Contract
Societate de Asigurare – Reasigurare | ||
Document de informare privind produsul de asigurare (cod: 822-01-13.01.4/PID Rev.0 din 01.10.2018) | ||
Societatea: Societate de Asigurare – Reasigurare CITY INSURANCE S.A. | Produsul: Asigurarea de răspundere civilă producătorului | |
Societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în Str. Xxxxxxx Xxxxxxxxx, nr. 93-95, parter, et.1, 2, 4 și 5, sector 1, Bucureşti, ROMÂNIA; Autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, RA-008/10.04.2003; CUI:00000000; Reg.Com.nr.J40/3150/1998; Capital social subscris şi vărsat: 93.284.350 LEI; Număr de înregistrare în Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal: 4110; Cod LEI: 315700QDZXPVQVWE0S19 |
Prin prezentul document, S.A-R City Insurance S.A. vă informează în mod obiectiv cu privire la principalele caracteristici ale produsului de asigurare deținut în portofoliu. Informațiile complete pre-contractuale și contractuale sunt furnizate în alte documente. Prezentul document nu este configurat si personalizat pentru a răspunde nevoilor dvs. specifice. Pentru o informare exactă și completă, vă rugăm să citiți toate documentele în legătură cu produsul de asigurare. |
Despre ce tip de asigurare este vorba? Este o asigurare facultativă de răspundere civilă pentru acoperirea prejudiciilor certe cauzate terţilor de sau în legătură cu produse puse în circulație de către Asigurat și care rezultă din activităţi cuprinse în obiectul de activitate al Asiguratului. |
Ce se asigură? Se asigură răspunderea materială a Asiguratului în calitate de Producător pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane ca urmare a utilizării/consumului unui produs cu defecte, constând în: ✓ vătămarea corporală sau decesul suferit de terțe persoane; ✓ daune materiale constând în avarierea sau distrugerea bunurilor aparținând terțelor persoane. Se acordă despăgubiri / indemnizații pentru prejudiciile pentru care Asiguratul răspunde în baza legii, produse în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, cum ar fi: ✓ sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească terțelor persoane, cu titlu de daune, pentru prejudicii constând în vătămări corporale și/sau pagube la bunuri; ✓ cheltuielile de judecată suportate de Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare, inclusiv în cazul în care acţiunea penală pusă în mişcare nu mai este judecată, iar acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale; ✓ cheltuielile de judecată făcute de persoana păgubită pentru îndeplinirea formalităţilor legale în vederea obligării Asiguratului la plata despăgubirilor, dacă Asiguratul a fost obligat la despăgubire prin hotărâre judecătorească definitive. Limita de răspundere este menționată în Poliță și reprezintă valoarea pentru care se încheie asigurarea și este maximul răspunderii Asigurătorului în cazul producerii sau apariţiei unuia sau mai multor evenimente asigurate. | Ce nu se asigură? Nu se asigură răspunderea Asiguratului: 🗶 pentru produse neomologate, sau pentru care Asiguratul nu avea autorizaţie valabilă de producător ori care nu a fost realizat / controlat / verificat de Asigurat; 🗶 care ar fi trebuit să fie acoperită conform legii de garanţia produsului ori prejudicii legate de retragerea de pe piaţă a produsului sau unor părţi ale acestuia; 🗶 în calitate de producător sau cultivator de tutun şi de instalaţii implicate în fabricaţia sau producţia de tutun; 🗶 pentru produse care sunt fabricate în SAU/Canada sau în filiale ale firmelor ce îşi au sediul în aceste state. 🗶 generată de implicare în producţia / fabricarea de: substanţe chimice (vopsele, produse cosmetice, produse de înfrumuseţare, pesticide, insecticide, etc), droguri, medicamente, produse farmaceutice, echipamente şi dispozitive medicale, proteze, echipamente electice de control. Nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii cauzate: 🗶 de orice consecinţe ale războiului, războiului civil, revoltei, actelor paramilitare sau teroriste ori sabotajului, actelor de vandalism; 🗶 de explozii atomice, ale radiaţiilor sau contaminărilor radioactive ca urmare a folosirii energiei atomice sau materialelor fisionabile; 🗶 angajaţilor Asiguratului. | ||
Există restricții de acoperire? ! Acoperirea nu validează pentru evenimente produse în perioada de suspendare a efectelor juridice ale contractului de asigurare. |
Unde beneficiez de asigurare? ✓ Asigurarea este valabilă pe teritoriul României. |
Ce obligații am? La începutul și pe durata derulării contractului de asigurare trebuie să: • furnizați Asigurătorului informaţii complete, reale şi detaliate cu privire la condiţiile/împrejurările care influenţează riscul; • plătiți prima de asigurare în cuantumul şi la scadențele prevăzute în Poliță; • ne informați cu privire la orice modificare apărută în legătură cu împrejurările esenţiale privind riscul asigurat; • permiteți reprezentanţilor Asigurătorului să verifice, ori de câte ori aceştia consideră necesar, condiţiile legate de riscul de producere a evenimentelor asigurate, precum şi măsura în care sunt îndeplinite recomandările făcute cu ocazia inspecţiilor de risc. În cazul producerii unui eveniment să: • ne înştiinţaţi imediat şi şă luaţi toate măsurile rezonabile pentru limitarea daunelor; • depuneți la Asigurător documentele întocmite de către toate autorităţile care au cercetat evenimentul; • participați/cooperați, la solicitarea Asigurătorului, la eventualele investigaţii şi/sau expertize în legătură cu dauna produsă; • comunicați către Asigurător pretenţiile formulate de cei pagubiţi şi să depună la Asigurător orice acte primite în legătură cu aceste pretenţii; • permiteți Asigurătorului să facă investigaţii referitoare la cauza şi întinderea prejudiciilor; • anunţați Asigurătorul dacă sunteți acţionat în judecată, să vă apărați în proces şi să țineți seama şi de eventualele recomandări făcute de Asigurător. | |
Când și cum plătesc? Prima de asigurare se plătește la emiterea Politei sau conform scadențelor mentionate în Poliță, dacă se ageează ca modalitate de plată ”plata în rate”. Prima de asigurare se achită în lei, prin virament bancar sau în numerar. | |
Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare a contractului de asigurare este cea menţionată în Poliţă. Acoperirea (răspunderea asigurătorulu) începe din prima zi din perioada de asigurare înscrisă în Poliță și încetează la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrisă în Poliță. Răspunderea asigurătorului poate înceta și anterior acestei date, în situații de genul: (i) prin acordul părților; (ii) prin epuizarea limitei de răspundere asigurate; (iii) prin reziliere; (iv) prin denunțare unilaterală. Începerea acoperirii este condiţionată de plata primei de asigurare integrală sau rata 1 de primă. | |
Cum pot să reziliez contractul? Potrivit prevederilor din Codul Civil, aveți dreptul să denunţați unilateral contractul de asigurare, cu o notificare prealabilă transmisă Asigurătorului în acest sens, contractulul de asigurare încetandu-si efectele în termen de 20 zile de la data notificării Asigurătorului. |