CONTRACTUL INSTITUŢIONAL PE ANUL 2024
MINISTERUL EDUCAŢIEI | INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR |
Nr. 24264 /15.01.2024 | Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti |
Nr. /
CONTRACTUL INSTITUŢIONAL PE ANUL 2024
Încheiat pentru anul 2024 între Ministerul Educației în calitate de finanțator, reprezentat prin ministru, Xxxxx XXXX, cu sediul în București, Str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sector 1, cont bancar 0157010017 deschis la Direcția Trezoreriei Municipiului București și Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti în calitate de beneficiar, reprezentată prin rector, Xxxx XXXXXX, director financiar contabil, Xxxxxx XXXXX, cu sediul în Ploiesti, B-dul Bucuresti nr. 39, cont bancar XX00XXXX00000X000000XXXX deschis la Trezoreria Municipiului Ploiesti.
1. În baza art. 149 alin.(3), literele a), b) și d) din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare și a celorlalte prevederi legale aflate în vigoare, la finanțarea instituțională se alocă suma de 35371949 lei, în funcție de 5822,66 studenți echivalenți unitari și a unui număr de 35 granturi de doctorat, alocată conform prevederilor OME nr. 6901/2023 privind Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară, a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2024, având următoarea defalcare:
- Finanțarea de bază - suma de 26682200 lei;
- Finanțarea suplimentară - suma de 7517249 lei;
- Granturile de doctorat - suma de 1172500 lei.
2. În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 18, din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru plata indemnizației de hrană, se repartizează suma de 1373461 lei corespunzătoare unui număr de
467 beneficiari plătiți din fonduri publice. Suma alocată pentru indemnizația de hrană se utilizează exclusiv cu această destinație. La data de 15 noiembrie 2024 se va depune la Ministerul Educației (M.E.) o notă justificativă pentru sumele utilizate precum și sumele estimate a fi utilizate pentru perioada noiembrie-decembrie 2024, în concordanță cu conturile de disponibilități din trezorerie. Sumele pe care le considerați a fi neutilizate la finele anului se vor vira până la 25.11.2024 la M.E.
3. În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației naționale nr. 4072/2023 din 26 aprilie 2023 privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ de stat, în Ministerul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023 - 2026, se acordă vouchere de vacanță în sumă de 619948 le corespunzător unui număr de 503 beneficiari. Suma alocată pentru voucherele de vacanță se utilizează exclusiv cu această destinație. La data de 15 noiembrie 2024 se va depune la M.E. o notă justificativă pentru sumele utilizate precum și sumele estimate a fi utilizate pentru perioada noiembrie-decembrie 2024, în concordanță cu conturile de disponibilități din trezorerie. Sumele pe care le considerați a fi neutilizate la finele anului se vor vira până la 25.11.2024 la M.E.
4. Se repartizează suma de 120800 lei aferentă unui număr de 3755 studenți echivalenți unitari transport raportați la data de 01 octombrie 2023, curs de zi, finanțați de la bugetul de stat, pentru achitarea contravalorii reducerilor privind transportul studenților în conformitate cu prevederile art. 128. alin. (3) și art. 149, alin (3) litera g) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare.
5. Se repartizează suma de 11930776 lei aferentă acordării de burse și alte forme de protecție socială pentru anul financiar 2024, în funcție de numărul de studenți de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii, conform art. 149, alin (3), litera
f) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare și a OM nr. 6494/2023 privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2023 - 2024;
6. Obligațiile părților în contract
6.1. Obligațiile Ministerul Educației:
- Ministerul Educatiei negociază și semnează contractul instituțional de finanțare și alocă, cel puțin odată pe lună, alocații bugetare, conform art. 149 alin. (13) și xxxx. 18 litera a) din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare, precum și a celorlalte reglementări aflate în vigoare;
- urmărește îndeplinirea strategiei și a planurilor strategice multianuale ale instituțiilor de învățământ superior de stat și ia măsuri de reducere a finanțării globale în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a creditelor;
6.2. Obligațiile beneficiarului:
- asigură raportarea la termenele stabilite și răspunde de corectitudinea datelor solicitate de M.E., inclusiv cele introduse în Registrul Matricol Unic al universităților din România, în Platforma ANS - Platforma națională de colectare a datelor statistice
pentru învățământul superior și în alte platforme naționale gestionate de M.E., în baza cărora sunt alocate fondurile bugetare. În cazul în care raportarea datelor nu este finalizată în termen de 60 de zile de la începerea anului universitar M.E. suspendă finanțarea la capitolele pentru care nu există date raportate.
- asigură școlarizarea la standardele de calitate stabilite de A.R.A.C.I.S. a studenților finanțați de la bugetul de stat repartizați universității, în temeiul prevederilor art. 9 alin (1) din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare;
- utilizează sumele primite în prezentul contract instituțional potrivit destinațiilor acestora;
- prezintă la M.E. execuția bugetului de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu legislația în vigoare;
- asigură o corelație adecvată între taxele percepute și finanțarea acordată de la buget.
7. Dispoziții finale:
7.1. Rectorul universității este direct răspunzător de alocarea resurselor instituției, prioritar spre departamentele şi structurile cele mai performante, conform prevederilor art. 9 alin. (28) Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare;
7.2. Instituția de învățământ superior prezintă bilanțul anual conform normelor metodologice ale Ministerului Finanțelor;
7.3. Contractele instituționale şi complementare sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educatiei şi C.N.F.I.S., conform prevederilor art. 149, alin. (19) din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare;
7.4. Modificarea prezentului contract instituțional se poate face numai prin acordul părților, pe bază de act adițional;
7.5. Litigiile se vor soluționa pe cale amiabilă. În cazuri deosebite, soluționarea litigiilor va fi de competența instanțelor în raza cărora se află sediul M.E.;
7.6. Încălcarea prevederilor art. 5 alin (4) litera c), art. 12 alin. (1), art. 19. art. 113 alin. (1), (2) și (3) și art. 138 alin. (1) litera g din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare, atrage suspendarea acordării finanțării prin prezentul contract;
7.7. Deschiderile de credite se fac în limita creditelor bugetare și potrivit destinațiilor aprobate, cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum și în funcție de gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar;
7.8. Părțile în contract vor pune în aplicare prevederile art. 21, alin. 5-7 din Legea Finanțelor Publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, privind asigurarea unei execuții bugetare prudente;
7.9. În cazul în care, în urma monitorizării și/sau auditului efectuat de către experții M.E., se constată neconcordanțe între datele transmise oficial de către instituțiile de învățământ superior de stat și cele constatate pe teren, M.E. își rezervă dreptul să redimensioneze unilateral finanțarea instituțională;
7.10. Susținerea activităților desfășurate în cadrul Societăților Antreprenoriale Studențești (SAS) prin care studenții să poată atrage fonduri din Fondul Național de Investiții în Afaceri Pornite de Studenți;
7.11. Susținerea activităților desfășurate în cadrul Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră pentru studenți și elevi conform prevederilor art. 121 alin (8) litera b) din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare;
7.12. Instituția de învățământ superior reactualizează informațiile referitoare la toate programele de studii pe platforma informatică Study in Romania (xxxx://xxxxxxxxxxxxxx.xxx.xx/xx/xxxxx.xxx), conform prevederilor art. 120 alin (1) din Legea învățământului superior nr.199/2023, cu modificările ulterioare;
7.13. Prezentul contract instituțional se încheie în 4 exemplare, câte două exemplare pentru fiecare parte și are valabilitate pentru anul financiar 2024, intrând în vigoare la data semnării părților.
MINISTERUL EDUCAŢIEI MINISTRU, | UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI XXXXXX, |
Xxxxx DECA | Xxxx XXXXXX |
Direcţia Generală Economică, DIRECTOR GENERAL | DIRECTOR GENERAL ADMINISTRATIV, |
Xxxxx XXXXXXX | Xxxxxx XXXXXX |
Direcţia Generală Învăţământ Universitar, | DIRECTOR FINANCIAR CONTABIL, |
DIRECTOR GENERAL, Xxxxxxx Xxxxxxxx XXXXXXXX | Xxxxxx XXXXX |
OFICIUL JURIDIC, | |
Direcția Generală Juridică și Control, DIRECTOR GENERAL, | |
Xxxxxx Xxxxxx XXXXXXXX | |
Xxxxxx Xxxxxxxx XXXX |
Aviz de legalitate, |
Întocmit, Direcția Finanțare Învățământ Superior Director, Xxx XXXXX |