STRATEGIA DE CONTRACTARE
APROBAT,
Președinte, dr. xxx. Xxxxxxx XXXX
STRATEGIA DE CONTRACTARE
pentru procedura de achiziție publică având ca obiect Leasing operațional în cadrul proiectului
„O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare”, cod MySMIS 103821, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Prin prezenta strategie de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare/pregătire a achiziției de produse, în legătură cu:
a) relația dintre obiectul, constrângerile asociate și complexitatea contractului, pe de o parte, și resursele disponibile la nivel de autoritate contractantă pentru derularea activităților din etapele procesului de achiziție publică, pe de altă parte:
Având în vedere obiectul precum și complexitatea achiziției ce urmează a fi realizată, autoritatea contractantă a apreciat că, raportat la resursele disponibile în cadrul autorității pentru derularea activităților din etapele procesului de achiziție publică, poate desfășura prezenta procedură prin resurse proprii și furnizorul de servicii de achiziție selectat conform legii.
De asemenea, având în vedere valoarea estimată a prezentei achiziții, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă apreciază că pentru atribuirea prezentului contract se poate organiza o procedură simplificată în conformitate cu dispozițiile art. 113 din Legea nr. 98/2016.
b) procedura de atribuire aleasă:
1. Categoria de produse/servicii/lucrări: furnizare;
2. Codul de clasificare CPV: 34111000-1, Autoturisme (Rev.2);
3. Valoarea totală estimată a achiziției: 59,334.00 lei fără TVA;
4. Procedura de achiziție conform legii: procedură simplificată în conformitate cu dispozițiile art. 113 din Legea nr. 98/2016;
5. Număr etape desfășurate: 1 etapă.
c) tipul de contract propus și modalitatea de implementare a acestuia:
Se dorește încheierea unui contract de furnizare având ca obiect Leasing operațional în cadrul proiectului „O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare”, cod MySMIS 103821, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Contractul va avea o perioadă de valabilitate începând cu data semnării acestuia de către părți și până la data finalizări proiectului, respectiv 7 mai 2021.
d) mecanismele de plată în cadrul contractului:
Autoritatea contractantă are aprobat Planul de Achiziții Publice al Proiectului „O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare”, cod MySMIS 103821, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, în care are prevăzută achiziția având ca obiect Leasing operațional cu o valoare maximă estimată a ratei lunare de leasing de 1,798 lei fără TVA.
Facturile vor fi emise lunar și vor fi plătite de către autoritatea contractantă în 10 zile de la data primirii acestora.
Autoritatea contractantă nu acordă avans la contract.
- stabilirea penalităților pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale:
În cazul în care, din vina sa exclusivă, furnizorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu 0,01% din valoarea contractului pe zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
În cazul în care achizitorul nu îşi onorează obligaţiile în termen de 14 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală 0,01 % din plata neefectuată pe zi de întârziere.
e) justificările privind determinarea valorii estimate a contractului/acordului-cadru:
Valoarea totală maximă estimată este de 59,334.00 lei fără TVA. Această valoare reprezintă rata lunară de 1,789 lei x 33 de luni
Această valoare a contractului de achiziție publică având ca obiect Leasingul operațional a rezultat ținând cont de prețurile practicate pe piață de potențialii furnizori dar și de metoda prin comparaţie cu valoarea contractelor atribuite de alte autorităţi contractante pentru achiziţia de servicii similare sau metoda preţurilor de catalog, utilizând catalogul electronic publicat în SEAP și pus la dispoziția autorităților contractante în baza art. 43 din HG.
Valoarea estimată totală este cea din Planul de Achiziții Publice al Proiectului „O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare”, cod MySMIS 103821.
f) justificările privind alegerea procedurii de atribuire:
În conformitate cu reglementările legale privind achizițiile publice, art. 113 coroborat cu art. 7 al. 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și art. 17 din Hotărâre nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, propunem spre aprobare realizarea achiziției prin procedură simplificată, conform pragului valoric.
Având în vedere necesitatea de a desfășura procedura cu celeritate, autoritatea contractantă consideră oportună desfășurarea într-o singură etapă a procedurii de achiziție.
- decizia de a nu utiliza împărțirea pe loturi:
Având în vedere că procedura de atribuire vizează închirierea unui singur autoturism, acesta nu poate fi împărțit pe loturi.
- criteriile de calificare privind capacitatea:
Pentru această procedură de achiziție publică, autoritatea contractantă a decis să solicite ofertanților:
a) informații cu privire la neîncadrarea în motivele de excludere prevăzute de art. 60, 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii terți și subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor.
La solicitarea autorității contractante, doar ofertantului clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor conform art. 173 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 și art. 60 din HG nr. 395/2016 i se vor solicita următoarele documente:
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
• după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
• alte documente edificatoare, după caz.
Operatorii economici care se înregistrează cu debite la bugetul de stat și/sau cel local vor fi excluși din procedura de achiziție, cu excepția celor care se încadrează la art. 166 alin. 2 din Legea nr. 98/2016.
b) în conformitate cu dispozițiile art. 113, alin. 11, lit. b din Legea nr. 98/2016 s-au solicitat informații cu privire la capacitatea de exercitare a activității profesionale, respectiv:
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că aceștia sunt legal constituiți, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului, respectiv, să aibă autorizat obiectul de activitate aferent obiectului contractului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 359/2004;
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE care urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt:
• certificat constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență.
• în conformitate cu dispozițiile. art. 113, alin. 11, lit. c din Legea nr. 98/2016 s-au solicitat informații cu privire la experiența similară, pentru a verifica daca operatorii economici ce doresc să participe la procedura au mai furnizat produse de natura celor ce fac obiectul prezentului contract. Prin urmare „Ofertanții trebuie să facă dovada că au furnizat în ultimii 3 ani produse similare cu cele care fac obiectul contractului în valoare de minimum 59,334.00 lei fără TVA la nivelul a maximum 3 contracte.”
Autoritatea contractantă a apreciat că este necesară prezentarea dovezii cu privire la experiența similară pentru a verifica dacă operatorii economici au capacitatea tehnică și profesională ce permite executarea contractului în condiții avantajoase pentru aceasta.
- criteriul de atribuire:
Având în vedere investiția, alegerea acestui criteriu are la bază natura, valoare și complexitatea contractului, dar și specificațiile tehnice foarte clar definite prin tipul achiziției – leasing operațional, fapt pentru care se propune criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”.
g) orice alte elemente relevante pentru îndeplinirea necesitații autorității contractante:
Autoritatea contractantă urmărește executarea contractului în condiții de calitate pentru a întruni caracteristicile descrise de solicitant prin documentația de atribuire.
Director executiv, Xxxxx XXXX
Responsabil achiziții publice,
Xxxx Xxxxxx