METODOLOGIE PENTRU DEPUNEREA CERERILOR DE ACORDARE A AVIZULUI DE OPORTUNITATE
METODOLOGIE PENTRU DEPUNEREA CERERILOR DE ACORDARE A AVIZULUI DE
OPORTUNITATE
în vederea implementării proiectelor de
infrastructură publică de sănătate cu finanțare din
fonduri externe nerambursabile în cadrul
Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu instituțiile financiare internaționale
METODOLOGIE PENTRU DEPUNEREA CERERILOR DE ACORDARE A AVIZULUI DE OPORTUNITATE
în vederea implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu instituțiile financiare internaționale
Elemente de context
Sectorul spitalicesc din România se confruntă cu multiple probleme pornind de la o organizare complicată și disfuncțională, o arhitectură care nu se adaptează cerințelor actuale, la costuri mari, care au o eficiență redusă, la lipsa unui management profesional, la inexistența unor mecanisme de control al calității, la penuria și distribuirea inechitabilă a resurselor umane.
Sectorul spitalicesc din România se bazează pe o infrastructură concepută acum 50-60 ani, când nevoia de servicii de sănătate era diferită față de realitățile de astăzi. Una dintre problemele des întâlnite în rețeaua de spitale este fragmentarea-spitalele pavilionare, ceea ce creează dificultăți în ceea ce privește organizarea fluxurilor și transportul pacienților. Procentul de nevoi medicale nesatisfăcute se menține crescut în România. Există, de asemenea, diferențe privind accesul la servicii medicale în funcție de regiune, etnie, vârstă sau nivelul de venituri. Astfel, persoanele care locuiesc în mediul rural sau urbanul mic, cele din comunități marginalizate și cele cu nivel socio-economic scăzut au acces redus la îngrijire medicală (State of Health 2019 - OECD). În plus, există un nivel redus de integrare între diferitele forme de asistență medicală, iar personalul medical este inegal distribuit între diferite zone ale țării, respectiv, între mediul rural și cel urban. Dotarea cu echipamente necesare este încă departe de standardele din țările europene avansate și, deseori, distribuția teritorială și utilizarea echipamentelor medicale în unitățile publice nu răspunde profilului stării de sănătate local și nici nevoilor de sănătate ale populației.
Prin acest tip de investiții, se urmărește cu predilecție o mai bună distribuție a infrastructurii de sănătate între regiuni și județe, creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate, creșterea eficacității serviciilor medicale, o mai bună adaptare a infrastructurii la noile cerințe tehnologice și de asigurare a unor circuite funcționale și eficiente.
Cadrul legislativ general aplicabil
- Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrațiune și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;
- Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune;
- OUG nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 936/2020 pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităților și instituțiilor din România în procesul de programare și negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 și a cadrului instituțional de coordonare, gestionare și control al acestor fonduri, cu modificările și completările ulterioare;
- OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare;
- HG nr. 829/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021- 2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;
- HG nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operațiunilor finanțate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă, cu modificările și completările ulterioare.
- OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;
- OUG nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru
gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021 – 2027;
- Ordinul ministrului sănătății nr. 1408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a
spitalelor în funcţie de competentă;
- Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 16/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Metodologie de calcul al performanței energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022;
- HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările ulterioare;
- HG nr. 395/ 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr . 95/2006 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
- OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- OUG nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu Instituțiile Financiare Internaționale.
Art. 1. Modalitatea de evaluare a solicitărilor în vederea obținerii avizului de oportunitate
(1) Pentru obținerea avizului de oportunitate al Ministerului Sănătății în vederea implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu instituțiile financiare internaționale, solicitanții transmit în format electronic la adresa de email xxxx.xxxxxxxx@xx.xx următoarele documente:
(a) SOLICITARE PENTRU OBȚINEREA AVIZULUI DE OPORTUNITATE, conform model prevăzut în Anexa 1 la prezenta metodologie;
(b) DECLARAȚIE PRIVIND EVITAREA CONFLICTELOR DE INTERESE, A FRAUDEI, CORUPȚIEI ȘI DUBLEI FINANȚĂRI, conform model prevăzut în Anexa 2 la prezenta metodologie;
(c) DECLARAȚIE DE CONSIMȚĂMÂNT PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL, conform model prevăzut în Anexa 3 la prezenta metodologie;
(d) DECLARAȚIE DE ELIGIBILITATE, conform model prevăzut în Anexa 4 la prezenta metodologie;
(e) DECLARAȚIE DE ANGAJAMENT, conform model prevăzut în Anexa 5 la prezenta metodologie;
(f) Studiul de fezabilitate / PT / DALI, după caz;
(g) Acordul de parteneriat, dacă este cazul;
Art. 2. (1) La nivelul Ministerului Sănătății, prin ordin al ministrului sănătății, se constituie o comisie de evaluare care analizează documentele depuse de solicitanți, în vederea obținerii avizului de oportunitate.
(2) În componența comisiei de evaluare sunt nominalizați reprezentanți ai Ministerului Sănătății și reprezentanți ai altor instituții din sistemul sanitar și/sau universități.
(3) Membri comisiei de evaluare semnează declarații referitoare la evitarea conflictului de interese și imparțialitate.
(4) Comisia de evaluare analizează documentele transmise de către solicitant și întocmește procesul verbal al evaluării în termen de maxim 10 zile de la înregistrarea tuturor documentelor necesare.
(5) În situația în care, din documentele transmise de solicitant sunt incomplete sau nu conțin informații suficiente în vederea evaluării obiective a acestora, comisia de evaluare poate solicita documente suplimentare.
Art. 3. Criteriile de eligibilitate în vederea obținerii avizului de oportunitate
(1) încadrarea propunerii de investiții în cadrul de dezvoltare al Strategiei Naționale de Sănătate a României 2023-2030 și a altor documente programatice (ex. masterplanuri regionale etc);
(2) propuneri de investiții care fac parte din categoria unităților sanitare publice cu paturi, înființate conform legislației în vigoare: vor fi declarate eligibile obiectivele de investiții care presupun infrastructură sanitară cu paturi pentru spitalizare continuă și/sau de zi.
(3) existența dreptului de proprietate/administrare asupra terenului, care permite realizarea lucrărilor de construcții, confirmat prin înscrierea în cartea funciară: vor fi declarate eligibile doar obiectivele de investiții pentru care beneficiarii preselectați depun documente suport care să confirme dreptul pentru întregul teren necesar derulării proiectului confirmat inclusiv prin asumarea din partea ordonatorului principal de credite pe propria răspundere sub sancțiunile Codului Penal, art. 323 - Uzul de fals Falsuri în înscrisuri;
(4) existența acordului proprietarului în vederea realizării lucrărilor de construcții: vor fi declarate eligibile doar proiectele în cadrul cărora se depune acordul proprietarului pentru realizarea lucrărilor de construcție;
(5) existența studiului de fezabilitate (SF) sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) sau a proiectului tehnic ( PT), după caz, pentru propunerile de investiții, finalizat la momentul depunerii solicitării: vor fi declarate eligibile doar proiectele în
cadrul cărora se depune cel puțin procesul verbal de recepție al documentației tehnice;
(6) încadrarea propunerii de investiții în bugetul maxim aprobat conform OUG 55/2023, aferent finanțării din Programul Sănătate;
Art.4. (1) Comisia de evaluare, în urma analizei tuturor documentelor, intocmește procesul verbal de evaluare, conform Anexei 6, la prezenta metodologie.
(2) Procesul verbal de evaluare asumat, se înaintează ministrului Sănătății în vederea eliberării avizului de oportunitate.
(3) Ministerul Sănătății, în baza procesului verbal de evaluare al comisiei, prevăzut în Anexa 6 la prezenta metodologie, eliberează avizul de oportunitate al cărui model este prevăzut în Anexa 8 la prezenta metodologie.
Art.5. (1) La nivelul Ministerului Sănătății, prin ordin al ministrului sănătății, se constituie o comisie de soluționare a contestațiilor care analizează toate contestațiile depuse de solicitanți;
(2) În componența comisiei de soluționare a contestațiilor sunt nominalizați reprezentanți ai Ministerului Sănătății și reprezentanți ai altor instituții din sistemul sanitar și/sau universități, alții decât cei din componența comisiei de evaluare.
(3) Membri comisiei de soluționare a contestațiilor semnează declarații referitoare la evitarea conflictului de interese și imparțialitate.
(4) În termen de 48 de ore de la primirea rezultatului, solicitanții pot formula contestații pentru care comisia de soluționare a contestațiilor va formula răspuns în maxim 3 zile lucrătoare.
(5) Comisia de soluționare a contestațiilor analizează documentele transmise de către solicitant și întocmește procesul verbal, conform Anexei 7, la prezenta metodologie.
(6) Comisia de soluționare a contestațiilor, în urma analizei tuturor documentelor, intocmește procesul verbal de soluționare a contestațiilor, conform Anexei 7, la prezenta metodologie.
(7) Procesul verbal de evaluare asumat, se înaintează ministrului Sănătății în vederea aprobării.
(8) Rezultatul stabilit după soluționarea contestației, rămâne definitiv.
Art.6. (1) Ministerul Sănătății, în baza procesului verbal de evaluare, respectiv în baza procesului verbal de soluționare a contestațiilor, eliberează avizul de oportunitate al cărui model este prevăzut în Anexa 8 la prezenta metodologie, în situația în care solicitantul îndeplinește criteriile prevăzute la art. 3.
(2) În situația în care solicitantul nu îndeplinește toate criteriile în vederea obținerii avizului, comisia de evaluare, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor întocmește un proces verbal în care sunt prevăzute motivele respingerii, pe care îl înaintează ministrului Sănătății în vederea aprobării și înștiințează solicitantul în termen de maxim 24 de ore.
Anexa 1
SOLICITARE PENTRU OBȚINEREA AVIZULUI DE OPORTUNITATE
în vederea implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi
contractate cu instituțiile financiare internaționale
Denumire solicitant: | |
Ordonator principal de credite: | |
Denumirea obiectivului de investiții conform documentației tehnice a obiectivului de investiții | |
Tipologia unității sanitare: | 🞏 Institut regional/național 🞏 Unitate sanitară aflată în subordinea ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, instituțiilor de învățământ superior, respectiv a Academiei Române 🞏 Spital județean/județean de urgență/clinic 🞏 Spital municipal/municipal de urgență/clinic 🞏 Spital orășenesc |
Adresă | |
Cod Fiscal | |
Contact | |
Telefon | |
Reprezentant legal | |
Funcție | |
Cererea de finanțare va fi depusă în parteneriat, după caz | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Existența acordului de parteneriat, după caz | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Bugetul total al obiectivului de investiții propus (lei fără TVA) | |
Contribuție proprie (lei fără TVA) | |
Durata de implementare (nr. luni estimate) | |
Propunerea de investiții face parte din categoria unităților sanitare publice cu paturi | 🞏 DA |
🞏 NU |
Existența dreptului de proprietate sau a altui drept asupra terenului care permite realizarea lucrărilor de construcții, confirmat prin înscrierea în cartea funciara | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Existența acordului proprietarului în vederea realizării lucrărilor de construcții | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Studiu de fezabilitate (SF)/documentație de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI)/proiectului tehnic (PT), după caz, pentru propunerile de investiții, finalizat | 🞏 DA |
🞏 NU |
1. Obiectivul proiectului:
Se va indica obiectivul pe care proiectului își propune să-l atingă.
3. Justificarea proiectului:
În vederea justificării proiectului, se vor prezenta elemente precum cele de mai jos (lista nu este limitativă):
- nevoile și problemele identificate și cum își propune proiectul să contribuie la satisfacerea nevoilor și soluționarea problemelor identificate;
- în cazul în care se solicită spre finanțare o acțiune deja începută (de ex., achiziție demarată anterior depunerii cererii de finanțare), beneficiarul trebuie să demonstreze necesitatea demarării acțiunii înainte de semnarea/ emiterea contractului/ ordinului de finanțare.
- competența solicitantului, inclusiv a partenerului, dacă este cazul, de a implementa proiectul propus în sensul satisfacerii nevoilor și soluționării problemelor identificate;
- descrierea desfășurării activității în prezent;
- Măsuri de asigurare a resursei umane specializate;
- etc
7. Principii orizontale:
7.1. Finanțări acordate/solicitate anterior cu scop similar
Se vor menționa proiectele care au fost derulate anterior de solicitant sau pentru care a fost solicitată finanțare cu scop similar. Se vor menționa măsuri pentru evitarea dublei finanțări.
7.2. Măsuri referitoare la respectarea principiului egalitate de șanse și egalitate de gen
7.3. Respectarea dezvoltării durabile și a principiul DNSH „do not significant harm”
Solicitant: Semnătura Data
DECLARAȚIE PRIVIND EVITAREA CONFLICTELOR DE INTERESE, A FRAUDEI, CORUPȚIEI ȘI
DUBLEI FINANȚĂRI
Subsemnatul/subsemnata, <prenume, nume>, în calitate de reprezentant legal/împuternicit al <denumire solicitant/partener>, în cadrul proiectului <titlul proiectului>, pentru a putea participa în proiectul sus menționat, pentru care se solicită finanțare din Programul Sănătate, declar pe proprie răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații, că:
• Voi lua toate măsurile necesare pentru prevenirea neregulilor grave (conflict de interese, fraudă, corupție), atât în faza de selecție, evaluare și contractare a proiectului propus spre finanțare din Programul Sănătate, cât și în cea de implementare a acestuia, în conformitate cu prevederile legale incidente;
• Proiectul propus spre finanțare (în întregime sau parțial) nu face obiectul unei alte solicitări de sprijin financiar care să acopere aceleași costuri;
• Proiectul propus spre finanțare (în întregime sau parțial) nu a mai beneficiat, în ultimii 5 ani, de sprijin financiar care să fi acoperit aceleași costuri.
Am luat la cunoștință că declarația în fals atrage după sine încetarea acordului de finanțare, precum și obligarea organizației pe care o reprezint la rambursarea banilor care fac obiectul dublei finanțări și la plata de despăgubiri pentru perioada scursă de la încasarea finanțării nerambursabile, până la data descoperirii falsului.
Nume și prenume: ............................
Data: ............................
Semnătura: ............................
DECLARAȚIE DE CONSIMȚĂMÂNT PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER
PERSONAL
Subsemnatul / Subsemnata ………………………………………………CNP ,
posesor/posesoare a CI seria………………….…………..nr ………………………., domiciliat / ă în
.....…………………………………………………………………………………………………….........................
.......................................................................e-mail ,telefon
...........................………… în calitate de reprezentant legal al (se vor completa denumirea, CUI/CIF și adresa sediului social al solicitantului)
Declar prin prezenta că sunt de acord ca Ministerul Sănătății să fie autorizat, prin compartimentele de specialitate responsabile cu evaluarea, selecția și contractarea cererii de finanțare cu titlul. , să proceseze datele mele
personale/ale instituției pe care o reprezint, în cadrul activității de evaluare, selecție și contractare, în baza Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și prelucrarea, stocarea/arhivarea datelor conform normelor legale incidente.
De asemenea, prin prezenta sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul mai sus menționat, cu furnizarea datelor personale, precum și cu accesarea și prelucrarea acestora în bazele de date publice cu scopul realizării verificărilor presupuse de ghidul specific aplicabil, acordând inclusiv dreptul MS/MIPE/AA/DNA/DLAF si a altor instituții implicate în sistemul de control și/sau audit al fondurilor aferente PS de a utiliza datele disponibile în baze de date externe în scopul identificării și calculării indicatorilor de risc în procesul de verificare și contractare a cererii de finanțare cu titlul <denumire proiect>,.
Declar că am luat cunoștință de drepturile mele conferite de Regulamentul (UE) nr. 679/2016, inclusiv despre drepturile pe care subiecții datelor cu caracter personal le dețin, dreptul la acces la date, dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”), dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul la rectificare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Modalitatea prin care solicit să fiu contactat în scopul furnizării de informații este telefon.......... și/sau adresa de email ……………..…....…..și/sau fax ………...………………….
Declar că am înțeles această declarație de consimțământ, că sunt de acord cu procesarea datelor mele personale prin canalele de mai sus în scopurile descrise în această declarație de consimțământ.
Nume, prenume Data
Semnătura
DECLARAȚIE DE ELIGIBILITATE
Subsemnatul/a .............….....................………..., reprezentant legal al având
funcția de ..........………….........., în cadrul………………, născut la data de
............................., în localitatea........………....…...., cu domiciliul stabil în localitatea
....……................. str..............................................................................
județul …………............ telefon ....…….…….......... e-mail …………………cod poștal ..............
posesor al Cărții de Identitate seria ..... nr. ...….…....... eliberată de la
data de .....……...., CNP certific faptul că toate informațiile conținute în această
cerere de finanțare, sunt corecte și sunt conștient de conținutul anexelor dosarului de finanțare.
Confirm faptul că entitatea pe care o reprezint are capacitatea financiară și operațională de
a finaliza proiectul propus.
Am luat la cunoștință că, în conformitate cu prevederile legale nu poate fi acordată solicitanților care se află în oricare dintre următoarele situații :
a) sunt în faliment sau în curs de lichidare, administrare judiciară, au activitatea suspendată, sunt subiectul unor astfel de proceduri sau sunt în situație similară prevăzută de legislația sau de reglementările naționale;
b) au fost condamnați pentru un delict legat de conduita lor profesională printr-o hotărâre
care are autoritate de lucru judecat;
c) au fost găsiți vinovați de grave erori profesionale dovedite prin orice mijloace pe care autoritățile competente le pot justifica;
d) nu și-au îndeplinit obligațiile privind plata contribuțiilor la asigurările sociale sau plata
impozitelor în conformitate cu prevederile legale;
e) au făcut obiectul unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale statului.
Confirm faptul că nici eu și nici instituția pentru care am calitatea de reprezentant legal nu se află în niciuna dintre situațiile descrise mai sus, și sunt conștient de sancțiunile care pot fi aplicate în cazul unor declarații false.
Nume:
Funcție:
Data:
Semnătură:
DECLARAŢIE DE ANGAJAMENT1
se completeaza de solicitant
Subsemnatul (numele și prenumele reprezentantului legală/împuternicit al instituției solicitante) , posesor al CI seria , nr. , eliberată de
, CNP / pașaport nr. , eliberat de , în calitate de [funcția reprezentantului legal/împuternicit al instituției solicitante], cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, mă angajez ca eu și instituția pe care o reprezint:
1. să asigurăm condițiile de desfășurare optimă a activităților proiectului;
2. să asigurăm contribuția proprie din costurile eligibile și să finanțeze costurile neeligibile care îi revin, aferente proiectului;
3. să finanțăm cheltuielile care îi revin până la rambursarea sumelor aprobate, astfel încât să se asigure implementarea optimă a proiectului;
4. să nu încercăm să obținem informații confidențiale legate de stadiul evaluării proiectului sau să influențeze personalul MS/comisia de evaluare/experții evaluatori în timpul procesului de evaluare și selecție.
5. să asigurăm folosința echipamentelor și aplicațiilor pentru scopul declarat în proiect;
6. să asigurăm capacitatea operațională și administrativă necesare implementării proiectului (resurse umane suficiente și resurse materiale necesare);
7. să asigurăm obligatoriu garanția și mentenanța rezultatului proiectului prin contractul/contractele încheiate pe perioada implementării cu diverși furnizori sau prin surse proprii;
8. să nu furnizăm informații false sau incomplete.
Reprezentant legal/împuternicit
<denumire oficială solicitant >
<funcție reprezentant legal/împuternicit >
<nume, prenume reprezentant legal/împuternicit *>
<semnătură reprezentant legal/împuternicit > Data : <zz/ll/aa>
*) Se va completa cu majuscule și fără abrevieri.
1 Se completează de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către împuternicit
PROCES VERBAL DE EVALUARE
A PROIECTELOR DEPUSE ÎN VEDERE OBȚINERII AVIZULUI DE OPORTUNITATE
Titlul proiectului | |
Cod proiect |
Comisia de evaluare, constituită în baza ……act administrativ……….. nr din
……data…, formată din:
- Președinte:
- Membru:
- Membru:
- Secretar:
S-a întrunit azi, …………data………, ora ….., în vederea evaluării documentelor justificative depuse de către ………denumire solicitant în
vederea obținerii avizului de oportunitate pentru proiectul
……………………………denumire proiect……………………………………., Cod proiect……………………..
Procedura de evaluare s-a desfășurat cu respectarea condițiilor din cadrul metodologiei aprobate prin………………………………… nr. …………………….. din …………………
privind aprobarea Metodologiei pentru depunerea cererilor de acordare a avizului de oportunitate.
În vederea obținerii avizului de oportunitate denumire
solicitant a depus următoarele documente:
-...................... nr. ............ din data de ............
-...................... nr. ............ din data de ............
(....)
În urma analizării documentelor depuse de către ...................denumire solicitant
...........Comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr........ din data de
........... cu privire la ................................. (se completează doar dacă este cazul).
În urma clarificărilor transmise de către .................denumire solicitant
...........Comisia de evaluare a constatat următoarele:
Anexei 1 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 1 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU |
Anexa 2 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 2 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexei 3 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 3 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 4 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 4 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 NU |
🞏 DA | |
Anexa 5 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 5 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU |
Astfel, având în vedere solicitarea ............ denumire solicitant..............nr din
data de .............. ca urmare a evaluării documentelor justificative depuse în vederea avizului de oportunitate, Comisia de evaluare propune emiterea avizului de oportunitate pentru proiectul ..........................................
Comisia de evaluare:
- Președinte:
- Membru:
- Membru:
- Secretar:
Anexa 7
PROCES VERBAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
A PROIECTELOR DEPUSE ÎN VEDERE OBȚINERII AVIZULUI DE OPORTUNITATE
Titlul proiectului | |
Cod proiect |
Comisia de soluționare a contestațiilor, constituită în baza ……act administrativ………..
nr. ……….. din ……data…, formată din:
- Președinte:
- Membru:
- Membru:
- Secretar:
S-a întrunit azi, …………data………, ora ….., în vederea analizării contestației depuse de către ………denumire solicitant……………………………….. pentru avizului de oportunitate emis de către Ministerul Sănătății nr. ......... din data de ...........
pentru proiectul ……………………………denumire proiect……………………………………., Cod proiect……………………..
Procedura de soluționare a contestațiilor s-a desfășurat cu respectarea condițiilor din cadrul metodologiei aprobate prin nr.
…………………….. din ………………… privind aprobarea Metodologiei pentru depunerea cererilor de acordare a avizului de oportunitate.
Documentele depuse în vederea obținerii avizului de către denumire
solicitant și analizate de către Comisia de evaluare au fost după cum
urmează:
-...................... nr. ............ din data de ............
-...................... nr. ............ din data de ............
(....)
În etapa de evaluare Comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr din
data de ........... cu privire la ................................. (se completează doar dacă este cazul).
În urma clarificărilor transmise de către .................denumire solicitant
...........Comisia de evaluare a constatat următoarele: ...............................
Anexei 1 | 🞏 DA |
🞏 NU |
Anexa 1 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 2 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 2 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexei 3 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 3 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 4 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 4 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 NU |
🞏 DA | |
Anexa 5 | 🞏 DA |
🞏 NU | |
Anexa 5 a fost semnată, completă și corectă | 🞏 DA |
🞏 NU |
Astfel, având în vedere contestația depusă de către denumire
solicitant..............nr............. din data de .............. urmare evaluării documentelor justificative ce au stat la baza emiterii avizului de oportunitate nr..... din data de ,
Comisia de soluționare a contestațiilor menține decizia Comisiei de evaluare/ propune emiterea avizului POZITIV pentru proiectul ..........................................
Comisia de soluționare a contestațiilor:
- Președinte:
- Membru:
- Membru:
- Secretar:
Anexa 8
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
AVIZ DE OPORTUNITATE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII PROPUS
Către, (. )
În urma analizei solicitării Nr. , cu privire la proiectul denumire
proiect- , depus de către solicitantul -denumire solicitant- în cadrul apelului de proiecte #### , vă comunicăm rezultatul analizei Ministerului Sănătății cu privire la:
a. propuneri de investiții care fac parte din categoria unităților sanitare publice cu paturi, înființate conform legislației în vigoare;
DA, NU
b. existența dreptului de proprietate sau a altui drept asupra terenului, care permite realizarea lucrărilor de construcții, confirmat prin înscrierea în cartea funciară;
DA, NU
c. existența acordului proprietarului în vederea realizării lucrărilor de construcții;
DA, NU
d. existența studiului de fezabilitate (SF) sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) sau a proiectului tehnic ( PT), după caz, pentru propunerile de investiții, finalizat la momentul depunerii solicitării;
DA, NU
e. încadrarea propunerii de investiții în bugetul maxim aprobat conform OUG 55/2023, aferent finanțării din Programul Sănătate;
DA, NU
Alte observații
Față de cele mai sus menționate vă comunicăm:
Ministerul Sănătății AVIZEAZĂ FAVORABIL obiectivul de investiții -denumire obiective- , depus de către -denumire solicitant- , motivat de:
(..............................)
MINISTRUL SĂNĂTĂȚII