„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”
Acord de parteneriat nr. /
pentru realizarea proiectului
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”
Acordul de parteneriat este supus legislației din România și se încheie până cel târziu la depunerea cererii de finantare și este parte integrantă din aceasta.
Potrivit prevederilor de la art. 2 lit. jj) din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, parteneriatul este forma de cooperare între entități de drept public și/sau privat care urmăresc realizarea în comun a reformelor/investițiilor/investițiilor specifice locale/proiectelor, pentru care a fost încheiat un act juridic prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile părților.
Liderul de parteneriat, beneficiar al unui poiect, este responsabil cu asigurarea implementării proiectului și a respectării tuturor prevederilor contractului de finanțare, sens în care acesta trebuie să aibă în vedere includerea în acordul de parteneriat, după caz, a oricăror prevederi pe care acesta le consideră necesare și care nu contravin, în niciun fel, prevederilor contractului de finanțare, legislației comunitare și naționale incidente.
Art. 1. Părţile
1. Municipiul Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, Xxxxxx Xxxxxxxxxx 0-0, xxx poștal 130011, telefon (0245) 613928, fax (0245) 217951, cod fiscal 4279944-, având calitatea de Lider de proiect (Partener 1), reprezentat prin Xxxxxx-Xxxxxxxx Xxxx, primar, având conturi distincte deschise pe codurile de identificare fiscală la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, astfel:
Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de plată1: - nu este cazul
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: - nu este cazul.
Contul de venituri (codul IBAN) curent2: XX00XXXX00X000000000000X
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: Trezorerie Operativă Municipiul Târgoviște, xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx, xx. 000, xxx poștal 130003.
2. Comuna Șotânga, cu sediul în Comuna Șotânga, str. Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxxxx, nr. 373, județul Dâmbovița, cod fiscal 137430, având calitatea de Partener 2, reprezentată de
1 Se vor avea în vedere prevederile art. .... din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. ;
2 Cerere de transfer - cererea depusă de către un beneficiar, alții decât cei prevăzuți la art. 9 alin. (1), prin care se solicită coordonatorilor de reforme și/sau investiții sau responsabililor de implementare a investițiilor specifice locale virarea sumelor, în baza contractului de finanțare și a documentației justificative stabilite prin ghiduri specifice pentru demararea și finanțarea activităților proiectului (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 13 decembrie 2021, art. 2 lit. m)).
Xxxxxxxxxx Xxxxx - primar, având conturi distincte deschise pe codurile de identificare fiscală la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, astfel:
Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de plată:- nu este cazul
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului:- nu este cazul Contul de venituri (codul IBAN) curent -……….
Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: Trezorerie Operativă a Municipiul Târgoviște, xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx, xx. 000, xxx poștal 130003.
au convenit următoarele:
Art. 2. Obiectul
(1) Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor, contribuţia financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului, precum şi responsabilităţile ce le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului: „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, care este depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul local, Investiția I.1 Mobilitate urbană durabilă, Operațiunea I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), apel de proiecte PNRR/2022/C10, precum și pe perioada de durabilitate și de valabilitate a contractului de finanțare.
(2) Prezentul acord se constituie anexă la cererea de finanţare.
Art. 3. Roluri și responsabilități în implementarea proiectului
(1) Rolurile şi responsabilităţile sunt descrise în tabelul de mai jos şi corespund prevederilor din Cererea de finanţare:
Organizaţia | Roluri şi responsabilităţi | Valoarea estimată (în lei cu TVA) |
Lider de parteneriat (Partener 1) UAT Municipiul Târgoviște | Activități premergătoare | |
A.1. Activitatea de pregătire a documentațiilor de achiziție și încheierea contractelor cu operatori economici, în vederea depunerii proiectului în cadrul Componentei C10 – Fondul local, Investiția 1.1. – Mobilitatea urbană durabilă – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public | ||
A.1.1. Pregătirea documentației de atribuire pentru serviciile de elaborare a cererilor de finanțare, derularea procedurii de achiziție și încheierea contractului de prestări servicii | 0 lei | |
A.1.2 Pregătirea documentației de atribuire pentru serviciile de elaborare a studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii și dezvoltarea serviciului de transport public de călători, derularea procedurii de achiziție și încheierea | 0 lei |
contractului de prestări servicii | ||
A.2. Activitatea de pregătire a proiectului în vederea depunerii proiectului în cadrul Componentei C10 – Fondul local, Investiția 1.1. – Mobilitatea urbană durabilă – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public | ||
A.2.1 Numirea unei echipe pentru elaborarea și implementarea proiectului | 0 lei | |
A.2.2 Pregătirea documentelor necesare depunerii proiectului | 0 lei | |
A.2.2. Elaborarea cererii de finanțare și depunerea ei | 11,900.00 lei | |
Activitatea 3: Întocmirea răspunsurilor la eventualele solicitări de clarificări din etapa de selecție și contractare și pregătirea documentelor în vederea contractării | ||
A.3.1 Întocmirea răspunsurilor în etapa de evaluare și selecție și contractarea proiectului | 0 lei | |
Activități după semnarea contractului de finanțare | ||
Activitatea 4. Activitatea de pregătire a documentațiilor de achiziție pentru serviciile-produsele necesare implementării proiectului, precum și încheierea contractelor cu operatorii economici | ||
A.4.1 Pregătirea documentației de atribuire pentru furnizarea autobuzelor electrice, a stațiilor de reîncărcare rapidă si lentă, inclusiv servicii de proiectare și execuție lucrări branșamente electrice, derularea procedurii de achiziție și încheierea contractului de furnizare | 17,850.00 lei | |
Activitatea 5. Elaborarea documentelor suport în vederea realizării investiției | ||
A.5.1 Elaborarea studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii și dezvoltarea sistemului de transport public de călători | 65,450.00 lei | |
Activitatea 6. Livrarea autobuzelor electrice și a stațiilor de reîncărcare | ||
A.6.1 Livrarea/recepționarea/instalarea și testarea autobuzelor electrice și a stațiilor de încărcare achiziționate prin obiectivul de investiție prezent, precum și proiectarea și realizarea lucrărilor de branșamente electrice | 67,783,068.42 lei |
6Partener 2 UAT Comuna Șotânga | Activități după semnarea contractului | |
Activitatea 6. Livrarea autobuzelor electrice și a stațiilor de reîncărcare | ||
A.6.1 Livrarea/recepționarea/instalarea și testarea autobuzelor electrice și a stațiilor de încărcare achiziționate prin obiectivul de investiție prezent, precum și lucrările de branșamente electrice | 0 lei |
(2) Contribuţia la finanţarea cheltuielilor totale ale proiectului
Partenerii vor asigura contribuția la finanțarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului așa cum este precizat în Cererea de finanţare şi în prezentul acord.
Organizaţia | Contribuţia |
Lider de parteneriat (Partener 1) Municipiul Târgoviște | Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului: • 57,040,561.70 lei fără TVA • 10,837,706.72 lei TVA aferent • 67,878,268.42 lei cu TVA Contribuția reprezintă 100% din valoare totală a proiectului. Valoarea contribuţiei la total cheltuieli neeligibile: • 80,000.00 lei fără TVA • 15,200.00 lei TVA aferent • 95,200.00 lei cu TVA Contribuția reprezintă 100% din valoare neeligibilă a proiectului |
Partener 2 Comuna Șotânga | Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului: • 0 lei fără TVA • 0 lei TVA aferent • 0 lei cu TVA Contribuția reprezintă 0% din valoare totală a proiectului. Valoarea contribuţiei la total cheltuieli neeligibile: • 0,00 lei • 0% |
(3) Plăţile
Responsabilitățile privind derularea fluxurilor financiare se vor realiza în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021, aprobate prin Hotărârea nr. 209 din 14.02.2022. Ȋn acest sens, în acordul de parteneriat sunt incluse prevederi precum următoarele:
Art. 4. Perioada de valabilitate a acordului de parteneriat
Perioada de valabilitate a acordului începe la data semnării prezentului Acord și încetează la data la care Contractul de Finanțare aferent proiectului își încetează valabilitatea. Prelungirea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare conduce automat la extinderea Perioadei de valabilitate a prezentului acord.
Art. 5. Drepturile şi obligaţiile liderului de parteneriat (Partenerului 1)A. Drepturile liderului de parteneriat
(1) Liderul de proiect parteneriat are dreptul să solicite celorlalţi parteneri furnizarea oricăror informaţii şi documente legate de proiect, în scopul elaborării rapoartelor de progres, a cererilor de transfer/plată, sau a verificării respectării normelor în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziţie.
B. Obligaţiile liderului de parteneriat
(1) Liderul de parteneriat (Partener 1) va semna Cererea de finanţare şi Contractul de finanţare.
(2) Liderul de parteneriat (Partener 1) va consulta partenerii cu regularitate, îi va informa despre progresul în implementarea proiectului şi le va furniza copii ale rapoartelor de progres şi financiare.
(3) Propunerile pentru modificări importante ale proiectului (e.g. activităţi, parteneri etc.), trebuie să fie convenite cu partenerii înaintea solicitării aprobării de către MDLPA.
(4) Liderul de parteneriat este responsabil cu transmiterea către MDLPA a cererilor de transfer/plată, împreună cu documentele justificative, rapoartele de progres etc., conform prevederilor contractuale și procedurale.
(5) Liderul de parteneriat are obligația păstrării tuturor documentelor proiectului în original, precum şi copii ale documentelor partenerilor, inclusiv documentele contabile, privind activităţile şi cheltuielile eligibile în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu legislația comunitară şi naţională. Toate documentele vor fi păstrate până la închiderea oficială a PNRR sau până la expirarea perioadei de durabilitate a proiectului, oricare intervine ultima.
(6) Ȋn cazul în care autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor proiectului, în funcție de gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor aferenți activităților proprii, liderul de parteneriat și partenerii răspund proporțional sau în solidar pentru reducerile aplicate din sumele solicitate la transfer/plată.
(7) În cazul unui prejudiciu, liderul de parteneriat răspunde solidar cu partenerul din vina căruia a fost cauzat prejudiciul.
(8) În cazul rezilierii/revocării contractului/ordinului de finanțare, liderul de parteneriat și partenerii răspund în solidar pentru restituirea sumelor acordate pentru proiect.
(9) Liderului de parteneriat este responsabil pentru neregulile identificate în cadrul proiectului aferente cheltuielilor proprii conform notificărilor și titlurilor de creanță emise pe numele său de către MDLPA.
Art. 6. Drepturile şi obligaţiile partenerilor
A. Drepturile Partenerului 2
(1) Xxxxxxxxxx au dreptul să fie consultaţi cu regularitate de către liderul de parteneriat, să fie informaţi despre progresul în implementarea proiectului şi să li se furnizeze, de către liderul departeneriat copii ale rapoartelor de progres şi financiare.
(2) Partenerii au dreptul să fie consultaţi, de către liderul de parteneriat, în privinţa propunerilor pentru modificări importante ale proiectului (e.g. activităţi, parteneri etc.), înaintea solicitării aprobării de către MDLPA.
(B) Obligaţiile Partenerului 2
(1) Partenerul este obligat să pună la dispoziția liderului de parteneriat suprafața necesară amplasării stației de încărcare , precum și asigurarea circulației autobuzelor aferente traseului stabilit în cadrul parteneriatului, pe toată perioada de sustenabilitate și durabilitate a proiectului.
(2) Partenerii sunt obligaţi să furnizeze liderului de parteneriat orice informaţii sau documente privind implementarea proiectului, în scopul elaborării rapoartelor de progres.
(3) Partenerul este obligat să asigurare circulația autobuzelor aferente traseului stabilit în cadrul parteneriatului, pe toată perioada de sustenabilitate și durabilitate a proiectului.
Art. 7. Achiziții publice
(1) Achiziţiile în cadrul proiectului vor fi făcute de liderul de parteneriat, cu respectarea legislației în vigoare, a condiţiilor din contractul de finanţare şi a instrucţiunilor emise de MDLPA și/sau alte organisme abilitate.
Art. 8. Proprietatea
(1) Părţile au obligaţia să menţină proprietatea imobilului construit/modernizat/reabilitat/extins, a bunurilor achiziționate/modernizate, inclusiv a mijloacelor de transport în comun, şi natura activităţii pentru care s-a acordat finanţare, pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la data efectuării plăţii finale/ de dare în exploatare şi să asigure exploatarea şi întreţinerea în această perioadă.
(2) Înainte de sfârşitul proiectului, părţile/partenerii vor conveni asupra modului de acordare a dreptului de utilizare a echipamentelor, bunurilor, a mijloacelor de transport în comun etc. ce au facut obiectule proiectului. Copii ale titlurilor de transfer vor fi ataşate raportului final. Părţile au obligaţia de a asigura funcţionarea tuturor bunurilor, echipamentelor a mijloacelor de transport în comun, ce au facut obiectul finanţărilor nerambursabile, la locul de desfăşurare a proiectului şi exclusiv în scopul pentru care au fost achiziționate. Părțile au obligația să folosească conform scopului destinat și să nu vândă sau să înstrăineze, sub orice formă obiectele / bunurile, fie ele mobile sau imobile finanțate prin PNRR, pe o perioadă de 5 ani de la de la efectuarea plăţii finale. De asemenea, părțile au obligația respectării prevederilor contractului de finanțare cu privire la ipotecarea bunurilor în scopul realizării proiectului.
Art. 9. Confidențialitate
(1) Părţile semnatare ale prezentului acord convin să păstreze în strictă confidenţialitate informaţiile primite în cadrul şi pe parcursul implementării proiectului şi sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii. Părțile înțeleg să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile din prezentul Acord de Parteneriat.
Art. 10 Legea aplicabilă
(1) Prezentului Acord i se va aplica şi va fi interpretat în conformitate cu legea română.
(2) Pe durata prezentului Acord, părţile vor avea dreptul să convină în scris asupra modificării anumitor xxxxxx, prin act adiţional. Orice modificare a prezentului acord va fi valabilă numai atunci când este convenită de toate părţile.
Art. 11 Dispoziţii finale
(1) Toate posibilele dispute rezultate din prezentul acord sau în legătură cu el, pe care părţile nu le pot soluţiona pe cale amiabilă, vor fi soluţionate de instanţele competente.
Întocmit în 10 exemplare, în limba română, câte unul pentru fiecare parte şi un original pentru cererea de finanţare.
Semnături
Lider de parteneriat (Partener 1) Municipiul Târgoviște | Xxxxxx-Xxxxxxxx Xxxx | Semnătura | Data şi locul semnării | |
Partener 2 Comuna Șotânga | Xxxxxxxxxx Xxxxx | Semnătura | Data şi locul semnării |