Regulament cu privire la organizarea programului “Burse pentru Viitorul Tău!”
Regulament cu privire la organizarea programului “Burse pentru Viitorul Tău!”
Ediția a IV-a 2017-2018
Proiectul „Burse pentru Viitorul Tău!” a fost lansat în noiembrie 2014 de către Centrul de Informaţii Universitare şi este realizat cu sprijinul financiar integral al BC Moldova Agroindbank SA (în continuare Donator principal), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale din RM.
I. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE PROGRAMULUI
Scopul programului este asigurarea unui acces echitabil la studii universitare şi susţinerea materială în obţinerea educaţiei de calitate pentru un viitor sigur tinerilor dezavantajaţi din Republica Moldova.
Grupul ţintă al iniţiativei în cauză sunt tinerii care provin din familii cu venituri modeste, din familii cu mulţi copii, care sunt orfani sau se află sub tutelă, şi/sau cu dizabilităţi, tineri atât din zonele urbane, cât şi din cele rurale, fiind studenți în anul I (tineri înmatriculaţi la studii cu frecvenţă la zi în una din instituţiile universitare acreditate din RM, cu excepţia filialelor universităţilor străine cu sediul pe teritoriul RM, începând cu septembrie 2017) și studenți în anul II și III (doar studenţi bursieri ai ediţiei precedente a acestui program (2016–2017), care pot candida pentru reînnoirea bursei) în cadrul instituțiilor de studii superioare din țară. Bursa poate fi oferită pentru o perioadă maximă de 3 ani de studii.
II. MIJLOACE FINANCIARE
Mijloacele financiare se formează din contribuţiile financiare ale Donatorului principal, și din contribuțiile altor donatori - persoane fizice şi juridice din RM, sau din străinătate. Denumirea Donatorului principal va fi menţionată pe toate materialele promoţionale. În cazul altor donatori, numele va fi menționat, cu excepţia cazurilor când unii dintre ei vor cere păstrarea anonimatului. Mijloacele financiare pot fi utilizate doar pentru realizarea scopurilor menţionate.
În cazul contribuțiilor adiționale din partea altor donatori, cuantumul de burse oferite poate fi modificat.
III. COMISIA DE EXPERŢI
Comisia de Experţi este un organ consultativ fără drepturi decizionale.
Comisia este compusă din 3-5 membri. Componenţa nominală a Comisiei este idependentă și aprobată de către Donatori. Pentru păstrarea continuităţii programului, unul din membrii Comisiei pentru anul precedent va fi unul din membrii Comisiei de Experţi pentru anul curent. Membrii Comisiei de Experţi sunt numiţi pe termenul evaluării dosarelor.
Rolul Comisiei de Experţi în procesul examinării cererilor va fi evaluarea dosarelor depuse şi recomandări pentru acordarea de burse. Recomandările Comisiei vor fi transmise Donatorilor pentru luarea deciziilor finale. Comisia de Experţi se obligă să-şi rezerveze timp suficient activităţii sale în cadrul programului „Burse pentru Viitorul Tău!” pentru a face cunoştinţă şi evalua dosarele depuse.
Dosarele vor fi transmise membrilor Comisiei de Experţi pentru a fi evaluate conform criteriilor elaborate şi aprobate anterior. Schimbul de dosare va dura aproximativ o lună de zile şi se va încheia cu şedinţa de analiză finală a acestora inclusiv recomandări pentru acordarea de burse ce urmează a fi transmise Donatorilor. Comisia de Experţi va asigura confidenţialitatea recomandărilor de acordare a burselor. Schimbul de dosare şi şedinţele Comisiei de Experţi vor avea loc în incinta Centrului de Informaţii Universitare, Chişinău, str. X. Xxxxxx 16.
La şedinţa finală de evaluare a dosarelor vor participa membrii Comisiei de Experţi, Directorul programului, precum şi reprezentanţii Donatorilor.
IV. DIRECTOR PROGRAM
Directorul programului este responsabil de realizarea programului. Funcţiile Directorului:
• Asigură legătura directă între Comisia de Experţi, Donatori şi candidaţi.
• Elaborează de comun acord cu Donatorii Regulamentul de organizare a programului, mecanismele de implementare a acestuia.
• Asigură publicitatea programului şi difuzarea pachetelor informaţionale.
• Oferă consultaţii studenţilor interesaţi de program.
• Colectează dosarele depuse în cadrul programului.
• Pregăteşte materialele pentru şedinţele Comisiei de Experţi.
• Transmite Comisiei de Experţi dosarele pentru a fi evaluate.
• Notifică în scris candidaţii asupra statutului lor în cadrul concursului.
• Semnează contractele cu Bursierii programului.
• Gestionează mijloacele financiare.
• Expediază pachetele informaţionale instituţiilor universitare participante la concurs în vederea aducerii la cunoştinţă a rezultatelor concursului.
• Contribuie la pregătirea şi desfăşurarea ceremoniei de înmânare a „Burselor pentru Viitorul Tău!”.
• Asigură pregătirea materialelor promoţionale şi organizarea ceremoniei de înmânare a
„Burselor pentru Viitorul Tău!” în colaborare cu Xxxxxxxxx.
• Directorul va notifica Donatorul principal privind aderarea la program a altor donatori.
V. ANUNŢAREA CONCURSULUI
Programul „Burse pentru Viitorul Tăueste organizat cu suportul financiar integral al BC Moldova Agroindbank SA. Anunţul concursului va fi publicat în presa locală, rețele sociale, precum şi expediat prin intermediul pachetelor promoţionale tuturor instituţiilor universitare din RM.
Condiţiile de eligibilitate pentru candidaţi:
1) să fie cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova;
2) să posede cel puţin o caracteristică social-vulnerabilă, din cele menţionate mai jos:
• tineri ce provin din familii cu venituri modeste;
• tineri ce provin din familii incomplete (familii monoparentale);
• tineri ce provin din familii cu 3 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere (inclusiv solicitantul bursei);
• xxxxxx xxxxxx şi tineri rămaşi fără îngrijirea părinţilor, aflaţi sub tutelă sau curatelă;
• tineri cu dizabilităţi.
3) să fie studenţi înmatriculaţi la studii cu frecvenţă la zi, în anul I, ciclul licenţă, în una din instituţiile universitare acreditate din RM (excepţie: filialele universităţilor străine cu sediul pe teritoriul RM); sau
4) să fie studenţi bursieri ai ediţiei precedente a acestui program (2016–2017), care pot candida pentru reînnoirea bursei;
5) să dea dovada unei reuşite academice bune:
• pentru tinerii înmatriculaţi la studii în anul I, ciclul licenţă, media de la concursul general de admitere să fie nu mai mică de 8, iar pentru cei care s-au înscris la cota de 15% din numărul total de locuri cu finanţare bugetară, media să fie nu mai mică 7;
• pentru studenţii bursieri ai ediţiei precedente a acestui program, promovaţi în anul II sau III, media notelor pentru toţi anii de studii să fie nu mai mică de 8,5 – domeniile ştiinţelor social-umaniste şi nu mai mică de 8 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico- biologice.
6) să demonstreze participarea în activităţi academice, extracurriculare şi de voluntariat (opţional).
VI. VALOAREA BURSELOR
Programul oferă în bază de concurs 30 de burse unice a câte 7000 MDL fiecare.
VII. COLECTAREA DOSARELOR
Toate dosarele complete se vor depune la sediul Centrului de Informaţii Universitare, personal sau prin intermediul poștei ordinare.
Un dosar complet depus de către aplicanții noi – studenții anului I – trebuie să conţină următoarele:
1. Formular de aplicare completat;
2. Scrisoare de motivare la tema indicată în formular;
3. Adeverinţa tip A (mostra inclusă în formularul de aplicare). Adeverinţa trebuie să fie semnată şi ştampilată la decanatul facultăţii din cadrul universităţii, în care este înmatriculat studentul;
4. Copiile xerox a diplomelor/ documentelor doveditoare de participare sau performanţă în diferite activităţi academice și/sau extracurriculare obţinute pe parcursul ultimului an de studii preuniversitare 2016-2017 (dacă este cazul);
5. Actul despre componenţa familiei;
6. Documentele care confirmă marimea şi sursa de venit a părinţilor sau a reprezentanţilor legali (certificate de salariu, declaraţii pe propria răspundere ş.a.);
7. Certificatele de şomer a părinţilor sau a reprezentanţilor legali (dacă este cazul);
8. Copie xerox a Carnetului de Pensionar, cu indicarea sumei pensiei primite sau un certificat de la Casa Naţională a Asigurărilor Sociale referitor la mărimea pensiei primite (dacă este cazul);
9. Copie xerox a Certificatului de confirmare a gradului de invaliditate a părinţilor sau a reprezentanţilor legali, cu indicarea sumei alocaţiei sau pensiei primite (dacă este cazul);
10. Copie xerox a Certificatului de divorţ al părinţilor (dacă este cazul);
11. Copie xerox a Certificatului de deces al părintelui/părinţilor (dacă este cazul);
12. Adeverinţă ce atestă statutul de copil orfan, cu indicarea sumei pensiei primite (dacă este cazul);
13. Copie xerox a documentelor care să ateste calitatea de reprezentant legal al persoanei care răspunde pentru solicitant, inclusiv certificatul pentru indemnizaţia de tutelă primită (dacă este cazul);
14. Copie xerox a Certificatului de confirmare a gradului de invaliditate, cu indicarea sumei alocaţiei sau pensiei primite (pentru tinerii cu dizabilităţi);
15. Declaraţia de Veridicitate a Informaţiei (mostra inclusă în formularul de aplicare);
16. Copie xerox a buletinului de identitate a aplicantului.
Un dosar complet depus de către reaplicanți – studenții anului II sau III – trebuie să conţină următoarele:
1. Formular de aplicare completat;
2. Eseu la tema indicată în formular;
3. Adeverinţa tip B – se prezintă de către studenţii promovaţi în anul II sau III de studii, ciclul licenţă. Adeverinţa trebuie să fie semnată şi ştampilată la decanatul facultăţii din cadrul universităţii, în care este înmatriculat studentul;
4. Copie xerox a Carnetului de Note pentru toţi anii de studii (inclusiv pagina cu fotografia);
5. Copiile xerox a diplomelor/ documentelor doveditoare de participare sau performanţă în diferite activităţi extracurriculare şi de voluntariat obţinute pe parcursul anului precedent de studii universitare 2016-2017 (dacă este cazul);
6. Copie xerox a Carnetului de Muncă sau Declaraţie personală privind implicarea în câmpul muncii (dacă este cazul);
7. Documente doveditoare privind modificarea situaţiei sociale şi financiare din familia aplicantului, comparativ cu anul precedent (dacă este cazul);
8. Declaraţia de Veridicitate a Informaţiei – care confirmă veridicitatea informaţiei prezentate în formularul de aplicare, precum şi a documentelor anexate;
9. Copie xerox a buletinului de identitate a aplicantului.
Centrul de Informaţii Universitare va folosi informaţia din formular şi din documentele prezentate exclusiv cu titlu de uz intern, pentru evaluarea candidaţilor şi desemnarea bursierilor programului. sub nici o formă sau împrejurare datele nu vor fi făcute publice, fără acordul solicitantului.
Xxxxxxxx incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Dosarele nu se restituie. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.
Aplicanţii care au furnizat informaţii incomplete sau eronate şi au prezentat documente falsificate nu vor fi eligibili pentru nici un alt program administrat de către Centrul de Informaţii Universitare.
VIII. EXAMINAREA ŞI EVALUAREA DOSARELOR
Comisia de Experţi va examina şi va evalua dosarele depuse în cadrul programului în baza următoarelor criterii:
• scrisoarea de motivare/eseu;
• activitatea curriculară şi extracurriculară (inclusiv voluntariat);
• situația financiară și socială a aplicantului.
Bursele vor fi oferite în baza punctajului total, rezultat din suma punctajelor oferite de fiecare expert.
Comisia de Experţi va respinge dosarul în cazul dacă:
• Dosarul este incomplet;
• Actele nu sunt vizate de către instituţia de învăţământ respectivă;
• Lipseşte cetăţenia RM;
• Nota medie este mai mica decât cea solicitată;
• Candidatul nu întrunește cel puțin o caracteristică social-vulnerabilă;
• Aplicantul a furnizat informaţii eronate şi/sau a prezentat documente falsificate.
Comisia de Experţi nu are dreptul să facă modificări în conţinutul dosarelor ce ar face ca acestea să corespundă cerinţelor programului cărora iniţial nu le corespundeau.
IX. PROCEDURA DE LUARE A DECIZIEI
Comisia de Experţi va formula recomandări pe marginea fiecărei candidaturi şi le va transmite Donatorilor.
Decizia privind oferirea burselor urmează a fi luată de către Xxxxxxxx şi înregistrată în procesul verbal al şedinţei.
X. DISPOZIŢII FINALE
După luarea deciziilor privind oferirea „Burselor pentru Viitorul Tău!”, bursierii vor fi contactaţi şi invitaţi pentru semnarea contractelor. Concursul se va încheia cu ceremonia de înmânare a burselor organizat în comun acord cu Donatorii și Directorul de program.
Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.
XI. ARHIVAREA DOSARELOR
Toate dosarele depuse în cadrul concursului anunţat anual vor fi arhivate şi păstrate la sediul CIU după cum urmează:
− dosare respinse – timp de 1 an de la anunţarea rezultatelor finale;
− dosare acceptate – timp de 2 ani de la anunţarea rezultatelor finale.