ACORD DE COLABORARE
Anexa la H.C.L. nr. 170 din 27.08.2020
MUNICIPIUL ROMAN S.C. EX LIBRIS S.R.L.
ACORD DE COLABORARE
I. PĂRȚILE
1.1. MUNICIPIUL ROMAN, cu sediul în municipiul Roman, județul Neamț, str. Roman-Vodă, nr. 1, cod 611022, având cod fiscal 0000000, tel. 0000.000000, fax: 0000.000000, e-mail: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx, reprezentat prin dna. Xxxxx- Xxxxxx Xxxxx, viceprimar cu atribuții de primar,
și
1.2. S.C. EX LIBRIS S.R.L., cu sediul în Roman, str. Aleea Liliacului, bl. 2, ap. 10, CUI 00000000, tel. 0724-365.302, e-mail: xxxxxxxxxxxxxx00@xxxxx.xxx, reprezentat de Xxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx, administrator,
II. OBIECTUL ACORDULUI
2.1. Obiectul acordului îl reprezintă colaborarea părților în vederea realizării în comun la Roman, a proiectului de interes public local „Cuibul de cărți” care presupune amplasarea în diferite locuri publice din municipiul Roman a unui număr de zece căsuțe construite special, stabilite de comun acord între părți.
III. DURATA ACORDULUI
3.1. Acordul de asociere intră în vigoare de la data semnării de către părți și produce efecte până la data de 31 decembrie 2021.
3.2. Prezentul acord se poate prelungi, prin act adițional, cu acordul ambelor părți.
IV. SCOPUL ACORDULUI
Scopul acordului este acela de a oferi tuturor romașcanilor acces liber și absolut gratuit la informație, având în vedere faptul că unele categorii defavorizate nu pot să achiziționeze cărți, prin amenajarea unui număr de zece căsuțe construite special în acest sens și care vor fi amplasate în diferite locuri publice din municipiul Roman, astfel romașcanii pasionați de lectură având acces liber la cărțile amplasate în căsuțe.
V. DREPTURILE ȘI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR
5.1. Drepturile Municipiului Roman:
a) Beneficiază de dreptul de proprietate asupra celor zece căsuțe pentru adăpostirea cărților, construite și pictate special.
5.2. Drepturile S.C. EX LIBRIS S.R.L.:
a) Beneficiază de dreptul de proprietate asupra fondului de carte care va fi amplasat în interiorul celor zece căsuțe construite în cadrul proiectului „Cuibul de cărți”.
5.3. Obligațiile Municipiului Roman:
a) să asigure montarea și fixarea în beton a celor zece căsuțe construite în cadrul proiectului „Cuibul de cărți”, în locurile publice din municipiul Roman, stabilite de comun acord între părți;
b) să asigure, prin personalul propriu, igienizarea și dezinfectarea periodică a căsuțelor și a cărților;
c) să asigure dispensere și soluții dezinfectante la fiecare loc de amplasare a căsuțelor pentru cărți.
5.4. Obligațiile S.C. EX LIBRIS S.R.L.:
a) Să desemneze o persoană care să aprovizioneze cu cărți cele zece căsuțe construite în cadrul proiectului „Cuibul de cărți”;
b) Să reîmprospăteze periodic, cu titluri noi de carte, cele zece căsuțe construite în cadrul proiectului „Cuibul de cărți”;
c) Să întocmească un Regulament de utilizare a cărților amplasate în căsuțe, pentru cititori;
d) Să afișeze la loc vizibil Regulamentul de utilizare a cărților, la fiecare căsuță în parte;
e) Să respecte măsurile speciale de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2, în conformitate cu normele în vigoare impuse de autoritățile competente.
VI. ÎNCETAREA ACORDULUI
Acordul încetează în următoarele situații:
a. expirarea duratei acordului
b. hotărârea comună a părților;
c. hotărârea definitivă și irevocabilă a unei instanțe judecătorești;
x. xxxxxxxxxx unilaterală de către una dintre părți, cu un preaviz de 30 de zile;
e. alte cauze prevăzute de lege.
VII. RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR
7.1. Prezentul înscris servește interesul comun al părților care se obligă să-1 execute întocmai și întru totul cu bună credință.
7.2. Părțile se obligă să urmărească și să se informeze reciproc asupra derulării acestui acord.
7.3. S.C. EX LIBRIS S.R.L. își va asuma întreaga responsabilitate cu privire la obligațiile fiscale și în raport cu terțe părți, inclusiv pentru daune de orice natură aduse terțelor părți pe perioada derulării acordului sau ca o consecință a derulării acordului.
VIII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
În cazul în care rezolvarea neînțelegerilor ce ar putea apărea între părțile prezentului acord nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanțelor de drept comun competente.
IX. FORŢA MAJORĂ
Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă, în conformitate cu prevederile legale.
X. CLAUZE FINALE
10.1. Completările și modificările aduse prezentului acord nu sunt valabile și opozabile părților decât dacă sunt făcute prin acte adiționale semnate de către părți.
10.2. Prezentul acord a fost încheiat într-un număr de 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Municipiul Roman S.C. EX LIBRIS S.R.L.
Viceprimar cu atribuții de primar, Administrator,
Ioana-Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx
Secretar general al municipiului, Xxxxxxxx Xxxxxxxx
Director Executiv D.J.A.P., Xxxxxxx Xxxx
Director Direcția Servicii Edilitare Xxxxxx Xxxxxx
Șef SOECCÎMMIT,
Xxxxx Xxxxxxxxx
Nr._ / _ _ Nr. / _ _