 110. Dispoziţiile art. 1.330‑1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în vigoare a acestuia.
Secţiunea a 2‑a. Plata nedatorată
Art. 1.341. Noţiune. (1) Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.
(2) Nu este supus restituirii ceea ce s‑a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri.
(3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s‑a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie. [R.A.: art. 992 şi art. 1092 C. civ. 1864]
Art. 1.342. Plata primită cu bună‑credinţă de creditor. (1) Restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plăţii, cel care a primit‑o cu bună‑credinţă a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s‑a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei.
(2) În acest caz, cel care a plătit are drept de regres împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit. [R.A.: art. 993 C. civ. 1864]
Art. 1.343. Restituirea plăţii anticipate. Ceea ce debitorul a plătit înainte de împlinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decât atunci când plata s‑a făcut prin dol sau violenţă. De asemenea, este supusă restituirii şi plata făcută înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive.
Art. 1.344. Reguli aplicabile restituirii. Restituirea plăţii nedatorate se face potrivit dispoziţiilor art. 1.635‑1.649.
Secţiunea a 3‑a. Îmbogăţirea fără justă cauză
Art. 1.345. Condiţii. Cel care, în mod neimputabil, s‑a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.
Art. 1.346. Îmbogăţirea justificată. Îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă:
a) din executarea unei obligaţii valabile;
b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit;
c) dintr‑un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.
Art. 1.347. Condiţiile şi întinderea restituirii. (1) Restituirea nu este datorată decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanţei.
(2) Cel care s‑a îmbogăţit este obligat la restituire, în condiţiile prevăzute la art. 1.639 şi următoarele.
Art. 1.348. Caracterul subsidiar. Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.
Capitolul IV. Răspunderea civilă
Secţiunea 1. Dispoziţii generale
Art. 1.349. Răspunderea delictuală. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială. [R.A.: art. 998‑1003 C. civ. 1864]