Comisia pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului public de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public si privat al Municipiului Craiova
Comisia pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului public de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public si privat al Municipiului Craiova
În temeiul prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările și completarile aduse prin H.G. nr. 965/2016, O.G. nr. 71/2002, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificarile și completările ulterioare, H.G. nr. 955/2004, pentru aprobarea reglementărilor - cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
În conformitate cu prevederile dispozitiei Primarului municipiului Craiova nr. 11/2017 Comisia pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului public de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public si privat al Municipiului Craiova întocmeste urmatoarea
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
a deciziei privind alegerea modalității de delegare a gestiunii serviciului public de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al Municipiului Craiova.
Pe fondul modificărilor legislative în domeniul circulației pe drumurile publice și cel al administrării domeniului public al unităților administrativ teritoriale s-a instituit în sarcina autoritatilor publice locale obligativitatea înfiinţării, organizării, exploatării, finanţării, monitorizării şi controlul funcţionării serviciului public de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Prin H.G. nr. 965/2016 pentru modificarea H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice serviciul public de ridicare a vehiculelor se organizeaza si se desfasoara de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice prevede la art.64 institurea ridicării vehiculelor, ce conferă competența polițistului rutier şi poliţistului local cu atribuţii de circulaţie, de a dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă (art.97 alin. 1 lit.d).
Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a institui un mecanism administrativ care să servească unui interes public, acela de a asigura fluidizarea traficului, prin îndepărtarea vehiculului care constituie un obstacol pentru circulația pe drumurile publice.
De asemenea, O.U.G nr.195/2002 a stabilit dreptul administratorului drumului public (care, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, poate fi inclusiv autoritatea administrației publice locale) de a realiza ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate și de a percepe contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar de la deținătorul acestuia.
În forma sa inițială activitatea de ridicare a vehiculelor ar fi trebuit să se realizeze potrivit unei proceduri stabilite prin Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 , însă, această lacună legislativă nu a fost acoperită decât odată cu apariția H.G. nr. 965/2016.
Până la apariția acestui act normativ, pe fondul vidului legislativ, prin hotărâri ale consiliilor locale au fost stabilite proceduri de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar.
Prin Decizia nr. 9/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit faptul că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Prin urmare, a fost necesar ca legiuitorul să actualizeze şi să adapteze cadrul legislativ intern la specificul reglementărilor europene cu caracter obligatoriu şi să transpună în plan naţional principiile din dreptul Uniunii Europene.
H.G. nr. 965/2016 cuprinde instituirea unor reguli privind ridicarea vehiculelor, rezolvând asadar problemele create de vidul procedural al aplicării măsurii tehnico-administrative, dat fiind faptul că legea dispunea ridicarea numai a vehiculelor stationate neregulamentar, astfel încât prin sintagma masură se dispune în una din situațiile prevazute la art. 143 din Regulament, aceasta este menită să stabilească aria de întindere a agentului constatator, respectiv:
“a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia "Staţionarea interzisă" şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
e) în pante şi în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia "Staţionare alternantă", în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia "Zona de staţionare cu durata limitată" peste durata stabilită.”
Ridicarea vehiculelor este utilă și deservește interesul public în măsura în care prin aplicarea sa se urmărește fluidizarea circulației pe drumurile publice, prin îndepărtarea vehiculului care constituie obstacol pentru ceilalți participanți la trafic.
În acest context, ținând seama și de limitările prevăzute de lege în privința condițiilor de aplicare a măsurii tehnico-administrative, prin H.G. nr. 965/2016 se propune stabilirea unui set de reguli procedurale care să descurajeze apariția unor practici abuzive și deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.
Implicit O.U.G nr.195/2002 stabilește care sunt operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului, atunci când se referă la „contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului”.
Ca urmare, autoritățile publice locale prin Regulamentul pe care il vor adoptă vor trebui să prevadă explicit faptul că cele trei etape – ridicarea, transportul și depozitarea, reprezintă operațiuni ale măsurii tehnico-administrative și că aplicarea lor este supusă unor reguli:
- transportarea la locul de depozitare se poate face numai cu vehicule specializate, care asigură preluarea în totalitate a vehiculului transportat pe caroseria vehiculului transportor;
- încetarea operațiunilor, dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de inițierea transportului către locul de depozitare; regula se circumscrie scopului urmărit de legiuitor, și anume îndepărtarea obstacolului de pe carosabil, și devine aplicabilă cu condiția plății contravalorii operațiunii de ridicare; aceasta constituie totodată și o garanție că nu vor exista situații abuzive, de solicitare a suportării unor cheltuieli care nu au fost efectuate (cele aferente transportului și depozitării vehiculului);
- depozitarea vehiculelor ridicate se va face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public;
- stabilirea responsabilităților administratorului pentru perioada cât vehiculul se află în custodia sa (privind paza și integritatea bunului).
Așa cum dispune legea, cheltuielile aferente operațiunilor „se suportă de către deţinător”, care va putea pretinde restituirea vehiculului dacă face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia.
O.U.G. nr.195/2002 stabilește că „ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public”.
Serviciul de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar a fost inclus în sfera serviciilor publice, astfel încât prin activitatile cuprinse acestea sunt specifice serviciului public de administrare a domeniului public și privat, reglementate prin O.G. nr. 71/2002.
Ţinând seama de necesitatea realizării interesului public, apare ca fiind necesară delegarea serviciului public de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar in concordanţă cu prevederile O.G. nr. 71/2002, legislația internă aplicabilă în materia serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat.
În conformitate cu prevederile art.10 din O.G. nr. 71/2002 serviciile de administrare a domeniului public și privat se organizează prin gestiune directă sau gestiune delegată, alegerea modalității de atribuire fiind atributul exclusiv al autorităților publice locale.
Potrivit art.11 din O.G. nr. 71/2002 în cazul gestiunii directe autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea, finanţarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor de administrare a domeniului public şi privat, respectiv administrarea şi exploatarea infrastructurii aferente.
Același text legal statueaza faptul că gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori furnizori/prestatori de servicii de administrare a domeniului public şi privat, care pot fi:
a) compartimentele pentru administrarea domeniului public şi privat, organizate în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, al consiliilor judeţene şi/sau al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;
b) unul sau mai multe servicii publice, specializate şi autorizate conform legii, având personalitate juridică şi buget propriu, organizate în subordinea consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a consiliilor judeţene şi/sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
De asemenea reglementarea dată de art. 12 cu privire la gestiunea indirectă sau gestiunea delegată vizează faptul ca autorităţile administraţiei publice locale pot apela pentru realizarea serviciilor la unul sau la mai mulţi operatori cărora le încredinţează, în totalitate sau numai în parte, în baza unui contract de delegare a gestiunii, sarcinile şi responsabilităţile proprii cu privire la gestiunea propriu-zisă a serviciilor, precum şi la administrarea şi exploatarea infrastructurii edilitar-urbane necesare realizării serviciilor.
Gestiunea indirectă sau gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori furnizori/prestatori de servicii de administrare a domeniului public şi privat, care pot fi:
a) societăţi comerciale pe acţiuni cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale, înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale;
b) societăţi comerciale pe acţiuni cu capital privat, intern sau extern;
c) societăţi comerciale pe acţiuni cu capital mixt, public şi privat.
Se poate constata faptul că reglementarea cuprinsă în art. 11 referitoare la modalitatea de gestiune directă a acestui serviciu public de ridicare, transport şi depozitarea a vehiculelor staţionate neregulamentar nu are caracter imperativ, noțiunea de operator nefiind limitata la cele doua entități prin care se realizează acest serviciu public, întrucât expresia trebuie interpretată din perspectiva alin. 1 al acestui text legal care prin folosirea adverbului nemijlocit care are semnificația de direct se înțelege orice entitate juridică asupra căreia autoritatea locală exercită un control direct, cum este cazul compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu sau serviciilor publice aflate sub autoritate locală, dar și orice entitate cu personalitate juridică distinctă asupra careia autoritatea publică competentă exercită un control asemanator cu cel exercitat asupra propriilor sale departamente.
Interpretarea dată noțiunii de operator este în concordanță cu legislația comunitară care a înțeles să definească în aceeasi manieră entitatea juridică ori de cate ori se raportează la serviciile publice ce cad în sfera de competența a autorităților publice locale.
În legislația internă, se constată că în sfera serviciilor publice modalitatea de atribuire a acestora se face în condiții similare, tocmai din rațiuni de simetrie a delegării gestiunii, cum este cazul serviciilor publice comunitare de utilitati publice reglementate de dispozițiile Legii nr. 51/2006 care prin reglementarea dată de dispozițiile art. 28 permit atribuirea acestor servicii și către societățile comerciale înființate de autoritățile publice locale.
Dreptul comunitar a statuat faptul că "sub rezerva dispoziţiilor relevante ale dreptului intern, orice autoritate locală sau, în absenţa acesteia, orice autoritate naţională poate decide să presteze propriile servicii publice în domeniul pe care îl administrează sau să le încredinţeze unui operator intern fără a organiza o procedură competitivă de atribuire.
În contextul celor mai sus arătate, Comisia ținând seama de prevederile actelor normative aplicabile în speță, cu ocazia identificării entităților juridice aflate sub autoritatea publică locală apreciază ca fiind oportună și legală delegarea serviciului public de ridicari, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar prin gestiune directă către S.C. RAT S.R.L. Craiova, societate comercială înfiinţată și aflată sub autoritate locală.
Sub aspectul controlului exercitat de către autoritatea publica locala asupra operatorului mai sus identificat rezultata din actul constitutiv al acestei societati comerciale se desprinde faptul că adunarea generală și administratorul societății sunt numiti de Municipiul Craiova, regulamentul de organizare și funcționare a operatorului este supus aprobarii Consiliului Local Craiova, deciziile strategice privind politica societății se iau de către autoritatea publica locală, planul de afaceri, investițiile și bugetul se supun aprobării Consiliului Local Craiova.
Toate aceste criterii conduc la concluzia că autoritatea publică locală exercită controlul nemijlocit asupra operatorului intern, S.C. R.A.T. S.R.L. Craiova.
Se constată de asemenea că S.C. R.A.T. S.R.L. Craiova poate desfășura o astfel de activitate având inclus în domeniul sau de activitate codurile CAEN 5221 și 5210 care îi permit efectuarea acestui serviciu public.
De asemenea, Comisia constată faptul că S.C. R.A.T. S.R.L. Craiova beneficiază de experiența similară desfășurării unui astfel de serviciu dat fiind faptul ca în trecut pe raza Municipiului Craiova aceasta societate a mai efectuat acest serviciu public, dispunând de resurse umane suficiente și calificate, mijloace tehnice necesare, spatii adecvate de depozitare și buget suficient pentru acoperirea investițiilor.
Prin rigoarea redactării textului de lege privind activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționare neregulamentar, se constată o responsabilitate crescută a operatorilor, aceste operaţiuni neputând fi efectuate decat de entitati specializate.
Față de cele mai sus mentionate, Comisia apreciază faptul că serviciul public de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor poate fi delegat prin gestiune directă către S.C. R.A.T. S.R.L. Craiova, fiind întrunite condițiile de oportunitate și legalitate a actului administrativ ce se dorește adoptat .
Preşedinte - Xxxxx Xxxxx - Director Executiv, Direcţia Servicii Publice
Membri :
1. Xxxxxx Xxxxx - Director Executiv, Direcţia Economică;
Xxxx Xxxxx - Director Executiv, Direcţia Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ;
Xxxxxxxx Xxxxxxxx - Consilier Juridic, Direcţia Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ;
Xxxxxxxx Xxxxxxxx – Director, Poliția Locală Craiova;
Xxxxx Xxxxx - Director Executiv, Direcţia Patrimoniu;
Xxxxxxx Xxxxx - Xxx Xxxxxxxx, Administrarea şi Monitorizarea Serviciului de Transport Public Local şi Siguranţa Circulaţiei;
Xxxx Xxxxxx – Xxxxxxxxx, Serviciu AMSUP;
Xxxxx Xxxx - Director Executiv, Direcția Investiții.
Secretar : Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx-Direcţia Economică