DECIZIE
DECIZIE
BO2010_0517
Data: ■.2010
Prin contestaţia nr. ■ din 04.01.2010, înregistrată la CNSC sub nr.
■/06.01.2010, înaintată de SC ■ SRL, cu sediul în ■, înmatriculată la ORC sub numărul ■, având CIF ■, reprezentată legal prin ■ – Administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. ■/29.12.2009, emis de ■, cu sediul în ■, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii, licitaţie deschisă, organizată pentru încheierea acordului- cadru având ca obiect furnizare „Cuţite de strung”, cod CPV 42674000-1 – Piese şi accesorii de maşini-unelte pentru prelucrarea metalelor (Rev.2), s-a solicitat Consiliului anularea actului atacat.
În baza documentelor depuse de părţi, CNSC
DECIDE:
Admite contestaţia şi anulează raportul procedurii şi adresele
de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire.
Dispune continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor, în sensul celor precizate în motivare.
Măsurile dispuse vor fi duse la îndeplinire de autoritatea contractantă în maxim 15 zile de la data luării la cunoştinţă a conţinutului prezentei decizii.
Prezenta decizie este executorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 al. 1 din OUG 34/2006, aprobată prin Legea 337/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.
MOTIVARE
În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele:
SC ■ SRL a înaintat contestaţia nr. ■ din 04.01.2010, înregistrată la CNSC sub ■/06.01.2010, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. ■ din 29.12.2009, emis de către
■, în calitate de autoritate contractantă în procedura licitaţie deschisă, organizată pentru încheierea acordului- cadru de furnizare
„Cuţite de strung”, cod CPV 42674000-1 – Piese şi accesorii de maşini-unelte pentru prelucrarea metalelor (Rev.2).
Contestatoarea arată că, prin adresa nr. ■/29.12.2009, autoritatea
contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca
neconformă, în temeiul art. 36 al. 2 lit. a din HG 925/2006, însă nu i-a comunicat şi „documentul, hotărârea, decizia prin care s-a hotărât atribuirea”. Astfel, contestatoarea arată că:
A) la art. 36 din HG 925/2006 nu există nicio prevedere, niciun criteriu, nicio menţiune legată de posibilitatea autorităţii contractante de a respinge o ofertă ca fiind neconformă (citează în susţinere prevederile art. 36 aşa cum au fost prevăzute de HG 1337/2006) şi prin urmare „oferta subscrisei a fost respinsă în mod abuziv de către autoritatea contractantă”;
B) în documentaţia de atribuire întocmită de autoritatea contractantă nu sunt precizate criteriile care fac ca oferta sa să fie inadmisibilă, inacceptabilă sau neconformă şi nu este precizat faptul că „o ofertă inacceptabilă sau neconformă nu este admisibilă”;
C) prin adresa nr. ■/29.12.2009, autoritatea contractantă precizează că „pentru poziţiile 65-84 nu oferă produse executate numai din oţel rapid Rp3”, neprecizând niciun element de referinţă care să susţină această afirmaţie. Mai mult, contestatoarea arată că, prin documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat mostre pentru a vedea marcajul doar pentru poziţiile 1-9 şi 75-81 nu şi pentru poziţiile 65-74 şi 82-84;
D) pentru poziţiile 65-84 din documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat repere conform STAS 12382-85, denumirea exactă a acestora fiind „Bare rectificate din oţel rapid”. Prin urmare, contestatoarea susţine că prin oferta depusă a ofertat la poziţiile 65-
84 „Bare rectificate din oţel rapid conform STAS 12382-85 de dimensiunile precizate la fiecare poziţie”. În acest sens, arată că STAS 12382-85 presupune executarea Xxxxxxx rectificate din oţel rapid conform STAS 7382-80, care la rândul său presupune cel puţin două tipuri cu codurile:
- RP3 echivalent cu DIN EN HS 18-0-1 (W1.3355)
- RP5 echivalent cu DIN EN HS 6-5-2 (W1.3343).
E) în documentaţia de atribuire la cap. VI.6 – Modul de prezentare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a solicitat: „Ofertantul are obligaţia de a face dovada conformităţii produselor care urmează să fie furnizate cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini. În acest scop propunerea tehnică va conţine, un comentariu, articol cu articol, al specificaţiilor tehnice conţinute în caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu specificaţiile respective precum şi alte documente solicitate prin caietul de sarcini. Se solicită ca în comentariul la art. 5.1. marcarea/caiet de sarcini, să se prezinte/precizeze marcajul/ elementul de identificare al producătorului/producătorilor reperelor oferite. Se vor prezenta mostre pentru poziţiile 1-9, 75-81, de la producătorul/producătorii declaraţi în ofertă. Mostrele ofertanţilor
declaraţi câştigători se vor returna la ultima livrare efectuată, aferentă acestui acord cadru, iar cele ale ofertanţilor declaraţi necâştigători se vor returna după semnarea acordului cadru”. Astfel, contestatoarea arată că prin adresele nr. ■/04.12.2009 şi nr.
■/07.12.2009 a răspuns solicitărilor autorităţii contractante prezentând cele „trei posibilităţi de marcare”. De asemenea, contestatoarea arată că a solicitat furnizorilor mostre pentru produse nestandardizate, respectiv Bare rectificate din oţel rapid conform STAS 12382-85 de dimensiuni 28x28x160, 22x22x200, 30x30x200,
„repere care nu se află în producţia curentă a acestora, este posibil ca acestea să se găsească în marja de rebut tehnologic stabilită de către SC ■ SA, respectiv SC ■ SA”;
F) în anunţul de participare nr. ■/■.11.2009 şi în documentaţia de atribuire, nu există nicio reglementare asupra modului în care se vor face verificări ale caracteristicilor tehnice pentru produsele furnizate, asupra modului de prelevare a probelor, asupra modului de desemnare a unui laborator neutru de încercări şi calibrare sau un organism de certificare şi inspecţie, asupra participării sale la testarea tuturor produselor. Contestatoarea apreciază că la livrare se poate face o comparaţie numai din punct de vedere al marcajului şi nicidecum asupra materialului sau a tratamentului termic;
G) un alt argument în favoarea ofertei sale, este acela că a mai furnizat Bare rectificate din oţel rapid conform STAS 12382-85, autorităţii contractante de la aceiaşi producători şi nu au existat reclamaţii nici sub aspect calitativ şi nici sub aspectul marcajului;
H) prin adresa nr. ■/29.12.2009, a solicitat autorităţii contracante
«„buletinele de încercare” din care să reiasă cele afirmate în adresa nr. ■/29.12.2009», adresă la care „nu am primit nici un răspuns şi nici copii după «buletinele de încercare»”;
I) în adresa nr. ■ din 29.12.2009, pentru a justifica „aşa zisele verificări tehnice” autoritatea contractantă invocă faptul că „la pct. VI.6/Fişa de date a achiziţiei, ....necesară pentru identificarea în cazul apariţiei litigiilor la calitatea produselor şi/sau tipul de material”, afirmaţie „total neadevărată” având în vedere precizările punctului VI.6) Modul de prezentare a propunerii tehnice, care sunt cu totul altceva, respectiv: „Ofertantul are obligaţia de a face dovada conformităţii produselor care urmează să fie furnizate cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini. În acest scop propunerea tehnică va conţine, un comentariu, articol cu articol, al specificaţiilor tehnice conţinute în caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu specificaţiile respective precum şi alte documente solicitate prin caietul de sarcini. Se solicită ca în comentariul la art. 5.1. marcarea/caiet de sarcini, să se prezinte/ precizeze marcajul/elementul de identificare al producătorului/
producătorilor reperelor oferite. Se vor prezenta mostre pentru poziţiile 1-9, 75-81, de la producătorul/producătorii declaraţi în ofertă. Mostrele ofertanţilor declaraţi câştigători se vor returna la ultima livrare efectuată, aferentă acestui acord cadru, iar cele ale ofertanţilor declaraţi necâştigători se vor returna după semnarea acordului cadru”;
J) în documentaţia de atribuire, la cap. VI.6) Modul de prezentare a propunerii tehnice, este prevăzut că: Mostrele ofertanţilor declaraţi câştigători se vor returna la ultima livrare efectuată, aferentă acestui acord cadru, iar cele ale ofertanţilor declaraţi necâştigători se vor returna după semnarea acordului cadru, însă „nicăieri în documentaţie nu este stipulat că se poate acţiona într-un fel sau altul asupra mostrelor şi nici subscrisa nu şi-a dat acordul în acest sens”. Mai mult, contestatoarea arată că pentru a se verifica compoziţia chimică a categoriei de material, a tipului de material sau pentru verificarea durităţii, este imperios necesar să se acţioneze asupra produsului şi în acest fel acesta îşi pierde calitatea de produs nou, astfel că este evident că mostra nu va fi returnată conform prevederilor din documentaţia de atribuire.
În drept, contestatoarea îşi întemeiază cererile din contestaţie pe dispoziţiile art. 255, coroborat cu prevederile art. 256 din OUG 34/2006.
În sprijinul celor afirmate, contestatoarea înaintează, în copie, adresa nr. ■/29.12.2009, explicaţiile pentru STAS 12382-85, STAS 7382-80, adresele nr. ■/04.12.2009 şi nr. ■ din 07.12.2009, factura nr. ■/10.07.2009, extras din contractul de achiziţie publică nr.
■/2009, paginile 7 şi 8 din anexa nr. 1 la contractul de achiziţie publică nr. ■/2009.
Autoritatea contractantă a transmis Consiliului adresa nr.
■/08.01.2010, înregistrată la CNSC sub nr. ■/08.01.2010, prin care prezintă punctul de vedere asupra contestaţiei, copia dosarului achiziţiei publice şi a ofertelor primite în procedură.
Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă precizează că a iniţiat procedura, licitaţie deschisă, în vederea încheierii acordului- cadru de furnizare, „Cuţite strung”, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. ■/■.11.2009. Autoritatea contractantă precizează că, în procedură au depus oferte următorii operatori economici:
- SC ■ SA;
- SC ■ SRL;
- SC ■ SRL.
De asemenea, autoritatea contractantă arată că, cu ocazia şedinţei
de deschidere a ofertelor a fost încheiat procesul-verbal nr.
■/23.11.2009 iar ulterior acesteia în etapa de examinare a ofertelor,
comisia de evaluare a solictat ofertanţilor, clarificări asupra acestora prin adresele: nr. ■/03.12.2009, nr. ■/03.12.2009 şi nr.
■/09.12.2009 - SC ■ SA, adresa nr. ■/03.12.2009 – SC ■ SRL şi adresa nr. ■/03.12.2009 – SC ■ SRL. Mai mult, autoritatea contractantă susţine că, datorită complexităţii achiziţiei, s-a impus prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor în conformitate cu prevederile art. 200 al. 2 din OUG 34/2006. Astfel, autoritatea contractantă arată că, urmare a evaluării ofertelor, a fost întocmit raportul procedurii de atribuire nr. ■ din 29.12.2009, potrivit căruia:
- oferta SC ■ SA a fost respinsă ca neconformă, potrivit art. 36 al. 2 lit. a din HG 925/2006 deoarece nu a prezentat mostre decât pentru 4 repere, neîndeplinind cerinţa solicitată la pct. VI.6 din fişa de date a achiziţiei şi în adresa de clarificări nr. ■/03.12.2009;
- oferta SC ■ SRL a fost respinsă ca neconformă potrivit art. 36 al. 2 lit. a din HG nr. 925/2006 deoarece pentru poziţiile 65-84 nu s-au oferit produse executate numai din oţel rapid Rp3 (s-au oferit repere executate din oţel rapid Rp3 şi Rp5 – categorie inferioară celei solicitate de autoritatea contractantă – conform ofertei prezentate) aşa cum este solicitat în Necesarul de achiziţii din documentaţia de atribuire. De asemenea, autoritatea contractantă arată că întrucât unele mostre nu prezentau elementele de identificare a producătorului şi/sau a tipului de material, a decis verificarea a trei din mostrele prezentate, respectiv bara 28x28x160 /marcaj, cu elemente de identificare producător ■, bara 22x22x200/fără marcaj identificare producător, declarată de ofertant ca fiind de la SC ■ SA, bara 32x32x200 /marcaj cu elemente identificare producător ■. Astfel, urmare a verificării efectuate a constatat următoarele:
- „reperul bara 28x28x160 nu se încadrează în categoria de oţel rapid, din punct de vedere al compoziţiei chimice şi al durităţii, prezentând o duritate de 41HRC în loc de 62÷65 HRC, conform STAS pentru aceste repere,
- reperul bara 22x22x200 corespunde cerinţelor tehnice,
- reperul bara 32x32x200 nu corespunde din punct de vedere al compoziţiei chimice categoriei de material Rp3, ci mai degrabă celei de Rp5 (inferioară celei solicitate de autoritatea contractantă)”;
- oferta SC ■ SRL a fost considerată admisibilă.
Având în vedere cele prezentate, autoritatea contractantă arată că prin adresele nr. ■, nr. ■ şi nr. ■/29.12.2009 a transmis ofertanţilor rezultatul procedurii de atribuire. De asemenea, autoritatea contractantă arată că în 04.01.2010, SC ■ SRL a formulat contestaţie împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire. Referitor la afirmaţiile contestatoarei potrivit cărora „■ nu a transmis acestei societăţi raportul procedurii de achiziţie publică”, autoritatea contractantă precizează că în conformitate cu prevederile art. 206
din OUG 34/2006 are obligaţia doar de a informa operatorii economici despre deciziile referitoare la rezultatul procedurii de atribuire a acordului-cadru şi nu de a comunica raportul procedurii de achiziţie publică. De asemenea, arată că art. 207 din OUG 34/2006 prevede că „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează:
b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini;
d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit. a-c, data- limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 2562 al. 1”.
Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nr. ■/29.12.2009, transmisă contestatoarei, cuprinde toate informaţiile obligatorii a fi comunicate, precizând motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, respectiv elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini, temeiul legal şi data până la care are dreptul de a depune contestaţie.
Afirmaţiile contestatoarei potrivit cărora prevederilor art. 36 din HG 925/2006 „nu cuprind nicio menţiune legată de posibilitatea autorităţii contractante de a respinge o ofertă ca fiind neconformă şi ca urmare oferta sa a fost respinsă în mod abuziv”, sunt considerate de autoritatea contractantă ca „total eronate” întrucât contestatoarea face confuzie între dispoziţiile art. 36 al. 2 lit a şi dispoziţiile art. 971 din HG 925/2006.
Cu privire la afirmaţiile contestatoarei referitoare la „criteriile care fac o ofertă să fie inadmisibilă, inacceptabilă sau neconformă şi lipsa acestora din documentaţia de atribuire”, autoritatea contractantă precizează că fişa de date a achiziţiei a fost elaborată în conformitate cu prevederile legislaţiei achiziţiilor publice, care stabilesc modul de lucru al comisiei de evaluare, motivele pentru care ofertele pot fi respinse ca inacceptabile sau neconforme precum şi că ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 36 din HG 925/2006 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile.
Referitor la afirmaţiile contestatoarei potrivit cărora „autoritatea contractantă nu a avut niciun element de referinţă ca să poată face afirmaţia că SC ■ SRL nu oferă produse executate din oţel rapid
Rp3”, autoritatea contractantă susţine că „sunt total false” întrucât însăşi contestatoarea recunoaşte acest lucru, prin propunerea tehnică depusă, respectiv:
„Cuţite de strung albe din oţel rapid...
Cunoscute şi sub denumirea de cuţite maraton sau bare rectificate din oţel rapid (...)
Se execută din oţel rapid Rp3 şi Rp5 STAS 7382”.
Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că, având în vedere faptul că prin documentaţia de atribuire s-a solicitat în mod clar material Rp3, în mod corect oferta contestatoarei a fost declarată neconformă pentru poziţiile respective.
De asemenea, autoritatea contractantă precizează că deşi STAS-ul de fabricare al cuţitelor de strung prevede şi alte calităţi de material, acest fapt nu dă dreptul ofertantului să opteze pentru un anumit tip de material, în condiţiile în care această cerinţă a fost specificată prin documentaţia de atribuire, respectiv materialul Rp3. Totodată, autoritatea contractantă arată că, prin documentaţia tehnică, a solicitat la poziţiile 65÷84 „Bare rectificate pentru cuţit de strung din Rp3” conform STAS 12382-85. Mai mult, autoritatea contractantă arată că STAS-ul 7382-80 recomandă şi nu obligă utilizarea pentru execuţia sculelor aşchietoare, a unui număr de 8 tipuri de mărci de oţel notate cu simbolul Rp. Prin urmare, susţine că, „având în vedere prelucrările pe care trebuie să le efectueze beneficiarul”, a solicitat prin documentaţia tehnică „Bare rectificate pentru cuţit de strung din Rp3” şi nu din orice marcă de oţel rapid.
Referitor la afirmaţia contestatoarei potrivit căreia mostrele depuse
la licitaţie pot proveni „din marja de rebut tehnologic stabilită de SC
■ SA, respectiv ■ SA”, autoritatea contractantă precizează că
„ofertanţii au obligaţia de a prezenta mostre” care îndeplinesc cerinţele solicitate de achizitor şi au „rolul de martor la recepţia viitoarelor livrări de produse, iar scopul acesteia este tocmai de a se verifica autenticitatea şi conformitatea produselor ofertate cu cerinţele autorităţii contractante”.
Faţă de criticile contestatoarei privitor la lipsa regulilor şi metodelor de verificare a condiţiile de calitate a produselor, autoritatea contractantă precizează ca acestea sunt prevăzute la cap. 3 şi cap. 4 din caietul de xxxxxxx.
Cu privire la afirmaţia contestatoarei potrivit căreia „a livrat bare rectificate din oţel rapid în baza contractului nr. ■/2009”, autoritatea contractantă consideră că nu are relevanţă întrucât contractul respectiv a fost atribuit în urma unei alte proceduri de achiziţie, care a avut la bază o altă documentaţie de atribuire.
Referitor la afirmaţia contestatoarei potrivit căreia, „prin adresa nr.
■/29.12.2009, a solicitat autorităţii contractante «„buletinele de
încercare” din care să reiasă cele afirmate în adresa nr.
■/29.12.2009», adresă la care „nu am primit nici un răspuns şi nici copii după «buletinele de încercare»”, autoritatea contractantă precizează că „regia are posibilitatea de a răspunde solicitării ■ în termenul legal de 30 de zile de la data solicitării” iar prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nr. ■/29.12.2009 a transmis contestatoarei toate informaţiile obligatoriu a fi comunicate acesteia. Referitor la afirmaţia contestatoarei potrivit căreia în documentaţia de atribuire „nu este stipulat că se poate acţiona într-un fel sau altul asupra mostrelor, că mostra nu va fi returnată conform prevederilor din documentaţia de atribuire, deoarece verificarea compoziţiei chimice a categoriei de material, a tipului de material sau a durităţii, presupune o acţiune asupra produsului, astfel că acesta îşi pierde calitatea de produs nou”, autoritatea contractantă o consideră „total nefondată” întrucât caietul de sarcini prevede metodele de verificare a condiţiilor de calitate a produselor ofertate, acestea incluzând şi posibilitatea testării mostrelor. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că prin încercările efectuate nu s-au pierdut capacităţile funcţionale ale mostrelor (s-au efectuat încercări prin mijloace nedistructive cu ajutorul aparatelor aflate în dotare proprie
– aparat de verificare nedistructivă a compoziţiei chimice pentru
materialele feroase, de tip NAMICOM;
- aparat de verificare nedistructivă a durităţii de tip VICKERS).
Faţă de cele arătate, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestaţiei SC ■ SRL, ca nefondată.
În 18.01.2010, prin adresa nr. ■, înregistrată la CNSC sub nr.
■/20.01.2010, SC ■ SRL a transmis Consiliului „Completare la contestaţia nr. ■/04.01.2010”. Astfel, contestatoarea arată că, la 15.01.2010, a primit din partea autorităţii contractante adresa nr.
■/12.01.2010, având anexate adresa ■-■ nr. ■/04.12.2009 privind rezultatul încercărilor a 3 mostre bară rectificate pentru cuţite strung, adresa ■-■ nr. ■/29.12.2009 privind rezultatul încercărilor a
10 mostre bară rectificate pentru cuţite strung, aparţinând SC ■ SRL, raportul procedurii nr. ■/29.12.2009, comunicare acceptare oferta câştigătoare „nr. ■/29.01.2009 - SC ■ SRL”, comunicare rezultat procedură „nr. ■/29.01.2009 – SC ■ SA”. Contestatoarea susţine că, raportat la adresa de comunicare nr. ■/29.12.2009 privind rezultatul procedurii şi având în vedere documentele mai sus arătate „la 29.12.2009 nu erau făcute determinările despre care se vorbeşte în această adresă”. De asemenea, contestatoarea susţine că „întâi s-a hotărât care să fie motivul respingerii ofertei subscrisei..., după care au fost făcute aşa zisele determinări în concordanţă totală cu adresa de comunicare”. Mai mult, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă a avut timp
suficient pentru a înlocui mostrele sale cu altele pentru a ieşi
„analizele aşa cum s-a dictat de la Biroul Contracte”. Prin urmare, contestatoarea susţine că „raportul procedurii de încheiere a acordului-cadru, nu poate fi întocmit în 29.12.2009 pentru că numai la acea dată, în cadrul acelui raport, autoritatea contractantă a decis verificarea a trei din mostrele prezentate”. De asemenea, contestatoarea consideră că „în mod nelegal autoritatea contractantă a calificat societatea SC ■ SRL şi a declarat admisibilă oferta depusă de respectiva societate”. Totodată, contestatoarea consideră că, prin acceptarea ofertantului SC ■ SRL, care prezintă toate mostrele din material RP5, conform adresei ■-■ nr.
■/29.12.2009 şi neacceptarea şi respingerea ca neconformă a ofertei sale, se aduce atingere principiului legal al tratamentului egal şi prescripţiilor imperative ale art. 2 al. 1 pct. a, b, c, al. 2 pct a, b din OUG 34/2006.
De asemenea, contestatoarea arată că această favorizare este evidentă şi prin afirmaţia din raportul procedurii de încheiere a acordului cadru: „...În ceea ce priveşte oferta SC ■ SRL, autoritatea contractantă a decis verificarea a zece din mostrele prezentate, care au corespuns cerinţelor caietului de sarcini. Oferta SC ■ SRL este considerată conformă şi acceptabilă”. Prin urmare, faţă de cele arătate, contestatoarea consideră că autoritatea contactantă a încălcat şi prevederile art. 200 din OUG 34/2006, prevederile art. 37 al. 1 şi art. 81 din HG 925/2006.
Din analiza contestaţiei şi a documentelor înaintate de părţi, Consiliul reţine cele ce urmează:
■, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura,
licitaţie deschisă, pentru încheierea acordului-cadru de furnizare
„Cuţite de strung”, cod CPV 42674000-1 – Piese şi accesorii de maşini-unelte pentru prelucrarea metalelor (Rev.2), publicând în SEAP anunţul de participare nr. ■/■.11.2009.
Cu ocazia şedinţei de deschidere a ofertelor, s-a încheiat procesul- verbal nr. ■/23.11.2009, în care s-a consemnat depunerea a trei oferte, printre care şi cea a contestatoarei. Urmare a întocmirii raportului procedurii de atribuire nr. ■/29.12.2009, autoritatea contractantă a informat ofertanţii asupra rezultatului acesteia. După primirea adresei nr. ■/29.12.2009 cuprinzând rezultatul procedurii de atribuire, prin care i s-a comunicat că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, SC ■ SRL a învestit Consiliul cu soluţionarea contestaţiei de faţă.
Critica contestatoarei împotriva faptului că autoritatea contractantă nu i-a comunicat documentul prin care s-a luat hotărârea de atribuire (respectiv raportul procedurii de atribuire) este considerată de Consiliu nefondată. În acest sens, Consiliul a avut în vedere
prevederile art. 206 al. 1 din OUG nr. 34/2006, care impun: Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului- cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200.
Totodată, prevederile art. 207 al. 2 lit. b din OUG 34/2006, impun: În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 al. 2, autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/ candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini.
Din cele prezentate, este cert că autoritatea contractantă nu are obligaţia de a comunica ofertanţilor raportul procedurii ci doar motivele pentru care oferta în cauză a fost respinsă. Ori, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nr. ■ din 29.12.2009, autoritatea contractantă a precizat: „oferta dvs. a fost repinsă, fiind considerată neconformă (art. 36 (2) lit. a/HG 925/2006), deoarece pentru poziţiile 65-84 nu se oferă produse executate numai din oţel rapid Rp3 (se oferă repere executate din oţel rapid RP3 şi RP5 – categorie inferioară cele solicitate de autoritatea contractantă)”. Totodată această adresă conţine şi rezultatul verificării a 3 mostre şi caracteristicile obţinute ca urmare a verificărilor.
Prin urmare, Consiliul apreciază că din acest punct de vedere autoritatea contractantă a respectat prevederile art. 206 şi 207 din OUG 34/2006.
Critica contestatoarei cu privire la faptul că la „art. 36 din HG 925/2006 nu se regăseşte nicio prevedere, niciun criteriu, nicio menţiune legate de posibilitatea autorităţii contractante de a respinge o ofertă ca fiind neconformă”, este apreciată de Consiliu neîntemeiată. În acest sens, Consiliul a luat act de faptul că prevederile art. 36 al. 2 lit. a şi 361 al. 1 din HG 925/2006 invocate (şi citate) de contestatoare prin contestaţie se regăsesc doar în HG 1337/2006, prevederi ce nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate sau modificate prin HG 834/2009. Dispoziţiile art. 36 al. 1 şi 2 din HG
925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd situaţiile în care o ofertă poate fi respinsă ca inacceptabilă sau neconformă, autoritatea contractantă neavând obligaţia de a le consemna prin documentaţia de atribuire.
Cu privire la critica contestatoarei împotriva deciziei autorităţii contractante de respingere a ofertei sale, ca neconformă, motivat de faptul că „pentru poziţiile 65-84 nu se oferă produse executate numai din oţel rapid Rp3”, (considerând că autoritatea contractantă nu avea niciun element de referinţă să facă această afirmaţie, deoarece prin documentaţia de atribuire s-au solicitat mostre pentru a vedea marcajul pentru poziţiile 1-19 şi 75-81 nu şi pentru poziţiile 65-74 şi 82-84), Consiliul constată temeinicia în parte a acesteia.
În acest sens, Consiliul a luat act de faptul că, prin anexa nr. 1 din fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a solicitat achiziţia a 86 de repere, din care 66 repere intitulate „cuţit strung” şi 20 de repere intitulate „Bare rectificate pentru cuţit strung din RP3 (maraton)”, precizând caracteristicile acestora şi standardul aplicabil, respectiv STAS 12382-85 pentru cele din urmă.
De asemenea, la cap. VI.6) – Modul de prezentare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a solicitat: „Ofertantul are obligaţia de a face dovada conformităţii produselor care urmează să fie furnizate cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini. În acest scop propunerea tehnică va conţine, un comentariu, articol cu articol, al specificaţiilor tehnice conţinute în caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu specificaţiile respective precum şi alte documente solicitate prin caietul de sarcini. Se solicită ca în comentariul la art. 5.1. marcarea/caiet de sarcini, să se prezinte/precizeze marcajul/ elementul de identificare al producătorului/ producătorilor reperelor oferite. Se vor prezenta mostre pentru poziţiile 1-9, 75-81, de la producătorul/producătorii declaraţi în ofertă. Mostrele ofertanţilor declaraţi câştigători se vor returna la ultima livrare efectuată, aferentă acestui acord cadru, iar cele ale ofertanţilor declaraţi necâştigători se vor returna după semnarea acordului cadru”.
La analiza documentelor din dosarul cauzei, Consiliul constată că, prin propunerea tehnică, respectiv Fişa tehnică (fila nr. ■ din dosarul cauzei), pentru poziţiile 65÷84, denumite Cuţite de strung albe din oţel rapid sau Bare rectificate pentru cuţit strung (maraton)” conform STAS 12382-85, contestatoarea a precizat: Se execută din oţel rapid Rp3 şi Rp5 STAS 7382.
Totodată, Consiliul constată că pentru reperele de la poziţiile 1-64,
85 şi 86, contestatoarea a declarat ca producător pe SC ■ SA iar pentru reperele de la poziţiile 65-84 atât pe SC ■ SA cât şi pe SC ■ SA.
În acelaşi timp, conform avizului de însoţire a mărfii nr.
■/20.11.2009 (fila ■ din dosarul cauzei), contestatoarea a prezentat mostre pentru poziţiile 2-4, 6-9 precum şi pentru poziţiile 75-81. Deoarece pentru poziţiile 75-81 contestatoarea a indicat doi producători, autoritatea contractantă, conform prevederilor pct. VI.6 din Fişa de date a achiziţiei, a solicitat acesteia, prin adresa nr.
■/03.12.2009, să precizeze dacă mostrele prezentate sunt ale producătorului SC ■ SA şi totodată să prezinte mostre de la toţi producătorii declaraţi.
Prin adresa de răspuns nr. ■/04.12.2009, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. ■/04.12.2009, contestatoarea precizează, cu privire la mostrele depuse pentru poziţiile 75-81, că cele trei cuţite nemarcate sunt de la SC ■ SA.
În acelaşi timp, precizează că pentru poziţia cuţit strung STAS 12382 22x22x200; 25x25x200 şi 32x32x200 a prezentat câte două mostre: unele de la SC ■ SA cu marcaj USA şi altele cu simbol neutral, adică fără sigla producătorului, de la SC ■ SA.
Fiind vorba de doi producători am prezentat un set întreg de la unul din ei, adică de la SC ■ SA iar de la SC ■ SA doar cele trei cuţite pentru exemplificare.
În propunerea tehnică prezentată la capitolul „Marcare” am menţionat că produsele se vor marca conform art. 5.1/Marcare/caiet de sarcini. STAS execuţie/dimensiune/simbol siglă producători SC ■ SA; SC ■ SA sau simbol neutral.
Ca urmare dacă cele prezentate mai sus nu pot fi luate în considerare luaţi în considerare pentru poziţiile 65-84 producătorul SC ■ SA şi mostrele aferente.
Consiliul constată că prin această clarificare, contestatoarea a exclus din ofertă producătorul SC ■ SA pentru poziţiile la care nu a putut prezenta mostrele solicitate, rămânând în concurs doar cu producătorul SC ■ SA.
În ceea ce priveşte prezentarea mostrelor, Consiliul apreciază că, contestatoarea se află în eroare când susţine că acestea au fost solicitate doar pentru a se vedea marcajul şi nu pentru a se verifica caracteristicile materialului utilizat. Scopul prezentării mostrelor în orice procedură de atribuire este tocmai acela de a demonstra conformitatea produselor ce urmează a fi achiziţionate cu cerinţele caietului de sarcini (specificaţiile tehnice). Astfel că, autoritatea contractantă avea dreptul de a efectua orice încercare necesară pentru a demonstra conformitatea/neconformitatea mostrelor prezentate cu cerinţele caietului de sarcini. Decizia autorităţii contractante de a verifica caracteristicile mostrelor prezentate a fost îndreptăţită şi de faptul că, prin propunerea tehnică, pentru poziţiile 65-84, contestatoarea a precizat în mod expres: Se execută din oţel
rapid Rp3 şi Rp5 STAS 7382, contrar cerinţelor obligatorii ca materialul să fie RP3. Mai mult, văzând afirmaţia conform căreia mostrele ar putea fi realizate din rebuturi, deci nu sunt reprezentative pentru produsele ce vor fi livrate ulterior, se poate aprecia că contestatoarea recunoaşte posibilitatea ca mostrele prezentate în procedură să nu corespundă cerinţelor caietului de sarcini.
Cu privire la încercările efectuate asupra mostrelor, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă în mod eronat a verificat caracteristicile mostrelor prezentate de ofertanţi la sediul său (cu aparatura din dotare) în absenţa unui reprezentant al acestora. Autoritatea contractantă putea efectua verificările necesare într-un laborator neutru, analiza în acest caz fiind imparţială.
În acelaşi timp, susţinerea contestatoarei precum că produsele sale respectă standardul 12383-85, întrucât acesta permite pentru barele rectificate din oţel rapid atât tipul RP3 cât şi RP5, este apreciată de Consiliu eronată, deoarece caietul de sarcini a precizat în mod clar ca produsele în discuţie să fie RP3.
Totodată, susţinerea contestatoarei cu privire la faptul că a mai livrat autorităţii contractante astfel de produse şi nu au existat reclamaţii nici sub aspect calitativ şi nici sub aspect al marcajului este considerată de Consiliu lipsită de relevanţă, în condiţiile în care prin documentaţia de atribuire s-au solicitat mostre care să demonstreze conformitatea produselor ce vor face obiectul contractului ce urmează a fi încheiat.
Susţinerile contestatoarei cu privire la faptul că la data de 29.12.2009 (data comunicării rezultatului procedurii) determinările pe mostre nu erau făcute, apreciind că au fost realizate în perioada 29-31.12.2009 sunt considerate de Consiliu nefondate, întrucât, aşa cum rezultă din adresa nr. ■/04.12.2009, determinările pe mostrele sale s-au realizat în 04.12.2009 cu mult înainte de 29.12.2009. De asemenea, Consiliul ia act de faptul că şi în ceea ce priveşte determinările pe mostrele ofertantului desemnat câştigător acestea au fost realizate (finalizate) în 29.12.2009 (conform adresei nr.
■/29.12.2009 – fila ■ din dosarul achiziţiei) şi nu după data comunicării rezultatului procedurii.
Totodată, critica contestatoarei împotriva desemnării câştigătoare a unei oferte ce a prezentat mostre din material RP5, contrar cerinţelor caietului de sarcini, este apreciată de Consiliu întemeiată. În acest sens, Consiliul a avut în vedere determinările realizate de autoritatea contractantă asupra celor 10 mostre, din cele prezentate de SC ■ SRL (în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi aparate în care au fost analizate mostrele contestatoarei), din care rezultă că toate au compoziţia RP5 (conform adresei nr. ■/29.12.2009 – fila ■ din
dosarul achiziţiei), contrar cerinţelor din caietul de sarcini (de a fi RP3). Mai mult, pentru barele (mostrele) de la poziţiile 3, 4, 7, 8 şi 10 din adresa nr. ■ din 29.12.2009, nu corespund dimensiunile cu cele solicitate prin documentaţia de atribuire.
De asemenea, afirmaţiile contestatoarei că autoritatea contractantă
„are timp suficient pentru înlocuirea mostrelor sale cu altele necorespunzătoare” sunt apreciate de Consiliu lipsite de relevanţă, deoarece, prin prezentarea unor mostre ce nu pot fi identificate, contestatoarea şi-a asumat un asemenea risc. Astfel că, obligaţia ca mostrele prezentate să fie identificabile fără a exista vreun dubiu asupra provenienţei aparţine ofertantului (în cazul de faţă contestatoarei) şi nu autorităţii contractante.
Pentru toate aceste motive, în temeiul prevederilor art. 278 al. 2, 4 şi 6 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări prin Legea 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul, admite contestaţia şi anulează raportul procedurii şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire. Totodată, Consiliul dispune continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor, în sensul efectuării determinărilor (încercărilor) pe mostrele prezentate de cei doi ofertanţi (nu se admite înlocuirea mostrelor) în prezenţa acestora sau la un laborator independent. Măsurile dispuse vor fi duse la îndeplinire de autoritatea contractantă în maxim 15 zile de la data luării la cunoştinţă a conţinutului prezentei decizii.
PREŞEDINTE COMPLET
■
MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET
■ ■
Redactată în 3 exemplare originale, conţine 14 (patrusprezece) file