ANEXĂ
ACORD ÎNTRE Uniunea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Insulelor Feroe, pe de altă parte, privind participarea Insulelor Feroe la programele Uniunii
Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”),
pe de o parte,
și
Guvernul Insulelor Feroe (denumit în continuare „Insulele Feroe”),
pe de altă parte,
(denumite în continuare „părțile”),
LUÂND ACT DE dorința Insulelor Feroe de a se asocia la o gamă mai largă de programe și activități ale Uniunii;
AVÂND ÎN VEDERE faptul că Insulele Feroe încheie prezentul acord în numele Regatului Danemarcei, în temeiul Legii privind încheierea acordurilor în temeiul dreptului internațional de către Guvernul Insulelor Feroe,
DORIND să instituie un cadru de cooperare durabil între părți, care să conțină termeni și condiții clare și precise privind participarea Insulelor Feroe la programele și activitățile Uniunii, precum și un mecanism de facilitare a stabilirii modalităților de participare la programe și activități individuale ale Uniunii;
LUÂND ACT, în special, de dorința Insulelor Feroe de a consolida și mai mult relațiile cu Uniunea în domeniile lor de competență, inclusiv, dar fără a se limita la, cooperarea în domeniul cercetării și inovării, precum și în domeniile educației, formării, tineretului, culturii și sportului;
AVÂND ÎN VEDERE obiectivele și valorile comune, precum și legăturile strânse dintre părți în domeniul cercetării și al inovării, stabilite în trecut prin intermediul acordurilor de asociere la programele-cadru ulterioare, de cercetare și inovare1 și recunoscând dorința comună a părților de a-și dezvolta, consolida, stimula și extinde în continuare relațiile și cooperarea în domeniul respectiv,
ÎNTRUCÂT programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii, Orizont Europa, a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului2 (denumit în continuare „programul Orizont Europa”);
AVÂND ÎN VEDERE eforturile Uniunii de a-și uni forțele cu partenerii internaționali pentru a conduce acțiunile de răspuns la provocările mondiale în conformitate cu planul de acțiune pentru oameni, planetă și prosperitate din cadrul programului Organizației Națiunilor Unite „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă” și recunoscând faptul că cercetarea și inovarea reprezintă factori cheie și instrumente esențiale pentru creșterea durabilă bazată pe inovare, pentru competitivitatea și atractivitatea economică;
RECUNOSCÂND principiile generale stabilite în Regulamentul (UE) 2021/695;
RECUNOSCÂND obiectivele noului Spațiu european de cercetare de a construi un spațiu științific și tehnologic comun, de a crea o piață unică pentru cercetare și inovare, de a promova și a facilita cooperarea dintre organizațiile din domeniul cercetării și inovării, inclusiv dintre universități, precum și schimbul de bune practici și carierele atractive în cercetare, de a facilita mobilitatea transfrontalieră și intersectorială a cercetătorilor, de a promova libera circulație a cunoștințelor științifice și a inovării, de a promova respectul față de libertatea academică și față de libertatea cercetării științifice, de a sprijini activitățile de educație și de comunicare în domeniul științelor și de a încuraja competitivitatea și atractivitatea economiilor participante, precum și faptul că țările asociate la programul Orizont Europa constituie parteneri potențiali esențiali în contextul acestui efort;
EVIDENȚIIND rolul parteneriatelor europene în abordarea unora dintre cele mai urgente provocări cu care se confruntă Europa, prin inițiative concertate de cercetare și inovare care contribuie semnificativ la prioritățile Uniunii din domeniul cercetării și al inovării care necesită masă critică și o viziune pe termen lung, precum și importanța implicării țărilor asociate în parteneriatele europene respective;
URMĂRIND să stabilească condiții reciproc avantajoase cu scopul de a crea locuri de muncă decente, de a consolida și de a sprijini ecosistemele de inovare ale părților, ajutând întreprinderile să inoveze și să se extindă pe piețele părților și facilitând adoptarea, implementarea și accesibilitatea inovării, inclusiv prin activități de consolidare a capacităților;
RECUNOSCÂND faptul că participarea reciprocă la programele de cercetare și inovare ale părților ar trebui să aducă beneficii reciproce; recunoscând totodată faptul că părțile își rezervă dreptul de a restrânge sau de a condiționa participarea la programele lor de cercetare și de inovare, în special la acțiunile legate de activele lor strategice, de interesele, de autonomia sau de securitatea lor,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
Articolul 1
Obiect
Prezentul acord stabilește normele aplicabile participării Insulelor Feroe la orice program sau activitate a Uniunii (denumit în continuare „acordul”).
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului acord, se aplică următoarele definiții:
(a) „act de bază” înseamnă:
(i) un act juridic adoptat de una sau mai multe instituții ale Uniunii, altul decât o recomandare sau un aviz, prin care se stabilește un program care oferă temeiul juridic pentru o acțiune sau pentru executarea cheltuielilor corespunzătoare înregistrate în bugetul Uniunii sau a garanției bugetare ori a sprijinului financiar garantat din bugetul Uniunii, inclusiv orice modificare a acestui act și orice acte relevante adoptate de o instituție a Uniunii care completează sau pun în aplicare actul respectiv, cu excepția celor prin care se adoptă programe de lucru; sau
(ii) un act juridic adoptat de una sau mai multe instituții ale Uniunii, altul decât o recomandare sau un aviz, prin care se stabilește o activitate finanțată din bugetul Uniunii, alta decât programele, inclusiv orice modificare a acestui act și orice acte relevante adoptate de o instituție a Uniunii care completează sau pun în aplicare actul respectiv, cu excepția celor prin care se adoptă programe de lucru;
(b) „acord de finanțare” înseamnă acorduri referitoare la programe și activități ale Uniunii derulate în temeiul protocoalelor la prezentul acord, la care participă Insulele Feroe, prin care se execută fonduri ale Uniunii, de exemplu acordurile de grant, acordurile de contribuție, acordurile-cadru de parteneriat financiar, acordurile de finanțare și acordurile de garantare;
(c) „alte norme referitoare la implementarea programului sau a activității Uniunii” înseamnă normele prevăzute în Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului3 („Regulamentul financiar”) care se aplică bugetului general al Uniunii și în programul de lucru sau în cererile de propuneri ori în alte proceduri de atribuire ale Uniunii;
(d) „procedură de atribuire a Uniunii” înseamnă o procedură de atribuire a fondurilor Uniunii lansată de Uniune sau de persoane ori entități cărora li s-a încredințat sarcina executării fondurilor Uniunii;
(e) „entitate din Insulele Feroe” înseamnă orice tip de entitate, fie ea persoană fizică, persoană juridică sau alt tip de entitate, care poate participa la activitățile unui program sau ale unei activități a Uniunii în conformitate cu actul de bază și care își are reședința sau este stabilită în Insulele Feroe.
Articolul 3
Stabilirea modalităților de participare
Insulele Feroe pot participa și contribui la programele și activitățile Uniunii sau, în cazuri excepționale, la părți ale programelor sau activităților Uniunii, care sunt deschise participării Insulelor Feroe în conformitate cu actele de bază și astfel cum se prevede în protocoale.
Termenii și condițiile specifice privind participarea Insulelor Feroe la programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027) sunt stabilite în Protocolul privind asocierea Insulelor Feroe la Orizont Europa, programul-cadru pentru cercetare și inovare (2021-2027). În pofida articolului 15 alineatul (7) din prezentul acord, protocolul respectiv poate fi modificat de Comitetul mixt instituit în temeiul prezentului acord.
În pofida articolului 15 alineatul (7) din prezentul acord, termenii și condițiile specifice privind participarea Insulelor Feroe la orice alt program sau activitate specifică a Uniunii sunt stabilite în protocoalele la prezentul acord care urmează să fie adoptate și modificate de Comitetul mixt instituit în temeiul prezentului acord.
Protocoalele:
(a) identifică programele sau activitățile Uniunii ori, în cazuri excepționale, părțile programelor sau activităților Uniunii, la care participă Insulele Feroe;
(b) stabilesc durata participării, adică perioada de timp în care Insulele Feroe și entitățile din Insulele Feroe pot solicita finanțare din partea Uniunii sau pot fi însărcinate cu executarea fondurilor Uniunii;
(c) stabilesc condițiile specifice privind participarea Insulelor Feroe și a entităților din Insulele Feroe, inclusiv modalitățile specifice de punere în aplicare a condițiilor financiare identificate la articolele 6 și 7 din prezentul acord, modalitățile specifice ale mecanismului de corecție identificat la articolul 8 din prezentul acord și condițiile de participare la structurile create în vederea implementării programelor sau activităților respective ale Uniunii. Condițiile în cauză trebuie să fie conforme cu prezentul acord, cu actele de bază și cu actele adoptate de una sau mai multe instituții ale Uniunii prin care se stabilesc astfel de structuri;
(d) acolo unde este cazul, stabilesc cuantumul contribuției Insulelor Feroe la un program al Uniunii implementat printr-un instrument financiar sau printr-o garanție bugetară.
Articolul 4
Conformitatea cu normele programelor sau ale activităților
Insulele Feroe participă la programele sau activitățile Uniunii ori la părțile acestora vizate de protocoalele la prezentul acord, în termenii și condițiile stabilite în prezentul acord, în protocoalele la acesta, în actele de bază sau în alte norme referitoare la implementarea programelor și activităților Uniunii.
Termenii și condițiile menționate la alineatul (1) includ:
eligibilitatea entităților din Insulele Feroe și orice alte condiții de eligibilitate legate de Insulele Feroe, în special referitoare la origine, la locul de desfășurare a activității sau la naționalitate;
termenii și condițiile care se aplică pentru depunerea, evaluarea și selecția candidaturilor, precum și cele care se aplică pentru implementarea acțiunilor de către entitățile eligibile din Insulele Feroe.
Termenii și condițiile menționate la alineatul (2) litera (b) trebuie să fie echivalente cu cele aplicabile entităților eligibile din statele membre, inclusiv respectarea măsurilor restrictive impuse de Uniunea Europeană4, cu excepția cazului în care se prevede altfel în termenii și condițiile menționate la alineatul (1).
Articolul 5
Participarea Insulelor Feroe la guvernanța programelor sau a activităților
Reprezentanților sau experților Insulelor Feroe ori experților desemnați de Insulele Feroe li se va permite să participe, în calitate de observatori, cu excepția cazului în care discuțiile privesc aspecte rezervate doar statelor membre sau referitoare la un program sau o activitate la care Insulele Feroe nu participă, la lucrările comitetelor, la reuniunile grupurilor de experți sau la alte reuniuni similare la care iau parte reprezentanți sau experți ai statelor membre sau experți desemnați de statele membre și care acordă asistență Comisiei Europene în ceea ce privește implementarea și gestionarea programelor, a activităților ori a unor părți ale acestora la care Insulele Feroe participă în conformitate cu articolul 3 sau care sunt stabilite de Comisia Europeană în vederea punerii în aplicare a legislației Uniunii în legătură cu respectivele programe sau activități ori cu părțile respective ale acestora. Reprezentanții sau experții Insulelor Feroe ori experții desemnați de Insulele Feroe nu vor fi prezenți în momentul votării. Insulele Feroe sunt informate cu privire la rezultatul votului.
În cazul în care experții sau evaluatorii nu sunt numiți pe baza naționalității, naționalitatea nu va fi un motiv de excludere a experților și evaluatorilor din Insulele Feroe.
Sub rezerva condițiilor de la alineatul (1), participarea reprezentanților Insulelor Feroe la reuniunile menționate la alineatul (1) sau la alte reuniuni legate de implementarea programelor sau a activităților este reglementată de aceleași reguli și proceduri care se aplică reprezentanților statelor membre, în special în ceea ce privește dreptul de a lua cuvântul, primirea de informații și de documente, mai puțin cele legate de aspecte care sunt rezervate doar statelor membre ori care vizează un program sau o activitate la care Insulele Feroe nu participă, și rambursarea cheltuielilor de călătorie și de ședere.
Protocoalele la prezentul acord pot defini modalități suplimentare privind participarea experților, precum și participarea Insulelor Feroe la consiliile de conducere și la structurile create în scopul implementării programelor sau activităților Uniunii definite în protocolul respectiv.
Articolul 6
Condiții financiare
Participarea Insulelor Feroe sau a entităților din Insulele Feroe la programele sau activitățile Uniunii ori la părți ale acestora este condiționată de contribuția financiară a Insulelor Feroe la finanțarea corespunzătoare din bugetul Uniunii.
Contribuția financiară corespunde sumei următoarelor elemente:
(a) o taxă de participare; și
(b) o contribuție operațională.
Contribuția financiară ia forma unei plăți anuale efectuate în una sau mai multe tranșe.
Fără a aduce atingere alineatului (8) din prezentul articol și articolului 7, taxa de participare este de 4 % din contribuția operațională anuală și nu face obiectul ajustărilor retroactive. Începând din 2028, nivelul taxei de participare poate fi ajustat de Comitetul mixt.
Contribuția operațională acoperă cheltuielile operaționale și de sprijin și se adaugă, atât ca credite de angajament, cât și ca credite de plată, sumelor înscrise în bugetul Uniunii adoptat definitiv pentru programe sau activități ori, în mod excepțional, pentru părțile acestora, majorate, după caz, cu venituri alocate externe care nu provin din contribuțiile financiare ale altor donatori la programele și activitățile Uniunii, astfel cum sunt definite în fiecare protocol în cauză la prezentul acord.
Contribuția operațională inițială se bazează pe o cheie de contribuție definită ca raportul dintre produsul intern brut (PIB) al Insulelor Feroe la prețurile pieței și PIB-ul Uniunii Europene la prețurile pieței. PIB-urile la prețurile pieței care urmează să fie aplicate sunt determinate de serviciile specializate ale Comisiei pe baza celor mai recente date statistice disponibile pentru calcularea bugetului în anul anterior anului în care trebuie efectuată plata. Prin derogare, în 2021, contribuția operațională inițială se bazează pe PIB-ul pentru anul 2019 la prețurile pieței. Modul de ajustare a acestei chei de contribuție poate fi stabilit în protocoalele corespunzătoare.
Contribuția operațională se bazează pe aplicarea cheii de contribuție la creditele de angajament inițiale, majorate astfel cum se descrie la alineatul (5) din prezentul articol, înscrise în bugetul Uniunii adoptat definitiv pentru exercițiul financiar aplicabil pentru finanțarea programelor sau a activităților Uniunii ori, în mod excepțional, a părților acestora, la care participă Insulele Feroe.
Taxa de participare menționată la alineatul (2) din prezentul articol are următoarea valoare în anii 2021-2026:
2021: 0,5 %;
2022: 1 %;
2023: 1,5 %;
2024: 2 %;
2025: 2,5 %;
2026: 3 %;
2027: 4 %.
La cerere, Uniunea transmite Insulelor Feroe informațiile legate de participarea sa financiară incluse în informațiile legate de buget, de contabilitate, de performanță și de evaluare furnizate autorităților bugetare și autorităților care acordă descărcarea de gestiune ale Uniunii în ceea ce privește programele și activitățile Uniunii la care participă Insulele Feroe. Aceste informații se transmit cu respectarea corespunzătoare a normelor Uniunii și ale Insulelor Feroe în materie de confidențialitate și de protecție a datelor și nu aduc atingere informațiilor pe care Insulele Feroe sunt îndreptățite să le primească în temeiul articolului 10 din prezentul acord.
Toate contribuțiile Insulelor Feroe, toate plățile efectuate de Uniune și calculul sumelor datorate sau care urmează să fie primite se fac în euro.
Dispozițiile detaliate cu privire la punerea în aplicare a prezentului articol sunt stabilite în protocoalele corespunzătoare.
Articolul 7
Programe și activități cărora li se aplică un mecanism de ajustare
În cazul în care acest lucru este prevăzut în protocolul corespunzător, contribuția operațională la un program, o activitate sau o parte a acestora pentru un an N poate fi ajustată retroactiv către valoarea superioară sau inferioară în anul sau anii consecutivi, pe baza angajamentelor bugetare asumate din creditele de angajament corespunzătoare anului respectiv, a execuției lor prin intermediul angajamentelor juridice și a dezangajării lor.
Prima ajustare se efectuează în anul N+1 în care contribuția inițială se ajustează către valoarea superioară sau inferioară în funcție de diferența dintre contribuția inițială și contribuția ajustată, calculată prin aplicarea cheii de contribuție la anul N, ajustată prin aplicarea unui coeficient, în cazul în care protocolul respectiv prevede acest lucru, la suma dintre:
cuantumul angajamentelor bugetare asumate din creditele de angajament autorizate pentru anul N în bugetul adoptat al Uniunii și din creditele de angajament corespunzătoare dezangajărilor reconstituite și
orice credite bazate pe veniturile alocate externe care nu provin din contribuțiile financiare ale altor donatori la programele și activitățile Uniunii, vizate în fiecare protocol relevant la prezentul acord, și care erau disponibile la sfârșitul anului N.
În fiecare an ulterior, până când sunt plătite sau dezangajate toate angajamentele bugetare finanțate din creditele de angajament care provin din anul N și cel târziu la 3 ani după încheierea programului sau a cadrului financiar multianual corespunzător anului N, oricare dintre aceste date survine prima, Uniunea calculează o ajustare a contribuției corespunzătoare anului N prin reducerea contribuției Insulelor Feroe cu cuantumul obținut prin aplicarea cheii de contribuție aferente anului N, ajustată în cazul în care protocolul corespunzător prevede acest lucru, la dezangajările efectuate în fiecare an cu privire la angajamentele din anul N finanțate din bugetul Uniunii sau din dezangajările reconstituite.
În cazul în care se anulează creditele bazate pe veniturile alocate externe care nu provin din contribuțiile financiare ale altor donatori la programele și activitățile Uniunii, vizate în fiecare protocol relevant la prezentul acord, contribuția Insulelor Feroe la programul sau activitatea respectivă a Uniunii ori la partea respectivă a acestora se reduce cu cuantumul obținut prin aplicarea cheii de contribuție pentru anul N, ajustată dacă protocolul corespunzător prevede acest lucru, la cuantumul anulat.
Articolul 8
Programe și activități cărora li se aplică un mecanism de corecție automată
Se aplică un mecanism de corecție automată cu privire la programele sau activitățile Uniunii ori la părțile acestora pentru care se prevede aplicarea unui mecanism de corecție automată în protocolul corespunzător. Aplicarea acestui mecanism de corecție automată poate fi limitată la părțile programului sau ale activității specificate în protocolul corespunzător care sunt implementate prin granturi pentru care se organizează cereri competitive de propuneri. Normele detaliate privind identificarea părților programului sau ale activității cărora li se aplică sau nu mecanismul de corecție automată pot fi stabilite în protocolul corespunzător.
Valoarea corecției automate pentru un program sau o activitate ori părți ale acestora este diferența dintre cuantumurile inițiale ale angajamentelor juridice asumate efectiv cu Insulele Feroe sau cu entități din Insulele Feroe, finanțate din creditele de angajament pentru anul în cauză, și contribuția operațională corespunzătoare plătită de Insulele Feroe, ajustată în temeiul articolului 7, excluzând cheltuielile de sprijin, care vizează aceeași perioadă.
Normele detaliate privind stabilirea cuantumurilor relevante ale angajamentelor juridice menționate la alineatul (2) din prezentul articol, inclusiv în cazul consorțiilor, și privind calcularea corecției automate pot fi stabilite în protocolul corespunzător.
Articolul 9
Analize și audituri
Uniunea are dreptul de a realiza, în conformitate cu actele aplicabile ale uneia sau mai multor instituții sau organisme ale Uniunii și în conformitate cu acordurile și/sau contractele relevante, analize și audituri tehnice, științifice, financiare sau de altă natură, la domiciliul oricărei persoane fizice cu reședința în Insulele Feroe sau la sediul oricărei entități juridice stabilite în Insulele Feroe care primește finanțare din partea Uniunii, precum și la domiciliul sau sediul oricărui terț implicat în execuția fondurilor Uniunii care își are reședința sau este stabilit în Insulele Feroe. Aceste analize și audituri pot fi efectuate de agenții instituțiilor și ai organismelor Uniunii, în special ai Comisiei Europene și ai Curții de Conturi Europene, sau de alte persoane împuternicite de Comisia Europeană în conformitate cu dreptul Uniunii.
Agenții instituțiilor și ai organismelor Uniunii, în special ai Comisiei Europene și ai Curții de Conturi Europene, precum și celelalte persoane împuternicite de Comisia Europeană au un acces corespunzător la spații, lucrări și documente (în format electronic și în format tipărit), precum și la toate informațiile necesare pentru efectuarea auditurilor respective, inclusiv dreptul de a obține copii fizice/electronice și extrase ale oricărui document sau ale conținutului oricărui mediu de date deținut de persoana fizică sau juridică auditată sau de terțul auditat.
Insulele Feroe nu împiedică și nu obstrucționează în niciun fel exercitarea de către agenții sau celelalte persoane menționate la alineatul (2) din prezentul articol a dreptului de intrare în Insulele Feroe și nici accesul acestora la domiciliile/sediile persoanelor controlate în scopul îndeplinirii sarcinilor menționate în prezentul articol.
Analizele și auditurile pot fi efectuate și după suspendarea aplicării unui protocol la prezentul acord în temeiul articolului 15 alineatul (4) din prezentul acord, după încetarea aplicării cu titlu provizoriu a prezentului acord sau după denunțarea acestuia, în termenii stabiliți în actele aplicabile ale uneia sau mai multor instituții sau organisme ale Uniunii și în conformitate cu acordurile și/sau cu contractele relevante referitoare la orice angajament juridic de execuție a bugetului Uniunii asumat de Uniune înainte de data la care intră în vigoare suspendarea aplicării protocolului relevant, încetarea aplicării cu titlu provizoriu a prezentului acord sau denunțarea acestuia.
Articolul 10
Combaterea neregulilor, a fraudelor și a altor infracțiuni care afectează interesele financiare ale Uniunii
Comisia Europeană și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sunt autorizate să desfășoare anchete administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pe teritoriul Insulelor Feroe. Aceste anchete se efectuează în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin actele aplicabile ale uneia sau mai multor instituții ale Uniunii.
Autoritățile competente din Insulele Feroe informează Comisia Europeană sau XXXX, într-un interval de timp rezonabil, cu privire la orice faptă sau suspiciune care le-a fost adusă la cunoștință cu privire la o neregulă, la o fraudă sau la altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Pot fi efectuate verificări și inspecții la fața locului la domiciliul oricărei persoane fizice cu reședința în Insulele Feroe sau la sediul oricărei entități juridice stabilite în Insulele Feroe care primește fonduri din partea Uniunii, precum și la domiciliul/sediul oricărui terț implicat în execuția fondurilor Uniunii, care își are reședința sau este stabilit în Insulele Feroe.
Verificările și inspecțiile la fața locului sunt pregătite și realizate de Comisia Europeană sau de XXXX în strânsă colaborare cu autoritatea competentă din Insulele Feroe desemnată de către Guvernul Insulelor Xxxxx. Autorității desemnate i se notifică, cu suficient timp înainte, obiectul, scopul și temeiul juridic al verificărilor și inspecțiilor, astfel încât să poată oferi asistență. În acest scop, funcționarii autorităților competente din Insulele Feroe pot participa la verificările și inspecțiile la fața locului.
La cererea autorităților din Insulele Feroe, verificările și inspecțiile la fața locului pot fi efectuate în comun cu Comisia Europeană sau cu OLAF.
Agenții Comisiei și personalul XXXX au acces la toate informațiile și documentele, inclusiv la datele informatice, referitoare la operațiunile în cauză, care sunt necesare pentru efectuarea corespunzătoare a verificărilor și inspecțiilor la fața locului. Ei pot, în special, să realizeze copii ale documentelor relevante.
În cazul în care persoana sau entitatea respectivă ori un alt terț se opune unei verificări sau unei inspecții la fața locului, autoritățile din Insulele Feroe, acționând în conformitate cu normele și reglementările naționale, asistă Comisia Europeană și OLAF, pentru a le permite să își îndeplinească sarcina de efectuare a verificării sau a inspecției la fața locului. Această asistență include luarea măsurilor de precauție corespunzătoare în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru protejarea dovezilor.
Comisia Europeană sau XXXX informează autoritățile din Insulele Feroe cu privire la rezultatul acestor verificări și inspecții. În special, Comisia Europeană sau XXXX raportează, în cel mai scurt timp posibil, autorității competente din Insulele Feroe orice faptă sau suspiciune de neregulă de care a luat cunoștință în cursul efectuării verificării sau a inspecției la fața locului.
Fără a aduce atingere aplicării dreptului penal din Insulele Feroe, Comisia Europeană poate impune măsuri și sancțiuni administrative persoanelor fizice sau juridice din Insulele Feroe care participă la implementarea unui program sau a unei activități în conformitate cu legislația Uniunii.
În scopul aplicării corespunzătoare a prezentului articol, Comisia Europeană sau XXXX și autoritățile competente din Insulele Feroe fac schimb de informații în mod periodic și, la cererea uneia dintre părțile la prezentul acord, se consultă reciproc.
Pentru a facilita un schimb de informații și o cooperare eficace cu XXXX, Insulele Xxxxx desemnează un punct de contact.
Schimburile de informații dintre Comisia Europeană sau XXXX și autoritățile competente din Insulele Feroe se desfășoară ținând seama în mod corespunzător de cerințele de confidențialitate. Datele cu caracter personal incluse în schimbul de informații sunt protejate în conformitate cu normele aplicabile.
Autoritățile din Insulele Xxxxx cooperează cu Parchetul European pentru a-i permite acestuia să își îndeplinească sarcina de a-i investiga, a-i urmări și a-i aduce în fața justiției pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, precum și pe complicii acestora, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Articolul 11
Modificarea articolelor 9 și 10
Comitetul mixt instituit în temeiul prezentului acord poate modifica articolele 9 și 10 din prezentul acord, în special pentru a ține seama de modificările actelor uneia sau mai multor instituții ale Uniunii.
Articolul 12
Recuperarea creanțelor și executare silită
Deciziile adoptate de Comisia Europeană cu scopul de a impune o obligație pecuniară persoanelor fizice sau juridice, altele decât statele, în legătură cu orice creanțe rezultate din programele, activitățile, acțiunile sau proiectele Uniunii constituie titlu executoriu în Insulele Feroe. Ordinul de executare silită este atașat deciziei, fără nicio altă formalitate decât o verificare a autenticității deciziei de către autoritatea națională desemnată în acest scop de Guvernul Insulelor Xxxxx. Guvernul Insulelor Feroe face cunoscută Comisiei și Curții de Justiție a Uniunii Europene autoritatea națională pe care o desemnează în acest scop. În conformitate cu articolul 13, Comisia Europeană are dreptul să notifice aceste decizii care constituie titlu executoriu direct persoanelor fizice cu reședința în Insulele Feroe și entităților juridice stabilite în Insulele Feroe. Executarea silită se realizează în conformitate cu dreptul și cu regulamentul de procedură ale Insulelor Feroe.
Hotărârile și ordonanțele Curții de Justiție a Uniunii Europene emise în aplicarea unei clauze compromisorii incluse într-un contract sau acord cu privire la programele, activitățile, acțiunile sau proiectele Uniunii constituie titlu executoriu în Insulele Feroe, în același fel ca deciziile Comisiei Europene menționate la alineatul (1) din prezentul articol.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența de a examina legalitatea deciziilor Comisiei menționate la alineatul (1) și de a suspenda executarea acestora. Cu toate acestea, controlul legalității măsurilor de executare este de competența instanțelor din Insulele Feroe.
Articolul 13
Comunicare și schimb de informații
Instituțiile și organismele Uniunii implicate în implementarea programelor sau activităților Uniunii sau care exercită un control asupra acestor programe sau activități au dreptul de a comunica direct, inclusiv prin sisteme de schimburi electronice, cu orice persoană fizică cu reședința în Insulele Feroe sau cu orice entitate juridică stabilită în Insulele Feroe care primește fonduri din partea Uniunii, precum și cu orice terț implicat în execuția fondurilor Uniunii care își are reședința sau este stabilit în Insulele Feroe. Astfel de persoane, entități și terți pot transmite direct instituțiilor și organismelor Uniunii Europene toate informațiile și documentele relevante pe care au obligația să le transmită în temeiul legislației Uniunii aplicabile programului sau activității Uniunii sau în baza contractelor ori a acordurilor de finanțare încheiate în vederea implementării programului respectiv sau a activității respective.
Articolul 14
Comitetul mixt
Se instituie Comitetul mixt. Atribuțiile Comitetului mixt includ:
examinarea, evaluarea și revizuirea punerii în aplicare a prezentului acord și a protocoalelor la acesta, în special a următoarelor aspecte:
(i) participarea și performanța entităților juridice din Insulele Feroe în cadrul programelor și activităților Uniunii;
(ii) acolo unde este relevant, nivelul de deschidere (reciprocă) pentru a permite participarea entităților juridice stabilite în fiecare parte la programele, proiectele, acțiunile sau activitățile celeilalte părți ori la părți ale acestora;
(iii) implementarea mecanismului de contribuție financiară și, acolo unde este relevant, a mecanismului de corecție financiară aplicabile programelor sau activităților Uniunii vizate de protocoalele la prezentul acord;
(iv) schimbul de informații și, acolo unde este relevant, examinarea tuturor întrebărilor posibile cu privire la exploatarea rezultatelor, inclusiv la drepturile de proprietate intelectuală;
discutarea, la cererea oricărei părți, a restricțiilor aplicate sau planificate de părți în ceea ce privește accesul la programele lor respective de cercetare și inovare, în special în cazul acțiunilor legate de activele strategice, de interesele, de autonomia sau de securitatea părților;
examinarea modului de îmbunătățire și dezvoltare a cooperării;
discutarea în comun a orientărilor și a priorităților viitoare ale politicilor legate de programele sau activitățile vizate de protocoalele la prezentul acord;
schimbul de informații privind, printre altele, noile acte legislative, decizii sau programe naționale care sunt relevante pentru punerea în aplicare a prezentului acord și a protocoalelor la acesta;
adoptarea de protocoale la prezentul acord cu privire la termenii și condițiile aplicabile participării Insulelor Feroe la programele sau activitățile Uniunii ori la părți ale acestora sau modificarea protocoalelor respective în funcție de necesități;
modificarea articolelor 9 și 10 din prezentul acord, în special pentru a ține seama de modificările actelor uneia sau mai multor instituții ale Uniunii.
Deciziile Comitetului mixt se iau prin consens.
Comitetul mixt, alcătuit din reprezentanți ai Uniunii Europene și ai Insulelor Feroe, își adoptă regulamentul de procedură.
Comitetul mixt poate decide să instituie ad hoc orice grup de lucru / organism consultativ la nivel de experți, care să poată oferi asistență în legătură cu punerea în aplicare a prezentului acord.
Comitetul mixt se reunește cel puțin o dată pe an și ori de câte ori acest lucru este impus de circumstanțe speciale, la cererea oricăreia dintre părți. Reuniunile sunt organizate și găzduite alternativ de Uniune și de Insulele Feroe.
Comitetul mixt își desfășoară activitatea în permanență, printr-un schimb de informații relevante realizat prin orice mijloace de comunicare, în special în legătură cu participarea / performanța entităților juridice din Insulele Feroe. În special, Comitetul mixt își poate îndeplini sarcinile în scris ori de câte ori este necesar.
Articolul 15
Dispoziții finale
Prezentul acord intră în vigoare la data la care părțile își comunică reciproc finalizarea procedurilor lor interne necesare în acest scop. Prezentul acord se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2021.
Părțile pot aplica prezentul acord cu titlu provizoriu, în conformitate cu legislația și cu procedurile interne ale fiecăreia. Aplicarea cu titlu provizoriu începe la data la care părțile își comunică reciproc finalizarea procedurilor lor interne necesare în acest scop.
În cazul în care Insulele Feroe notifică Comisiei, care acționează în numele Uniunii, că nu își vor finaliza procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord, prezentul acord încetează să se aplice cu titlu provizoriu la data primirii notificării respective de către Comisie, care constituie data încetării în sensul prezentului acord.
Deciziile Comitetului mixt încetează să se aplice de la aceeași dată.
Aplicarea unui protocol relevant la prezentul acord poate fi suspendată de Uniune în caz de neplată parțială sau integrală a contribuției financiare datorate de Insulele Feroe în cadrul programului sau activității corespunzătoare a Uniunii.
În cazul în care neplata periclitează în mod semnificativ implementarea și gestionarea programului sau activității corespunzătoare a Uniunii, Comisia Europeană trimite o scrisoare oficială de atenționare. În cazul în care, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data scrisorii oficiale de atenționare, nu se efectuează nicio plată, Comisia notifică Insulelor Feroe suspendarea aplicării protocolului corespunzător printr-o scrisoare oficială de notificare ce produce efecte după 15 zile de la primirea acestei notificări de către Insulele Feroe.
În cazul în care se suspendă aplicarea unui protocol, entitățile juridice din Insulele Feroe nu sunt autorizate să participe la procedurile de atribuire care nu sunt încă finalizate la data intrării în vigoare a suspendării. O procedură de atribuire este considerată încheiată atunci când, în urma procedurii respective, se asumă angajamente juridice.
Suspendarea nu aduce atingere angajamentelor juridice asumate cu entitățile juridice din Insulele Feroe în cadrul programului sau al activității corespunzătoare a Uniunii înainte de intrarea în vigoare a suspendării. Protocolul corespunzător va continua să se aplice respectivelor angajamente juridice.
De îndată ce primește întregul cuantum al contribuției financiare, Uniunea transmite imediat Insulelor Feroe o notificare în acest sens. Suspendarea se anulează, cu efect imediat, în momentul transmiterii acestei notificări.
Începând de la data la care se anulează suspendarea, entitățile juridice din Insulele Feroe sunt din nou autorizate să participe la procedurile de atribuire lansate în cadrul programului sau activității corespunzătoare a Uniunii după această dată și la procedurile de atribuire lansate înaintea acestei date, pentru care termenele de depunere a candidaturilor nu au expirat.
Oricare dintre părți poate denunța prezentul acord în orice moment prin notificarea în scris a intenției sale de a-l denunța. Prezentul acord poate fi denunțat doar integral.
Denunțarea intră în vigoare după trei luni calendaristice de la data la care destinatarul primește notificarea scrisă. Data la care intră în vigoare denunțarea constituie data denunțării în sensul prezentului acord.
În cazul în care prezentul acord încetează să se aplice cu titlu provizoriu în conformitate cu alineatul (3) sau este denunțat în conformitate cu alineatul (5), părțile convin următoarele:
(a) proiectele, acțiunile, activitățile sau părțile acestora în legătură cu care au fost asumate angajamente juridice în cursul aplicării cu titlu provizoriu și / sau după intrarea în vigoare a prezentului acord și înainte de încetarea aplicării sau de denunțarea prezentului acord continuă până la finalizarea lor în condițiile stabilite în prezentul acord;
(b) contribuția financiară anuală la programul sau activitatea corespunzătoare a Uniunii pentru anul N în cursul căruia prezentul acord încetează să se aplice cu titlu provizoriu sau este denunțat se plătește integral în conformitate cu articolul 6 din acord și cu orice norme relevante din protocoalele corespunzătoare. În cazul în care se aplică mecanismul de ajustare, contribuția operațională la programul sau activitatea relevantă din anul N se ajustează în conformitate cu articolul 7 din prezentul acord. Pentru programele sau activitățile în care se aplică atât mecanismul de ajustare, cât și mecanismul de corecție automată, contribuția operațională relevantă pentru anul N se ajustează în conformitate cu articolul 7 din prezentul acord și se corectează în conformitate cu articolul 8 din acesta. Taxa de participare plătită pentru anul N ca parte a contribuției financiare la programul sau activitatea relevantă nu se ajustează și nici nu se corectează;
(c) în cazul în care se aplică mecanismul de ajustare, după anul în care prezentul acord încetează să se aplice cu titlu provizoriu sau este denunțat, contribuțiile operaționale inițiale la programul relevant sau la activitatea relevantă, plătite pentru anii în care s-a aplicat prezentul acord, se ajustează în conformitate cu articolul 7. În legătură cu programele sau activitățile în care se aplică atât mecanismul de ajustare, cât și mecanismul de corecție automată, aceste contribuții operaționale se ajustează în conformitate cu articolul 7 și se corectează automat în conformitate cu articolul 8.
Părțile soluționează de comun acord orice alte consecințe ale denunțării sau ale încetării aplicării cu titlu provizoriu a prezentului acord.
Prezentul acord nu poate fi modificat decât în scris, cu acordul comun al părților. Intrarea în vigoare a amendamentelor va urma aceeași procedură care se aplică și intrării în vigoare a prezentului acord, în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol.
Protocoalele constituie parte integrantă a prezentului acord.
Încheiat la …, la data de …… anul ….
Pentru Uniunea Europeană,
Pentru Guvernul Insulelor Feroe,
Protocol privind asocierea Insulelor Feroe la Orizont Europa, programul-cadru de cercetare și inovare (2021-2027)
Articolul 1
Domeniul de aplicare al acordului de asociere
Insulele Feroe participă, în calitate de țară asociată, și contribuie la toate părțile programului-cadrul pentru cercetare și inovare Orizont Europa („programul Orizont Europa”) menționate la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului5 și implementate prin intermediul programului specific stabilit prin Decizia (UE) 2021/764 a Consiliului6, în versiunile cele mai actualizate ale acestor acte, precum și printr-o contribuție financiară la Institutul European de Inovare și Tehnologie.
Regulamentul (UE) 2021/819 al Parlamentului European și al Consiliului7 și Decizia (UE) 2021/820 a Parlamentului European și a Consiliului8, în versiunile lor cele mai actualizate, se aplică participării entităților juridice din Insulele Feroe la comunitățile de cunoaștere și inovare.
Articolul 2
Condiții suplimentare de participare la programul Orizont Europa
Înainte de a decide dacă entitățile juridice din Insulele Feroe sunt sau nu eligibile pentru a participa la o acțiune legată de activele strategice, interesele, autonomia sau securitatea UE în temeiul articolului 22 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2021/695, Comisia poate solicita anumite informații sau asigurări, precum:
informații din care să reiasă dacă entităților juridice din Uniune li s-a acordat sau li se va acorda acces reciproc la programele, proiectele, acțiunile sau activitățile existente și planificate ale Insulelor Feroe, sau la părți ale acestora, care sunt echivalente cu programul Orizont Europa avut în vedere;
informații din care să reiasă dacă Insulele Feroe au instituit un mecanism național de examinare a investițiilor și garanții cu privire la faptul că autoritățile din Insulele Feroe vor raporta Comisiei și o vor consulta de fiecare dată când descoperă, grație aplicării mecanismului respectiv, că o entitate juridică din Insulele Feroe care a primit finanțare din partea programului Orizont Europa în cadrul unor acțiuni legate de activele strategice, interesele, autonomia sau securitatea Uniunii face obiectul unui proiect de investiții străine sau de achiziție avut în vedere de o entitate stabilită în afara Insulelor Feroe sau controlată din afara Insulelor Feroe, cu condiția ca Comisia să furnizeze Insulelor Feroe lista entităților juridice relevante din Insulele Feroe cu care a semnat acorduri de grant și
garanții cu privire la faptul că niciun rezultat, nicio tehnologie, niciun serviciu și niciun produs dezvoltat în cadrul acțiunilor în cauză de către entități din Insulele Feroe nu va face obiectul restricțiilor la export către statele membre ale Uniunii în cursul acțiunii și timp de patru ani după încheierea acesteia. Insulele Feroe vor transmite în fiecare an, în cursul acțiunii și timp de patru ani după încheierea acesteia, o listă actualizată a produselor care fac obiectul restricțiilor naționale la export.
Entitățile juridice din Insulele Feroe pot participa la activitățile Centrului Comun de Cercetare (JRC) în termeni și condiții echivalente cu cele aplicabile entităților din Uniune, cu excepția cazului în care sunt necesare limitări pentru a se asigura coerența cu domeniul de aplicare al participării, astfel cum rezultă din aplicarea alineatului (1) din prezentul articol.
În cazul în care Uniunea implementează programul Orizont Europa prin aplicarea articolelor 185 și 187 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Insulele Feroe și entitățile juridice din Insulele Feroe pot participa la structurile juridice instituite în temeiul dispozițiilor respective, în conformitate cu actele juridice ale Uniunii care au fost sau vor fi adoptate în vederea instituirii structurilor juridice în cauză.
Drepturile de reprezentare și de participare ale Insulelor Feroe la Comitetul pentru Spațiul european de cercetare și la subgrupurile acestuia sunt cele aplicabile categoriei relevante de țări asociate.
Reprezentanții Insulelor Feroe au dreptul de a participa în calitate de observatori, fără drept de vot, la Consiliul de administrație al JRC. Sub rezerva acestei condiții, participarea este reglementată de aceleași norme și proceduri ca cele aplicabile reprezentanților statelor membre ale Uniunii, inclusiv dreptul de a lua cuvântul și procedurile de primire a informațiilor și a documentației referitoare la un punct care privește Insulele Feroe.
Insulele Feroe pot participa la un consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (XXXX) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 723/2009 al Consiliului9, în versiunea sa cea mai actualizată, și cu actul juridic de instituire a respectivului XXXX.
Părțile depun toate eforturile, în cadrul dispozițiilor existente, pentru a facilita libera circulație și ședere a persoanelor care participă la activitățile ce intră sub incidența prezentului protocol, precum și pentru a facilita circulația transfrontalieră a bunurilor și serviciilor destinate utilizării în cadrul acestor activități.
Insulele Feroe iau, după caz, toate măsurile necesare pentru a se asigura că bunurile și serviciile achiziționate în Insulele Feroe sau importate în Insulele Feroe, care sunt finanțate parțial sau integral în temeiul acordurilor de grant și/sau al contractelor încheiate pentru realizarea activităților în conformitate cu prezentul protocol, sunt scutite de taxele vamale, de taxele la import și de alte taxe fiscale, inclusiv TVA, aplicabile în Insulele Feroe.
Articolul 3
Reciprocitate
Entitățile juridice stabilite în Uniune pot participa la programele, proiectele, acțiunile sau activitățile implementate de Insulele Feroe, sau la părți ale acestora, care sunt echivalente cu programul Orizont Europa, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile din Insulele Feroe.
Lista neexhaustivă a programelor, proiectelor, acțiunilor, activităților sau a părților acestora echivalente din Insulele Feroe figurează în anexa II la prezentul protocol.
Finanțarea de către Insulele Xxxxx x entităților juridice stabilite în Uniune face obiectul legilor și reglementărilor aplicabile din Insulele Feroe privind funcționarea programelor, proiectelor, acțiunilor sau activităților de cercetare și inovare ori a diferitelor părți ale acestora. În cazul în care nu se oferă finanțare, entitățile juridice stabilite în Uniune pot participa prin propriile mijloace.
Articolul 4
Știința deschisă
În cadrul programelor, al proiectelor, al acțiunilor lor sau al activităților, ori în cadrul diverselor părți ale acestora, părțile promovează și încurajează reciproc practicile științei deschise, în conformitate cu normele programului Orizont Europa și cu legile și reglementările aplicabile din Insulele Feroe.
Articolul 5
Norme detaliate privind contribuția financiară, mecanismul de ajustare și mecanismul de corecție automată
Un mecanism de ajustare și un mecanism de corecție automată se alică în legătură cu contribuția operațională a Insulelor Feroe la programul Orizont Europa.
Mecanismul de corecție automată se bazează pe performanța Insulelor Feroe și a entităților din Insulele Feroe în cadrul părților programului Orizont Europa care sunt implementate prin intermediul unor granturi competitive.
În anexa I la prezentul protocol sunt stabilite norme detaliate cu privire la aplicarea mecanismului de corecție automată.
Articolul 6
Dispoziții finale
Prezentul protocol rămâne în vigoare atâta timp cât este necesar pentru finalizarea tuturor proiectelor, acțiunilor și/sau activităților sau a părților acestora, finanțate din programul Orizont Europa, a tuturor acțiunilor necesare pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii și a tuturor obligațiilor financiare care decurg din punerea în aplicare a prezentului protocol între părți.
Anexele la prezentul protocol fac parte integrantă din acesta.
Anexa I: Norme care reglementează contribuția financiară a Insulelor Feroe la programul Orizon Europa (2021-2027)
Anexa II: Lista programelor, proiectelor, acțiunilor, activităților sau a părților acestora echivalente din Insulele Feroe
ANEXA I
Norme care reglementează contribuția financiară a Insulelor Feroe la programul Orizon Europa (2021-2027)
I. Calcularea contribuției financiare a Insulelor Feroe
Contribuția financiară a Insulelor Feroe la programul Orizont Europa se stabilește anual în mod proporțional cu și suplimentar față de cuantumul disponibil în fiecare an în bugetul Uniunii pentru creditele de angajament necesare gestionării, execuției și funcționării programului Orizont Europa, majorate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din prezentul acord.
Taxa de participare a Insulelor Feroe se stabilește și se eșalonează în conformitate cu articolul 6 alineatele (4) și (8) din prezentul acord.
În conformitate cu articolul 6 alineatul (6) din prezentul acord, contribuția operațională inițială care trebuie plătită de Insulele Feroe pentru a participa la programul Orizont Europa va fi calculată pentru exercițiile financiare respective prin aplicarea unei ajustări la cheia de contribuție.
Ajustarea cheii de contribuție se face după cum urmează:
Coeficientul utilizat pentru calculul de mai sus în scopul ajustării cheii de contribuție este 0,4.
Contribuția operațională a Insulelor Feroe la programul Orizont Europa se ajustează în conformitate cu normele prevăzute la articolul 7 din prezentul acord.
II. Corecția automată a contribuției operaționale a Insulelor Feroe
Pentru calcularea corecției automate, astfel cum este menționată la articolul 8 din prezentul acord și la articolul 5 din prezentul protocol, se aplică următoarele modalități:
„granturi competitive” înseamnă granturi acordate prin intermediul unor cereri de propuneri ai căror beneficiari finali pot fi identificați în momentul calculării corecției automate. Este exclus sprijinul financiar acordat terților, astfel cum este definit la articolul 204 din Regulamentul financiar;
în cazul în care se semnează un angajament juridic cu un consorțiu, sumele utilizate pentru stabilirea cuantumurilor inițiale ale angajamentului juridic corespund sumelor cumulate alocate beneficiarilor care sunt entități din Insulele Feroe, în conformitate cu defalcarea orientativă a bugetului din acordul de grant;
toate cuantumurile angajamentelor juridice care corespund granturilor competitive se stabilesc utilizând sistemul electronic eCorda al Comisiei Europene și se extrag în cea de-a doua zi de miercuri din luna februarie a anului N+2;
„costuri de neintervenție” înseamnă alte costuri aferente programului decât granturile competitive, inclusiv cheltuielile de sprijin, administrarea specifică programului și alte acțiuni10;
cuantumurile alocate organizațiilor internaționale în calitate de entități juridice care constituie beneficiarul final11 sunt considerate costuri de neintervenție.
Mecanismul se aplică după cum urmează:
Corecțiile automate pentru anul N legate de execuția creditelor de angajament pentru anul N, majorate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din prezentul acord, se aplică în anul N+2 pe baza datelor pentru anii N și N+1 din sistemul eCorda, menționat la secțiunea II punctul 1 litera (c) din prezenta anexă, după aplicarea eventualelor ajustări în conformitate cu articolul 7 din prezentul acord la contribuția Insulelor Feroe la programul Orizont Europa. Cuantumul avut în vedere va fi cuantumul granturilor competitive pentru care sunt disponibile date în momentul calculării corecției.
Începând cu anul N+2 și până în 2029, cuantumul corecției automate se calculează pentru anul N prin diferența dintre:
(i) cuantumul total al granturilor competitive alocate Insulelor Feroe sau entităților juridice din Insulele Feroe sub formă de angajamente asumate din creditele bugetare din anul N și
(ii) cuantumul contribuției operaționale ajustate a Insulelor Feroe pentru anul N înmulțit cu raportul dintre:
A. cuantumul granturilor competitive asumat din creditele de angajament pentru anul N, majorate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din prezentul acord și
B. totalul tuturor creditelor de angajament bugetar autorizate pentru anul N, inclusiv costurile de neintervenție.
III. Plata contribuției financiare a Insulelor Feroe, plata ajustărilor aduse contribuției operaționale a Insulelor Feroe și plata corecției automate aplicabile contribuției operaționale a Insulelor Feroe
Comisia comunică Insulelor Feroe, cât mai curând posibil și cel târziu în momentul lansării primei cereri de fonduri din exercițiul financiar în cauză, următoarele informații:
cuantumurile creditelor de angajament din bugetul Uniunii adoptat definitiv pentru anul în cauză pentru liniile bugetare referitoare la participarea Insulelor Feroe la programul Orizon Europa, majorate, dacă este relevant, în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din prezentul acord;
cuantumul taxei de participare menționate la articolul 6 alineatul (8) din prezentul acord;
începând cu anul N+1 de implementare a programului Orizont Europa, execuția creditelor de angajament corespunzătoare exercițiului bugetar N, majorate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din prezentul acord, și nivelul dezangajării;
în ceea ce privește partea programului Orizont Europa pentru care aceste informații sunt necesare în scopul calculării corecției automate, nivelul angajamentelor asumate în favoarea entităților juridice din Insulele Feroe, defalcat în funcție de anul corespunzător al creditelor bugetare și de nivelul total aferent al angajamentelor.
Pe baza proiectului său de buget, Comisia furnizează, cât mai curând posibil și cel târziu până la data de 1 septembrie a exercițiului financiar în cauză, o estimare a informațiilor pentru anul următor menționate la literele (a) și (b).
Comisia emite, până cel târziu în lunile aprilie și iunie ale fiecărui exercițiu financiar, o cerere de fonduri adresată Insulelor Feroe, corespunzătoare contribuției acestora în temeiul prezentului protocol.
Fiecare cerere de fonduri prevede obligația ca plata a șase doisprezecimi din contribuția Insulelor Feroe să fie efectuată în termen de cel mult 30 de zile de la emiterea cererii de fonduri.
În primul an de punere în aplicare a prezentului protocol, Comisia emite o cerere de fonduri unică în termen de 60 de zile de la data semnării acordului.
În fiecare an începând din 2023, cererea de fonduri trebuie să reflecte și cuantumul corecției automate aplicabile contribuției operaționale plătite pentru anul N-2.
Cererea de fonduri emisă cel târziu în luna aprilie poate include, de asemenea, ajustări ale contribuției financiare plătite de Insulele Feroe pentru implementarea, gestionarea și funcționarea programului (programelor)-cadru pentru cercetare și inovare anterioare la care au participat Insulele Feroe.
Pentru fiecare dintre exercițiile financiare 2028, 2029 și 2030, Insulele Feroe vor trebui să primească sau să plătească cuantumul rezultat din aplicarea corecției automate contribuțiilor operaționale plătite de Insulele Feroe în 2026 și 2027 sau din ajustările efectuate în conformitate cu articolul 7 alineatul (8) din prezentul acord.
Insulele Feroe își plătesc contribuția financiară în temeiul prezentului protocol în conformitate cu secțiunea III din prezenta anexă. Dacă Insulele Feroe nu efectuează plata până la data scadenței, Comisia trimite o scrisoare oficială de atenționare.
Orice întârziere a plății contribuției financiare este de natură să conducă la plata de către Insulele Xxxxx x unei dobânzi penalizatoare corespunzătoare sumei restante la data scadenței.
Rata dobânzii pentru creanțele neplătite la data scadenței este rata aplicată de Banca Centrală Europeană operațiunilor sale principale de refinanțare, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care cade data scadenței, majorată cu un punct procentual și jumătate.
ANEXA II
Lista programelor, proiectelor, acțiunilor, activităților
sau a părților acestora echivalente din Insulele Feroe
Programele, proiectele, acțiunile și activitățile implementate de Insulele Feroe care figurează în următoarea listă neexhaustivă sunt considerate echivalente cu programul Orizont Europa:
Fundația pentru cercetare din Insulele Feroe
Fundația pentru cercetare în domeniul pescuitului din Insulele Feroe
1Acord între Uniunea Europeană și Guvernul Insulelor Feroe privind cooperarea științifică și tehnologică (JO L 245, 17.9.2010, p.2), Acord de cooperare științifică și tehnologică între Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 (2014-2020) (JO L 35, 11.2.2015, p.3.).
2Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013 (JO L 170, 12.5.2021, p. 1).
3Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
4Măsurile restrictive impuse de UE sunt măsuri restrictive adoptate în temeiul articolului Tratatului privind Uniunea Europeană sau al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.
5Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013 (JO L 170, 12.5.2021, p. 1).
6Decizia (UE) 2021/764 a Consiliului din 10 mai 2021 de instituire a programului specific de implementare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa și de abrogare a Deciziei 2013/743/UE (JO UE L 167I, 12.5.2021, p. 1).
7Regulamentul (UE) 2021/819 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2021 privind Institutul European de Inovare și Tehnologie (JO UE L 189, 28.5.2021, p. 61).
8Decizia (UE) 2021/820 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2021 privind Agenda strategică de inovare a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT) 2021-2027: stimularea talentului și a capacității de inovare a Europei și de abrogare a Deciziei nr. 1312/2013/UE (JO UE L 189, 28.5.2021, p.91.).
9Regulamentul (CE) nr. 723/2009 al Consiliului din 25 iunie 2009 privind cadrul juridic comunitar aplicabil unui consorțiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (XXXX) (JO UE L 206, 8.8.2009, p. 1).
10„Alte acțiuni” se referă, în special, la achiziții, premii, instrumente financiare, acțiuni directe ale centrului Comun de Cercetare, cotizații (OCDE, Eureka, IPEEC, AIE etc.), experți (evaluatori, monitorizarea proiectelor) etc.
11Organizațiile internaționale ar urma să fie considerate costuri de neintervenție doar în cazul în care sunt beneficiari finali. Acest lucru nu se aplică în cazul în care o organizație internațională este coordonator al unui proiect (care distribuie fonduri altor coordonatori).
RO RO