CONTRACT DE STUDII DOCTORALE
CONTRACT DE STUDII DOCTORALE
nr. din
Între:
Universitatea Transilvania din Braşov, reprezentată prin Rector: prof. univ. dr. xxx. Xxxx Xxxxxx XXXXXXX, în calitate de Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), cu sediul în Braşov, Bd. Eroilor nr. 29, cod fiscal nr. 4317754, denumită în continuare UNIVERSITATE, şi de Conducător de doctorat prof./conf. univ. dr. din Şcoala Doctorală Interdisciplinară (SDI), denumit în continuare CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
şi
.................................................................................................., născut(ă) la data de ......................, în
localitatea ................................... fiul(fiica) lui ........................................ şi al ,
domiciliat(ă) în localitatea .................................... str. ...................................... nr.........., bl........, sc ,
ap.........., judeţul/sector ......................, CNP.............................., legitimat cu C.I. seria nr.
....................... eliberat de ............................................. la data de .......................................,în calitate de
student(ă)-doctorand(ă) regim finanţare de la buget / regim cu taxă , forma de învăţământ: cu frecvenţă / cu frecvenţă redusă , conform rezultatelor admiterii 2019, domeniul de studii doctorale la Facultatea ,
denumit în continuare DOCTORAND a intervenit următorul contract:
OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 1. Prezentul contract are ca obiect reglementarea raporturilor dintre UNIVERSITATE şi CONDUCĂTORUL ŞTIINŢIFIC, pe de o parte, şi DOCTORAND, pe de altă parte, în vederea înmatriculării din anul universitar 2019/2020 şi precizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor semnatare în concordanţă cu legislaţia în vigoare, cu ordinele ministerului de resort, cu prevederile Cartei UNIVERSITĂŢII, precum şi cu hotărârile Senatului UNIVERSITĂŢII, ale Consiliului de Administraţie al UNIVERSITĂŢII şi ale organelor de conducere la nivelul IOSUD, privind desfăşurarea de către DOCTORAND, sub autoritatea IOSUD şi a Şcolii Doctorale Interdisciplinare (SDI), a activităţilor din programul de pregătire universitară avansată şi de cercetare ştiinţifică pe parcursul studiilor universitare de doctorat, în scopul susţinerii publice a tezei de doctorat.
Raportul juridic privind desfăşurarea studiilor de doctorat, respectiv drepturile şi obligaţiile părţilor în cadrul raportului, face obiectul prezentului contract, se stinge, respectiv se sting, odată cu susţinerea în şedinţă publică a tezei de doctorat în faţa comisiei de susţinere publică a tezei de doctorat, calitatea de student-doctorand încetând la acordarea titlului de doctor prin ordin de ministru. Pe cale de excepţie,
raportul juridic se stinge prin emiterea ordinului de exmatriculare, indiferent de cauza exmatriculării, anterior susţinerii publice a tezei.
Prezentul contract se completează cu dispoziţiile din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Hotărârea de Guvern nr. 681/2011, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat şi postdoctorat în Universitatea Transilvania din Braşov, Regulamentului SDI și instrucțiunilor specifice, dispoziţiile din hotărârile Senatului UNIVERSITĂŢII, Consiliului de Administraţie al UNIVERSITĂŢII şi ale organelor de conducere la nivelul IOSUD, care reglementează activitatea profesională a doctoranzilor, precum şi cu orice altă dispoziţie legală care va apărea până la finalizarea prezentului contract.
PROGRAMUL DE PREGĂTIRE
Art. 2. Programul de pregătire a doctoranzilor se organizează pe baza Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a Codului Studiilor Universitare de Doctorat (anume HG nr. 681/2011) şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a studiilor universitare de doctorat și postdoctorat și Regulamentului SDI - aprobate de Senatul universitar.
DURATA CONTRACTULUI
Art. 3. (1) Contractul are o durată determinată, respectiv durata normală de şcolarizare în cazul studiilor de doctorat de 3 (trei) ani , respectiv 4 (patru) ani pentru domeniul Medicină , și intră în vigoare de la data semnării producând efecte pe toată durata de şcolarizare începând cu data înmatriculării ca doctorand, respectiv 01.10.2019.
(2) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin Regulamentul SDI, la cererea scrisă a DOCTORANDULUI, cu acordul conducătorului de doctorat, avizul C-SDI şi aprobarea Senatului universitar, întreruperea operând de la data aprobării Senatului universitar. Perioadele de întrerupere cumulate nu pot să depăşească 2 (doi) ani, durata studiilor universitare de doctorat prelungindu-se cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate. Pe durata întreruperilor, prezentul contract este suspendat, respectiv nu există obligaţii financiare nici din partea IOSUD-UTBv şi nici a DOCTORANDULUI, indiferent de forma de doctorat şi regimul de finanţare la care doctorandul a fost înmatriculat. Această situaţie este reglementată printr-un act adiţional la contractul de studii universitare de doctorat.
(3) Din motive temeinice, în condițiile stabilite prin Regulamentul SDI, durata programului de doctorat poate fi prelungită cu maxim 2 (doi) ani, la cererea scrisă a DOCTORANDULUI, cu acordul conducătorului de doctorat, avizul C-SDI şi aprobarea Senatului universitar. Pe durata perioadei de prelungire, DOCTORANDUL care a fost înmatriculat pe loc bugetat nu primeşte bursă şi plăteşte taxă de școlarizare pentru cel de-al doilea an de prelungire, astfel cum e reglementat prin act adiţional, în timp ce DOCTORANDUL cu taxă va achita taxa de școlarizare pe întreaga durată a perioadei de prelungire aprobată. Această situaţie este reglementată printr-un act adiţional la contractul de studii universitare de doctorat.
(4) Dacă DOCTORANDUL-doctorand nu reuşeşte finalizarea şi susţinerea tezei în termenul stabilit conform contractului de studii universitare de doctorat şi eventualelor acte adiţionale privind prelungirea duratei studiilor, acesta mai are la dispoziţie o perioadă de graţie de maximum 2 (doi) ani, în condițiile stabilite prin Regulamentul SDI, la cererea scrisă a DOCTORANDULUI, cu acordul conducătorului de doctorat, avizul C-SDI şi aprobarea Senatului universitar. În perioada de graţie, DOCTORANDUL nu
poate primi sprijin financiar de niciun fel din partea IOSUD-UTBv şi plăteşte taxă de şcolarizare pe întreaga perioadă aprobată, indiferent de forma de doctorat şi regimul de finanţare la care a fost înmatriculat. Depăşirea perioadei de graţie fără susţinerea publică a tezei de doctorat atrage încetarea de drept a raporturilor juridice şi exmatricularea DOCTORANDULUI de la data împlinirii termenului, fără alte formalităţi.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTANTE
Art. 4. (1) Drepturile şi obligaţiile părţilor contractante decurg din legislaţia în vigoare, din Carta UNIVERSITĂŢII şi din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat și postdoctorat în Universitatea Transilvania din Braşov, în condițiile Art. 1 din contract.
(2) În perioada şcolarizării, cu excepţia eventualelor perioade de întrerupere şi eventual a perioadei de graţie, DOCTORANDUL are următoarele drepturi specifice:
a) să fie informat, la cerere, asupra programului de studii universitare de doctorat în care a fost înmatriculat;
b) dreptul de a folosi facilităţile de cercetare ştiinţifică ale UNIVERSITĂŢII, cu respectarea regulamentelor interne ale UNIVERSITĂŢII şi a regulamentelor specifice ale entităţilor de cercetare ştiinţifică ale UNIVERSITĂŢII, în condiţiile stabilite de către conducătorul de doctorat;
c) dreptul de a folosi laboratoarele, sălile de cursuri şi seminarii, sălile de lectură, bibliotecile şi celelalte mijloace puse la dispoziţie de către UNIVERSITATE pentru pregătirea profesională, precum şi pentru activităţile culturale şi sportive, cu respectarea regulamentelor interne ale UNIVERSITĂŢII şi a regulamentelor specifice ale entităţilor componente ale UNIVERSITĂŢII. Faţă de echipamentele UNIVERSITĂŢII folosite de DOCTORAND pe durata contractului, acesta se va comporta ca un bun gestionar şi proprietar, iar în cazul în care cauzează prin faptele sale deteriorări parţiale sau integrale ale echipamentelor va răspunde faţă de UNIVERSITATE în limita prejudiciului cauzat prin fapta sa;
d) dreptul la echipament de protecţie în timpul executării lucrărilor practice care au loc în cadrul UNIVERSITĂŢII, conform normelor de protecţie a muncii;
e) dreptul de a folosi contul instituţional de poştă electronică şi internet în legătură cu activitatea de pregătire şi cu alte probleme ale procesului de învăţământ, inclusiv pe perioada de graţie;
f) dreptul de a solicita schimbarea conducătorului de doctorat, printr-o cerere motivată, cu respectarea obligaţiilor asumate şi cu acordul Consiliului SDI (C-SDI). Cererea de schimbare a conducătorului de doctorat va fi însoţită de acordul scris al celor doi conducători de doctorat;
g) beneficiază de orice alt drept care rezultă din Codul studiilor universitare de doctorat şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a studiilor universitare de doctorat și postdoctorat și alte acte normative referitoare la studii universitare de doctorat, de la data nașterii dreptului conform normei.
În perioada de grație, ce se acordă pentru finalizarea redactării tezei de doctorat, DOCTORANDUL beneficiază de continuarea coordonării științifice a conducătorului de doctorat, accesul la bibliotecă și resursele de informare, precum și drepturile prevăzute la punctele a și e.
(3) DOCTORANDUL are următoarele obligaţii:
(3.1) Obligații comune tuturor doctoranzilor, în perioada şcolarizării:
a) de a realiza, la termen, programul de pregătire, de a elabora şi susţine teza de doctorat, în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectând durata studiilor menţionată la Art. 3 din prezentul contract;
b) de a redacta şi susţine teza de doctorat în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională, cu acordul expres al conducătorului de doctorat;
c) de a respecta programul de activitate, în conformitate cu activităţile din Programul de pregătire universitară avansată organizat de SDI şi Programul de cercetare ştiinţifică stabilit de CONDUCĂTORUL ŞTIINŢIFIC, pe toată durata de desfășurare a studiilor doctorale;
d) de a publica în reviste de specialitate (ISI/BDI) şi proceedings de conferinţe internaţionale lucrări în domeniul tezei de doctorat, numărul minim de publicații, pe domenii de doctorat, fiind stabilit în baza OMEN nr. 5110/2018 privind aprobarea standardelor naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor;
e) de a răspunde prompt la toate solicitările formulate de IOSUD şi SDI;
f) de a participa la evenimentele ştiinţifice organizate de UNIVERSITATE în scopul sprijinirii activităţii de pregătire prin doctorat;
g) de a respecta normele de disciplină şi etică universitară, în conformitate cu regulamentele proprii ale UNIVERSITĂŢII şi cu regulamentele specifice ale entităţilor din UNIVERSITATE;
h) de a respecta măsurile de securitate şi sănătatea muncii în unitate;
i) de a respecta prevederile cuprinse în Carta Universitară, în Regulamentul UNIVERSITĂŢII privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat şi postdoctorat și în legislaţia în vigoare;
j) de a efectua activităţi didactice sau activităţi în sprijinul procesului didactic conform statului de funcții valabil în anul universitar în curs (obligaţie valabilă doar pentru doctoranzii cu bursă din anii II şi III).
(3.2) Obligații specifice studenților-doctoranzi în regim cu taxă:
a) pe parcursul studiilor de doctorat, mai puțin pe perioada eventualelor întreruperi, DOCTORANDUL are obligația de a achita, în condițiile stabilite de Senatul UNIVERSITĂȚII, la propunerea SDI şi cu avizul CSUD, taxa anuală de școlarizare precum și alte taxe stabilite în sarcina studenților legat de derularea studiilor;
b) achitarea taxelor de şcolarizare în 3 (trei) tranşe anuale (an universitar), cu următoarele termene: 1 decembrie, 1 martie, 1 iunie;
c) neachitarea taxelor de școlarizare reprezintă o nerespectare a obligațiilor și condițiilor prezentului contract, consecințele fiind exmatricularea și încetarea contractului conform Art. 5
- lit.b) de la data emiterii ordinului de exmatriculare, în condiţiile regulamentare IOSUD;
d) în cazul retragerii de la studii, al exmatriculării sau al transferării (mobilitate definitivă) la alte instituții organizatoare de doctorat, DOCTORANDUL nu are dreptul la restituirea taxelor achitate;
e) susţinerea publică a tezei de doctorat se poate programa numai după plata integrală a taxei de şcolarizare şi respectiv a altor taxe aferente studiilor doctorale.
(4) Potrivit prevederilor Regulamentului UE nr. 2016/679, prin semnarea prezentului contract DOCTORANDUL îşi manifestă consimțământul privind furnizarea datelor cu caracter personal şi este de acord ca UNIVERSITATEA să prelucreze datele furnizate prin acest contract şi din procedura de admitere, în scop de educaţie şi cultură, conform Anexei privind informarea și consimțământul DOCTORANDULUI pentru prelucrarea datelor personale. În acest sens, pentru a beneficia de asigurarea
de sănătate fără plata contribuției și de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pentru a beneficia de reducere transport auto pe raza municipiului Braşov, DOCTORANDUL este de acord în mod expres cu prelucrarea, inclusiv transferul, datelor personale către autoritățile de profil pentru a se demonstra statutul său de student înmatriculat.
De asemenea, pentru situaţia în care DOCTORANDUL va fi beneficiar al unei mobilităţi externe, acesta este de acord cu transferul datelor cu caracter personal la instituţia de învăţământ superior parteneră în cadrul mobilităţii. Refuzul de a furniza datele cu caracter personal enumerate determină imposibilitatea stabilirii raporturilor juridice specifice cu UNIVERSITATEA şi nu este imputabil acesteia.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, DOCTORANDUL beneficiază de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a se adresa justiţiei pentru protecția datelor personale, cu excepția dreptului de a fi uitat/de a se şterge datele personale din evidențele UNIVERSITĂȚII. Pentru exercitarea acestor drepturi, DOCTORANDUL se poate adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la conducerea UNIVERSITĂŢII. De asemenea, DOCTORANDULUI îi este recunoscut dreptul de a se adresa justiţiei.
DOCTORANDUL poartă toată răspunderea pentru corectitudinea datelor furnizate și are obligația de a contacta UNIVERSITATEA în cazul furnizării unor date personale incorecte, pentru a remedia orice eroare sau date de asemenea natură, precum și în cazul oricărei modificări a acestor date personale.
(5) CONDUCĂTORUL ŞTIINŢIFIC are următoarele drepturi:
a) de a stabili comisia de îndrumare a DOCTORANDULUI;
b) de a stabili elementele de studiu din cadrul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate la care DOCTORANDUL trebuie să participe;
c) de a beneficia de recunoaşterea activităţii de conducere de doctorat, în condiţiile legii;
d) de a beneficia de resursele UNIVERSITĂŢII şi ale entităţilor de cercetare ale acesteia, cu respectarea regulamentelor generale şi specifice;
e) de a propune comisia de doctorat;
f) de a solicita, motivat, C-SDI întreruperea relaţiei de îndrumare a doctorandului.
(6) CONDUCĂTORUL ŞTIINŢIFIC are următoarele obligaţii:
a) de a defini tematica programului de doctorat în acord cu priorităţile de cercetare stabilite pe plan naţional. CONDUCĂTORUL ŞTIINŢIFIC va stabili tematica programelor de doctorat în acord cu tematica, resursele şi priorităţile de cercetare ale departamentului şi conform cu strategia de cercetare ştiinţifică a UNIVERSITĂŢII;
b) de a programa activitatea DOCTORANDULUI, asigurând respectarea cadrului legal şi a regulamentelor interne şi specifice ale UNIVERSITĂŢII şi entităţilor care asigură cadrul de derulare şi de sprijin al activităţii de cercetare ştiinţifică;
c) de a asigura din punct de vedere organizatoric condiţiile pentru derularea activităţilor DOCTORANDULUI şi susţinerea la timp a tezei, cu respectarea cadrului legal şi a regulamentelor UNIVERSITĂŢII şi entităţilor specifice de cercetare ştiinţifică;
d) de a asigura continuitatea coordonării DOCTORANDULUI pe toată durata stagiului;
e) de a implica DOCTORANDUL în rezolvarea de activităţi de cercetare ştiinţifică finanţată cu tematică complementară cu cea dezvoltată prin programul de doctorat;
f) de a face propuneri conducerii IOSUD si SDI cu privire la modalitatea de îmbunătăţire a activităţilor de cercetare ale DOCTORANDULUI;
g) de a contribui, alături de XXXXX xx SDI, la asigurarea participării DOCTORANDULUI la conferinţe şi sesiuni de comunicări ştiinţifice;
h) de a informa în scris conducerea IOSUD asupra oricărei situaţii care poate conduce la neîndeplinirea programului de doctorat; în caz contrar, CONDUCĂTORUL ŞTIINŢIFIC răspunde pentru orice neîndeplinire a programului de doctorat;
i) de a informa DOCTORANDUL cu privire la etica ştiinţifică, profesională şi universitară şi de a verifica respectarea acesteia.
(7) IOSUD şi SDI au următoarele drepturi și obligaţii:
a) de a asigura condiţii tehnice şi organizatorice corespunzătoare studiului şi cercetării, cu respectarea prevederilor legale şi a regulamentelor interne şi specifice;
b) de a stabili şi comunica anual cuantumul taxei anuale de școlarizare și al altor taxe privind activitățile de doctorat, precum și termenele până la care trebuie achitate (la propunerea SDI, cu avizul CSUD și aprobarea Senatului, respectiv Consiliul de Administrație în cazul termenelor de plată);
c) de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de doctorand a solicitantului;
d) de a asigura confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale DOCTORANDULUI;
e) de a asigura informarea permanentă a DOCTORANDULUI cu privire la noile reglementări legale;
f) de a hotărî cu privire la DOCTORAND şi la studiile universitare de doctorat, în conformitate cu prevederile legale;
g) de a monitoriza modul în care DOCTORANDUL îşi respectă obligaţiile prevăzute în programul de doctorat;
h) de a exmatricula DOCTORANDUL, la propunerea CONDUCĂTORULUI ŞTIINŢIFIC, în cazul în care se constată neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în programul de doctorat, cu avizul obligatoriu al Consiliului SDI.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art. 5. Contractul de studii doctorale încetează:
a) la data expirării perioadei prevăzute la Art. 3 din contract, stabilită conform prevederilor prezentului contract;
b) ca urmare a exmatriculării DOCTORANDULUI, de la data comunicării ordinului de exmatriculare, sau în cazul transferului său la o altă IOSUD de la data aprobării transferului;
c) la data susţinerii publice a tezei de doctorat, dar nu mai târziu de data limită specificată la Art.3-contract;
d) la data aprobării de către C-SDI a unei cereri de retragere a DOCTORANDULUI de la studii.
DISPOZIŢII FINALE
Art. 6. (1) Situaţiile excepţionale care apar pe perioada derulării studiilor doctorale vor fi aduse la cunoştinţa conducerii IOSUD şi SDI. Soluţionarea acestora necesită acordul prealabil al CSUD şi al Senatului UNIVERSITĂŢII.
(2) În cazul întreruperii studiilor de doctorat, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor legale, acordarea bursei de către XXXXX se suspendă pe durata întreruperii.
(3) Finalizarea studiilor de doctorat se realizează prin susţinerea publică a tezei de doctorat, conform dispoziţiilor legislaţiei în vigoare.
(4) Orice modificare privind clauzele contractuale, în timpul executării prezentului contract de studii doctorale, se face prin încheierea unui act adiţional, conform dispoziţiilor legale. Contractul se modifică de drept în cazul modificării legislației referitoare la organizarea și desfășurarea studiilor de doctorat.
Art. 7. Orice conflict în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea prezentului contract vor fi soluţionate pe cale amiabilă de către CSUD. În eventualitatea în care divergenţele nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă, părţile se pot adresa instanţelor de judecată competente material şi teritorial, de la sediul IOSUD-ului (UNIVERSITATEA), potrivit legii.
Prezentul contract de studii doctorale conţine 7 (șapte) pagini şi a fost încheiat în 2 (două) exemplare, dintre care un exemplar pentru DOCTORAND şi un exemplar pentru IOSUD.
Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) Universitatea Transilvania din Braşov,
Rector (reprezentant legal IOSUD) Prof. univ. dr. xxx. Xxxx Xxxxxx XXXXXXX Xxxxxxxxx | |
Director Şcoala Doctorală Interdisciplinară Prof. univ. xx. Xxxxx Xxxxxxxx XXXXX Xxxxxxxxx | |
Conducător doctorat, Prof./Conf. univ. dr. Semnătura | Doctorand Nume Prenume Semnătura |
Avizat Comp. Juridic-Xxxxxxxxxx Xx. Xxxxx XXXXX Xxxxxxxxx |
î