ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
15 februarie 2022 PREŞEDINTE,
Acad. Xxxx-Xxxxx Xxx
A N U N Ţ
Academia Română cu sediul în Calea Victoriei, nr. 125, sector 1, Bucureşti, scoate la concurs două posturi contractuale de execuție:
⮚ inspector de specialitate gradul IA cu normă întreagă, durată nedeterminată, în cadrul Seviciului Resurse Umane și Salarizare.
Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs:
• Cerere de înscriere adresată Preşedintelui Academiei Române;
• Curriculum vitae detaliat, datat şi semnat pe fiecare pagină (model Europass);
• Declaraţie pe proprie răspundere că nu are condamnări penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, cu completarea dosarului de concurs (până la data primei probe de concurs) cu cazierul judiciar în original;
• Copia actului identitate;
• Copia carnetului de muncă/adeverințelor care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;
• Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor (diplome de studii) și a actelor care atestă efectuarea unor specializări (atestate, certificate);
• Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătații.
Notă: documentele depuse în copie vor fi certificate “conform cu originalul” de către candidați, semnate și datate.
Dosarele de concurs se depun la Registratura Generală a Academiei Române numai până la data de 01.03.2022 (inclusiv), în intervalul orar 09:00 – 13:00, iar codul de candidat se va transmite ulterior de către secretarul comisiei de concurs, pe adresa de email specificată de către candidat în Curriculum vitae. Rezultatul selecției dosarelor se afișează la sediul Academiei Române și pe site-ul instituției în data de 02.03.2022.
Cerințele postului:
• studii superioare absolvite cu diplomă de licență, în ramura de ştiințe economice;
• vechime în muncă: minimum 10 ani;
• vechime în specialitatea studiilor solicitate: minimum 7 ani, din care minimum 2 ani într-o instituție publică;
• deținerea atestatului de inspector/referent resurse umane.
Cunoștințe, competențe, aptitudini: cunoştințe solide de calcul salarial la instituții publice, ȋntocmire şi transmitere declarații aferente; capacitatea de a rezolva eficient problemele, de implementare a soluțiilor, de planificare și organizare a muncii proprii, de gestionare a timpului și a resurselor alocate; de analiză și sinteză, de a genera idei noi, de a acționa rapid, de autoperfecționare; operare Microsoft Office – nivel avansat; utilizare internet; aptitudini de comunicare verbală și în scris, aptitudinea de a lucra cu oamenii și cu documentele; creativitate; asumare a responsabilităților; flexibilitate; adaptabilitate la schimbări şi la situaţii de criză; corectitudine; receptivitate; orientare către nou; rezistenţă la efort şi stres; diplomaţie; toleranţă;
spirit de inițiativă; atenție la detalii; lucru în echipă; echilibru emoţional; constanţă în atitudini şi manifestări.
Condițiile generale necesare ocupării unui post de natură contractuală
Poate ocupa postul vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, testată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face- o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Bibliografie și Tematică
1. Legea-cadru nr. 153/2017 – privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
2. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
3. Hotărârea nr. 905 / 2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor – integral;
4. Hotărârea nr. 250/1992 - privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
5. Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificarile si completarile ulterioare;
6. HG nr. 286/2011 - pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, actualizată – integral;
7. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare –
Titlul IV, Cap. I-III, Cap. VI, Cap. VIII, Cap. XIV şi Titlul V- integral;
8. OUG nr. 90/2017 – privind unele masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene – integral;
9. OUG nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare – integral;
10. OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene – integral;
11. OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – integral;
12. Hotărâre nr. 1.071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată – integral;
13. OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare – integral;
14. Ordinul nr. 15/2018 / 1311/2017 al Ministrului Sănătății pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate - Monitorul Oficial nr. 31 din 12.01.2018 – integral;
15. OUG nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă – integral;
16. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
17. Hotărârea nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare – integral;
18. Legea nr. 86/1998 privind acordarea unui sprijin material pentru soţul supravieţuitor şi pentru urmaşii membrilor Academiei Române – integral;
19. Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit – integral;
20. Hotărârea nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi a Regulamentului de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit – integral;
21. Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române republicată în Monitorul Oficial nr. 299/7.05.2009, cu modificările şi completările ulterioare. (xxxxx://xxxx.xx/xxxxXxxxxxxxx/xxx0000/XX-0000XxxxXX.xxx) – integral;
22. Statutul Academiei Române (xxxxx://xxxx.xx/xxxxXxxxxxxxx/xxx0000/x0000- MonitorulOficial-StatutulAR.pdf) – integral;
23. Regulamentul de Organizare și Funcționare al Academiei Române – Secțiunea Serviciul Resurse Umane și Salarizare (xxxxx://xxxx.xx/xxxxXxxxxxxxx/xxx0000/x0000- ROF2020.pdf);
24. Regulamentul Intern al Academiei Române (xxxxx://xxxx.xx/xxxxXxxxxxxxx/xxx0000/ a0714-RI2020.pdf) – integral;
25. Codul de etică și integritate al personalului contractual al Academiei Române (xxxxx://xxxx.xx/xxxxXxxxxxxxx/xxx0000/XxxxxxxxXxxxxx-XxxxxXxxxxXxxxxxxxxxx.xxx) – integral;
26. REGULAMENT privind acordarea premiilor Academiei Române (xxxxx://xxxx.xx/ acteNormative/regulamentPremiiAR.pdf) – integral;
Concursul va consta într-o probă scrisă și interviu.
• Proba scrisă se va desfăşura în data de 09.03.2022, ora 11:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul probei scrise se va afişa la sediul Academiei Române şi pe site-ul instituţiei în data de 09.03.2022, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 70 de puncte (nota 7). Numai candidaţii promovaţi la proba scrisă se pot prezenta la interviu.
• Interviul se va desfăşura în data de 14.03.2022, ora 11:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul interviului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de
14.03.2022, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 70 de puncte (nota 7).
Rezultatul final al concursului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de 16.03.2022.
Candidaţii pot depune contestaţii cu privire la selecția dosarelor/proba scrisă/interviu în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor respective.
Rezultatele la contestațiile depuse pentru selecția dosarelor/proba scrisă/interviu se vor afișa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul Academiei Române.
NOTĂ: Accesul în instituție și în sala de concurs se va face în baza cărţii de identitate în original iar candidaţii sunt rugaţi să se prezinte cu 10 minute înainte de începerea probelor, purtarea măștii de protecție este obligatorie.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 10 - 14 la telefon: 021.212.86.34.
Întocmit,
Serviciul Resurse Umane şi Salarizare