DETERMINAREA LEGII APLICABILE CONTRACTULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL CU CONCURSUL NORMELOR CONFLICTUALE ŞI CONVENŢIONALE EUROPENE ŞI UNIVERSALE UNIFORME
DETERMINAREA LEGII APLICABILE CONTRACTULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL CU CONCURSUL NORMELOR CONFLICTUALE ŞI CONVENŢIONALE EUROPENE ŞI UNIVERSALE UNIFORME
Xxxx MĂMĂLIGĂ,
doctor în drept, conferenţiar cercetător (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AȘM)
Recenzenţi: Xxxxxxx XxXxXXxX, doctor habilitat în drept, profesor universitar (USM)
Xxx XXxXXXXX, doctor în drept, conferenţiar universitar (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AȘM)
rézUMé
Cette publication propose comme but – la recherche et la sélection de la loi applicable (lex causae) au contrat du commerce international avec la réglémentation des règles de conflit insérées dans les systèmes juridiques des États européens, y compris la République de Moldova et les règles conventionnelles con- tenues dans les traités économiques internationales et européenes.
Dans l’ étude mentionnée, on étudie l’influence et la pertinence des concepts doctrinals de la règle du droit pozitiviste et de la primauté du droit européen sur le contrat du commerce international, la loi applicable au contrat par lex voluntatis, ainsi que la loi applicable choisia par les parties dans les cas de la conclusion de l’acte juridique entre un État et une personne morale étrangère.
Par voie de lege ferenda, on vise l’élaboration de la «Loi sur la réglémentation des rapports des règles de conflit de la loi» dans le contexte d’évolution et du dévéloppement des relations internationales et de renforcer l’aspect privé du droit mentionné dans les conditions de l’économie de marché.
(Continuare. Începutul în nr. 3, 2012)
1.3. Elucidarea legii aplicabile cu concursul nor- melor convenţionale uniforme
Pentru realizarea unei uniformizări a normelor ju- ridice privind guvernarea comerţului internaţional, s-a aplicat metoda de utilizare a convenţiilor şi tratatelor la nivel universal, regional-european şi naţional. Ast- fel, în cadrul dreptului comunitar european (evoluat în dreptul Uniunii Europene) s-au elaborat unele conven- ţii care cuprind norme uniforme de drept internaţional privat, în care se prevede ca obligaţiile contractuale să fie supuse legii autonomiei de voinţă a părţilor, iar în cazul când părţile tac şi nu-şi expun opinia, se propune o ierarhie a criteriilor de legătură pentru precizarea le- gii aplicabile, iar în cazul obligaţiilor extracontractuale se aplică norma conflictuală lex loci delicti, ceea ce o apropie de doctrina common law cu aplicarea princi- piului the proper of the tort.
În ceea ce priveşte ideile şi principiile relevante ale dreptului european şi ale dreptului Uniunii Europene, observăm o legătură cauzală între studierea acestor ma- terii şi a relaţiilor comercial-economice guvernate de către normele dreptului internaţional privat, dreptului comercial internaţional, în general, şi a contractului comercial internaţional, în special, în spaţiul european şi universal propriu-zis. Deci, considerăm oportun de a se ţine cont de sugestiile unor experţi şi savanţi din
domeniul respectiv. Astfel, Xxxxx X. Xxxxxxx susţine că, atât în doctrină cât şi în practica internaţională, se consideră că nu există o definiţie absolută a noţiunii de
„caracter internaţional” al unei operaţii comerciale şi nici a unui contract comercial. Pentru definiţia acestui caracter „internaţional”, se utilizează atât criterii juridi- ce, cât şi criterii economice. Criteriile juridice se referă la punctele de legătură ale raportului juridic, şi anume: locul încheierii raportului juridic, cel al executării obli- gaţiei, domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice, sediul persoanei juridice etc... Criteriile de ordin economic se referă la impactul economic al operaţiei, cum sunt miş- carea de valori peste frontiere, incidenţa operaţiei re- spective asupra relaţiilor economice cu străinătatea, re- percusiunile asupra rezervelor de devize ale ţării etc.50. Uniformizarea normelor conflictuale are loc şi în materia conflictelor de jurisdicţii în privinţa compe- tenţei directe, recunoaşterii şi executării hotărârilor ju- decătoreşti (una este Convenţia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenţa judiciară şi efectul sentinţelor în materie civilă şi comercială51, alta – con- flictul de legi în materia contractelor, adică Convenţia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă
obligaţiilor contractuale, în vigoare din 01.04.1991).
Cu titlu de exemplu al normelor uniforme serveşte art.3 întitulat ,,Libertatea de alegere” din Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Con- siliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obli-
gaţiilor contractuale (Roma 1)52 redat astfel:,,Contractul este guvernat de legea aleasă de părţi. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezo- nabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părţile pot de- semna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta”.
În continuare, alin.(2) din acelaşi articol precizea- ză: „Părţile pot conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare în temeiul prezentu- lui articol, fie în temeiul altor dispoziţii ale prezentului regulament. Orice modificare efectuată de către părţi cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere validităţii formei contractului în sensul art. 1153 şi nu afectează în mod negativ drepturile terţilor”54.
Normele conţinute în Convenţia privind legea apli- cabilă contractului de intermediere şi reprezentare de la Haga, 197855 se referă la unificarea normelor conflictu- ale şi la competenţa părţilor de a selecta legea contrac- tului (lex contractus) cu concursul lex voluntatis, iar în subsidiar, legea statului în care îşi are sediul profesional sau reşedinţa obişnuită intermediarul. Aceste principii sunt confirmate şi de dispoziţiile art.5 şi 6 ale tratatu- lui în cauză. Aşadar, art.5 guvernează relaţiile juridice dintre reprezentant şi intermediar astfel:,,Legea internă aleasă de părţi reglementează raportul de reprezentare între reprezentant şi intermediar. Alegerea acestei legi trebuie să fie expresă sau să rezulte cu certitudine re- zonabilă din dispoziţiile contractului şi circumstanţele cauzei”. Următorul art. 6 vine să complinească soluţio- narea conflictuală litigiului şi continuă: ,,În măsurile în care aceasta nu a fost aleasă în condiţiile prevăzute de art.5, legea aplicabilă este legea internă a statului în care, în momentul formării raportului de reprezentare, intermediarul are sediul său profesional sau, în lipsă, reşedinţa sa obişnuită”. Alin.(2) al art.6 din tratat pre- cizează ca legea internă a statului, în care intermedua- rul urmează să-şi exercite cu titlu principal activitatea sa, este aplicabilă cu condiţia dacă reprezentantul are sediul său profesional sau reşedinţa în acel stat. Alin.
(3) intervine să precizeze condiţional când anume re- prezentantul sau intermediarul au mai multe sedii pro- fesionale, atunci conţinutul art.6 face referinţă la sediul cu care raportul de reprezentare are cea mai strânsă le- gătură.
În scopul unificării dreptului economic internaţi- onal, în special comercial, financiar, de investiţii, de transport, tehnologic56 etc., sunt inserate dispoziţii re- feritoare la egalitatea de tratament, privind egalitatea străinilor cu naţionalii, reciprocitatea, clauza naţiunii celei mai favorizate care sunt stipulate și în alte tratate subregionale sau chiar bilaterale.
Aspectul comparat al normelor de drept inter- naţional privat ne permite să concluzionăm că sis-
temele de drept ale statelor europene, inclusiv cel al RM, sunt guvernate de normele conflictuale şi norme uniforme inserate în tratatele europene şi universale. Aceste norme devin părţi integrante ale sistemelor de drept naţionale prin transformare şi astfel are loc armonizarea şi implementarea dreptu- lui universal şi european, în sistemul de drept natio- nal, şi încadrarea principiilor generale de drept eu- ropean în legislaţia naţională în proces de avansare şi integrare europeană.
1.4. Domeniul de aplicare a legii contractului co- mercial internaţional
Domeniul legii aplicabile potrivit Regulamentului CE nr. 593/2008 esre guvernat în art.12 astfel: ,,Legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului regula- ment reglementează în special: a) interpretarea con- tractului; b) executarea obligaţiilor născute din con- tract; c) în limitele competenţei conferite instanţei sesi- zate de legea sa procedurală, consecinţele neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor, inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care aceasta este reglemen- tată de normele de drept; d) diferitele moduri de stinge- re a obligaţiilor, precum şi prescripţia şi decăderea din drepturi; e) efectele nulităţii contractului. În ceea ce priveşte modalitatea de executare şi măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase, se va avea în vedere legea ţării în care are loc executarea”.
Luând în considerare că încheierea contractului re- glementează condiţiile de fond şi efectele sale, aseme- nea cârmuire este caracteristică tuturor sistemelor de drept atât ale statelor-membre ale Uniunii Europene, cât şi ale celor cu tendinţe de integrare europeană.
Potrivit art.1179 din noul Cod civil român, condi- ţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţilor ce se obligă; un obiect determinat, posibil şi licit; o cauză valabilă obligaţiilor. Aşadar, asemenea condiţii sunt supuse lex causae guvernate de legea ro- mână 105/1992.
În Republica Moldova, condiţiile de fond ale actului juridic sunt guvernate de legea aleasă de părţile la con- tract sau ca alternativă de legea statului cu care actul juridic are cele mai strânse legături. În cazul în care lex causae impune o anumită formă autentică, asemenea exigenţă nu poate fi înlăturată, chiar dacă contractul a fost întocmit după hotarele ei. În Codul civil al RM, lipseşte asemenea dispoziţie cu privire la condiţiile de fond (esenţiale), dar le depistăm în diverse articole fără a fi unificate într-unul singur, ceea ce considerăm o la- cună în acest sens.
Astfel, consimţământul părţilor din art.199 CC RM este redat ca o manifestare de voinţă a persoanei, ex- teriorizată de a încheia un act juridic. Capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu (art.18, 19 CC RM) – pentru persoana fizică, iar pentru cea juridică – capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu (art.60, 61 CC RM).Totodată,
art.1610, 1613 guvernează legea aplicabilă condiţiilor de formă şi de fond ale contractului.
Capacitatea de a contracta a partenerilor contractu- ali este supusă legii naţionale a persoanei fizice (art. 2 din legea 105/1992), corespunzător legii sediului social real al persoanei juridice, deci legea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit sediul social (art.40 alin.(1) din le- gea română nr.105/1992).
Aşadar, capacitatea de a contracta a partenerilor contractuali în sistemul de drept român şi cel moldav este determinată de legea naţională (art.1587, 1588, 1596, 1597 CC RM), în timp ce în alte sisteme de drept (englez, american) este supusă legii contractului, în alte state (Italia, Elveţia ) capacitatea se apreciază potrivit legii teritoriale, deci această soluţie are o aplicare ne- uniformă. Astfel, capacitatea de a contracta a părţilor este determinată în unele sisteme de drept de legea per- sonală a fiecăruia dintre ele (lex personalis) care poate fi legea ţării al cărui cetăţean este parte (lex patriae) sau legea ţării unde partea respectivă îşi are domiciliul sau reşedinţa (lex domicili), ori în privinţa unei persoane juridice, legea ţării unde acesta îşi are sediul său princi- pal (lex patriae sau lex societatis)57.
Este necesar de menţionat că la momentul încheie- rii unui contract cu o societate comercială cu statut de persoană juridică, trebuie să se cunoască legea ei naţi- onală, deoarece în conformitate cu această lege, socie- tatea comercială are capacitatea juridică de a contracta pentru ca contractul încheiat pentru viitor să fie valabil. Consimţământul este voinţa internă exteriorizată sau manifestată de a încheia contractul. Consimţământul este guvernat de lex contractus care, prin regimul său, stabileşte condiţiile de existenţă şi de validitate referi- toare la legea aplicabilă contractului (art.81 din Legea 105/1992). Astfel, sunt reglementate modalităţile con- simţământului, raportul dintre voinţa reală şi cea decla- rată, viciile de consimţământ.
Condiţiile de validitate sunt următoarele: să provi- nă de la o persoană cu discernământ; să fie exprimate cu intenţia de a produce efecte juridice; să fie exterio- rizate, adică manifestate în exterior; să nu fie alterate de vreun viciu de consimţământ (eroare, dol, violenţă, leziune)58. Nerespectarea acestor condiţii de existenţă a consimțământului atrage după sine nulitatea absolută a contractului.
Valoarea juridică a tăcerii depinde de legea naţiona- lă a persoanei fizice. Astfel, în sistemul de drept român, tăcerea nu produce efecte juridice, părţile pot să convină printr-o clauză contractuală sau printr-un acord comun cu privire la raporturile contractuale viitoare ca simpla tăcere după primirea ofertei să valoreze acceptare.
Obiectul şi cauza. Potrivit art. 1225 din noul Cod civil român, obiectul este acela la care părţile sau numai una din ele se obligă. Cauza contractului este scopul urmărit de părţi când încheie contractul, adică rezul- tatul sau efectul către care tind părţile prin contractul
încheiat. Atât obiectul, cât şi cauza (art.1235 din noul Cod civil român59) sunt urmărite de legea contractului (lex contractus) (art.82 din Legea 105/1992). Şi este firesc să fie aşa, deoarece obiectul şi cauza fac parte din condiţiile de fond ale contractului. Totodată, neres- pectarea condiţiilor de fond duce la aplicarea sancţiunii cu nulitatea contractului şi aceste sancţiuni sunt supuse legii contractului, impunând o formă solemnă, nici o altă lege nu înlătură această cerinţă.
La fel, şi condiţiile de formă ale contractului sunt guvernate de lex contractus (art.71 alin.(1) din legea 105/1992). În ceea ce priveşte forma contractului, exis- tă o normă conflictuală acceptată de toate sistemele de drept sub denumirea de locus regit actum, potrivit că- reia, forma exterioară a actului juridic este cârmuită de legea locului unde se încheie contractul. În sistemul de drept român, art.71 din legea 105/1992, se prevede că condiţiile de formă ale unui contract sunt stabilite de legea care-i cârmuie fondul. Actul este valabil încheiat privind forma, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre legile următoare: legea locului unde a fost întocmit; legea aplicabilă potrivit dreptului inter- naţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.
În sistemul de drept al RM, în special art.1609 CC RM determină legea aplicabilă (lex causae) a condiţii- lor de formă și de fond ale oricărui act juridic stabilite de legea statului care le guvernează. Contractul înche- iat în exteriorul teritoriului RM este considerat valabil după formă dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a) este respectată legea locului unde a fost întocmit; res- pectă legislaţia Republicii Moldova; este respectată le- gea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a întocmit; este valabil conform legii aplicabile autorită- ţii care examinează validitatea lui.
Legea contractului reglementează efectele, inter- pretează executarea acestuia, drepturile şi obligaţii- le la care acesta dă naştere în raporturile dintre părţi, precum şi relaţiile care le produce faţă de terţi. Legea contractului se aplică în ceea ce priveşte: a) interpreta- rea contractului şi determinarea naturii acestuia, cât şi a clauzelor contractuale care le cuprinde; b) executarea obligaţiilor izvorâte din contract; c) rezoluţiunea con- tractului, adică a consecinţelor neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor care decurg din contract, precum şi evaluarea prejudiciului pe care l-a cauzat (art. 80 din Legea 105/1992).
Răspunderea contractuală este reglementată de lex contractus, deoarece aceasta determină nu numai obli- gaţiile părţilor, ci şi consecinţele acestor obligaţii, pre- cum şi modul de stingere a lor izvorâte din contract. La fel, lex contractus guvernează conţinutul forţei majore, cazului fortuit, alte clauze exoneratorii de răspundere. Aceeaşi lege guvernează clauzele de micşorare ori de mărire a răspunderii: clauza penală, posibilitatea cu- mulului clauzei penale de executare reală a obligaţiei,
clauzele de nulitate a contractului şi consecinţele aces- tuia.
Dacă în contract sunt prevăzute clauze de consoli- dare valutară, aspectele ce ţin de moneda de cont sunt cârmuite de lex contractus. Atunci cu siguranţă că lex contractus guvernează şi alte specte, precum sunt:
– punerea în întârziere a debitorului şi forma în care aceasta trebuie făcută;
– responsabilitatea contractuală, prescripţia dreptu- lui la acţiune;
– condiţiile de acordare a despăgubirilor şi criteriile de determinare a întinderii acestor criterii;
– regimul juridic al clauzei penale.
Dobânzile legale convenţionale, daunele interese şi daunele moratorii sunt supuse legii contractului. Ca o alternativă pot fi considerate măsurile de conservare a mărfii, formalităţile de expertiză sunt supuse atât lex contractus, cât şi lex loci soluţionis.
Deci, conchidem că condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului pot fi aplicate şi în alte sis- teme de drept, unde contractul are cele mai mari legături cu legea contractului, creând astfel condiţii valide pentru viitor în vederea producerii efectelor juridice între părţi şi fructificării potenţialului lor comun. Deci, observăm că lex contractus, în majori- tatea cazurilor, guvernează nu numai condiţiile de fond şi de formă ale contractului, ci şi alte clauze contractuale oneroase caracterisitice contractului comercial internaţional.
1.5. Stabilirea legii aplicabile contractului prin autonomia de voinţă a părţilor contractante (lex vo- luntatis)
Părţile, făcând trimitere expres sau tacit la legea unui stat, dau frâu liber principiului ,,autonomiei de voinţă” în virtutea căruia partenerii contractuali au li- bertatea ca prin voinţa lor să aleagă sistemul de drept al unui stat care va cârmui contractul lor, aleg legea aplicabilă acestui contract. Astfel, profesorul Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx00 privind scopul principiilor61 opinea- ză că ,,Principiile pot fi aplicate atunci când părţile au convenit ca înţelegerea dintre ele să fie guvernată de
«principii generale de drept»62 de «lex mercatoria»63 sau alte asemenea principii. Principiile pot reprezenta o soluţie în situaţiile în care este imposibil de deter- minat dispoziţia relevantă a legii aplicabile.Principiile pot fi folosite pentru a interpreta sau suplimenta instru- mentele legale internaţionale uniforme” 64.
În continuare, autorii Xxxxxx Xx Xxxx00, X. Xxxxx Xxxxxxxxxx00, Xxxxxx X. Data-Bah67 au exprimat „mo- tivaţia desemnării în mod expres a «Principiilor» ca lege aplicabilă contractului care este determinată de faptul că, în general, libertatea părţilor în desemna- rea legii contractului este în mod tradiţional limitată la legea naţională. Alegerea «Principiilor» va fi consi- derată ca un simplu acord privind încorporarea aces- tora contractului încheiat, în timp ce «lex contractus»
va fi determinat pe baza regulii de drept internaţional privat «lex fori». În asemenea ipoteză părţile nu vor fi legate de aplicarea «Principiilor» decât în măsura în care acestea nu contravin dispoziţiilor imperative din dreptul intern”68.
Negocierea şi convenirea partenerilor la încheierea unui contract implică o responsabilitate deosebită. Cei însărcinaţi cu astfel de atribuţii trebuie să dovedească o cunoaştere profundă a reglementărilor juridice ale sistemelor de drept care guvernează asemenea contrac- te. Datorită diversităţii legilor statelor care participă la schimbul de bunuri mondiale ia naştere dreptul părţilor contractante de a alege singure legea aplicabilă con- tractului.
Recunoaşterea principiului universal lex voluntatis după scopul şi condiţiile exercitării acestei autonomii sunt diferite de la un stat la altul, deoarece modul de formulare, participarea unui asemenea principiu depind de reglementările interne ale fiecărui stat în parte. Prin natura relaţiilor comerciale internaţionale, se face ca ele să cuprindă unul sau mai multe legi naţionale ale diferitelor state din care se alege legea aplicabilă rapor- tului juridic respectiv. Prin acordul părţilor se stabileşte legea care urmează să reglementeze contractul format şi legat de un anumit sistem de drept.
Principiul autonomiei de voinţă al părţilor contrac- tante trebuie înţeles, căci contractul de comerţ exterior nu poate fi conceput în afara legăturii lui cu un anume sistem de drept, punct de vedere confirmat atât de legis- laţia şi practica diferitelor state, cât şi de jurisprudenţa instanţelor internaţionale69. Pentru a facilita legea apli- cabilă părţilor în contractul internaţional tot mai mult apare tendinţa de promovare a reglementărilor interna- ţionale uniforme, în special cele europene.
Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Inter- naţional în alin.(2) art.7 denumită legea aplicabilă sti- pulează astfel: ,,Arbitrii vor hotărî ca mediatori ami- abili, dacă aceasta este voinţa părţilor şi dacă legea care reglementează arbitrajul permite acest lucru”70. Din dispoziţia articolului amintit, rezultă că primatul voinţei părţilor contractante este luat în considerare de mediatorii care vor hotărî cu bună credinţă litigiul ivit. Totodată, se poate de considerat că situaţia poate fi di- ferită dacă părţile convin să supună conflictele născute din contractul arbitrajului, întrucât arbitrii nu sunt legaţi de o anume lege internă specială ... arbitrii sunt autori- zaţi să judece ca amiabile compositeurs sau ex aequo et bono. Există o tendinţă crescândă de a permite părţilor să aleagă „reguli de lege”, altele decât legile naţionale, în baza cărora arbitrii să pronunţe deciziile lor71.
Aşadar, în relaţiile comerciale internaţionale s-au format unele uzanţe care exprimă şi au aplicaţie practi- că prin clauzele-tip incorporate în contract, atât la sim- plificarea operaţiunilor comerciale, cât şi la evitarea unor probleme conflictuale care s-ar ivi între părţi. În acest sens, face trimitere şi art.1610 alin.(6) CC RM
care intervine să complinească contractul internaţional, în cazul unor lacune în conţinutul lui astfel: ,,Dacă în contract sunt utilizaţi termeni comerciali acceptaţi în circuitul internaţional se consideră, în lipsa altor indi- caţii în contract, că părţile au stabilit utilizarea în pri- vinţa lor a cutumelor şi uzanţelor circuitului de afaceri corespunzătoare termenilor comerciali respectivi”.
Convenţia din 22 decembrie 1986 privind legea aplicabilă contractelor de vânzare internaţională de mărfuri urmăreşte scopul de unificare a regulilor de soluţionare a conflictelor de legi care se raportă la con- tractele de vânzare internaţională de mărfuri, acceptând părţilor contractante dreptul de a alege legea aplicabilă şi prevăzând situaţia în care părţile nu au ales aceas- tă lege, vânzarea va fi cârmuită de legea statului unde vânzătorul îşi are sediul la momentul încheierii con- tractului. Elaborarea tratatului în cauză a fost preciza- tă de incertitudinile referitoare la calificarea juridică a contractelor internaţionale, dar şi de diversele norme de drept internaţional privat aplicabile în diverse legislaţii naţionale. Aşadar, art.7 din convenţia menţionată de- numit „Determinarea legii aplicabile”, dispune: ,,Vân- zarea este guvernată de legea aleasă de părţi. Acordul părţilor privind alegerea trebuie să fie expres sau să rezulte din termenii contractului şi din comportamentul părţilor, examinate în ansamblul lor. Asemenea alegere poate privi numai o parte din contract”.
În continuare, alin.(2) al aceluiaşi articol precizează astfel: „Indiferent dacă părţile au ales sau nu o lege, ele pot, în orice moment, să supună contractul, în tot sau în parte, unei alte legi decât aceea de care era guvernat anterior. Orice modificare, de către părţi, a legii aplicabile, făcută după încheierea contractului, nu prejudiciază condiţiile de validitate sau drepturile terţilor”72.
Art. 8 alin.(2) din aceeaşi convenţie prevede: ,,To- tuşi, vânzarea este guvernată de către legea statului în care cumpărătorul are stabilimentul său în momentul încheierii contractului, dacă: a) negocierile au fost administrate şi contractul a fost încheiat de către păr- ţile prezente în acest stat; sau b) contractul prevede expres că vânzătorul trebuie să execute obligaţia sa de livrare a mărfurilor în acel stat; sau c) vânzarea a fost încheiată în condiţiile fixate în principal de către cumpărător şi în răspuns la o invitaţie care e adresa- tă la mai multe persoane aflate în concurenţă (apelul de a oferta)”. Urmează să precizăm domeniul legii aplicabile prevăzut de art.12 din aceeaşi convenţie în virtutea art.7, 8 sau 9 care cârmuieşte în mod special:
a) interpretarea contractului; b) drepturile şi obligaţiile părţilor şi executarea contractului; c) momentul de la care cumpărătorul are dreptul la produsele şi fructele mărfurilor; d) momentul de la care cumpărătorul supor- tă riscul mărfurilor; e) validitatea şi efectele dintre părţi ale clauzelor de rezervă a proprietăţii; f) consecinţele neexecutării contractului, inclusiv categoriile de preju-
dicii care pot da loc la reparaţii, cu excluderea celor ce ţin de legea procedurală a forului; g) diverse moduri de stingere a obligaţiilor, precum prescripţia extinctivă şi decăderile bazate pe expirarea unui termen; h) conse- cinţele nulităţii sau ale nevalabilităţii contractului.
În acest sens, Camera Internaţională de Comerţ din Paris în 1990 a elaborat regulile internaţionale pentru folosirea celor mai mulţi termeni comerciali, grupate în INCOTERMS-90 (Interntional Commerccil Terms)73 cu scopul de a pune la dispoziţia agenţilor economici un instrument practic care ar cuprinde explicarea tuturor clauzelor-tip din contracte mai des utilizate în cadrul comerţului internaţional şi exprimate prin anumite for- me, simboluri sau termeni. INCOTERMS-90 cuprinde un set de reguli internaţionale care elimină orice posi- bilitate de neînţelegere sau de interpretare diferită a ter- menilor comerciali din diferite ţări. Când părţile vor să aplice aceste stipulaţii, vor adăuga pe lângă clauza-tip respectiva abreviere CIF (cost, insurance and freight ) sau FOB ( free on board)74 INCOTERMS-90.
În cazul în care regulile INCOTERMS-90 nu-s suficiente pentru a guverna contractul respectiv, pentru complinire se recurge la principiile funda- mentale ale dreptului aplicabil (lex causae) determi- nate după normele de drept internaţional privat.
Reglementarea internaţională uniformă a legii apli- cabile a comerţului extern are loc şi prin intermediul tratatelor economice ale Uniunii Europene. Aşadar, Convenţia asupra legii aplicabile obligaţiilor contractu- ale elaborată în cadrul Comunităţii Europene, semnată la Roma la 19.06.1980, în special art.3 întitulat ,,Liber- tatea de a alege” prevede că „un contract este guvernat de legea aleasă de părţi”75, fără a avea o altă precizare, concluzionăm deci că nu există nici o restricţie aces- tei libertăţi de a selecta dreptul aplicabil. O altă regle- mentare universală este Convenţia Europeană asupra Arbitrajului Comercial Internaţional, art.7 alin.(1) dis- pune:„ părţile sunt libere să determine dreptul pe care arbitrii vor trebui să-l aplice fondului litigiului. În lipsa unor indicaţii de către părţi a dreptului aplicabil arbi- trii vor aplica legea desemnată de norma conflictuală pe care arbitrii o vor socoti cea mai potrivită în speţă. În ambele cazuri arbitrii vor ţine seama de stipulaţiile contractului şi de uzurile comerciale”.
În temeiul acestor texte convenţionale, se poate concluziona că părţile contractante au o libertate nelimitată cu privire la alegerea dreptului aplicabil contractului la care se mai adaugă şi interesele sta- telor în materia comerţului internaţional.
În ceea ce priveşte efectele unui contract, sunt de- terminate de legea aplicabilă lex voluntatis în temeiul autonomiei de voinţă a părţilor. Dacă părţile contrac- tante n-au făcut o alegere, asemenea efecte vor fi gu- vernate de legea contractului care va fi legea statului unde acesta urmează să-l execute (lex loci executionis sau lex loci solutionis). Asemenea probleme apar la
momentul realizării efectelor raportului juridic în cazul în care părţile nu execută de bună voie obligaţiile şi urmează a fi sesizată instanţa de arbitraj sau de jude- cată. Art. 2 al Convenţiei de la Haga din 15 iunie 1955 asupra legii aplicabile vânzărilor cu caracter internaţi- onal dispune:,,vânzarea este guvernată de legea ţării desemnată de părţile contractante ...76.
În situaţia când partenerii nu au ales legea aplicabilă contractului, se aplică legea statului care prezintă legă- turile cele mai strânse cu contractul. Potrivit art.77 din Legea 105/1992, asemenea legături le are cu legea sta- tului în care debitorul prestaţiei caracteristice le mani- festă la data încheierii contractului, după caz domiciliul sau reşedinţa, ori fondul de comerţ sau sediul social. Locul încheierii contractului între persoane prezente este localitatea unde se găsesc acestea, când încheie contractul. Art.1611 CC RM prevede că, în cazul lipsei unui consens între părţi asupra legii aplicabile contrac- tului, se aplică legea statului cu care contractul prezintă cele mai strânse legături. Asemenea legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei la momentul înche- ierii contractului îşi are domiciliul, reşedinţa sau este înregistrat ca persoană juridică.
1.6. Dreptul aplicabil contractului încheiat între un stat cu o persoană juridică străină
Unul din drepturile fundamentale ale statelor este acela de a fi subiect al dreptului comercial internaţional care aparţine statului în situaţia când încheie un raport juridic sub forma unui contract internaţional (de credit bancar, de leasing internaţional etc.) cu o persoană ju- ridică, mai rar cu o persoană fizică. Revenind în aseme- nea cazuri pe poziţie de egalitate juridică (de jure ges- tionis) cu asemenea părţi contractante statul, de regulă, în persoana ministerului de finanţe, încheie diverse contracte pe termen mediu şi lung cu companii, bănci, alte firme internaţionale sau transnaţionale, respectând principiile economiei de piaţă pentru satisfacerea nece- sităţilor vitale (gaze naturale, petrol, aeronave etc.).
Xxxxxxxx drept fundamental al statului rezultă din art.4 al Cartei drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor care declară: ,,Fiecare stat are dreptul de a participa la comerţul internaţional şi la alte forme de cooperare economică, independent de orice diferen- ţe între sistemele politice, economice şi sociale În
urmărirea comerţului internaţional şi a altor forme de cooperare economică, fiecare stat este liber de a alege modalităţile de organizare a relaţiilor sale economice externe şi de a încheia acorduri bilaterale şi multilate- rale compatibile cu obligaţiile sale internaţionale şi cu necesităţile cooperării economice internaţionale”77.
În sistemul de drept al Republicii Moldova, statul este recunoscut ca subiect de drept al comerţului in- ternaţional în baza art.6 alin.(2) din Legea organică nr.1031-XIV din 08 iunie 2000 care în dispoziţia ar- ticolului cu sensul de ,,stat” este substituit ,,Republica Moldova” dispune astfel: ,,Republica Moldova, auto-
rităţile administraţiei publice locale desfăşoară nemij- locit activitate comercială externă numai în cazurile stabilite de legislaţie”, iar art.28 din aceeaşi lege stipu- lează: ,,Statul, în calitate de participant la activitatea comercială externă, este responsabil de obligaţiile sale în limitele stabilite în tratatele internaţionale în dome- niu”.
Care-i dreptul aplicabil în cazul când un stat încheie un contract de afaceri cu o firmă străină? Această pro- blemă a dreptului aplicabil contractelor între un stat şi o întreprindere străină (o bancă comercială străină, o companie internţională de leasing) constituie unul din subiecții cei mai importanți şi cei mai controversați, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa internaţională a drep- tului din cadrul relaţiilor economice internaţionale (ex. aprovizionarea cu petrol, cu gaze naturale, electricitate, materii prime etc.). În mod special, se discută despre contractul statului când apare indispensabilitatea înche- ierii unor contracte de investiţii sau despre contractele de aprovizionare pe termen lung cu materii prime, de regulă până la 25 ani. În asemenea situaţii, statul inter- vine în raportul juridic nou-creat nu ca subiect de drept internaţional public (de jure imperii), ci ca subiect de drept civil (de jure gestionis).
Principiul autonomiei de voinţă se aplică, în mod egal, pentru contractele încheiate de către un stat cu parteneri străini – persoane juridice. În acest sens, art.42 §1 al Convenţiei de la Washington din 1965 dis- pune astfel: „Tribunalul statuează asupra diferendului în conformitate cu regulile de drept adoptate de părţi. În lipsa unui acord între părţi, tribunalul aplică dreptul statului contractant parte la diferend – inclusiv regulile referitoare la conflictele de legi, precum şi principiile dreptului internaţional în domeniul respectiv”78.
Urmează să precizăm care sunt mizele dreptului aplicabil într-un contract dintre un stat şi o întreprinde- re străină. Este natural ca statul respectiv să caute din partea sa conservarea prerogativelor de care dispune în ordinea proprie juridică internă. La fel, partenerul privat străin caută orice măsură, unde puterea sa de negociere îi permite să scape de ordinea de drept naţională a sta- tului contractant şi să încerce să stabilească o relaţie ju- ridică contractuală egală, potrivit principiului egalităţii juridice a părţilor. Pentru aceasta, el va depune eforturi ca statul contractant să accepte clauzele de „delocali- zare” a contractului, adică stipulaţiile contractuale care fac să scape contractul de sub imperiul ordinii juridice naţionale a statului respectiv.
Astfel, în urma investigaţiilor asupra contractu- lui comercial internaţional, are loc implicarea a cel puţin două sisteme de drept, guvernate de normele materiale şi conflictuale interne şi cele convenţiona- le uniforme, elaborate pe calea tratatelor europene şi universale, inclusiv normele de procedură în li- tigii care determină legea aplicabilă contractului. Normele juridice universale, elaborate în cadrul
organizaţiilor globale, vin să le complinească şi să le îmbogăţească pe cele europene şi naţionale creând o adevărată armonie între ele.
Note:
50 Xxxxxxx X.Xxxxx, Dreptul comerţului internaţional, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1983, p.143- 144.
51A se vedea la Convention de Bruxelles du 27 septem- bre 1968 sur la compétence judiciaire et l’effet des juge- ments en matière civile et commerciale. Complété au fur et à mesure des adhésions nouvelles à la Communauté eu- ropéenne par les Conventions de Luxembourg de 1978 et 1982 de San Xxxxxxxxx de 1989, Adde: Convention CEE et AELE de 1988 et Convention de Bruxelles du 28 mai 1998 sur la competénce et la reconnaissance et l’exécution des décision en matière matrimoniale.
52 A se vedea Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parla- mentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 pri- vind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma 1).
53 Art.11 din Regulamentul CE nr. 593/2008 al Parla- mentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor (Roma I) se referă la validitatea de formă a contractului astfel: (1) Contractul încheiat între persoane, sau reprezentanţi ai acestora, care se află în aceeaşi ţară în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond, în conformitate cu prezentul re- gulament sau de legea ţării în care se încheie contractul.
(2) Contractul încheiat între persoanele, sau reprezentanţii acestora, care se află în ţări diferite în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punctul de vedere al formei dacă îndelineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care il reglementează pe fond, în conformitate cu pre- zentul regulament, sau de legea oricărei ţări în care se află oricare dintre părţi sau reprezentanţii acestora la momentul încheierii contractului, sau de legea ţării în care, la data re- spectivă, îşi avea reşedinţa obişnuită oricare dintre părţile contractante. (3) Actul juridic unilateral menit să producă efecte juridice aflat în legătură cu un contract încheiat sau care urmează să fie încheiat este considerat a fi valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de legea care reglementează sau ar re- glementa contractul pe fond în conformitate cu prezentul regulament, sau de legea ţării în care a fost încheiat actul sau de legea ţării în care autorul actului îşi avea reşedinţa obişnuită la acea dată.
54 A se vedea Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parla- mentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 pri- vind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma 1).
55 Voir la Convention du 14 mars 1978 en matière de contrats d‘intermédiaires et de représentation;en vigueur le 01 mai 1992. România şi Republica Moldova nu sunt părţi la convenţie. În cazul aplicabilităţii lor de către statele sau părţile contractante, normele sale cutumiare au aceeaşi forţă juridică ca pentru părţile contractante statelor care au aderat la prezentul tratat.
56 Xxxxxxxx X.X., Xxxxxxx X.X. и др., Международ- ное публичное право, Проспект, Москва, 1999, с.357. În opinia profesorului G.K. Dmitrev, dreptul comerţului
internaţional, dreptul transportului internaţional, dreptul vamal internaţional, dreptul financiar internaţional, dreptul investiţional internaţional, dreptul tehnologic internaţional reprezintă subramuri ale dreptului economic internaţional. 57 A se vedea opinia lui Xxxxxxx X. Xxxxx, Dreptul co-
merţului internaţional, p.145.
58 Xxxxxxxxx X. Xxx, Dreptul internaţional privat, Proar- cadia, Bucureşti, vol. 1, 1993.
59 A se vedea art.1235 Noul Cod civil român adoptat prin Legea nr.287/2009. Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice.Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri. A se vedea art.1235, Ibidem.
60 Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx – professor of Law, Univer- sity of Rome I „La Sapienza”; Chairman of the Working Group; Rapporteur on Chapter I (including the Preambu- le), Chapter 2 and Chapter 4.
61 …,,Principiile” reprezintă un sistem de reguli de drept al contractelor care fie sunt comune diverselor sisteme ju- ridice naţionale, fie sunt mai bine adaptate condiţiilor spe- ciale ale operaţiunilor comerciale internaţionale, părţile pot decide aplicarea acestora în locul oricărei alte legi interne neimperative, p.3.
62 Le sens de l’art. 38 §1c. du Statut de la C.I.J. ne coїncide
pas nécessairement avec celui utilisé dans des conventions ou dans de nombreuses résolutions d’organisations inter- nationales. Sans doute est-il vain de tenter de les rattacher à un concept unique. Le droit positif permet de distinguer deux catégories de principes, tant en raison de leur origi- ne que de leur rôle. D’abord , les principes ,,reconus par les nations civilisées” mentionnés dans l‘art.38 §1 c. Ils apparaisent comme un élément autonome, subsidiaire et transitoire de formation du droit: Ensiute, les principes du droit international, dont la nature et l’importance sont va- riées, mais qui ne posèdent pas d’autonomie par rapport à d’autres éléments de formation du droit. Xxxx Xxxxxxxx, Xxxxx Xxx, Droit international public , 4-e édition, Paris, 1999, section VII, principes généraux du droit; p.104.
63Lex mercatoria – este format din cutume, uzanţe, precum şi din practicile şi obişnuinţele stabilite de părţi- le contractante. Cutumele contra legem, contrare dreptului pozitiv (ex. readaptarea contractului la noile împrejurări, prezumţia de solidaritate pasivă etc.) reprezintă norme ac- ceptate de jurisprudenţă, deşi contrare legii supletive, dar totuşi părţile prin convenţia lor pot oricând deroga de la ele. În cazul unei cutume contrare legii civile jus cogens, abaterea de la asemenea lege este explicabilă prin aceea că ea corespunde şi este în favoarea comerţului internaţional (in favorem negotii).
64 Principiile exprimă reguli generale aplicabile, în spe- cial pentru contractele comerciale internaţionale. Principii- le pot fi utilizate la fel şi pentru a interpreta sau suplimenta instrumentele legale internaţionale uniforme. Xxxxxx M.J., Brazil P., Xxxxxxx P-A., Principles of International Com- mercial Contracts, Rome,1994, p.1.
65 Xxxxxx Xx Xxxx – professor of Law, University of Rome I ”La Sapienza”; Member of the working group.
66 E. Xxxxx Xxxxxxxxxx – Professor of Law, Columbia University in the City of New York School of Law, Mem- ber of the UNIDROIT Governing Council; Chairman of the Editorial Committee; The UNIDROIT Governing Council, Member of the working group.
67 Xxxxxx X. Data-Bah – Professor of Law, University of Accra; Special Adviser (Legal), Commonwealth Secre- tariat, London.
68 A se vedea opinia M.J. Bonell, Ibidem, p. 3.
69 Xxxxxx X., Xxxxxx X. ş.a., Principii şi instituţii în dreptul comerţului internaţional, Craiova,1980, p.165.
70 Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Interna- ţional a fost semnată la Geneva la 21 aprilie 1961 şi a intrat în vigoare în a 90-cea zi după ce cinci din ţările-membre ale Comisiei Europene pentru Europa sau ţărilor admise la Comisie cu titlu consultativ din cadrul ONU vor depune instrumentele de ratificare sau aderare. Convenţia menţi- onată a fost ratificată de România prin Decretul nr.281 din 25 iunie 1963, iar Republica Moldova a aderat la convenţia menţionată şi la Aranjamentul relativ la aplicarea conven- ţiei încheiat la Paris la 17 decembrie 1962 prin Hotărârea Parlamentului RM nr.1331-XIII din 26 septembrie 1997, în vigoare din 5 martie 1998. Prezentul acord va fi deschis spre semnare de statele-membre ale Consiliului Europei. Acesta va fi supus ratificării sau acceptării şi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei. Potrivit art. 4 din Acord, acesta va intra în vigoare la 30 de zile de la data depunerii celui de-al doilea instrument de ratificare sau acceptare.
71 Ibidem, p.3.
72 A se vedea La Convention sur la loi applicable aux contrats de vente internationale de marchandises, conclue le 22 decembre 1986. Convenţia din 22 decembrie 1986 de la Haga privind legea aplicabilă contractelor de vânzare internaţională de mărfuri nu a intrat în vigoare, deoarece n-a întrunit numărul de 5 ratificări sau aderări necesare în acest scop. Tratatul menţionat a fost semnat numai de Ce- hoslovacia (actualmente, Cehia şi Slovacia), Olanda, şi la ea a aderat Argentina.
73 Incoterms 1990 (engl.) prezintă termenii comerciali grupaţi în patru (4) categorii (E,F,C,D) cu scopul amelioră- rii citării şi înţelegerii lor. Aşadar, termenul E (ex works) prevede că vânzătorul pune marfa la sediul său, la dispozi- ţia cumpărătorului; termenii F (FCA,FAS şi FOB) prevede că vânzătorul are obligaţia să predea marfa cărăuşului de- semnat de către cumpărător; termenii C (CFR,CIF,CPT şi CIP) vânzătorul are obligaţia să încheie contractul de trans- port, fără să-şi asume riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii şi fără să suporte costuri suplimentare ce ar putea interveni ulterior momentului încărcării mărfii; termenii D (DAF, DES, DEQ, DDU şi DDP) semnifică că vânzătorul are obligaţia suportării costurilor şi riscurilor în legătură cu sosirea mărfii în ţara de destinaţie.
74 CIF – cost, asigurare şi navlu (... port de destinaţie convenit) semnifică că vânzătorul are aceleaşi obligaţii ca în cazul termenului CFR, dar suplimentar, el trebuie să efectueze asigurarea maritimă care să acopere riscul cum- părătorului de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului. Vânzătorul încheie contractele de asigurare şi plăteşte prima de asigurare.
75 FOB – (engl. Free on Bord – franco la bord) semnifi- că că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în mo- mentul în care marfa a trecut balustrada vasului, în portul de încărcare convenit.
76 La convention de Rome du 19 juin 1980 sur la loi applicable aux obligations contratuelles, entrée en vigu- eur depuis le 1-er avril 1991et qui constitue le nouveau droit international privé des contrats dans tous les pays parties à la Convention. Moldova este succesoare de drept
ca o consecinţă a ratificării de către URSS a tratatului în cauză.
77 La convention de la Haye du 15 juin 1955 sur la loi applicable aux ventes à caractére international d’objets mo- biliers corporels. Convenţia menţionată fiind semnată de 35 de state, a fost ratificată doar de 8 state. Din cauza număru- lui insuficient de ratificări, a intrat în vigoare abia în 1964. Nici România şi nici Republica Moldova nu sunt părţi la convenţia în cauză, iar în cazul aplicării normelor ei, la fel şi trimiterea la ea, sunt recunoscute ca norme cutumiare obligatorii pentru părţile în litigiu. Après l’élaboration de la Convention de Vienne de 1980 sur la vente internatio- nale de marchandises (v.infra, B), une révision de la Con- vention de La Haye de 1955 est apparue nécessaire à la fois pour tenir compte des dispositions de la Convention de Vienne et tenter de donner à la Convention sur la loi applicable une audience plus importante. Il en est résulté une nouvelle Convention de La Haye du 22 décembre 1986 sur la loi applicable aux contrats de vente internationale de marchandises, negociée par une soixantaine d’Etats, mais dont le processus de ratification ne fait que commencer et continuer ajutons nous. Xxxxxxxx (J.), Leben (Ch.), Le droit international des affaires, Paris, 5-ième éd.1996, p. 93-94. Convenţia din 22 decembrie 1986 de la Haga privind legea aplicabilă contractelor de vânzare internaţională de mărfuri nu a intrat în vigoare, deoarece n-a întrunit numărul de 5 ratificări sau aderări necesar în acest scop.
78 Carta menţionată a fost adoptată prin Rezoluţia 3281
(XXIX) din 1974 a Adunării Generale a ONU. A se vedea Xxxxxxxx X., Xxxxxxxxx X., Drepturile şi obligaţiile fun- damentale ale statelor, E.P.,1976, p.64-65; Geamănu Gr., Drept internaţional public,vol.II, E.D.P.,1983, p.319-320.
See also art.42 (1) of the 18.03.1965 Convention on the Settlement of Investment Disputes between States and Nationals of other States. Convenţia amintită a intrat în vi- goare la 14 octombrie 1966, numărând la ora actuală 132 state care au ratificat-o sau au aderat la ea. România a ratifi- cat Convenţia prin Decretul Consiliului de Stat nr.62/1975, publicat în Buletinul Oficial, nr.56 din 7 iunie 1975. Re- publica Moldova nu a aderat la convenţia amintită, dar în cazul aplicării acesteia de către persoanele juridice de naţionalitate moldavă, normele Convenţiei de la Washin- gton din 18.03.1065 pot fi recunoscute cu tutlu de norme cutumiare.
Dintre statele-membre ale Uniunii Europene ori cu tendinţe de integrare europeană: Olanda din 14 septembrie 1966; Cipru din 25 noiembrie 1966; Suedia din 29 decem-
xxxx 1966; Franţa din 21 august 1967; Danemarca din 24
aprilie 1968; Finlanda din 09 ianuarie 1969; Germania
din 18 aprilie 1969; Grecia din 21 aprilie 1969; Luxem-
bourg din 30 iunie 1970; Belgia din 27 august 1970; Italia
din 09 martie 1971; Austria din 25 mai 1971; Portugalia
din 02 iulie 1984; Ungaria din 04 februarie 1987; R. Cehă
din 23 martie 1993; Slovenia din 07 martie 1994; Slovacia
din 27 mai 1994; Spania din 18 august 1994.
Dintre statele ex-socialiste şi ex-sovietice sunt părţi: Al- bania din 15 octombrie 1991; Croaţia din 22 septembrie
1998; Lituania din 06 iunie 1992; Estonia din 23 iunie
1992; Belarus din 10 iulie 1992; Georgia din 07 august
1992; Armenia din 16 septemrbie 1992; Azerbaidjan din
18 septembrie 1992; Turkmenistan din 26 septembrie 1992; Uzbekistan din 26 iunie 1995; Letonia din 08 au- gust 1997; Ucraina din 07 iunie 2000.